Ce spune rusul Gleb Pavlovsky?


Cine-o fi Gleb Pavlovsky? Un fost ădvaizăr a lui Putin. Acum aflat într-o locaţie necunoscută. Precis cunoscută de Fesebe – zic eu.

Ce zice tovarăşul Pavlovsky? Zice că atacarea Ucrainei este ideea, afacerea şi nereuşita preşedintelui Rusiei, fostul kaghebist Putin. Miroase de la o poştă a ceauşită. Adică miroase a vină dată pe împărat ca să scape sfetnicii cu viaţă. Cel puţin ăştia care-mi plac mie. Adică lui Gleb. Dă-l încolo pe Putin care m-a mazilit. Dacă îi scap p-ăştia, precis revin în forţă. Ş-atunci să vezi!

Că nici el nu şi-a dat seama cât de obsedat era Putin de Ucraina. Păi normal! Nimeni n-a vrut să-şi dea seama. Din simplu motiv că erau toţi CU Putin.

Însă ca să ne dăm seama de unde vin ideile lui Gleb Pavlovsky, câteva date despre cine este el: în perioada 1968-73 pe când studia istoria (ah, ce subiect periculos!) publică în gazeta universităţii o lucrare ce este interzisă de cenzura comunistă. Motivul? „Atitudine anarhistă extremistă de stânga.”

Cam ştim ce vrea să zică asta: o critică la adresa partidului care şi-a pierdut calea cea dreaptă de la Lenin sau chiar dinaintea lui. În concluzie, să nu confundă: tovarăşul Gleb nu era de dreapta, un duşman al partidului comunist, al sovietelor şi nici nu era împotriva URSS. Dimpotrivă. El dorea adâncirea comunismului mai la stânga, nu mai la dreapta, cu ceva nuanţe de negru anarhist. Sau poate nu aşa de negru, dar dădea bine la şedinţa de Komsomol unde trebuia criticat spiritul său anarhic.

Inspirat de ideile interzise, de fervoarea anilor 1968 (mişcările studenţeşti din Franţa, primăvara cehoslovacă) şi provocările intelectualilor dizidenţi de acasă, tânărului Gleb pune la cale o comună politică auto-intitulată „Субъект Исторической Деятельности” (Subiectul Acţiunii Istorice). Dar pică examenul de caracter ce vine la scurt timp când, ameninţat cu închisoarea îşi trădează toţi colaboratorii KGB-ului. În 1982, ca urmare a publicării ilegale a revistei dizidente „Поиски” („Căutări”) este întemniţat şi trimis în exil pentru trei ani în Republica Komi, din estul Rusiei.

Antrenat în perestroika gorbaciovistă, devine eminenţa cenuşie a Kremlinului după pnes la cale realegerea lui Ielţîn şi alegerea lui Putin. Lui i se datorează – după o campanie murdară şi realegerea lui Putin – dar se pare că eşecul său cel mai categoric este datorat revoluţiei portocalii din Kyiv. La acel nivel, în aşa companie nu sunt admise greşeli. Înainte de perestroika pentru astfel de greşeli îţi pierdeai capul. Eliminarea sa ca ădvaizăr la Kremlin se datorează criticilor aduse lui Putin – care se pare că şi-a pierdut încrederea în domnul Gleb. Datele apar în Wikipedia pentru verificare.

Silviu Brucan ar fi echivalentul autohton – oarecum nereuşit – al unui personaj ca acesta.

Dar ce spune acum tovarăşul devenit domnul Gleb şi unde? Aici spune câte ceva: https://www.rferl.org/a/russia-ukraine-invasion-putin-trap-pavlovsky/31787269.html

În primul rând Gleb critică decizia lui Putin de a ataca Ucraina. Dar nu spune nimic de anexarea Crimeii, de ocuparea celor două auto-proclamate republici ruse din Ucraina. În viziunea sa Putin trebuie să obţină rapid un armistiţiu – ce va fi trâmbiţat ca o victorie – pentru a sărbători ziua de 9 mai. Ceea ce Ucraina nu vrea.

Trupele ruse n-au obţinut mari succese la trecerea a 43 de zile de război. Să presupunem că ruşii vor securiza Dombasul şi Luhanskul. Asta nu garantează victoria în război, eliminarea presupuşilor nazişti şi demilitarizarea Ucrainei. Este doar o victorie de etapă cu costuri foarte mari. Dar când i-a păsat Rusiei de vieţile pierdute?

Continuarea luptelor pe termen lung va putea duce la escaladarea conflictului dincolo de graniţele Ucrainei zice Gleb. Aici aş vrea să-l contrazic. Da şi nu. Da este posibil. Nu, nu se va realiza dacă ne aducem aminte de Afganistan. Oricum războiul se poartă în afara Rusiei, aşa că nu îi pasă Rusiei ce şi cât distruge. Dacă nu-i pasă de vieţile soldaţilor ei de ce i-ar păsa de cele ale străinilor. Lozinca cu slavofilia, cu popoarele surori nu ţine.

Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă în toiul paradei cu ocazia victoriei asupra nazismului mondial – că ăsta după moda rusă poate fi găsit oriunde, după modelul antisemitismului lui Hitler – un bombardament i-ar lua prin surprindere pe conducători fiind transmis în direct la TV? Mirare? Consternare? Mâna Occidentului? A americanilor? NATO? Extratereştrii?

Gleb prezice strângerea rândurilor în jurul lui Putin dacă războiul va dura – mulţumim de prevenire – care sună mai degrabă a ameninţare. Puţine – dar reale şanse adaug eu – ca cei din cercul lui Putin să îl înlăture, mai spune el. Şi ultima prorocie este că sistemul va dăinui. Ceea ce nu ne îndoim. Doar Gorby a reuşit ceva…

Să nu uităm că în 1917 revoluţia ce l-a detronat pe ţar a continuat războiul, apoi revoluţia bolşevică a adus dezastrul. Fiecare înlăturare violentă a unui regim a adus mari suferinţe. La scara Rusiei nu mă miră nimic. Şi să nu uităm: China aşteaptă să câştige ceva. La fel ca SUA în primul şi al doilea război mondial.

Deci Gleb nu este de acord cu invazia lui Putin. Este greşeala lui Putin. Deşi nu Putin conduce ministerele şi nu el pune în practică guvernarea Rusiei. Oligarhii nu pot influenţa politica lui Putin. Nici poporul nu va face nimic.

În această octavă, se pare că aşteptăm un alt mesia. A fost tătucul ţar, apoi Lenin, apoi tătucul Stalin. Cine este următorul tătuc? Despre asta Gleb Pavlovsky n-a mai spus nimic. Nici despre impotenţa Rusiei ce cerşeşte prietenia Chinei, duşmanul de mai ieri.