Nostalgia comunismului autohton (2)


În prima parte (https://pasareaphoenixremixed.wordpress.com/2016/10/07/nostalgia-comunismului-autohton-1/) am încercat o succintă analiză a ceea ce a făcut bine sau aproape bine Ceaușescu. În ceea ce urmează voi încerca să analizez succint, fără să fiu exhaustiv, cîteva dintre hibele acestui regim.

Epoca Ceaușescu a început după decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, conducătorul PMR. Acesta a început trecerea de la stalinism la un comunism autohton, mai independent față de Moscova, mai aproape de român. Sub Dej a început industrializarea, sub Ceaușescu a continuat intensiv, extensiv și păgubos. De exemplu, în materie de industrie a mobilei România avea vreo 20 de combinate de prelucrare a lemnului care făcea PAL. Canada avea doar două. O discuție purtată cu un proaspăt absolvent al facultății silvice în anii 70 m-a informat că pădurile noastre sunt foarte bolnave. Și ce dacă?

În materie de industrie petrolieră nu se știe de ce exploatarea petrolului a început în zona de vest a țării la circa 20 de ani după ce germanii au prospectat zona în anii 40. Dar ungurii au început cu vreo 10 ani înaintea noastră. Tot în această branșă s-a construit termocentrala de șisturi bituminoase, undeva pe vîrf de munte. O idee epocală, nici americanii nu au ajuns la performanța asta… Doar că atunci cînd venea în vizită Ceaușescu termocentrala folosea mii de tone de păcură pentru a produce curent electric. Tehnologia românească nu atingea performanțele necesare pentru ca raportul cheltuieli/producție megawați să fie rentabil. Dar banii s-au cheltuit.

S-au investit sute de milioane de dolari și mărci în industrie: Pitești, Craiova, Brașov produceau autoturisme, respectiv camioane sub licență Renault, Citroen și Man. Doar că după 10 ani se produceau aceleași modele cu mici variații. Ele nu se mai puteau concura modelele din vest și se vindeau la prețuri mai mici. Se fabricau autobuze, microbuze și autospeciale. În afară de armament… Tancuri, amfibii, taburi, tunuri, mitraliere, aruncătoare de mine, elicoptere, pontoane, etc plus muniția aferentă.

În materie de material rulant CFR, cu toate că s-a produs cea mai mare platformă existentă din lume (se închiria în străinătate pe valută) se mai fabricau vagoane supraetajate sub licență RDG (licență veche dinainte de anul 1940).

În materie de mașini-unelte, un domeniu favorizat ideologic pentru că producția de mașini-unelte (strunguri, freze, raboteze, mașini de prelucrare a metalelor în general) s-a investit mult cumpărîndu-se licențe și unele mașini de precizie. Dar unele licențe erau învechite. De exemplu la Aris (Fabrica de strunguri Arad) încă se producea în 1990 strungul DLZ (licență RDG) proiectat în 1939. La fel strungurile revolver DRT.

Apoi s-a redeschis canalul Dunăre-Marea Neagră, un proiect abandonat de regim în anii 50. Ideologic era locul unde opozanții regimului își ispășeau crezul politic dacă nu cumva erau exterminați. Proiectul s-a dovedit o mare inepție tehnică și a fost sistat, vinovații (comuniști) fiind trași la răspundere de regim. Ca să dovedească că poate să facă ce n-a făcut predecesorul său (criticat de Ceaușescu la un congres PCR), Ceaușescu a redeschis șantierul și a realizat canalul cheltuind sume enorme.

Alt proiect inutil a fost construcția Casei Poporului, un fel de catedrală seculară a mîntuirii neamului în chip politic, comunist. Industria a produs pentru această clădire ce n-a produs pentru nimeni unicate de mari dimensiuni pe care le-a plătit poporul.

Înainte de această perioadă, Ceaușescu a făcut o vizită de pomină în China, Kampucia și Coreea de Nord. Revenit acasă a început schimbările: s-a trecut la reduceri. S-au redus dimensiunile paginilor la ziare, reviste, publicații în general. Au dispărut publicații. S-au tăiat banii de la cultură, tv, cinematografie. S-a trecut la indigenizarea produselor de import. S-a raționalizat consumul de benzină, alimente și electricitate. Nu se mai putea cumpăra în rate decît mașina și casa (după care așteptai cîțiva ani să le primești). Dacă erai tînăr căsătorit pînă în 25 sau 30 de ani puteai să-ți iei mobilă în rate.

Programele tv s-au redus la 2 ore în timpul săptămînii, vreo 12 sîmbăta și 17 duminica. Excepție făceau meciurile de fotbal internaționale, olimpiadele, congresele partidului și mitingurile la care vorbea Ceaușescu. Filmele de la tv aveau nume schimbate și erau căsăpite pînă la o oră și zece minute pentru a nu plăti drepturi de autor. Circula o vorbă: Ceaușescu se lupta să unească telejurnalul de seară cu cel de noapte. Și uneori așa se întîmpla dacă vizita vreun obiectiv important, o țară sau primea vizita unui important om de stat.

Nu știu de ce-i apucă nostalgia pe unii. Poate după tinerețe, poate după ieftina mulțumire că ai găsit ceva ce pînă mai ieri se găsea pe toate gardurile sau pur si simplu pentru simplitatea si predictibilitatea vieții de zi cu zi. Și cine știe, poate pentru bucuria de a face o baia fierbinte o data pe săptămînă, pentru cea de a apăsa pe întrerupător și de a vedea că se aprinde lumina sau pentru nostalgia ședințelor de partid instruite de B.O.B. al intreprinderii nu se mai contenea cu critici, autocritici la adresa cutărui tovarăș.

Aplauze tovarăși!

Istoria aşa cum o ştiu eu, revolution


L-am văzut pe Dej cu cîţiva ani înainte de a-l vedea pe Ceauşescu. Acum sunt conştient de diferenţele pe care le-am observat.

Într-o dimineaţă senină de vară, mergeam cu mama mea pe bulevardul V.I.Lenin, pe care şi locuiam, spre policilinica C.F.R. de care aparţineam. Trebuia să mă vadă doctorul Cucui, bau-baul copilăriei mele. Deodată, în faţa unui bloc nou construit, singurul bloc la vremea aceea de pe strada mea, o mulţime de oameni. Mama a întrebat ce s-a întîmplat şi i s-a răspuns că a venit tovarăşul Dej şi vizitează blocul ce tocmai a fost dat în folosinţă.

Era un bloc cu trei etaje, cu o singură scară. Mama m-a luat cu ea, şi am început să urcăm scările până la etaj. Încă nu îm dau seama de ce a făcut aşa ceva. Comuniştii îi luaseră bunicului meu peste trei zeci de hectare de pămînt, o maşină agricolă (poate o semănătoare, nu ştiu exect ce era, dar încă îmi amintesc cum arata şi că mă jucam cu ea). Fratelui său, unchiului meu, i s-a luat un magazin deschis pe banii bunicului, împreună cu toată marfa. Dar mama nu era prea supărată. Era foarte curioasă şi bine dispusă, împreună cu cei vreo sută de curioşi, poate chiar mai puţini. Mulţimea celor care doreau să îl vadă pe Dej a blocat drumul. În cele din urmă, am coborât împreună de la etajul întîi. Eu nu l-am văzut, sau cel puţin nu ştiu să îl fi văzut. Probabil că nici ea, pentru că nu ţin minte să fi făcut caz de asta.

A doua zi am aflat că Dej şi suita sa luau masa la restaurantul Bulevard. Am stat cu cu tata şi mama la fereastra care dădea înspre centru, poate-poate vedem ceva. Nu a fost nici un fel de miting, nici o primire organizată, nimic să atragă atenţia. Apoi am văzut o limuzină decapotabilă, decapotată, luînd curba cu mare viteză în faţa primăriei. Nu ştiu dacă circulaţia era închisă, dar la vremea aceea ştiam cam toate maşinile din Arad. Nu mai era nici o maşină în piaţă. Nici un fel de gărzi sau ceva asemănător. Cel puţin nu vizibil. În limuzina (nu mi-am dat seama niciodată ce marcă era) neagră erau şase bărbaţi în cămaşă. Acceleraţia combinată cu virajul (ce nu era deloc strîns) a făcut ca maşina să se ridice pe două roţi. M-am tot mirat cum era posibil aşa ceva, avînd în vedere masa maşinii şi a încărcăturii. A urmat un moment de panică pentru ocupanţi, dar şoferul a redresat rapid limuzina şi am putut vedea zîmbete pe feţele lor. Ai mei au lăsat să scape un oh de surpriză, dar au zîmbit imediat şi ei. Fusese o cascadorie, o bravadă a şoferului, cine ştie. O fi fost demis, muştruluit sau şi mai rău? N-am aflat niciodată. Istoria nu mi-a spus nimic în cazul ăsta. Au exista doar cîţiva martori printre trecătorii neavizaţi şi obişnuitul miliţian din centru. Tatăl meu spuse cu o voce repezită:

– Uite, ăla e Dej!

– Care, care? – am întrebat foarte curios.

– Ăla de lîngă şofer.

M-am uitat. N-am putut reţine chipul, dar nici nu eram prea molipsit de curiozitatea părinţilor.

Apoi l-am văzut pe Dej în completările dintre jurnalul dinaintea filmului şi film, la cinematograf. Ţin minte că o dată fiind la bunici, la Micălaca s-a aflat că este film la cinematograful de la Micălaca Nouă, actuala zonă Mioriţa din Arad. M-am dus şi eu împreună cu ceilalţi copii de pe uliţă. L-am văzut pe Dej timp de o oră, poate şi mai mult. Filmul gratuit era Raportul la Congresul PMR. Nu mai ţin minte anul, dar era prin clasa a doua.

După câţiva ani ni s-a spus că a murit Dej. Ni s-a dat liber de la şcoală. Eram în clasa a patra. Era o zi destul de friguroasă, parcă în martie. Eram tot la Micălaca la bunici şi am urmărit înmormîntarea la televizor la una dintre vecine. Ea a plîns. Apoi am aflat că soţul ei lucra la Securitate. Înmormîntarea a ţinut mult. Cortegiul mi s-a părut prea lung, iar ceremonia prea plictisitoare. Eram copil…

Nu ştiam mai nimic despre politică. Am văzut filmul Setea. Am jucat ca figurant în Străinul, ce s-a filmat la Arad. Dar tata asculta Europa Liberă la Telefunkenul nostru. Cîteodată şi Vocea Americii. Eram pionier, la fel ca sora mea şi la şcoală ni s-a spus că poporul nostru se trage din daci şi romani. Dacii era harnici, blonzi şi viteji. Romanii era leneşi şi cruzi. Învăţătorul ne-a făcut testul cu lobul urechii pentru a vedea cine din ce strămoşi se trage. Cei leneşi „după ureche” erau stigmatizaţi.

Tot învăţătorul, care era instructor pe şcoală la pionieri ne-a spus că ţara noastră a fost eliberată de sub jugul fascist de către Armata Sovietică eliberatoare şi că regele a vrut să îi mulţumească armatei sovietice şi să îşi vadă mai departe de treabă. Dar nu i-a mers. Şi a fost alungat de popor. Astfel s-a pus capăt regimului burghezo-moşieresc. El ne-a învăţat să cîntăm „Republică măreaţă vatră”, Imnul R.P.R. şi Internaţionala. Apoi mi-a spus să nu mai vin la şcoală cu atlasul pe care îl aveam de la tatăl meu şi care era ediţie dinainte de război. Nu mi-a spus şi de ce. Dar am înţeles: România avea graniţe comune cu Cehoslovacia şi Polonia, graniţa cu R.S.F.R.S. era pe Nistru, iar cea cu Bulgaria avea un unghi ciudat: din cauza cvadrilaterului.