Căsătoria, exorcismul și cartea Cum să te căsătorești (1)


De la bun început pot spune că nu există nici o legătură între cele trei. În primul rînd pentru că primele două fac parte din domenii complet diferite. În al doilea pentru că încă nu s-a scris cartea Cum să te căsătorești. Deci dacă ați început să citiți ați mușcat momeala. Asta și am vrut!

Dar în căsătorie e ca și în exorcism: nu ști prea bine ce se întîmplă pînă nu dai de dracu! Nu strîmbați din nas la limbaj, adevărul e dur și nimeni nu poate cere banii înapoi, întoarce timpul înapoi sau pretinde că visează atunci cînd se confruntă cu probleme în căsătorie și în exorcism. Drept urmare, la fel ca în cazul oricărei probleme de maximă importanță, nu ar trebui tratată problema după apariția ei, ci ar trebui un program de prevenție. Cam ca și în cazul condusului agresiv: e prea tîrziu să tragi concluzii după accidentul ce ți-a făcut mașina zob că ai croșetat o coloană lungă de doi kilometri. Mai bine era să fi prevenit accidentul. Acum e tîrziu că ți s-a terminat norocul și ai dat nas în nas cu un tir, tocmai în curba fără vizibilitate.  Ca urmare, bine ar fi să scrie cineva o carte, două, trei sau mai multe pe modelul unui program de prevenție în materie de căsătorie.

Parcă titlul menționat nu-i prea inspirat, așa că ar merge ceva de genul: Dacă aș avea nouă vieți cîte mi le-aș pierde în prima căsătorie? Ce să faci cu celălalt după ce i-ai asasinat caracterul, viitorul și sufletul? Sau variante…

De obicei cărțile despre căsătorie îți aplică Scriptura pe cord deschis. N-ai ce face. Tronc un verset, două și gata, ce mai poți să spui sau să faci? Te-a prins, ești vinovat. N-ai încotro: la mărturie și la pocăință! Nu-i foarte rău, dar de obicei e inutil. Nu așa învață creierul nostru. Nu așa se scoate ceva bun din ceva rău sau ceva bun din nimic. Nu merge după principiul unor predicatori complet dedicați să îngrașe porcul de ignat: adică cu o predică de jumătate de oră înainte de ceremonia cununiei. Ei sunt deja pe altă lume. Despre ce trebuie să facă el și ea de acum încolo. Oare ce trag pe nas oamenii ăștia? Ce-și închipuie? Că-s Ilie care-și aruncă mantaua peste cei doi aflați la arat în dreptul celei de-a doișpea pereche de boi? Probabil…

În urmă cu ceva timp un prieten spunea că le plînge de milă unora care nu s-au căsătorit în biserică. Fiecare cu prejudecățile lui. E mare lucru să împărtășești aceleași concepții cu cel/cea cu care te căsătorești, dar să nu uităm un lucru evident: căsătoria nu este monopolul creștinilor, nici măcar al credincioșilor din vreo religie. În cazul că cineva crede că Dumnezeu însuși i-a căsătorit pe Adam și Eva, mă întreb cine deține copyright-ul căsătoriei? Dacă e om îi datorăm bani. Dacă e Dumnezeu am încurcat-o! Există căsătorii reușite în orice nație, orice religie și în lipsa oricărei religii. Să nu mai vorbim și că omul se poate înmulți și fără căsătorie. Parol! S-a dovedit științific.

Nimeni nu poate prevedea viitorul unei căsnicii. Sunt unii ce se căsătoresc și toată lumea se miră de ce sunt împreună. Sunt unii care au divorțat și toată lumea se miră cum de-au fost atît de imaturi. Cu căsnicia e ca și cu mîntuirea: abia la final poți spune despre cutare că a avut o căsnicie reușită. Sau doar în final poți spune despre căsnicia ta că a fost una fericită. Și aproape totul ține de domeniul subiectiv. În afara copiilor ce ți i-a născut consoarta.

Deci, ca să o luăm de la capăt, putem spune că variabila om este atît de variabilă că orice rețetă preconcepută este inutilă. Educația, religia, averea, frumusețea, talentele sau lipsa acestora nu constituie un indicator al reușitei sau al eșecului în căsnicie. Și atunci scriem să ne aflăm în treabă? Da și nu!

Da, pentru că oricine citește o carte despre căsătorie o citește cu un bagaj de cunoștiințe și prejudecăți, de experiențe pozitive și negative, de așteptări realiste sau nu, cu privire la căsnicie. Poveștile din copilărie, filmele, cărțile, Biblia, relațiile din familia din care provine, istoria prietenilor sau doar informațiile despre căsătorie din media ne-au influențat deja. Ca să spun așa, suntem virusați. Și colac peste pupăză intervine și chimia, atracția sexuală, vaporii dragostei sau fumurile ambiției. Sau toate la un loc.

Nu, pentru că dacă vrei ceva, ai puterea să discerni între ceva ce e bine pentru căsnicia ta viitoare și ceva ce nu este sau pare că nu va fi. Aici intră în calcul acel know-how deținut de cei ce au experiență și pot să te ajute. Femei și bărbați cărora le pasă, pot să articuleze logic și empatic trecutul sau bagajul lor în materie de relații conjugale. Cu sau fără Scriptură, dar cu bun simț și la obiect. Aici nu mai e vorba de delir în doi sau în trei, e vorba de învățătură pe care o poți accepta fără să fie nevoie să treci și tu prin ceea ce au trecut ei.

Sinceritatea, adevărul și bunul simț nu sunt monopolul creștinilor și ar putea constitui punctul de referință pentru o relație de nășire, nu în domeniul credinței (cu toate că nici asta nu trebuia uitată), ci în cel al căsniciei de durată. Și cînd mă refer la căsnicie de durată nu mă gîndesc la o căsnicie nefericită de durată. Credința, nădejdea și dragostea nu pot rămîne înțepenite între paginile unei cărți, ci merită să acopere întreg domeniul relației soț-soție, mamă-fiică, mamă-fiu, tată-fiică, tată-fiu. Tocmai pentru că avem modele.

Profesioniști?


Postul acesta apare după o scurtă discuție pe Facebook referitor la apariția cărții lui John Piper, Brothers we are not professionals. Păi altfel cum?

http://www.mrqe.com/movie_reviews/the-professionals-m100024595

Prin anii 70 am văzut un film cu cow-boys intitulat Profesioniștii. Nu știu dacă titlul era original sau românii l-au adaptat. N-are importanță. important e faptul că apare noțiunea de eficiență, responsabilitate și implicare. Chiar și în omorît oamenii.

Care ar fi echivalentul profesionismului în ceea ce privește biserica? Pe de o parte Isus spune că păstorul plătit nu e profesionist, ci invers. Mirare! Oare cum este sau ar fi să fii pastor profesionist? Care ar fi indicatorii pentru un profesionist în domeniul ăsta? Numărul de predici? Numărul de vizite pastorale? Numărul de evenghelizări? Numărul de membri? Cît a extins clădirea adunării? Dacă i-a crescut burta? Dacă și-a schimbat mașina? Dacă are relații cu americanii? Dacă are studii? Doctorat? Dacă ține sau nu tineret? Dacă are pe lîngă el un pastor mai tînăr? Dacă nu a călcat strîmb? Dacă face exorcizări, minuni, vindecă, merge pe sîrmă sau scuipă flăcări? Poate pentru unii.

Eu m-am tot întrebat de ce un pastor trebuie să fie atît de (mii de scuze pentru limbaj!!!)… constipat. Pastorul parcă nu mai e om. Da ce o fi? Constipăciune? Mă tem de ce se poate întîmpla cînd se strîng la un congres…

Mi-a fost dat să văd cîțiva pastori tipici, semn că nu toți sunt la fel, dar că există o anumită asemănare, derivată din tagma din care fac parte. Mai bine l-ar lua model pe Isus.

Din afară e ușor de observat, de pus degetul pe rană, din interior este aproape imposibil. M-ar interesa o carte, o mărturisire a unui pastor ce nu își găsește locul, ce nu se simte adecvat, ce nu mai știe ce să facă. Sinceritatea doare, dar lipsa sincerității erodează caracterul uni om. Pe deplin cîteodată.

Primul pastor întîlnit a fost tipul omului muncitor, cu mulți copii, unu a luat-o pe lîngă, dar el a rămas pastor. Umblau vorbe, dar din cîți pastori știam nu îl voiam pe altul. De exemplu cînd predica, chiar dacă avea același text a doua zi, nu ascultai aceiași predică. Săpa în grădină, avea probleme de sănătate, dar ce era a lui era a lui: ar fi murit între două biserici, două predici, două vizite pastorale sau două înmormîntări. A avut și puncte de vedere personale. Cel puțin unul dintre ele privind ordinarea unei alte persoane ca pastor alături de el a fost recunoscută public ca ceva ce nu a putut să vadă. Ei, ăsta da curaj! A rămas un pastor tipic, dar oare ce se cere altceva de la un pastor român format în vremurile comuniste care a lucrat din plin pe ogorul evangheliei? N-a fost un stindard al luptei împotriva comuniștilor, dar a suferit pe măsura dedicării sale tipice.

Au mai fost pastori pe care îi pot caracteriza ca fiind infatuați, manevrați și chiar deraiați. Unul colabora foarte mult cu Securitatea (eram rude!!!), altul era el securist, altul le-a făcut tuturor enoriașilor săi dosare. Te miri de unde sare paranoia? Am fost atras de un singur pastor cu veleități de evanghelist ce părea altcumva. Apoi am ajuns să îl cunosc mai bine. Profesionist? Probabil, dar nu în viziunea mea.

Ba unul care era foarte bine văzut ca muncitor, cuminte, un tip cu aplecări spirituale a fost ales pastor de o biserică de la sat. S-au oferit să îi construiască o casă ca să stea cu turma. El a preferatsă stea la oraș ca să își facă copiii școala. Din cîte știu nu s-a ales nimic de școlile alea, din bisericile pe la care se ducea, totul fiind perceput ca o ocupație de navetist. Total neprofesionist. Bineînțeles că a prins și un pic de burtă, că a îmbătrînit.

Și a venit liberarea!

Am dat de un pastor american ce l-a beștelit pe un român de-al nostru că a îndrăznit să pună o întrebare la un studiu pe apocalipsa. Cum îndrăznea el să conteste ce i-a dat lui Domnul, mai ales că venea de la mii de kilometri? Rezon! Sau mai mine spus ca majurul din armata burghezo-moșierească. Și au mai fost alți pastori americani foarte vocali și siguri pe ei.

A mai venit cîte unul-doi din bejănie sau diaspora să ne spună una și alta, dar nu prea mulți au rămas. Mă întreb ce i-a convins să plece înapoi? Noi, pastorii noștri sau a fost o inspirație de moment?

Au apărut mai mulți pastori, biserici… Unii pastori s-au îmbolnăvit de cît efort au depus pe ogor, alții și-au făcu relații, alții s-au apucat de studiu și alții s-au apucat de funcții. După cum zicea un fost prieten despre uniunea baptistă pe care a muncit-o un fost prieten de-al său (și de-al meu la vremea aia) pe cînd încă mai erau prieteni: Toți vreau să pună mîna pe uniune (de fapt pă funcția dă președinte) că a îngrășat-o P… ca pe o junincă tînără! Parcă comparația e din VT… Știți dumneavoastră coane Fănică, foncția, foncție!

La relativ scurt timp părea că ne vom confrunta cu un fenomen prezent în bisericile românești din SUA unde cîteodată stau la amvon trei pastori, iar în bănci mai stau vreo doi. După principiul unde-s doi, puterea crește! Dar unde-s cinci? Pastorul ce mi-a povestit asta cu ciudă și ironie a plecat și el după un timp în SUA, probabil să fie a șasea roată…

Am fost coleg de studii teologice cu trei pastori. Cu niciunul nu țin legătura. Și ce coincidență, nici ei cu mine.

În fine au apărut generațiile tinere și neîncercate. M-ar interesa să știu cum merge unii dintre pastorii cei care mi-au fost studenți. Cam 30-50% din cei ce au absolvit pastorala au ajuns pastori. Sunt profesioniști? Ce înseamnă pentru ei asta? Am dat de unul care la o nuntă a ținut o predică de-a-ndoaselea… Ce bine că eu l-am învățat numai Istoria bisericii!

Deci, cam ce înseamnă profesionism acum pentru un pastor? Ce zice el sau ce zice biserica? Sau ce zice Scriptura sau mărturisirea de credință?

Greu de decis. De aia nu îi invidiez pe pastori. Pe niciunul.