Fundamentaliști din toate țările uniți-vă! Teoria conspirației vă unește!


sursa:http://www.elefant.ro/carti/conspiratii-si-scandaluri/islamistii-cum-ne-vad-ei-pe-noi-156345.html

Citiesc și recitesc de cîteva zile Anne Nivat, Islamiștii. Cum ne văd ei, Corint, București, 2011. Prefața scrisă de Dominique Wolton.

Nivat merge în 2005 în Pakistan, Afganistan și Irak și se întîlnește cu islamiști. Cu Abdoul Rashid Ghazi, aflat în arest la domiciliu în Pakistan din 2004, director adjunct al unei madrasa de 2500 de băieți și 3000 de fete. Cu Anis Ahmad, director adjunct al Institutului de Studii Politice din Islamabad. Cu Abou Bakar Siddique, redactor șef al uni ziar, doctor în studii religioase, licențiat al Universității din Cairo. Cu Atiq-Ur-Rehman, directorul madrasei Jamia Islamia, membru al partidului islamic de opoziție Jamiat Ulama Islam. Cu Ahmed, refugiat din Afganistan, instructor la Abou Hanifa ce formează institutori pentru medrasa. Foarte interesantă discuția cu șoferul său, tot un refugiat afgan.

În Afganistan Nivat se întîlnește cu Sardar, un vechi perieten, Sami, Daoud, apoi cu un reprezentant al talibanilor.

În Irak ea se întîlnește cu Nidret, o turcmenă, profă de limba engleză la universitatea din Kirkouk, cu Leila, victima unui atentat, și soțul ei Hussein, șiit, apoi cu fra Youssouf Mirkis de la mănăstirea dominicană din Bagdad,Walid Al- apoi cu Tariq Al-Hashimy, directorul adjunct al Partidului Islamic Irakian. Ea îl intervievează și pe șeicul Abdel Salam Dawoud Al-Kubaisi, liderul Asociației suniților ulema. Este primită de către Walid Al-Hilly, un înalt funcționar al partidului șiit Dawa.

La Falludja ghidul Omar îi facilitează un interviu cu Youssouf, emir al Armatei lui Mohamed.

Indiscutabil ceea ce spun oamenii ăștia e mult mai interesant decît ce debitează cei ce n-au pus piciorul într-o țară musulmană, darămite una islamică. Printre temerile islamiștilor se numără, globalizarea, influența media, recrudescența pornografiei, a nudității, a imoralității în general. Frica că un grup de mari bogătași dețin frîiele puterii asemenea unui guvern mondial ce hotărăște ce vrea fără să țină seama de identitatea religioasă. Vă sună cunoscut?

Musulmanii, dar mai ales islamiștii nu își dau seama de ce Occidentul nu pedepsește la fel violul și crima, pentru că ele atentează în mod egal la demnitate. În același timp atît Occidentul, cît și islamul recurg la stereotipuri, la descrierea caricaturală a celuilalt, în ultimă instanță la demonizarea celuilalt.

„Othernessˮ sau alteritatea este total desconsiderată de fundamentaliști. Mi se pare interesant că tocmai eliminarea alterității duce mai repede și mai ușor la realizarea globalității, la o conducere mai ușoară și la manipularea facilă în cazul apariției unui guvern mondial. Partizanii unui dumnezeu dur, intransigent și răzbunător, fundamentaliștii cer lichidarea celorlalți ce nu sunt ca ei. În numele cui? A ce?

Dacă nu sunt capabili să-și imagineze altcumva fericirea pe pămînt, să nu ne mirăm că ne pasc mai multe războaie, că pacea se face prin uciderea celuilalt și că drepturile și libertățile vor fi restrînse. Teoriile conspirației se vor înmulți, serviciile secrete și măsurile de control, îngrădirile de tot felul se vor înmulți.

S-ar putea ca islamiștilor și în general musulmanilor să le fie mai ușor, avînd în vedere că islam este supunere, dar niciunde în partea asta de lume teroarea și asuprirea nu a biruit. Amenințarea islamică sau islamistă este o reacție ce poate fi explicată, chiar înțeleasă. Islamul concentrează nemulțumirile, frustrările și angoasa credincioșilor musulmani. Țintele predilecte: armata de ocupație, bazele militare, colaboratorii. Cam aceleași cu țintele aliaților din Al doilea Război Mondial. Cine mai are dreptate?