Nu fii rea, fii deșteaptă!


In some other communist states such as Romania, the ...

Tocmai am citit un articol în care autorul se plângea de marele număr de doctorate fără nici o valoare acumulate de politicieni fără discriminare la apartenența lor de partid. Adică cercetători de doi bani sau cercetări dubioase au favorizat ascensiunea guvernamentală și/sau politică a unor impostori. Cum doctoratele, masterele și declarațiile de avere mai vechi au început să dispară de peste tot e clar că maeștrii cercetărilor au început să-și ia măsuri de protecție. Mâța a fost eliberată din sac…

Ei, dar în România avem și politicieni cercetători de valoare. În ce domeniu? În cel al istoriei și mai ales al istoriei bisericii. Și de fapt, ca să subliniez importanța, seriozitatea și dedicarea în domeniu, trebuie neapărat să specific că nu este vorba de fapt de mai mulți cercetători. Nu. Este vorba de unul singur. De fapt de una singură, pentru că este femeie. Cu atât valoarea sa excepțională. Dar pariez că nu știți cine este.

Această intelectuală de marcă ce s-a afirmat politic a cercetat temeinic istoria, toată istoria. Toată istoria de pretutindeni a bisericii, a tuturor bisericilor. Și după o cercetare așa temeinică, demnă de un doctorat al doctoratelor, a tras o concluzie la fel de temeinică. Normal. Dacă funcția bate gradul… Pentru că e prim-vice-prezidentă de partid. De partid mare. Și vechi.

Citez:

„Nimeni nu a închis biserica, în niciun război. Prin urmare, nici un război sanitar nu poate fi o justificare pentru închiderea bisericilor”

Pe cuvântul ei de cercetătoare că bisericile nu s-au închis pe vreme de război. Serios? Da. Evident că nu era nevoie de războaie ca bisericile să fie închise. Bisericile au fost doar incendiate, jefuite, dărâmate, bombardate, pur și simplu aruncate-n aer sau demolate pe timp de pace. Legal. Că așa dorea majoritatea. Sau o anumită minoritate. Sau o altă religie. Sau un partid. Sau un nebun. De ce nu și o nebună? Să nu discriminăm.

Dar dacă voi – prostimea – votați PSD, noi PSD n-o să vă închidem bisericile. Așa cum nu le-au închis nici antemergătorii noștri, comuniștii. Clar, nu?

Firea, nu fii rea, nici zăpăcită. Dar ești pesedistă, așa că deșteaptă nu poți fii.

Ministrul educației a dat cu ponta-n gard!


După ce Iohannis a cerut parlamentului să nu voteze legea albirii oilor negre ale politicii românești, am crezut că suntem pe calea cea bună. Țara noastră de penali avea nevoie de un pic de decență. Am răsuflat ușurat cînd justiția a rămas justiție și politicul nu și-a băgat încă o dată codița îmbîrligată.

Dar am dat apoi de renunțarea lui VV Ponta la titlul de doctor în drept. Nu era o acceptare a realității, adică a admiterii plagiatului sau cel puțin a faptului că VVPonta nu a scris acea teză, ce de fapt nu este o teză. Este, după cum textul afirmă în capitolul de concluzii, O DESCRIERE!

VVPonta renunță la titlu fără să admită că a făcut ceva ce nu se face. Fără să îi pară rău de ce a făcut și fără să își ceară iertare sau să fie iertat pentru că a comis ceva ce era, cel puțin, lipsit de etică. Nu știu ce ar fi aranjat o demisie, dar în mod evident, la fel ca mulți politicieni mînjiți, Ponta nu este bine dotat la capitolul onoare, cinste, etc. Etc, adică muncă cinstită, rezultate după merite.

De fapt VVPonta nu vrea să fie sancționat pentru fapta comisă, pretinzînd că nu a încălcat nici o normă a Universității București referitoare la scrierea unei teze de doctorat. Ceea ce nu este adevărat. Dar pretinzînd acest lucru, adică că este cinstit, mă întreb ce au păzit membri comisiei ce i-au acordat titlul și îndrumătorul tezei sale de doctorat. Mai este nevoie oare să menționez că teza sa de doctorat este în materie de DREPT? Nu! Sau mai bine zis, Oh, nu!!!

Deci, VVPonta nu acceptă spălarea prin justiție, ci printr-o lege de urgență făcută de propriul guvern, ca orice dictator dovedit. Dînd dovadă că n-are conștiință, el perseverează în greșeală.

Ca să-și rezolve titlul, doctoratul și încurcătura cu pierderea credibilității, VVPonta se adîncește în negare și scandal. Ca prim-ministru aprobă o ordonanță de urgență care să-i albească trecutul. Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, adică omul care ar trebui să vegheze asupra calității procesului de învățămînt și să dea girul diplomelor acordate, se compromite acceptînd modificarea legislației prin introducerea pentru prima dată în istoria României a posibilității de a renunța la un titlu de absolvent al oricărei forme de învățămînt universitar: licență, master, doctorat, Ponta fiind primul pe lista renunțătorilor. Mie mi se pare că ministrul educației a dat-o cu Ponta-n gard. Sau cu oiștea-n gard. Zice Sorin:

As vrea sa precizez faptul ca renuntarea la un titlu stiintific trebuie facuta cu maxima responsabilitate. Doar doua lucruri as vrea sa le precizez: o data cu renuntarea, nu renunti doar la diploma, renunti la intreg procesul de pregatire care a fost urmat pentru obtinerea acelei diplome. (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18961288-guvernul-declanseaza-amnistierea-plagiatorilor-cum-explica-noul-ministru-educatiei-modificat-legea-pentru-singur-cum-poate-renunta-plagiator-gratis-doctoratul-facut-banii-statului.htm)

Mi se pare anormal.

Dar aș vrea să aduc o completare acestei ordonanțe de urgență. Dacă solicitantul își predă titlul, musai ca el sau ea să dea înapoi bursele primite pentru studiu, iar instituția de învățămînt să-i dea înapoi banii încasați ca taxe de școlarizare! Să fie prostituția completă. Vorba aia, dacă nu ți-a plăcut cum ai fost lucrat, masat, periat, descămoșat de scame imaginare, intelectualizat de teze plagiate, ceri banii înapoi. Că doar n-o să plătește ceva de care n-ai tras foloase! Chiar și necuvenite. Corect, nu?

Oh, nu!!!

PS M-ar interesa la faza asta ce crede, nu ce zice, Panțer-Klaus.

 

Falsa pocăință a domnului Ponta


Nu cred că  domnului Ponta avea chef să se afișeze cu patriarhul României, cu pastori pocăiți din diaspora precum Cristian Ionescu sau cu președintele Universității Baptiste Emanuel din Oradea, Paul Negruț. Dar îi era util. Sau așa își închipuia dînsul. Într-o companie atît de sfîntă, te gîndești, ca tot cetățeanul de bună credință, că domnul Ponta a împrumutat cîte ceva din aura acestor personaje aflate în prim-planul vieții spirituale. Îți spui că cine seamănă se adună și că asemenea asocieri ar trebui să dea roade. Mai repede sau mai tîrziu.

Domnul Ponta are o istorie aparte, cu atît mai ciudată, cu cît este mult mai tînăr decît mulți politicieni ce au ajuns cu greu în prima linie. Asta dacă le uităm pe cîteva doamne mai mult sau mai puțin blonde. Domnul Ponta are și cîteva tinichele pe care a încercat să le ascundă, dar care la nivelul sfinților mai sus-pomeniți se numesc păcate. Probabil și din cauză că ele se încadrează în categoria veche de cînd lumea a păcatelor universal recunoscute: să nu furi, să nu minți, să nu faci o mărturisire mincinoasă, etc.

Dar, ce vorbesc, nu eu ar trebui să-i dau lecții de drept unui absolvent al facultății de drept, nici unui doctor în drept. Și atunci o iau spre domeniul în care sunt și eu un pic de doctor: în teologie.

Acum cîteva zile domnul Ponta a cerut Universității București să-l elibereze de sub povara doctoratului ce-i apasă de cîtva timp persoana politică, activitatea de președinte al PSD-ului și responsabilitatea de prim-ministru. Ne dăm cu toții seama că acest lucru s-a întîmplat din cauză că domnul Ponta nu a reușit, la fel ca și fostul prim-ministru al Turciei, Erdogan, să-și spele păcatele devenind președinte. Nenoroc? Conspirație? Prostie?

Cu toate acestea din cererea sa de renunțare la titlul de doctor în drept al Universității București am reținut că domnului Ponta îi este lehamite de tevatura politică și că a greșit nerenunțînd la timp, presupun că voia să spună că înainte de alegeri, la titlul ce l-a făcut probabil să fie preferat de prea puțini oameni cinstiți din țară și din diaspora. Aici nu vreau să mă refer la ce ar însemna  că a avut majoritatea într-o sumă de județe, implicînd că acolo ar exista poate mult mai mulți oameni necinstiți sau păcătoși, după opțiunea mea în materie de teologie. Nu.

Ceea ce vreau eu să spun este că domnului Ponta nu îi pare rău că a trișat, că a mințit, că a furat sau într-un cuvînt, că a păcătuit pe această cale, adică a doctoratului care nu este, ci că nu a renunțat la titlul de doctor înainte de alegeri ca să tragă mai multe foloase politice și să nu fie sancționat de electorat. Domnului Ponta nu îi pare rău că a copiat un material ce nu îi aparține, nici că a primit ceea ce nu i se cuvenea. Și afirmă în în mod fals în scrisoarea sa că acestea erau uzanțele la acea vreme. Lui îi pare rău că nu a scos un profit din păcatul personal în detrimentul omului cinstit. Oricare și oricine ar fi acesta. Simplu.

În avan-premiera acestei renunțări, un grup de tineri din PSD au făcut apel la prim-ministru afirmînd că ,,PSD are nevoie de o reformă profundă. Credem că trebuie să construim noul Guvern pe baza principiilor cerute de majoritatea românilor: respect, onestitate şi transparenţă. Credem că trebuie să înlăturăm odată pentru totdeauna etichetele de <corupţi> şi <comunişti>”……

…. “Dacă nu vom face această schimbare profundă, partidul nostru este in pericol să devină tot mai izolat în societate. (…) Facem un apel către toţi membrii PSD care cred, la fel ca noi, că a venit momentul unei reforme profunde în partidul nostru. Vă chemăm să susţinem împreună formarea unui nou Guvern, condus de Victor Ponta, care să aibă în componenţa lui oameni din generaţia tânără, integri şi profesionişti”. (sursa Mediafax)

O copilărie? Nu. O practică. Același om ce a furat și a mințit trebuie să dea dovadă de transparență, onestitate, respect. Respect pentru munca celor ce și-au obținut doctoratul pe căi cinstite și s-au spetit muncind? Care sunt acei oameni din generaţia tânără, integri şi profesionişti care asociați cu domnul prim-ministru Victor Ponta va duce PSD-ul mai aproape de popor? Încotro va conduce un astfel de guvern România?  Cum va scăpa pentru totdeauna PSD-ul de etichetele de corupți și comuniști?

Răspunsul logic ar fi prin aceleași metode prin care domnul Ponta a obținut titlul de doctor în drept, pentru că nici domnul Victor Ponta, nici partidului pe care îl conduce nu s-a pocăit de fărădelegile pe care le-au făcut. Acei politicieni interesați de soarta PSD-ului, a guvernului și a României ar fi trebuit mai întîi să înceapă cu o sinceră părere de rău asupra unor păcate vizibile pentru toată populația țării. Și importante pentru mai mult de 50% din populația țării. Adică pentru majoritatea.

O falsă pocăință a domnului Ponta nu va plăti costul păcatului său, așa cum o falsă pocăință a PSD-ului nu-i va șterge de eticheta de partid comunist și corupt. Ciudat, dar dincolo de teologie, poporului ăsta despre care se spune că pufăie, dar nu explodează, e leneș, murdar, incult, sărac și bigot, știe să facă distincție între minciună și adevăr, între adevărata părere de rău și fariseism. Cinste lui!

Domnule Ponta, refuzați să mai jucați rolul cabotinului pe scena politică a României! Vă faceți rău dumneavoastră, partidului, poporului, țării.

Ar fi cazul să vă retrageți. Dacă nu la mănăstire, cel puțin din viața politică. Dumnezeu să aibă milă de dumneavoastră!

P.S. E adevărat că se strîng semnături pentru demisia primului-ministru?

 

Note teologice de subsol (2)


sursa: http://scottpaeth.typepad.com/main/2014/05/the-barth-that-failed.html (merită citit articolul!)

Fără să reiau premisele primei mele note teologice de subsol aș mai adăuga ceva ce la noi în general nu se știe și ca atare se fac afirmații (puțin spus!) hazardate. Unul dintre foștii mei profesori, o somitate în materie și un geniu în gîndire, afirma într-un spațiu restrîns, dar avizat, următorul lucru:

Avusese ocazia să fie prezent la decizii importante (altele decît exmatricularea vreunui student rebel, alegerea culorii perdelelor de la ferestrele uniunii :-)). Erau prezente somități ale teologiei din întregul spectru evanghelic. A fost surprins să constate două lucruri.

Primul: atunci cînd deciziile implicau o deviație așa-zis liberală, spre surprinderea sa, unii teologi considerați liberali votau pentru o rezolvare evanghelică conservatoare.

Al doilea: între scrisul unui teolog catalogat ca liberal și predicarea sa exista o mare diferență, în sensul că predicarea nu devia de la conținutul evangheliei.

Aceste două enunțuri mi se par de bun augur, mai ales acum cînd Internetul este bîntuit de tot felul de demoni mai mult sau mai puțin personali, ce par să excludă (cine citește să-nțeleagă!) mai degrabă decît să îmbrățișeze frații.

Ca atare, melițele unor internauți de origine română marcați de liberalismul inexistent în teologia românească ar trebui să se oprească, cel puțin din considerente tactice: se fac de rîs. În România n-a existat și nu există pericolul teologiei liberale. Acest pericol a fost inventat (se știe de cine) pentru a plăti polițe.

Revenind la promisiunea din postul anterior, adică 1. teologia unui mare teolog evoluează; 2. cîteodată există e deosebire între ce crede un teolog și ce scrie același teolog, aș mai adăuga:

Dacă cineva (cu excepția ortodocșilor ce nu-l agrează deloc) îl citește cel puțin pe Augustin, va observa, dacă este dotat cu un minim de aparat critic, că acesta are, să zicem așa, o teologie de început, una de mijloc și alta, mai coaptă, de final. Nu degeaba a scris Retractări. Atenție, Augustin este cel mai prost citat, atît de către dușmanii săi, cît de către partizanii teologiei sale. Fie ei catolici, luterani, ortodocși sau ce or fi. Teologi de toate culorile, credințele și denominațiile îl citează pro și contra. Este Augustin atît de bun? sau atît de rău? Da. Și nu.

Trebuie menționat, și asta știe cam orice student la teologie dintr-o școală mai acătării, că gîndirea teologică a lui Augustin a evoluat. Eu cred că a fost ceva normal. Și că încă mai este. Cînd ști mai puține lucruri faci anumite afirmații. Cînd ești tînăr spui un lucru. Dar cînd ajungi să ai cunoștiințe mai largi, mai vaste, ți se pare că ce gîndeai în urmă cu ceva timp era limitat, îngust sau poate chiar derizoriu. Și ai curajul să afirmi altceva. Ai evoluat. Ești mai bun. Ești mai matur. Teologia ta este mai adîncă.

Dacă iau un exemplu din alt domeniu, se putea spune în secolul XVIII că fizica lui Newton este extraordinară. Dar în secolul XX s-a trecut la fizica cuantică. Nimeni nu o să moară de dragul lui Newton în secolul XXI, nu? Dar nici nu spunem că Newton n-a știut ce spune.

Cam tot așa în teologie. Origen a spus ceva. A fost contestat. I s-au ars oasele. Dar teologia a mers mai departe. Acum papa zice că vrea să dea voie preoților catolici să se căsătorească. Implică un adevăr văzut de toți, dar Biserica Catolică a staționat în gîndire în acest domeniu. Dar, ce bine că își schimbă canoanele. Eu mă întreb cum de unele culte moderne, cu manifestări biblice nu evoluează mai rapid dacă pînă și catolicii o fac… Dar nu despre asta vorbim.

Un alt exemplu ar fi Calvin. Nici nu s-a terminat Conciliul de la Trent că el l-a atacat. Hilar! Dar trebuie menționat că între prima și ultima ediție a Instituțiilor/Institutelor între 1536 și 1559există deosebiri. Asta și numai dacă luăm în considerare numărul de pagini.

În ceea ce privește teologia, teologul, ce crede și ce scrie el, și aici există o mare diferență între România și restul  lumii. Plecăm bineînțeles de la premisa autohtonă că mentalitatea românească pretinde că noi am pus coada la prună. Mi se pare însă straniu că aceiași români, vajnici apărători ai credinței strămoșești (de orice factură-o fi ea) fac abstracție de cinste și adevăr atunci cînd sunt în joc interesele materiale proprii, ale cultului sau cînd s-ar putea șifona fața vreunui fariseu renumit.

Deci același teolog poate gîndi una și scrie alta. Și eu am fost uimit de așa ceva, dar am suportat șocul și l-am acceptat. A fost și pentru mine o surpriză. Dar un teolog, la fel ca un polițist investigator sau un filosof pune întrebări imposibile la care tot el încearcă să răspundă sau le cere altora să răspundă. De aceea teologia este și o artă, un joc ce se joacă după anumite reguli la care cei neinițiați nu sunt invitați. Lumea doctorilor în ceva, sau mai bine spus comunitatea academică, are unele reguli stricte și nu poți să dai buzna, să spargi ușa sau să intri pe fereastră. Nu eu le-am inventat. Eu a trebuit să le respect. Și le voi respecta. Dar în același timp pot să scriu în așa fel încît să nu sughițe nimeni cînd mă citește și nici să nu împrumute de la profu de la patru dicționarul de termeni teologici.

Ca urmare, teologii scriu cărți ca să arate cum pot să gîndească, nu care este credința lor. Diferența se vede în ceea ce fac ei. Adică, pe limba tuturor, practica bate teoria. Sau viața bate teologia. De aia doctorul Sweitzer a deschis un spital în Congo. De aia Martin Luther King a luptat împotriva rasismului. Și a fost lichidat. Convingerile lor aplicate în practică le-au depășit teologia catalogată la colțul străzii drept liberală. De aia Karl Barth a militat împotriva regimului nazist.

Vorbind de Barth, îmi aduc aminte cu durere că la una dintre discuțiile accidentale de pe holurile LBC-ului anilor 90 doi din colegii mei români, unul cu înalte poziții în cult, au șters parchetul cu el, scoțîndu-l automat din lumea drepților morți întru Hristos pe motiv că-i liberal. Liberal-liberal, dar eu i-aș fi pupat mîna! Acum să vedeți că nu mă mai spală toată apa Iordanului că am făcut această afirmație… Îmi asum riscul.

Domnilor, teologia e ceva. Teolog nu-i oricine. Și gata.

sursa: Karl Barth 🙂