Propagandă comunistă din vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej


Propagandă: propagandă sf [At: BĂLCESCU, M. V. 141 / Pl: ~de (înv) ~dii / E: fr propagande] 1 Acțiune organizată de răspândire în mase a unor idei care prezintă și susțin un partid politic, o teorie, o concepție etc., cu scopul de a le face cunoscute și acceptate, de a câștiga adepți etc. 2 (Rar) Acțiune de lămurire, de convingere.

Propaganda era folosită de statul comunist în Republica Populară Romînă ca să întărească poziţia singurului partid existent: Partidul Muncitoresc Romîn, un partid comunist. Activiştii de partid – un fel de revoluţionari de profesie ajunşi angajaţi la stat – au făcut propagandă pentru înfinţarea întovărăşiilor şi a Gospodăriilor Agricole Colective (G.A.C.) la sate. Adică au încercat să-i convingă pe ţărani să-şi cedeze pământurile statului. La început o formă mai soft, asocierea lor şi astfel pierderea caracterului de proprietar unic al pământului. După această primă fază pământul întovărăşit era cedat statului.

Dar propagandă însemna şi punerea pe note a vieţii noi a ţăranilor în noile forme de exploatare a omului de către stat. La care femeia era evidenţiată că se ia la întrecere cu bărbaţii.

Pe plan industrial, doctrina dictaturii proletariatului era perfectă. Doar că muncitorii trebuiau să muncească nu să dicteze. Nu vă faceţi probleme, nu dicta niciun muncitor, doar partidul. Marinică este criticat că e cam leneş. Lecţia punctualităţii – la care poporul român a căzut de nenumărate ori – îi este predată lui Marinică, căruia îi ardea buza nu după o ţigară, ci după o fustă. Dar nu merge cum vrea un întârziat!

Ce frumoasă era viaţa-n Romînia! Fetele erau harnice, băieţii dacă aveau de gând să le facă curte trebuiau să fie şi ei harnici. Fetele pe ogor, în uzină, băieţii la fel, altfel nu aveau succes.

În viziuna propagandei de partid viaţa era o variantă de roz-bombon! Spre deosebire de cea capitalistă?