Cele 99


The Ninety and Nine that Safely Lay a fost o poezie scrisă de Elizabeth Clephane, dar pusă pe note de Ira Sankey ce cânta pentru D. L. Moody la o întrunire religioasă în Scoţia în 1874. Ira fusese agent al fiscului american, dar abandonase această îndeletnicire după întâlnirea cu D. Moody din America în 1871, cei doi fiind spectatori la marele incendiudin Chicago, după ce abia scăpaseră cu viaţă.

Ira devenise responsabilul lui Moody cu muzica. A compus peste 1000 de cântece, dar ce este neobişnuit cu privire la acest cântec este că a ţinut textul lui decupat dintr-un ziar într-unul din buzunarele hainei sale mai mult de un an de zile, după care l-a compus şi cântat în acelaşi timpla cererea lui Moody, pe când amândoi se aflau într-o sală extrem de aglomerată.

Era prima audiţie chiar şi pentru compozitor.