Rusia, Belgia și Ucraina


În istoria fiecărei națiuni sunt amintite bătăliile cele mai importante. S-au ridicat monumente pentru bătăliile cîștigate, dar și pentru cele pierdute. Jertfa vieții nu e puțin lucru cînd este dată în folosul patriei.

Rusia are un număr de monumente cît toate statele Europei și Asiei la un loc. Un tanc, un alt tanc, niște tunuri, niște statui, alte tancuri, ceva pietre și faimoasa Mama Rusia cu spada gata de harță. Impresionant. Dar să nu uităm că în ultimul război mondial rușilor le-a păsat mai puțin decît nemților de viețile propriilor soldați. La ordinele comandantului suprem au murit milioane de viteji chiar dacă nu era nevoie. Carnea de tun a fost măcelărită bine. Nemții nu reușeau să omoare cîți ruși îi atacau. Simplu. Dar trist.

Evident că Belgia nu a fost niciodată o mare putere militară. Nici cînd stăpînea Congo. Dar Belgia are un monument foarte ciudat care e de-e dreptul haios pentru că nu se înscrie în tipar. E vorba de statuia băiețașului care făcea pipi pe cotropitori. După aia i-au învins. Bună rețeta.

Mă gîndesc la Ucraina, la militarii ucraineni ce au ales să rămînă în Crimea, la cei ce au ales să treacă în armata Rusiei. Nici o jertfă. Nici măcar un pipi pe casca unui invadator? Dacă e așa, de ce s-ar deranja UE și NATO să se implice serios? Care ar fi miza?