Cînd sexul, banii și puterea nu corupeau


Anamneza

Adam n-a avut de-a face cu tentații clasice. Sexul nu corupea. Banii n-au fost încă inventați. Aurul și argintul așișderea. Puterea i-a fost dată asupra a tot ce mișca pe pămînt. Adam putea fii primul dictator. Dar n-avea cui să dicteze. Eva stătea la șuetă cu reptilele.

Ipoteza

Așa că șarpele folosește altceva. Vine cu ceva nou. Dincolo de adevăr. O întrebare. Un experiment. O îndoială.  Este adevărul adevărat? Zice el: nu, adevărul este limitat. Deci să explorăm…

Premiza

Ca să ajungi la adevăr trebuie să experimentezi. Și inoculează ideea că un test ar fi de folos. Dacă testul infirmă adevărul, ești mai cîștigat. Dacă testul te face la fel ca și cel ce a impus interdicția pe care o cataloga drept adevăr înseamnă că nu te face egal, ci superior lui.

Pentru că de fapt aceasta era premiza șarpelui ce se pune în locul lui Dumnezeu. Șarpele contestă adevărul. Dacă experimentul său reușește Dumnezeu eșuează. Dumnezeu poate fi declarat mincinos, adică neștiințific. Sau în contradicție cu știința. Dumnezeu va putea fi catalogat ca cel ce a impus o dogmă ce nu se verifică în practică.

Experimentul

Dacă experimentul reușește, QED. Dacă nu reușește, omul eșuează pentru că nu ajunge să-și atingă potențialul. Ăla superior… Dar șarpele este cîștigat în ambele ipostaze. 

Omul este (un animal) curios. Vrea să știe. Celălalt animal doar pretinde că știe tot. Știe multe, dar nu tot.  

Concluzia

Ce a mers bine?

Experimentul a funcționat. Adevărul a fost testat. Dar s-a lăsat cu sancțiuni. Aproape pe vecie. Și pe vecie. Adevărul este totuși monopolul lui Dumnezeu. Chiar și contestat.

Ce a mers rău?

Experimentul a funcționat, dar relațiile au dat kix. Omul s-a ales cu ce a zis șarpele, dar cu ce s-a ales nu s-a dovedit a fi un avantaj. Cel puțin nu unul imediat. Pe termen lung și șarpele și omul au de suferit. Dar omul va avea scăpare.

Rezultatul:

Doar adevărul te eliberează. Cu toate că percepe adevărul, șarpele nu-l poate exploata pentru a se elibera. Nici omul. Adevărul intervine și se revelează omului.

Nefericirea de a fi tot timpul fericit (2)


Cred că Dumnezeu a fost nefericit înainte de facerea omului. Că altfel nu se explică de ce l-a creat. Tocmai îl pusese pe Lucifer la respect (nu respectul ăla din fotbal), cînd își dădu seama că-i lipsește ceva. Ceva ce nu fusese încă creat. Așa că, puff: l-a modelat. Inspirație. Puff: iaca că umblă ca un nătîng. Adică singur. Pînă și miriapozii umblau în perechi. El se aținea prin copaci zăpăcind zburătoarea neclocitoare de ouă: cucu-cucu! Era singur. În mod normal cînd are o problemă omul mic se duce la mama. Dar nu. De data asta mama era tata. Sau invers. Cine poate ști? Nimeni nu ne-a spus. Nici măcar în cartea aia mare nu scrie despre așa ceva.

Și tata-mama i-a dat una de l-a adormit. L-a descusut. L-a descoastificat și l-a cusut la loc. Fără fire. Deci se poate face o operație fără fire. Și așa a apărut în univers fericirea. După nefericirea singurătății, fericirea în cuplu. Fără prieteni. Eventual cu vreo pramatie de maimuță. Sau de cîne flenduros și nepuricos. Rețineți că la vremea respectivă exista doar o pereche specializată transmisibilă la om. O fi fost o fericire tristă asta fără prieteni? Mă gîndesc ca dacă ar fi fost cu prietenii la un bauling în paradis Adam ar fi scăpat de fructul cu caracteristici de cartonaș roșu. Ce interesant! Dacă semaforul e pe roșu te oprești. Dacă cartonașul e roșu, pleci. Sunt confuzat! Ce culoare avea fructul ăla? Era Eva daltonistă? Nu. Dalton nu se născuse încă!

Deci Adam și Eva iau contact cu realitatea via interfeis reptilian. Îngerași-i dau afară-n lume înțolindu-i șic și secsi. Haine de piele mulate. Probabil. Și se pun pe făcut copii. Mai întîi băieți. Asta spune ceva despre Adam. Dpdv fizic.

Dar oare erau fericiți? Io zic că da. Chiar în afara raiului. Erau singuri cu regnul vegetal. O întrebare: Animalele au fost expulzate din paradis? Cartea nu spune. Deci erau fericiți. Chiar dacă nu erau creștini? Da! Chiar dacă nu erau căsătoriți în biserică? Da. Ilogic, dar erau fericiți. Erau tineri, chiar foarte tineri. Fotogenici. Cei mai fotogenici. Nu plăteau impozite. N-aveau cenepeu. Alimentație bio. Nexam euri. Nexam tevea. Fără texte: cumpărătorul este obligat să păstreze bonul pînă la ieșire… Ieșirea va fi peste cîteva mii de ani bune. De la Adam la Moise… Bonul s-ar fi pierdut. Fericire fară griji, ca-n paradis. Un pic mai conștientă.

Nefericirea primei crime. După nefericirea omorîrii primelor oi. Ce bine că Abel nu era activist pro-animale! Cain poate era. Vegetarianu! Degeaba. Tot l-au prins. Da a luat cu suspendare. Un fel de ,,la locul de muncă. Era nefericit și l-a ginit pe fra-su. Nu era mare bai. Nu apăruse Monitoru Oficial cu Legea. Încă. Era pe persoană fizică, cum s-ar spune…

E bine că Adam n-a călcat pe alături. E bine că Adam n-avea soacră, era fericit de-a binelea! Fără veri, verișoare, cumetre și cumetrii, fără nași, nașe și fini, fine. Evident fără mătuși, mătușoi, unchi sau unchioaie. Pur. Simplu. Mama-tata, frați-surori. Fericire totală. Simplă. În familia ne-extinsă. Ca la-nceput! Adam era așa de fericit că nu și-a mai dat seama. Și așa a ajuns la nefericire. I s-a aplecat de atîta fericire. Nu tu vînătoare. Nu tu pescuit. Nu tu alte probleme științifice. Singura lui problemă a fost de ce, cum și cu ce să taie cordonul ombilical la toți noii născuți. Ba se panicase cînd observă că ei doi n-au ombilic. Erau perfecți. Erau fericiți. Fără alocație.

Dacă-i nuntă, nuntă să fie…


sursa: http://mcitl.blogspot.ro/2011/10/sun-28a-my-god-will-fully-supply.html

Nu împărtășesc deloc ideea ca la nunți să se predice despre cum să se poarte soțul cu soția, soția cu soțul, ce trebuie să facă cei doi de acum înainte. Nu de alta dar pe lîngă faptul evident că cei doi aproape leșină de oboseală, aceste subiecte sunt plictisitoare și arhi-cunoscute. Dar bineînțeles, unii nu rezistă. E ca la înmormîntare: dacă i-am prins și nu pot pleca, să le spunem una bună să ne țină minte! Io nu.

Care sunt nunțile ce contează? Prima, a ta și ultima. Codificat? Să mă explic.

Cea mai predicată nuntă, de la care a început totul, a fost cea a lui Adam și Eva. Cel puțin așa susține cea mai mare parte a predicatorilor înfocați ce reproduc povestea ei de parcă ar fi fost martorii ce au semnat alături de miri pentru eliberarea certificatului de căsătorie. Și atunci să te ții la ce fantezii auzi… Continuă lectura

Cursuri organizate de Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării


sursa Daniela Tütös
Curs special pentru barbati
Obiectivul pedagogic al cursului de formare este de a le permite barbatilor sa-si dezvolte acea parte a creierului a carei existenta o ignorau
Program : 4 module – dintre care unul obligatoriu
Modulul 1 : (curs obligatoriu)
1.
Sa invat sa traiesc fara mama mea (2000 ore)
2.
Sotia mea nu este mama mea (350 ore)
3.
Sa inteleg ca fotbalul nu este altceva decat un sport (350 ore)

Modulul 2 : Viata in doi

1.
Sa am copii fara sa devin gelos pe ei (50 ore)
2.
Sa nu zic prostii atunci cand nevasta isi primeste prietenele (500 ore)
3.
Sa depasesc sindromul controlului telecomenzii (550 ore)
4.
Sa inteleg ca pantalonii nu se duc niciodata singuri pana la dulap (800 ore)
5.
Cum sa ajung pana la cosul cu rufe murdare fara sa ma ratacesc (500 ore)
6.
Cum sa supravietuiesc unei raceli fara sa agonizez (350 ore)

Modulul 3 : Timpul liber

1.
Sa calc in doua etape o camasa in mai putin de 2 ore (exercitiu practic)

Modulul 4 : Curs de bucatarie

1. nivelul 1 (incepatori) Electrocasnicele : ON = deschis, OFF = inchis
2. nivelul 2 (avansati)
Prima mea supa instant fara sa ard cratita
Exercitiu practic : fierbe apa inainte de a adauga pastele


CURS INTENSIV

Din ratiuni de dificultate si intindere a temelor, cursurile vor avea maxim 8 inscrisi.
Tema 1
Calcatul-acest proces misterios; de la masina de spalat, pana la dulapul de haine
Tema 2
Riscurile umplerii tavii pentru cuburi de gheata (demonstratie sustinuta de diapozitive)
Tema 3
Tu si electricitatea. Avantajele economice in urma angajarii personalului calificat pentru reparatii (chiar si cele elementare)
Tema 4
Ultima descoperire stiintifica : A gati si a duce gunoiul nu provoaca impotenta si nici tetraplagie (practica laborator)
Tema 5
De ce nu este un delict sa-i oferi flori, chiar daca te-ai casatorit cu ea.
Tema 6
Sulul de hartie igienica. Hartia igienica nu creste langa WC.
Tema 7
Cum sa coboram capacul de la wc pas cu pas (teleconferinta cu Univ. Harvard)
Tema 8
Barbatii la volan. Daca se ratacesc, pot cere informatii fara riscul de a parea impotenti? (Marturisiri)
Tema 9
Masina de spalat – acest mare mister din casa.
Tema 10
Diferente fundamentale – cosul pentru rufe si podeaua ( exercitii in laboratoarele cu terapie muzicala)
Tema 11
Barbatul in scaunul pasagerului > Este posibil sa nu vorbeasca sau sa nu se agite in timp ce ea parcheaza ?
Tema 12
Ceasca de la micul dejun nu leviteaza singura pana la chiuveta.
 
Curs special pentru femei
Obiectivul pedagogic al cursului este
dezvoltarea functiunilor creierului la femeia moderna.
Durata
Brunete – 1,5 luni / modul;Roscate – 3 luni / modul;Blonde – 6 luni / modul
Modulul 1
1.
Acceptarea soartei : m-am nascut femeie
2.
Cunoasterea locului de desfasurare a vietii : bucataria
3.
Cum pastrez ordinea in poseta ? (sub control strict)
4.
Cum fac cumparaturi in mai putin de 4 ore – notiuni elementare
5.
Pastrarea limitelor : Cum ma machiez corect
6.
Curs de programare I (toate categoriile) : Folosirea cuptorului cu microunde
7.
Curs de programare II (numai brunetele si roscatele) : Videorecorderul

Modulul 2

1. Ecuatia cu o necunoscuta. Autoturismul.
2. Exercitii de dinamica grupului. Ce trebuie sa fac cand stau in masina.
3 Partea 1 – Diferenta intre carosabil si trotuar
4 Frana si acceleratia – provocare sau necesitate ?
5 Cutia de viteze. Descriere completa. (pentru blonde, numai cutia automata)
6 Notiuni elementare de fízica. Corpuri in miscare.
7 Adevaruri optice : Culorile semaforului
8 Curs special : Parcarea in garaj
9 Ecuatia cu mai multe necunoscute. Cutia cu scule
10 Curs de supravietuire I : Unde se afla lumina de avarie.
11 Curs de supravietuire II : Schimbarea unui cauciuc
12 Curs de supravietuire III : Schimbarea mai multor cauciucuri. (Da, este posibil !)
13 Curs de supravietuire V : Verificarea cu succes a nivelului uleiului si al apei.


Modulul 3

1. Notiuni elementare : Nicio cucerire a tehnicii moderne nu ma va putea ridica la nivelul barbatului.
2. Vocabular I : Definitia cuvantului „DA”. Corectarea exercitiului „Esti gata ?”
3. Vocabular II : Definita notiunii ” 5 minute”
4. Sociologie : Fotbalul nu este un sport, ci o religie.
5. Drept cetatenesc I : Numai barbatii discuta despre fotbal.
6. Drept cetatenesc II : Femeile nu se amesteca in aceste discutii.
7. Psihologie (nivel elementar) : Cum evit intrebarile inutile – de exemplu ” Ma iubesti?”, „Sunt frumoasa?”, „Am ceva special?”
8. Adevaruri zilnice I : Si femeile ragaie. (exercitii de grup)
9. Adevaruri zilnice II : Mustata – o problema ? Comunicari stiintifice pe tema ” Lama, ceara sau penseta ?”
10. Comportamentul la cumparaturi . Cardul Visa – Definirea notiunii „Limita de suma”
11. Comportamentul la cumparaturi. Dezbaterea temei ” Si eu pot cara naveta de bere”
12. Logica (nivel mediu). De ce mama ta nu e binevenita la noi ? (1000 studii de caz)


Modulul 4

1.
Telefonul. Cand trebuie sa inchid? Exercitii de grup – 4 femei / telefon (nu uitati sacul de dormit !)
2.
Machiajul. Metamorfoza femeii
3.
Terapie TV I : Si fara telenovele se poate trai !
4.
Terapia TV II : Filmele de dragoste sunt pura fictiune si nu realitate
5.
Oglinda – martor obiectiv.a

Cine a regretat mai mult raiul?


Referitor la această întrebare s-ar putea face bineînţeles un sondaj de opinie. Nu că ar fi prea relevant avînd în vedere cît de puţini oameni mai au habar de rai şi iad. Dacă sondajul s-ar fi făcut imediat după ce Adam şi Eva au fost expulzaţi, probabil că am fi obţinut date interesante. Dar mi se pare interesant că cei doi nu au fost ameninţaţi cu …iadul. Mare întrebare mare: exista sau nu iadul la vremea expulzării celor doi? Cînd a apărut iadul? Dar să nu deviem de la subiect ca nişte filosofi de mîna a doua.

Deci ce avea Adam de făcut în rai? Păi trebuia să lucreze grădina şi să se multiplice. Nu avea probleme cu animalele, nici cu alea sălbatice, nici cu alea domestice. Vă daţi seama ce bine era că nu erau aşa de multe.

Dar dacă stau să mă gîndesc, probabil că ierbivorele erau de la început mai multe, ca să nu stea la regim vegetarian carnivorele. O întrebare: era valabilă această orientare şi pentru plantele carnivore? Vă daţi seama ce grijă trebuia să ai de toate: să nu pape cine nu trebuia insectele că se făcea gaură în lanţul trofic şi de unde mai scotea Darwin teoria aia! Să nu se mănînce carnasierele între ele, dar totuşi necrofagii să aibă ce mînca. Complicat!

Adam avea mult de lucru şi cred că nu prea avea timp de Eva. Ce bine că încă nu era valabilă încă porunca aia de pe timpul apostolului Pavel cum că trebuie să îţi iubeşti nevasta. Cînd s-o mai iubească? Nu încălca vreo poruncă că o neglija. Era mult prea obosit păzindu-i pe toţi şi pe toate şi trebuia să şi doarmă.

Într-un somn de neatenţie, nu a fost o clipă, că am cronometrat, şarpele, şmecher mare, ce face? Nici mai mult, nici mai puţin, îi arde de conversaţie inter specii. Nu putea şi el să stea de vorbă cu o maimuţă? S-ar fi luminat amîndoi. Sau poate ar fi evoluat. Sau poate nu ne-am fi pomenit cu pocinogul ăla! Se vede treaba că nici dracu nu avea habar de teoria evoluţiei. Îl putem învinui? Nu! Darwin a apărut mult timp mai încolo, aşa că nu i-a trecut prin minte aşa o teorie. Dacă mă gîndesc mai bine, cine ştie dacă nu i-a încolţit şi lui un firicel de gînduleţ?

Ce avea de făcut Eva? Păi treaba cu înmulţirea şi treaba cu lucratul grădinii. În concluzie cred că era ocupată 24 de ore din 24. Dar poate mai găsea ceva timp de odihnă sau era mai rezistentă la oboseală, că şarpele n-a trezit-o din somn. Apropo de asta, vă daţi seama că Adam era mult mai obosit decît Eva? Nici măcar nu s-a trezit din somn în timpul dialogului ei cu şarpele. Deci dacă ar fi să ne luăm după pontaj (în curînd se vor descoperi şi fişele de pontaj ale celor două personaje) bărbatul era sau la serviciu sau dormea.

Ce bine că pe vremea aia nu exista televiziune! Nu tu meciuri, nu tu seriale, nu tu dezbateri şi toc şouri mai mult sau mai puţin politice. Nu erau nici birturi, aşa că Adam nu putea ieşi cu amicii la una mică, nici nu putea întîrzia cînd venea de la serviciu. Dar nu putea să întîrzie nici din cauza transportului în comun. Ia imaginaţi-vă dialogul: „Adam, cum de ai ajuns aşa tîrziu azi?” „N-am mai prins ultimul metrou dragă şi a trebuit să fac stopul.” „Hai că nu ţine! Dar ca să nu ai probleme cu bossul mîine, să pui cocoşul să cînte mai repede.”

Dacă ar fi să ne luăm după decretul de expulzare, ce stipula că Adam va lucra din greu şi că Eva va naşte cu dureri, mă gîndesc că Adam va suferi o viaţă întrega zilnic si Eva va suferi doar la fiecare naştere. Şi dacă ar fi să luăm în consideraţie afirmaţia soţiei mele că durerile naşterii se uită, înclin să cred că Eva nu a regretat atît de mult.

Acum la mii şi mii de ani de la expulzare, mă întreb ce se va întîmpla atunci cînd vom fi admişi din nou în rai. Bărbaţii nu vor mai trebui să muncească, femeile să nască! Cine e mai cîştigat? Trebuie să ne mai punem întrebarea dacă cumva Biblia va rămîne doar o carte de istorie sau va fi nevoie de un al treilea legămînt. No, Alexandre ia-o mai domol că semeni cu un emergent! Pe cînd mai făceam şi eu şcoală, i-am spus profului de NT că „există riscul de a redeschide canonul Scripturii dacă…” mai ştiu eu ce. Şi m-a întrebat „Şi care ar fi riscul ăla?” Evreu inteligent! Auzi la el, care? S-ar da peste cap toată lumea credinţei, s-ar pulveriza peste două mii de ani de mental mai mult sau mai puţin colectiv. Ar fi un cataclism la scară mondială: Apocalips nau! Nu va mai exista a doua venire, ci a treia, etc. etc. D-astea avem noi nevoie? Corect. Să ne ţinem de textul Scripturii, vorba aia de „original” şi să lăsăm interpretările la o parte. Să fim serioşi că prea mult rîde unii!

Cine zice că Isus n-a rîs niciodată?


de pe net:

Q Who was the greatest financier in the Bible?

A Noah. He floated his stock while the rest was in liquidation.

Q Mr. Doubleday thought that he was the one that invented baseball. He wasn’t though. Do you know who played and when they played?

A Adam and Even played in the ‘Big-inning’.

Q What time of the day was Adam born?

A A little before „EVE”.

Q When were motorcycles first mentioned in the Bible?

A When Moses’ Triumph was heard throughout the land.

Q Which prophet didn’t have a father?

A Joshua, the son of Nun.

Călăuzire, îndrumare sau şansă (4)


 Subiectiv şi obiectiv

Una dintre colecţiile de scrieri antice în care omul găseşte principii pentru luarea deciziilor şi exemple de călăuzire (atât pozitive, cât şi negative) este Biblia. Această carte este o colecţie de scrieri inspirate cuprinse în două volume: Vechiul Testament şi Noul Testament. Primul testament sau legământ se referă la tratatul încheiat de Dumnezeu cu poporul Israel, iar al doilea, Noul Testament se referă la tratatul încheiat tot de Dumnezeu cu toate naţiunile pământului prin persoana lui Isus Cristos.  

În prima carte din Vechiul Testament aflăm că şarpele vine la Eva şi-i vorbeşte. Probabil că era un lucru obişnuit ca toate animalele sau cel puţin unele dintre acestea să vorbească (cu toate că nu se specifică limba) sau cel puţin să comunice într-un anumit  mod, evident inteligibil şi sofisticat, cu omul. Deci, diavolul, alias şarpele, îi face Evei o propunere: să încalce una dintre cele două porunci restrictive date de Dumnezeu. Ea prevedea că omul va muri dacă va mânca din fructele pomului aflat în mijlocul paradisului. Cu toate acestea, scopul propus de şarpe era unul pozitiv, adică progresul, asemănarea cu Dumnezeu în plus faţă de asemănarea iniţială (…să facem om după chipul şi asemănarea noastră…). Dincolo de acţiunea aflată în curs de desfăşurare (mâncarea fructului oprit) ce ducea la un deznodământ (deosebirea binelui şi a răului) în urma unei călăuziri (consilierea şarpelui) şi a unei decizii (luate de Eva şi apoi şi de Adam), de remarcat că şarpele nu a fost autorul unui preambul absolut necesar pentru luarea unei decizii în cunoştiinţă de cauză de către cea dintâi muritoare. Şarpele a ascuns în mod deliberat că el însuşi a fost victima unei astfel de călăuziri iniţiale al cărui autor fusese, a unei decizii ce o luase (probabil) înainte de creerea omului şi că stipularea expresă a celor două porunci restrictive era adresată doar omului.[1] Consecinţa a fost că Eva a luat prima decizie istorică pentru omenire fără să se consulte cu Adam sau cu altcineva, fără să facă o şedinţă de brainstorming sau un search pe Google şi fără să ceară un oarecare timp de gândire. Evident că fără experienţă şi în lipsa unei călăuziri adecvate ea ia o decizie eronată cu efect negativ aproape imediat, care are urmare pe durata întregii sale vieţi pe pământ. Această decizie a fost bazată pe ceea ce Evei i s-a spus, pe ceea ce ochii ei au perceput ca bun şi creierul a decis ce era folositor. Această decizie aparent obiectivă avea să afecteze nu numai viaţa ei, ci şi viaţa lui Adam şi apoi a tuturor copiiilor lor şi în cele din urmă întreg pământul şi istoria sa. Cei doi aveau să fie alungaţi din paradis, aveau să fie blestemaţi să îşi câştige cu greutate traiul de zi cu zi şi să piardă accesul direct la Dumnezeu.