De ce nu vom schimba nimic în România?


Nici n-ar mai trebui să întreb așa ceva. Schimbăm ceva dacă ieșim în profit sau dacă suntem în mare, mare pericol. Altfel nu schimbăm nimic. Punem pariu? Pentru că așa suntem programați de mici copii. Chiar de foarte mici copii.

Pe vremea lui Ceaușescu o colegă mă întreba oarecum retoric de ce ar trebui să-i învețe pe copiii ei să fie buni, să nu fure, să nu mintă, să nu fie egoiști, cînd în viața adulților toate lucrurile stau altcumva. Se ajunge la un loc mai bun prin aranjamente, prin vînzarea sufletului sau cel puțin a aproapelui.

În poveștile de adormit copii (și viitorii adulți, de fapt) Făt-Frumos este bun. Zmeul este rău. Dar v-ați gîndit vreodată că poate lucrurile nu stau chiar așa?

De ce? Simplu. Vedem un film, două, zece, o mie. Și ne plac. Ne place eroul principal și-l urîm pe eroul negativ. Chiar dincolo de ecran John Wayne, Jean Marais, Alain Delon, 50 Cent, Bruce Willis sau Florin Piersic alias Mărjelatu sunt niște tipi faini, atractivi și probabil foarte cinstiți. Pentru că asta e impresia despre artistul profesionist: și dincolo de ecran e la fel de credibil. Swarzenegger a devenit guvernatorul Californiei, un stat cu bugetul cît Italia.

La fel se întîmplă și în cazul sportivilor. Și ei își conservă aura succesului sau mai bine spus și-o transformă într-una de politician, om de afaceri sau actor de cinema ca și Hagi, O.J. Simpson, Gheorghe Popescu, Ion Țiriac, Ilie Năstase.

Și ca să închidem cercul, să rămînem un moment la politicieni. Ne spun ce buni sunt. Ne conving să-i alegem. Nixon, Clinton, Iliescu, Năstase, Ponta, Putin și alte cîteva zeci de mii din toată lumea. Nu, nu suntem proști, doar condiționați. Credem că Făt-Frumos e cinstit, bun, viteaz.

Și că Zmeul, Cotoroanța și Scaraoțchi sunt răi.

Cu toate astea, oare de cîte ori am avut și confirmarea excepției ce întărește regula. Un personaj pozitiv a schimbat tabăra. S-a dus pe partea întunecată a Forței. A trecut de cealaltă parte. Dar asta nu contează prea mult pentru că vraja basmului ne supune.

Prima sesiune de training pentru familii „Casa de piatră” debutează sîmbătă 3 decembrie


“A fost o dată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti…„ cam aşa încep basmele noastre în care de obicei este vorba despre Făt-frumos, Zmeul şi Ileana Cosînziana. În urma unor fapte de vitejie Făt-frumos o eliberează pe Căsînziană din ghiarele Zmeului pe care îl învinge. După ce-şi fac analizele şi declară că nu sunt căsătoriţi cu altcineva, cei doi se duc la primărie şi ofiţerul stării civile îi căsătoreşte pe baza consimţămîntului lor după ce-i confruntă cu celebra formulă: „Cetăţene Făt-frumos, de bună voie şi nesilit de nimeni iei în căsătorie pe cetăţeana Ileana Cosînziana” şi „Cetăţeană Ileana Cosînziana de bună voie şi nesilit de nimeni iei în căsătorie pe cetăţeanul Făt-frumos? Convinşi atît de propriile intenţii bune, cît şi de bunele intenţii ale celuilalt, cei doi spun „da” şi trăiesc fericiţi pînă la adînci bătrîneţi. Dar asta se petrece doar în basme. În realitate situaţia stă cu totul altcumva. Nici un basm nu ne povesteşte ce s-a întîmplat după căsătorie. Eventual ne spune că au avut o droaie de copii, dar nu ne spune cum de au rămas împreună fericiţi pînă la moarte. Nici chiar Biblia nu face asta. Din păcate în Biblie nu găsim descrise căsătorii de succes, astfel încît catalogîndu-l pe cineva „Făt-frumos” să îţi răspundă „Eu nu sunt Făt-frumos, eu sunt – de exemplu – Zaharia!”

Oare cum au făcut faţă cei doi tuturor provocărilor, solicitărilor, tensiunilor şi diferenţelor existente între ei? Nimeni nu ştie, dar, recent am intrat în posesia unui secret extrem de bine păzit pe care vrem să vi-l destăinuim numai dumneavoastră la această întîlnire. Am aflat secretul din spatele căsniciei celor doi.

Dincolo de diferenţele exterioare extrem de vizibile – oare de ce ne-o fi creat Dumneze aşa? – mai există unele deosebiri datorate modului specific în care funcţionează unele organe interne. Nă vă gîndiţi la ficat sau rinichi. Este vorba despre altceva…