Arhive pe etichete: Ghedeon
O nouă categorie: Vechiul Testament în secolul XXI. De data asta Ghedeon.
Arta recontextualizării atrage ascultători și cititori. Îi și îndepărtează pe conservatori și legaliști. Nervi sau surîsuri, sprîncene încruntate sau degetul mare de la mîna dreaptă activat. Și, vorba unui proverb turc: à la guerre comme à la guerre.
Tălmăcit pre limba noastră, la gară, ca la gară. Deci nu ce scrie în tecst e important, ci ce se înțelege. Sper să nu re-ajungem la turnul lui Babel. Cine știe ce mai înțelege Uny. Că Uny nu e normali, domle!
Deci:
A apărut un înger. Din senin. Sau din… cer. Nimeni nu știe de unde. Nu era spectaculos. Parol doneur! Nu făcea minuni. Nu mișca munții. Nu mișca nici norii și nu bubuia cu tunete. Ar fi fost prea ușor de identificat. Poate îngerul voia să-și facă un pic de cap. Să spargă tiparele. De data asta era… incognito. Nu exagerați, nu era îngerul Incognito.
Ca și cum ar fi fost obosit, s-a așezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Poate ar fi fost mai indicat să-și fi crescut propriul stejar, dar asta ar fi luat prea mult timp. Putea să oprească timpul în loc, dar atunci cine ar fi băgat de seamă că timpul era suspendat? Și pentru ce, să crească un stejar? Nee!
Un pămîntean pe nume Ghedeon, fiul individului de mai-sus, treiera. Își plătise impozitul pe pămînt, își ajutase tatăl la strînsul recoltei, ba și pe frații mai mari. Era ultimul la recoltat.
Se grăbea. Combina dădu rateuri curînd după ce plătise ultima rată și-i expirase și garanția. Cine avea bani de garanție extinsă? Asta era pentru de-alde… Acum îi golea buncărul să-i ascundă conținutul. Proprietarul pămîntului îl fentase. Banca îl soma. Ba venea și anaful. Se anunțase și secetă… Vremuri grele.
Îngerul Domnului activă mental canalele de comunicație. Textul fusese selectat de supervaizăr. Trecu pe mod dialog: ,,Ză Fors bi uiz iu, men!” Și așteptă reacția pămînteanului. Ce nu întîrzie.
Ghedeon i-a zis: „Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întîmplat toate aceste lucruri? Și unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinții noștri cînd spun: „Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?” Acum Domnul ne părăsește și ne dă în mîinile lui Madian!”
Deci, din nou, ce-ați înțeles?
Căsătorie, divorț și ordinare în stil românesc
În urmă cu cîteva ore am urmărit la teve un program despre o artistă din Anglia ce voia să își găsească rudele. A ajuns la stră-stră-stră-bunicul ei. Trecea de la o extremă la alta. A aflat că stră-stră a fost la casa de corecție la 13 ani. Apoi la penitenciar, la fel ca stră-stră-stră. Nasol. Se gîndea ea că are o latură rea, dar nu din partea tatălui, ci a mamei. Nimic mai fals. Era total dezorientată. Dar nu putea face nimic.
În urmă cu cîțiva ani am discutat cu o rudă, baptist din baptist, de viță veche și destul de importantă. Era ca să zic așa, cel puțin stră-stră-stră nepotul important. Nimic rău. Discutam despre penitenciar. Că e fain, că mie îmi place, că n-aș da o oră de penitenciar pe o oră de biserică. Aici șoc! Cum, cu criminalii, cu ăia? Da! Nu puteam să-l conving că Isus Cristos este la închisoare, la fel cum este bolnav, gol și flămînd.
Degeaba citam Scriptura. Și foarte trist, dacă eu susțineam că cei de la închisoare trebuie ajutați să depășească momentul, să se re-integreze, el susținea că nu, trebuie chinuiți. Că merită! Păi nu au fost condamnați pentru fapta lor? Ba da, dar sunt scursurile societății, merită, merită să fie chinuiți. Mă întrebam dacă omul a văzut vreodată o închisoare sau își închipuie că cei condamnați sunt trimiși de Ministerul de justiție direct în iad…
Dar după cîteva minute mă invită să fac parte din asociația Ghedeon, dacă tot fac treaba asta și sunt dedicat, și natural, mă duc acolo. Am refuzat. Mai trebuie să explic de ce?
N-am să spun prea multe în legătură cu legătura dintre căsătorie, divorț și ordinare că n-are sens. Știu că toate astea se combină într-un mod nefericit pentru a crea credinciosului aceiași senzație de greață sfîntă, de scîrbă veșnică că cineva a putut să deraieze (din vari motive) de pe traiectoria preconcepută a căsătoriei într-un divorț malefic, păcătos și pervers. Ordinat sau nu, el este condamnat la oprobiu public sau la ostracizare religioasă. Simplu. Este pătat pe vecie, la fel ca pușcăriașul statului. Iertarea lui Dumnezeu este doar a lui Dumnezeu, omul nu iartă și nu uită.
Cam ce diferență ar trebui să fie între biserică și stat? Poate ar trebui să existe una, nu numai în declarații ale credinței, în mimică și în pretenții. Și mai negăm că biserica a ajuns o instituție oarbă și impersonală ce își lichidează răniții și bolnavii. Cu așa credincioși nici nu e de mirare.
Și cînd te gîndești că uneori chiar și statul mai iartă…