sursa: http://apintofmadness.wordpress.com/2013/03/06/twentyyearsafter/
Porniți cu mari speranțe la al doilea sunet al trîmbițelor în 1990 (vezi LBC (1)), cînd la Oradea s-a aflat la crème de la crème, la finalul drumului, după hurducături financiare, organizatorice și dogmatice (fără a le mai pomeni pe cele mustăcioase) se cade să trag o concluzie la 20 de ani după absolvire. Ca orice concluzie, este subiectivă și deci pot fi făcute mai multe observații preliminare. Asta din punct de vedere metodologic și de ce nu, sentimental. De dragul organizării am optat pentru două posturi: După douăzeci de ani și Imperiul contra-atacă…
După două zeci de ani…
Proiectul studiilor în teologie făcute mai ales de români baptiști și de unii penticostali în străinătate după 1989 s-a materializat în cîteva locații diferite, dar au existat două direcții principale de studiu: una în Statele Unite ale Americii și a doua în Marea Britanie. După spusele unui important personaj de la București, două direcții sensibil diferite în care se vor confrunta teologii neo-conservatori (i.e. liberali…) formați în Anglia, cu cei conservatori, chiar fundamentaliști, formați în USA…
Aceeași percepție a avut-o și Iosif Țon ce ne-a atenționat (tardiv) la LBC în ultimul an că ne confruntăm cu teologia liberală. După mai puțin de un an, același Țon m-a somat la interviul angajării la IBEO să declar cum m-am luptat cu teologia liberală. Am fost angajat. (Asta ca să se termine o dată cu cît de liberal sunt și pe cine slujesc.) De remarcat că cele două curente nu s-au confruntat doctrinar, conceptual, ci, după cum spunea un tovarăș de suferință, în domeniul sferelor de influență și în antagonizarea reciprocă a surselor de finanțare din străinătate.
Atît prima direcție, cît și cea de-a doua s-au desfășurat în diferite locații. În SUA amintesc Liberty University unde au plecat unii dintre tinerii ce din păcate (sau din fericire) nu s-au mai reîntors în țară. Tot în SUA a existat și o școală mai fundamentalistă a cărei locații îmi scapă. În cea de a doua direcție, au existat mai multe centre (Belfast, Queens’ University. Wales, Spurgeon), unul dintre ele, poate cel mai populat de români a fost LBC, unde ne aflam în anul al treilea, 15 români. Spre edificare vezi poza ce apare pe blogul lui Dănuț Mănăstireanu, din care lipsesc Daniel Bulzan și Paul Negruț, cel de-al doilea fiind considerat probabil cel mai influent exponent al baptismului conservator autohton.
Singurul pastor penticostal ce îl cunoscusem în program pe cînd eram încă în țară nu a finalizat cursul.
O altă remarcă de care trebuie ținut cont este că indiferent de orientarea celor care au început să studieze teologia la acest nivel, nu s-a pus niciodată problema orientării teologice a școlilor în cauză. În primul rînd s-a sesizat oportunitatea, apoi s-a făcut chemarea la studii și s-au așteptat rezultate. Deschiderea inițială, cînd s-au trimis tineri și tinere nu a avut în vedere că România și mai ales bisericile baptiste și penticostale erau tributare unui sistem patriarhal aproape închis ermetic, unde femeile ce predau erau privite cu suspiciune.
Deci, de la circa 40 de oameni, cu care a plecat la drum proiectul LBC, au obținut doctorate Paul Negruț, Gheorghe Ille (London University), Alexandru Neagoe, Octavian Baban, Cornel Boigeanu, Silviu Rogobete, Sorin Sabou, Simona Sabou, Alexandru Nădăban, Dănuț Mănăstireanu, ceea ce înseamnă 25%. Cu toate că 10 doctorate (împreună cu cele a lui Sorin și Simona Sabou ce n-au studiat în străinătate, ci la Oradea, dar și-au făcut doctoratele la LBC) ridică procentajul celor ce au terminat la LBC și au obținut un doctorat la 10/17, adică mai mult de 50%. Pozitiv sau negativ, acesta este rezultatul. Atîta s-a realizat.
Mircea Mitrofan, Dorin Axente și Cristi Sigheartău mai au la activ un MA în teologie cu specializarea hermeneutică tot la LBC.
La revenirea mea în țară, am început să predau, urmat la scurt timp de Dănuț Mănăstireanu, după un an de Mircea Mitrofan și Dorin Axente (ce au finalizat programul de MA). Ulterior ultimii doi au revenit la Londra pentru doctorat. Din surse independente am aflat că ulterior a mai predat, cel puțin în scripte și Corneliu Boingeanu. Tot pe surse, Mitrofan și Axente ar fi dorit să continue să predea, dar au fost refuzați din motive neînțelese de mine (și nu numai) de către eminențele cenușii de la UBEO. Dorința de a preda acolo și-au manifestat-o atît Gina și Petrică Bulica, Alexandru Neagoe și Silviu Rogobete (rezidenți în Timișoara), dar și aceștia au fost amînați și ulterior refuzați. Ca urmare la Timișoara a apărut și s-a dezvoltat Centrul de Educație Creștină și Cultură Contemporană Areopagus.
După doi ani de studii în țară cu LBC Emil Bartoș a ales finalizarea studiilor la o altă universitate din Marea Britanie, plecînd să își finalizeze studiile în 1994. După obținerea doctoratului a ocupat funcția de decan la UBEO, apoi din cauza divergențelor cu Paul Negruț a fost executat în același stil binecunoscut, ulterior plecînd Paulian Petric (PhD Cluj) și Silviu Tatu (PhD Oxford).
În același timp lui Sorin și Simonei Sabou li s-a refuzat prelungirea contractului la UBEO. Motivul sau motivele stau poate în orientarea spre finalizarea studiilor prin SMR (alias Iosif Țon), nu prin filiera Paul Negruț. Un alt personaj important prin prisma alegerilor independente făcute a fost și Călin Pop ce a terminat la IBEO, apoi preparator la IBEO, ulterior BA, MA, PhD în USA, actualmente Atlanta. Atît lui cît și unui alt student înscris la doctorat la o universitate din Ivy League i s-a spus că nu pot preda la UBEO atunci cînd aceștia au vizitat UBEO. Les jeux sont faits, rien ne va plus…
Nu știu de ce nu a mai predat la UBEO Gheorghe Ille. Totuși Corneliu Boingeanu și Octavian Baban, ulterior Sorin și Simona Sabou au predat la ITB București și Emil Bartoș la ITPB. Mărturisesc că și mie mi s-a făcut propunerea de a preda la București de către Ioan Bunaciu, dar am refuzat. În același timp am fost tras de limbă cu o mare invidie detectată în glasul dumnealui cu privire la sursele de finanțare din străinătate a Oradiei. N-am avut contacte directe cu astfel de surse, așa că nu le cunoșteam. În contrast cu cele spirituale, totdeauna banii m-au lăsat rece.
Și cu aceasta am ajuns la partea mai spinoasă, dezamăgitoare a afacerii studii în străinătate pe bani mulți, cu aplicații în țară.
La acest punct aș vrea să fac o remarcă cu caracter general, dar cred eu, de bun simț. Orice investiție are un scop. Cu cît este mai importantă, cu atît se așteaptă ca rezultatele ei să fie mai bune. În anii 90, cînd noi ne-am început studiile, românii plecau din țară ca să nu se mai întoarcă, pentru că la noi nu erau condiții bune de studiu, de trai și de muncă. Acest lucru a fost confirmat de plecările masive la munca și traiul din străinătate după deschiderea granițelor CE. Investiția ce se făcea în noi, ce ne consideram pe bună dreptate niște privilegiați, a fost privită cu seriozitate și respect.
Marea investiție făcută în studierea teologiei evanghelice în beneficiul comunității evanghelice din România a fost subvenționată de comunitatea evanghelică din Occident. Parafrazînd o veche expresie ce spunea că la filmele coproducție franco-române noi am dat caii și peisajul, și ei actorii și banii, aș putea spune că de data asta noi am dat actorii și ei au dat finanțele. Și aici există, poate de ambele părți, cred eu, două mari regrete: primul, că această investiție nu a fost exploatată și al doilea, că această investiție extrem de mare a fost sabotată. Să mă explic:
Reveniți în țară, absolvenții 1994 au fost înglobați în sistemul românesc: trai deloc ușor, mijloace materiale reduse, salarizare aproape mizeră, facilități inexistente și resurse academice extrem de reduse. La toate astea se adăuga presiunea continuării studiilor post-universitare, lipsa cronică a timpului de pregătire a cursurilor, lipsa de experiență în predare și de ce nu, o familie sau o căsnicie ce își cerea drepturile legitime. Ba unii dintre cei ce erau în programe de doctorat erau implicați în pastorală.
Unde ar fi fost loc de relaxare, meditare, gîndire fecundă plină de imaginație și cine știe, conform visurilor unora, predicare, ucenicizare, misiune, timp devoțional pentru creștere spirituală? Ca să dau un singur exemplu, în cei zece ani de predare la Oradea am fost doar de două ori în concediu, prima dată datorită unui eveniment foarte trist, decesul tatălui meu. El ne-a lăsat niște bani și am moștenit Dacia aceea de pomină. Dar cine știe, alții au avut parte de timpuri mai bune.
Studiile în străinătate mai aveau ca scop și promovarea unor „lucrători” bine pregătiți. Se subînțelegea că cei bine pregătiți vor sălta calitativ și poate cantitativ nivelul comunităților din țară. Cu toate acestea structurile de putere baptiste interne nu erau pregătite pentru un influx masiv din exterior. Asta ar fi dat peste cap rînduielile deja împămîntenite. Și fiefurile controlate. Biserica-fortăreață nu era gata să ofere locuri cu mari reponsabilități și influență unor persoane integre, pe care nu apucaseră să le influențeze, să și le subordoneze în vreun fel, să le integreze în structuri de interese și diverse proiecte. Am simțit asta pe pielea mea de cîteva ori cînd cineva mi-a comunicat că vrea să mă trimită la un curs de șase săptămîni în SUA, apoi altcineva m-a informat că se puneau întrebări de genul „Cine-l ține pe ăsta aici?”
Dar nu am fost singurul ce a beneficiat de atenția unui sau altui pol al puterii.
Pasarea Phoenix Remixed & co 