Războiul din Vietnam


 

Ideea acestui subiect mi-a apărut după ce am vizionat la tv o emisiune despre pelicule de război pierdute. Doi foști combatanți americani povesteau prin ceea ce au trecut văzându-și prietenii omorâți, proasta conducere a trupelor și proasta strategie ce nu a dus la câștigarea războiului. Mărturisesc că aș fi extrem de interesat să văd și un documentar vietnamez despre același război.

Unul dintre lucrurile care mi-au marcat un pic existența a fost războiul din Vietnam. Cu toate că s-a defășurat la mii de kilometri distanță războiul din Vietnam era prezent în fiecare zi în media românească. Eram informați de loviturile de stat și de implicarea SUA în conflict. Cum implicarea francezilor a luat sfârșit pe cînd nu citeam nu știam prea multe despre ea. Dar cu implicarea americanilor a fost altceva.
Deci, după cum poate știți, Vietnamul era o fostă colonie franceză. După ce francezi și-au arătat incompetența militară la Diên Biên Phu, americanii s-au implicat în conflictul dintre nordul comunist și sudul necomunist. Ar mai fi de menționat prezența britanică în Vietnam, cu mult timp înainte de implicarea americană. Așadar era vorba de același tipar ca în Coreea: un sud necomunist și un nord comunist. Nordul comunist voia să ocupe și să reunească sudul cu forța.

Interesul mi-a fost incitat de o carte scrisă de un sud-vietnamez (probabil) în care erau prezentate acțiunile tipice trupelor de guerilă comuniste ce acționau în Sud. Capturare de armament, ambuscade, fotografii cu armament capturat, povești despre lansare de zvonuri, dezinformări și victorii pe tot frontul. Nimic despre pierderi, riscuri, retrageri, greșeli. Tipic comunist. Dar incitant. Ce proști erau sud-vietnamezii vînduți capitalismului și ce deștepți erau comuniștii.

În presă a apărut o fotografie cu o nord-vietnameză înarmată cu carabină, într-o barcă, pe un rîu. Soldați nord-vietnamezi ce țineau în mîini bucăți dintr-un avion american. Pilot vietnamez de Mig 21 întorcîndu-se din misiune. Mă tot întreban cum de au vietnamezii avioane de luptă supersonice și de pe ce aeroporturi decolau. Anul ăsta am aflat că aveau vreo 25 de avioane. Prin 1970 am primit un număr special Science et vie dedicat aviației și am putut constata că americanii avuseră în Vietnam avioane monomotor, cu piston, monoloc pentru anumite misiuni. Eram stupefiat. Dar pentru prima dată am văzut fotografia unui B 52 și a unui B 58. Cu toate acestea rachetele antiaeriene sovietice doborau chiar și bombardiere B 52.

Prin 1972 am stat de vorbă cu cineva ce mi-a spus că lucrase în Vietnamul de Nord la o fabrică de vagoane construită de România și că într-o zi au venit vietnamezii, i-au împachetat și i-au expulzat. Chipurile din cauza rușilor. Posibil. Tot atunci am citit revista La Chine unde erau fotografii cu blindate sovietice distruse, cu echipament sovietic capturat de chinezi. Recent am auzit că pentru prima dată arma cu neutroni s-ar fi experimentat tot în conflictul de graniță dintre URSS și China. Dar chinezii ne deveniseră simpatici după 23 august 1968, cînd circula povestea că dacă rusul va face ceva chinezii îl vor gîdila în fundul grădinii…

În presă apăreau atacurile vietnameze împotriva bazelor americane de la Da-Nang, Khe-San și ofensiva împotriva Saigonului și ocuparea Hue-ului. Păreau neverosimile atacurile vietnameze cu rachete asupra trupelor americane. Dar erau reale. Mi se părea că vietnamezii au dreptate, că luptă pentru țara lor. Apoi a intervenit retragerea americană și sfîrșitul războiului în 1975, cu ocuparea saigonului de către armata Vietnamului de Nord, sau de către Frontul de Eliberare Națională.

De dreapta sau de stînga? Războiul din Viet-Nam îți oferă această posibilitate. Eu am oscilat. În primii ani eram copil și nu prea știam prea multe. Propaganda de stînga m-a influențat, așa că am ținut cu Vietnamul de Nord. Se vorbea de corupția din armata sud-vietnameză. Eram și eu în armată cînd Frontul de Eliberare Națională dotat cu tancuri a intrat fără să i se opună rezistență în Saigon, capitala Vietnamului de Sud. În urmă cu cîteva zile un documentar mă informa că de fapt era armata nord-vietnameză. Tancurile erau sovietice.

După mai mulți ani au apărut casetele video cu Chack Norris și acțiunile lui din Vietnam. Ce îi uram pe vietnamezi! Apoi a apărut Rambo.  Devenisem creștin, regimul comunist din România era mizerabil și asta m-a dus mai spre dreapta. Am citit o altă carte, despre recuperarea unui colonel american a cărui avion  fusese doborît în Vietnamul de Nord.

Comunismul falimentar din România mă trăsese pe dreapta, așa că nu aveam cum să-i simpatizez pe comuniștii vietnamezi. Miza războiului părea lumea occidentală (mai) normală, contra lumii comuniste, sovietice, ce ne-a distrus țara. Și așa am luat-o spre dreapta. Am văzut și Apocalypse Now și mai tîrziu Platoon. Știam că războiul nu era o comedie.

 

Stalin și poporul rus libertate ne-au adus!


sursa:http://www.libridaleggereassolutamente.com/index.php?id=1984-di-george-orwell

Citindu-l pe Suvorov mi-am dat seama cam ce libertate ne-ar fi adus Stalin dacă Hitler nu începea războiul cu URSS în 21 iunie 1941. Asta făcînd abstracție (dacă putem) de ocuparea Basarabiei și Bucovinei de nord.

La granițele României staționau unități ale Armatei Roșii ce așteptau semnalul invaziei. Pe Dunăre staționa o flotilă de monitoare ce trebuiau să urce în amonte. Existau divizii NKVD ce trebuiau să curețe spatele frontului. Katin, Babi Iar și alte locuri s-ar fi reeditat și pe la noi. În cîteva ore corpurile de desant ar fi atacat și ocupat, probabil și aruncat în aer toate instalațiile petroliere de pe valea Prahovei. În maximum 2 zile zona petrolieră ar fi fost ocupată de blindatele sovietice. Cu ajutorul conducerii PCR ce staționa în URSS se prelua puterea și se înființa Republica Sovietică Română ce ar fi cerut alipirea de URSS. Și apoi venea lichidarea proprietății private, a figurilor proeminente din toate domeniile vieții poporului român.

Ne-ar fi condus cozile de topor, ofițerii ruși ce ar fi ocupat funcțiile de răspundere peste tot. Dacă am mai fi existat am fi așteptat ca Gorbaciov să fie detronat, PCUS scos în afara legii și apoi, cine știe, să ne declarăm poate independența.

În 1941 armata română avea în dotare tancuri franceze Renault fabricate imediat după terminarea primului război mondial. Viteza: sub 20 km/h. Armament: 1 mitralieră. Echipaj: 2 oameni. Blindaj: anti-glonț.

Mai bine că după trei ani s-a strigat Stalin și poporul rus libertatea ne-au adus. Numai că nu ne-au adus libertatea, România nu fusese ocupată de Germania. Parțial de URSS și de Ungaria și Bulgaria.

Apoi a venit lozinca Stalin și poporul rus stau cu pieptu-către-Apus! Că cică ei ne apără de invazia imperialiștilor occidentali. Dar cît ne-o doream!!!

La scurt timp circula underground și lozinca modificată: Stalin și poporul rus stau cu fundu-către-Apus. Ca să vadă tot apusu ce obraz mai are rusu! Scuzați cuvîntul rusu!!!

Rusu Stalin, ce nu era rus ar fi vrut să ne desființeze. Rusu Hrusciov ce speria lumea bătînd în masă la ONU cu pantoful și cu bomba termonucleară de 57 de megatone ar fi vrut să ne transforme în grînarul URSS că după 50 de ani de socialism la ei se flămînzea. (În 1980 PCUS preconiza să se intre în comunism.) Noi n-am vrut. sau mai bine zis Dej n-a vrut. Apoi a venit Ceaușescu ce era un Stalin adaptat la condițiile românești. Nu mai vă pomenesc bancurile despre el și ea. ajunge scena balconului din decembrie 89.

Prin clasele primare, dar numai primele două cred, ni se spunea că în URSS în curînd curentul electric va fi gratis, fiecare familie va primi un apartament gratis, banii nu vor mai exista pentru că toți cetățenii URSS vor munci după puteri și vor primi după necesități (dar nu au spus unde; în Gulag erau locuri berechet). Transportul va fi gratis, magazinele nu vor mai avea vînzători pentru că avansata conștiință comunistă nu mai necesita controlori.

Cu toate astea Suvorov își întreabă politrukul cu gura unui cadet prin anii 60 dacă se va desființa carcera în comunism. Carcera NU!!!

Ce și-o fi închipuit George Orwell cu Nineteen Eighty-Four (1984) ăla? Cînd l-a scris? Cu mult înainte. În 1949.

Spărgătorul de gheață


sursa:http://www.ecomagazin.ro/wp-content/uploads/2012/11/gheata.jpg

În ultimele două săptămîni am citit aproape toate cărțile lui Victor Suvorov alias Vladimir Bogdanovici Rezun, fost ofițer al Direcției Generale de Informații a Ministerului Apărării din Uninunea Sovietică, adică fost ofițer GRU, ce a fugit în Occident pe cînd lucra în Elveția în 1978. Prima sa carte a fost Spărgătorul de gheață și e ultima pe lista mea. Poate din cauza pozelor din copilărie în care mai tot timpul în materie de spărgătoare de gheață ni se dădea exemplul spărgătorului atomic de gheață V.I. Lenin. Într-o caricatură spărgătorul se apropia amenințător de un mic sloi pe care bătrîn și înfrigurat, uitîndu-se peste umăr, Capitalismul strîngea în mînă a bombă atomică. Deja la acea dată Hrusciov și Jukov deja experimentaseră bomba termonucleară de 57 de megatone în Novaia Zemleia. Suflul bombei a înconjurat de 3 (trei) ori pămîntul. Zguduitura ei a fost resimțită de TOATE seismografele de pe Terra. Pacea și bomba sovietică. Oare cine pe cine amenința? Noroc că o bombă de 57 de megatone nu putea fi lansată asupra capitaliștilor…

Zice el în ”Epurarea. De ce a decapitat Stalin armata?” – următoarele cuvinte despre ce se întîmpla în Uniunea Sovietică:

La noi, oricine pune mîna pe condei știe prea bine: hai să scriem de bine, să lăudăm, să preamărim. Despre cele rele să tăcem! Este o cale pasivă. Așa nu merge. Cele rele trebuie negate cu virulență: la noi nu există rău! Nu există și nici nu poate fi! Prin însăși natura socialismului! În aceasta constă superioritatea noastră!

Putem înlocui cuvîntul socialism cu un alt cuvînt? Care v-ar tenta mai mult? Experiența mea personală, combinată cu experiența celor pe care îi cunosc mă duce cu gîndul la un anume cuvînt. Au fost multe cuvinte scrise în contextul socialismului și comunismului din URSS ce au rezonat, dar nu atît din punct de vedere politic, cît din punct de vedere al religiei în România. Lupta pentru putere, ascunderea greșelilor sub covor, luptele pentru lichidarea unora (epurarea), foametea (credinciosului de rînd pentru un cuvînt din partea Domnului) și multe altele.

Nu se întrevede la orizont nici un lider care ar polariza țara noastră. Sau cel puțin o parte din țara noastră. Dar nu se vede nici un spărgător de gheață. Spărgător –  ce zic eu, nici măcar un biet remorcher nu se vede. Ba vechile remorchere sunt în pragul pensiei, al trimiterii la fier vechi. La ce e bun un spărgător de gheață? La deschiderea unui nou drum. Sau a celui vechi ce a înghețat. E bun că nu merge singur, după el mai vin alții. Altfel n-ar avea sens.

Pe cînd un spărgător de gheață și la noi? Sau mai multe