Apocalipsa: un exerciţiu de imaginaţie


Apocalipsa incită imaginaţia. Creştini, musulmani, teologi, scenarişti, scriitori şi bancheri îşi pun la bătaie intuiţia pentru a descifra viitorul. Şi bineînţeles pentru a face profit. Invariabil este vorba despre profit. Un oarecare profit.

Acum la poarta apocalipsei bat finanţele. Şi vor bate pînă cînd nimeni nu va mai putea cumpăra nimic. Şi atunci se va întîmpla inevitabilul. Ceva ce am văzut în filme şi am citit în cărţi: unii îşi vor vinde sufletul. Dar cine îl va cumpăra?

Pe plan vizual, Europa s-a trazit aseară fără Grecia. A răpit-o cineva? Cine?

N-a răpit-o nimeni. Grecia s-a vîndut. Dacă stai să te gîndeşti, s-a vîndut pe puţin. N-a realizat nimic fastuos, n-a construit nici un canal Dunăre-Marea Neagră, nu a ridicat o termocentrală pe şisturi bituminoase în Olimp şi nici nu a construit un Acropole demn de Casa Poporului. Nu. Grecii au trăit bine. Dar grecii au trăit pe datorie, adică au consumat mai mult decît au produs.

Cine a fost de vină? Grecul de rînd, întreprinzătorul, politicianul, profesorul sau muncitorul român şi bulgar ce a muncit în locul unora ce nu mai voiau să se mînjească cu munca simplă dar cinstită? O fi fost de vină nemţii, francezii sau italienii, băncile lor sau cumva Uniunea Europeană?

Oricum grecii spun că ţara lor e divină, aşa că eu cred că di vină au fost toţi.

Evreii de la Goldman & Sachs, familiile regale, iluminati, musulmanii, Putin, Hitler, coloneii greci din anii 60-70, sirtaki-ul, Zorba şi Legendele Olimpului. Dar în primul rînd dolarul, euro, lira sterlină şi drahma grecească. Aurul şi ardelenii? Nu. Aurul şi grecii!

Ieşirea Greciei din UE deschide uşa precedentului. A început oare secesiunea? Poate că da. Oricum, euroscepticii britanici de dreapta au acum un aliat. Aştept ieşirea din UE a Marii Britanii, independenţa Scoţiei, a Ţării Galilor şi de ce nu a Irlandei de Nord. Italia se va rupe-n patru: nordul, sudul, Sicilia şi Sardinia.

Urmează precipitata intrare a Turciei în UE. O veste nesperată pentru Turcia, un flanc estic vulnerabil cu baze chinezeşti şi ruseşti în Grecia şi într-un Cipru jumătate musulman.

Unirea Moldovei cu România ar putea aduce din nou în contact Rusia cu România, de data asta nu peste Marea Neagră, ci direct în Transnistria. Război pe două fronturi destul de apropiate? Ne mai lipsea un pod de flori…

Dar nu războiul mă nelinişteşte. Nici guvernul mondial imposibil de pus în practică. Nici statul islamic mondial. Nici ISIS.

Mă neliniştesc tranzacţiile. Tranzacţiile pe sub mînă. Tranzacţiile în care moneda de schimb este sufletul meu şi sufletul tău. Pentru că acum vrem siguranţă contra liniştea sufletului. Cînd se va muri de groază sufletele vor fi foarte ieftine. Iar unii vor prefera să moară, dar nu vor putea. Pentru că au fost vînduţi.

De cine? Cui?

La dreapta! La stînga! Înainte marș! Sau înapoi fuga… marș!!!


Parc-am fi la instrucție. Cînd la dreapta, cînd la stînga. Alternanța, bat-o vina! Nu-ș de ce-mi vine să mă gîndesc la curent alternativ. Poate din cauză că ne-ar prinde bine un scuturat, așa, număru unu.

M-am informat de unde vine chestia asta cu dreapta și stînga. Că cică la 1789 în Adunarea națională în Franța, cei ce au susținut dreptul de veto regal (aristocrația și clerul) erau așezați la drepta președintelui adunării, iar cei ce se opuneau (starea a treia sau patrioții) la stînga. Adică la stînga erau progresul, egalitatea, fraternitatea, solidaritatea și nesupunerea, iar la drepta era autoritatea, identitatea națională, ordinea, securitatea, tradiția și conservatorismul.

Apoi zicea cineva mai dăunezi că de fapt stînga și dreapta vine din timpul războiului franco-prusac (1870-71)  cînd forțele Comunei din Paris ocupau malul stîng al Senei, iar cele ale guvernului de la Versailles pe cel drept. Merge și așa, dar e greu conceptual.

În fine dacă ne gîndim la Anglia, în Parlament, partidul (coaliția) la guvernare ocupă poziția din dreapta Speakerului, cei din opoziție sunt la stînga. Deci nu e vorba de o culoare politică, ci de poziția la guvernare: la putere sau nu.

Să fiu sincer (de parcă pîn-acum am spus numai minciuni…) mi-e destul de greu să mă identific cu o poziție sau alta. Cert este că amîndouă au promis progres, dezvoltare, independență, bunăstare, înaintare în ceva, undeva. Viitorul era asigurat (ceva greu de crezut…) și trecutul pe cale să fie uitat. Și ce repede uităm trecutul…

În primul rînd conform criteriului clasic la noi stînga înseamnă comunism, iar dreapta anti-comunism. Sau așa ar trebui să fie. Știți că imnul Partidului Laburist din UK este Internaționala? La fel ca și imnul Partidului Comunist Român. Mai țineți minte cînd la unul dintre congresele PCR Ceaușescu cerut să se cînte Internaționala și i-a întrebat ironic pe participanți dacă mai cunosc versurile? La guvernare, la comfort și cu puterea-n mînă, chiar dacă ești de stînga, o iei spre dreapta… Sau la ceea ce numeau comuniștii deviații, revizionism sau îmburghezire.

În prezent în cele mai multe țări nu mai există o diferență  esențială între ideologia de stînga și cea de dreapta. Și ca să mergem la esență, întrebarea în aceste condiții, este ce să facem cu masele? Isus a privit și a primit masele cu milă. Spre deosebise de autoritățile zilei.

Și azi autoritățile, de stînga sau de dreapta lovesc masele. Mila este necunoscută. Banul, interesele politice, de grup, cele personale stimulează reacția guvernanților și a celor ce dețin puterea financiară. Măsurile lor vizează mulțimile pînă la ultimul individ fără excepție.

Cu toate astea Isus nu și-a schimbat modul de a acționa. Spre deosebire de autorități, Isus investește în indivizi, nu în gloate, mulțimi, partide. Am crede că Dumnezeu inversează prioritatea și o ia de jos, de la unul singur ca să ajungă la cei mai mulți. Dar acesta a fost politica sa inițială.

Noi l-am imitat și am început să luăm măsuri ce trebuie să schimbe omul, să-l ajute. Omul de tip nou este și de dreapta și de stînga. Cu toate astea toate experimentele au dat chix. Omul are doar garanția altui om la fel de labil ca și el însuși. Mussolini, Hitler, Corneliu Zelea Codreanu, Stalin, Kennedy, Mao, Ceaușescu, Pol-Pot, Kim Ir-Sen n-au reușit.

Politic nu merge. Nici genetic nu merge. Cu buna nu merge. Nici cu forța. Încercăm cu mila?

 

Fascismul din retorica lui Putin


Nu mai este o noutate că Putin minte. A mințit despre uniformele rusofonilor, despre faptul că Rusia n-are nici un amestec, despre faptul că nu există trupe ruse în Ucraina, despre faptul că rușii vor pace, etc. Dacă stau bine să mă gîndesc, cu toate că el vrea să semene cu Stalin, nu prea aduce cu tătucu, ci cu unul dintre personajele basmului românesc: cu Gerilă! Minte de îngheață apele. Dacă n-ar fi așa de tragic, mai că-ți vine să rîzi…

Mă tot uitam pe net, motivat de retorica lui Putin, a ministrului lui de externe (ăsta cu cine vrea să semene?) și a aparatului lui de propagandă referitor la fasciștii din Ucraina. Am văzut babuște nevricoase cu fanioane rusești manifestînd cu sîrg și cu gură mare împotriva fascismului ucrainean. O fi, nu contest. Dar mă tot întreb cam cum erau anti-fasciștii ăștia acolo de unde provine hitlerismul sau altfel spus fascismul lui Hitler? Ceea ce m-a făcut să sap mai departe.

Peste ce dau? Peste niște poze din 1927 a liderului Partidului Comunist din Germania, Ernst Thälmann în fruntea detașamentului cel mai devotat al partidului, o Securitate pe cale de devenire dacă pune mîna pe putere:

sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Rotfrontk%C3%A4mpferbund

Ah, ce frumos se îmbina în 1927 asfaltul cu șinele de tramvai! Dar astea nu sunt  atît de importante. Ce mai vedem însă?

Vedem uniforme, vedem cisme, centuri, diagonale, chipie, bransarde, tobe, paradă cu cetățeni pe margine. Stînga cu Frontul Roșu ce saluta cu pumnul stîng ridicat la tîmplă, gata să impună dictatura proletariatului asupra fasciștilor cu care se asemăna atît de mult. Fasciștii însă nu s-au ascuns de frică.

În vechile cărți de istorie editate în România lui Dej se spunea că la alegerile ce au urmat Partidul Comunist German conta pe 3 milioane de voturi. Era inexplicabil de ce a ajuns la putere Hitler! A ajuns (și aproape nimeni nu a știut și nici nu știe acum, dar și dacă știe e prea tîrziu) pentru că Stalin a decis să scufunde Partidul Socialist. El a decis ca simpatizanții comuniști să voteze împotriva socialiștilor. Ca urmare a cîștigat Hitler. Ori dacă Stalin chiar voia să evite o confruntare cu nazismul german putea să o facă. Dar el miza pe revoluția roșie… Apoi am aflat că banii rușilor l-au sprijinit tot pe Hitler. Să nu uităm că deja mai multe companii germane construiau și testau în RSFSR avioane, tancuri, armament.

Deci N.S.D.A.P. sau partidul nazist a cîștigat alegerile, Hitler a devenit cancelar și așa mai departe. Apoi Germania atacă URSS și este înfrîntă de Aliați. Armata Roșie ocupă Berlinul. S-a zis cu nazismul. Naziștii sunt judecați, lichidați, torturați. Nu numai ei, ci cea mai mare parte a poporului german. Cine vrea să se convingă să se uite pe http://pictureshistory.blogspot.ro/2011/01/massacres-by-russian-soldiers-during.html Da, n-am uitat de crimele nemților în țările ocupate, inclusiv în URSS.

Vreau să spun doar că atunci cînd sunt în joc banii și puterea nu mai contează culoarea politică, neamul, ci altceva. În esență fascismul a fost rău, dar mă gîndesc că ar trebui să existe niște nuanțe. Nu toți cei de dreapta sunt fasciști, chiar dacă comuniștii i-au catalogat și pe socialiști ca fiind fasciști și i-au lichidat. Nu credeți? Documentați-vă! Apoi nu toți cei de stânga sunt comuniști, chiar dacă stînga, mai ales în SUA este catalogată ca fiind comunistă.

De aceea ar trebui ca Putin, ministrul său de externe, babuștile și filo-rușii să se uite prima dată în propria ogradă, să-și caute și să-și declare fasciștii acolo. În Rusia neo-fasciștii declarați serbează ziua de naștere a lui Hitler. Maltratează străinii pe stradă. Declară că-i vor lichida. Au adoptat salutul fascist. Instigă la ură, crime. Se antrenează cu arme. Susțin că holocaustul este un mit și distribuie literatură despre acest subiect. Musulmanii, evreii și imigranții sunt cel mai mare pericol pentru Rusia. Și strigă în gura mare salutînd în chip  fascist: Slavă Rusiei!!! Cam tot ce spun și fac filo-rușii sau rusofonii din Ucraina. Ciudat măi!

Și atunci cum și cînd mai poți să-l crezi pe Putin, guvernul său, media rusă? Cetățeanul rus ce are la dispoziție doar surse sovietice și ex-sovietice crede tot ce i se spune. Și mai susține și extrema dreaptă. Doar că este ciudat să fi fascist în Rusia. Dar nu imposibil! Mai rămîne doar să-ți conciliezi sentimentele naționale cu invadarea unei alte țări pe care o declari tot fascistă. Dacă stau să mă gîndesc, cineva-i nebun în toată treaba asa. Sper să nu fiu eu!

Și încă ceva, așa ca cireașa de pe tort sau crema de ciocolată de pe înghețată. Precis vă aduceți aminte de străzile cu denumirea Gheorghe Dimitrov. Dimitrov a fost conducătorul Partidului Comunist Bulgar din 1946, secretar al Federației Sindicatelor înainte de război, parlamentar înainte de Primul Război Mondial, întemnițat pentru că a votat împotriva intrării în război, condamnat la moarte în contumacie pentru că s-a opus noului guvern militar în 1923. Fugit în Rusia el devine conducătorul Internaționalei a II-a sau a Comniternului, fiind prieten cu Stalin. În 1933 pe cînd se afla în Germania este arestat și judecat pentru incendierea Reichstagului, dar este declarat nevinovat. Contribuția sa la teoria marxist-leninistă constă în teza ce susține că fascismul este dictatura celor mai reacționare elemente ale capitalismului financiar. Asta mi s-a spus din pruncie la școală.

Ei, din ce familie provine Dimitrov? Ați ghicit! Dintr-o familie protestantă. Cel puțin mama sa, Parashkeva Doseva era.

Și în final, preluînd definiția fascismului a lui Dimitrov și ceea ce face Putin, mă tot întreb cum stă treaba cu fascismul ăsta. Mai ales în Rusia.

Șantajul sovietic, șantajul Rusiei


Am scris postul acesta în 23 ianuarie 2014. Mă gîndeam că nu e cazul să-l public. Parcă azi e prea tîrziu.

Rusia ne-a luat Basarabia pentru că a participat la războiul ruso-turc din 1877-78. Dacă nu era armata română ar fi pierdut și probabil că ne-ar fi luat Basarabia cu altă ocazie. În 1918 Sfatul țării sau pe limba bolșevicilor Sovietul Republicii Moldova a decis după consultarea cu Lenin alipirea la România. Apoi în 1939 după semnarea tratatului Ribbentrop-Molotov sau Hitler-Stalin cele două puteri s-au înțeles și RSFSR ne-a luat ceea ce era al nostru. Șantajul lui Stalin și a lui Hitler a reușit. Dacă nu eram de acord, ne ocupau rușii. Era ca și cum un tîlhar înarmat cu un cuțit ți-l pune la beregată cerîndu-ți banii. Evident că-i dai.

Aceiași lucru s-a întîmplat cu Estonia, Letonia, Lituania, Finlanda. Prin șantajul forței. Nimeni niciodată nu a vrut să se unească cu Rusia. Nici măcar Polonia acum aproape trei secole. Nici cu rușii, nici nu sovieticii, nici cu nimeni. Oare de ce Rusia încă ocupă Prusia Orientală sau Polonia? Kaliningrad? Care tratat acceptat internațional i-a dat dreptul să-l ocupe? E ținut rus?

Și acum Ucraina. Șantajul cu gazul metan este la fel de ordinar. Unde e libertatea de a alege? La fel au făcut cu Berlinul. L-au înghesuit între ziduri că nimeni nu mai voia să stea în Germania de Est. Au vrut să-l zugrume. Și n-a fost decît un șantaj ordinar, murdar, de tip sovietic. Aș putea paria că la momentul acesta Ucraina e plină de agenți rusi ce vor fi activați la momentul oportun, în caz că șantajul nu va reuși.

E poate momentul să spunem la fel cum a făcut-o Kennedy în urmă cu 50 de ani că este berlinez, că suntem aproape de Ucraina. Că suntem ucrainieni.

Despre arta decăzută sau despre un anume fundamentalism cu iz fascist


sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/File:Degenerate-Hitler-Ziegler.jpg

Citesc o carte. Cartea vrea să zică că e cea mai creștină și evident e de dreapta, un pic mai albă și foarte, foarte americană. Mă rog, n-am eu probleme cu asta! Facă ce vor la ei acasă!

Dar există cîteva idei care mă contrariază. Printre altele cartea spune că arta minimalistă asociată cu postmodernismul e non-artă, mișcarea dadaistă nu e nici aia artă și e rea din cale-afară. N-ar avea dreptul să fie numită artă, să fie expusă și apreciată. Cine or fi sub-oamenii care apreciază  o astfel de artă sau cum s-o numi? Și aici le dau cumva dreptate, nu prea îmi place sau nu îmi place deloc, dar unele lucrări sunt chiar extrem de interesante și chiar admir ideea din spatele operei. Ce să fac? Apoi dacă nu îmi place, nu cumpăr, nu imit și nici nu imi pasă. Mă lasă rece. Dar nu și pe ei!

Se pune întrebarea ,,de unde știu cine ce a făcut și dacă e sau nu coșer să văd ceva, să ascult ceva, să mă folosesc de cutare sau cutare lucru? În fond, dacă despicăm firu-n patru ajungem la o dilemă din care, vorba lui Brînzovenescu, nu putem ieși: banii pe care îi primesc ca salar sunt ai Domnului sau ai diavolului? Și dacă știu asta nu mai dorm noaptea? Cam cu același lucru se poate confrunta cineva care se uită la Muppets și apoi află că cel care a inventat show-ul este sau a fost homosexual. Să nu-i mai placă ceva frumos pentru că autorul e păcătos din cale-afară? Același lucru cu muzica rock în general și cu Queen în special. Să arunce cineva la gunoi muzica lui Fredy Mercury pentru că el a fost păcătos și a murit în păcat?

Să, că n-ar fi nu-știu ce artă, dar dacă cineva dă bani pentru așa ceva, spun și eu ca tot omul „de gustibus non est disputandum”, adică gusturile nu se discută. O mare minciună în fond, pentru că evident că exact cu asta se ocupă criticii de artă.

În fine, aruncînd ochii pe net am fost surprins plăcut și neplăcut de îngustimea unora care judecă în acest fel arta. Neplăcut pentru că am descoperit că în 1937 naziștii au trecut la lichidarea operelor de artă nedemne de ochii poporului arian. Ca să fie clară diferența, oamenii de încredere ai regimului au confiscat aproape 200000 de opere de artă de pe tot întinsul Germaniei din diverse muzee.

Neplăcut a fost nu că doar operele artiștilor considerați evrei bolșevici au căzut victimă, ci că și operele altor iluștrii autori neagreați de ideologia nazistă au fost confiscate. Reforma nu era îndreptată numai împotriva iudeilor ca etnie, ci a artei în general. Tot ce nu se potrivea canoanelor naziste era calificat ca ne-artă. Cu toate că regimul a confiscat operele autorilor autohtoni și străini, doar cele ale germanilor au fost expuse oprobiului public.

Deci, pentru a putea vedea clar și poporul german ce dezavuează ideologia oficială, s-a organizat o expoziție în care au fost expuse printre altele operele germanilor Marc Chagall, Georg Grosz, Wassily Kandinsky, Ernst Ludwig Kirchner, Paul Klee, etc. Ba la expoziție a venit și Hitler. El este fotografiat tocmai în fața unei opere ce se încadrează în curentul dadaist, aceleași opere blamate și de creștinii fundamentaliști americani. Pînă la închiderea ei expoziția a avut de vreo zece ori mai mulți vizitatori decît o altă expoziție, cea a operelor de artă ce se potriveau canoanelor național-socialiste, adică naziste. Ba au urmat alte expoziții ale artei degenerate în alte orașe, cu același succes de public.

În cele din urmă, operele blamate de reală valoare au fost vîndute în străinătate pe bani buni, că naziștii erau și pragmatici. Ba unii ștabi naziști chiar au achiziționat cîteva dintre ele. Cele care nu au fost achiziționate au fost arse aidoma rugului deșertăciunilor aprins de Savanarola în urmă cu cîteva sute de ani la Florența. Ce vremuri!

Văd o oarecare apropiere între intransigența creștină americană de dreapta și cea a naziștilor din Germania lui Hitler. Îmi dă de bănuit. Asta mai ales pentru că la unul dintre seminarele de istoria bisericii de la Oradea, studenții au ajuns la concluzia că dacă ei ar ajunge la putere ar institui o dictatură cum nu s-a mai văzut pe la noi. Ciudat! Oare de ce? Îmi pot închipui ce se va întîmpla dacă alți fundamentaliști, mai puternici ar ajunge la putere în America…

Apoi văd că tot ce este scandalos, blamat și corupt are mai mult căutare. În urmă cu ceva timp un prieten făcea o analiză a blogului său și a putut constata că cele mai accesate articole erau cele de scandal sau cu iz de scandal. Nici eu nu fac excepție. M-am întrebat dacă mă interesează adevărul și numai adevărul sau mă interesează scandalul. Naziștii au atras cu rușinea ne-artei milioane de vizitatori. Fundamentaliștii fac un scandal din orice. Mi se pare într-un fel că sunt mai aproape de o anumită latură a activității lui Ioan Botezătorul. Nu mai e nevoie să spun care era atitudinea lui Isus vis-a-vis de acest subiect, decît să amintesc că Ioan a trimis la el să întrebe dacă să aștepte pe altul sau să moară liniștit, cu conștiința împăcată, că și-a îndeplinit misiunea. Probabil că Isus nu făcea atît de mult scandal pe cît voia Ioan.

Și e bine că lumea asta nu e o biserică uriașă, e bine că fundamentalismul creștin nu a ajuns la putere și e bine că atunci cînd Isus va reveni va fi puțină credință pe pămînt. Mă întreb ce s-ar fi ales din omenirea asta dacă era mai multă credință de tipul ăsta…

Ce m-a surprins plăcut știți voi!

Auschwitz, Treblinka, Mathausen sau hermeneutica urii


În finalul Primului război mondial germanii cad victimă propriei lor propagande naționaliste ce a construit și miturile revanșei și declanșării celui de-al doilea război mondial. Propaganda germană spunea că armata nu a fost înfrîntă pe cîmpul de luptă, ci evreii și comuniștii au subminat țara din interior. O mare parte a germenilor a acceptat acest mit, mai ales că în est germanii ajunseseră pînă la Odessa și ocupaseră Ucraina. Pe teritoriul Germaniei nu se dăduseră lupte astfel că populația nu a putut constata pe viu înfrîngerea. Militarii nu au avut interesul să spună că au fosat înfrînți, deși comandanții lor au știut că intrarea în luptă a Statelor Unite va duce în mod inevitabil la sfîrșitul războiului.

Rapida ascensiune la putere a lui Hitler și răspîndirea doctrinei național-socialiste, dar mai ales susținerea mitului trădării din interior de către evrei și comuniști în cartea sa Mein Kampf, asociată cu succesele politicii dictatoriale în interior și cu cele militare de la începutul războiului, i-au făcut pe cei mai mulți germani să creadă și să sprijine o politică a urii susținută și de așa-zisa supremație a rasei ariene. Intrarea, din nou, în război a Statelor Unite și Stalingradul au făcut să se întoarcă valul fluxului german.

Hitler și acoliții săi trec la aplicarea soluției finale ce presupunea lichidarea tuturor opozanților, deja aplicată conform ordinului Nacht und nebel (noapte și ceață) presupunea distrugerea tuturor dovezilor și acțiunarea în urma ordinelor nescrise bazate pe loialitatea, ascultare oarbă de aparatul de stat și mai ales implicarea elementelor loiale dresate încă din anii 20 de la instituirea trupelor de asalt SA.

Efectele secundare ale acestei politici generalizate a războiului total s-au concretizat în folosirea milioanelor de sclavi pentru continuarea conflictului. Dar greșelile lui Hitler, ce acaparase conducerea militară, au făcut ca în scurt timp Al treilea Reich să nu ajungă la mult-trîmbițata prosperitate de 1000 de ani. Zvastica, simbolul reîncarnării nu a făcut altceva decît să marcheze sfîrșitul unui ideal utopic al unei extreme drepte care a cultivat ura ca politică de partid și de stat la scară mondială.

Împreună cu principalii ei aliați de aceiași factură, Italia lui Musollini și Japonia lui Hirohito, Germania a condus lumea spre cea mai mare catastrofă din istoria omenirii. Nu trebuie uitată contribuția României, Ungariei (a cărei armată a capitulat doar la 8 mai 1945) Bulgariei, Croației și în general a tuturor voluntarilor înrolați în trupele SS la crimele comise în numele unui ideal plin de ură.

Nu am fost la Auscwitz, nici la Treblika, nici la Maidanek, dar am fost la Mathausen. Am rămas fără cuvinte cu toate că am citit cîteva cărți bune despre lagărele de exterminare și concentrare. Gîndul mi-a zburat însă la președintele Iranului ce încerca să spună într-o întîlnire cu studenți americani că lichidarea evreilor este o chestiune ce ține de hermeneutica academică. La fel face azi și un alt Mustafa în legătură cu lagărul de exterminare de la Trablinka pe situl Daily Mirror spunînd că de fapt moartea acelor oameni trebuie explicată prin cauzele izbucnirii celui de-al doilea război mondial.

Chiar așa. Acum că le-am explicat, oare dacă familia cuiva este lichidată fără motiv ar trebui un eventual supraviețuitor sau o rudă sau un procuror care investighează un asasinat în masă să caute doar o eventuală explicație istorică sau să caute asasinii și autorii morali? Sau punînd lucrurile în altă perspectivă, cine este oare de vină de exemplu pentru lichidarea armenilor din Turcia în timpul Primului război mondial? Sau sunt oare de vină vikingii, Columb sau Isabela de Castilia pentru lichidarea indienilor din Americi?

Politica urii și a genocidului propagată de Iran (de exemplu – și care are mare priză la musulmani) în conjuncție cu miturile unei conspirații la nivel mondial împotriva republicii islamice, împreună cu politica de negare a holocaustului seamănă de minune cu miturile enunțate, acceptate și dezvoltate de naziști după înfrîngerea suferită în Primul război mondial. O hermeneutică a urii bazată pe transformarea în minciună a adevărului. Cui servește? Aș da un alt exemplu elocvent. Războiul dintre Iran și Irak s-a oprit în cele din urmă din lipsă de bani. Sute de mii de musulmani s-au omorît fără remușcări, mii de copii au murit, mii de bărbați au rămas schilodiți fizic sau mental. Cui a servit?

Trîmbițată de mai bine de junătate de secol, lichidarea statului evreu nu ar duce la lichidarea evreilor, așa că ar trebui ca cei care susțin declanșarea ostilităților să își pună o întrebare foarte simplă referitoare la efectele unui război nimicitor în zonă: cui folosește și ce rezolvă? Care sunt mijloacele pentru asigurarea succesului și ce se va întîmpla după? Hitler asigura Germania că va beneficia de 1000 de ani de prosperitate și pace și de aceea sunt necesare sacrificii. Să spunem că statul Israel va fi lichidat. Care va fi beneficiul? Eliberarea Ierusalimului către care se închinau în urmă cu 1300 de ani și musulmanii? Parcă acum se închină spre Mecca… Răzbunarea palestinienilor morți și rezolvarea greșelilor făcute de un oarecare lord englez în urmă cu o sută de ani? E tot de domeniul trecutului și ține tot de o hermeneutică a urii.

Nu cred că propagarea unor mituri sau rescrierea istoriei în chip totalitar ar duce la rezolvarea sau aplanarea unui conflict (ce ține de prea mult timp), așa după cum nici implantarea de așezări în teritoriile ocupate (și altele de acest fel sau mai agresive) și politica duplicitară a statului Israel nu contribuie cu nimic la întărirea poziției evreilor în lume pentru că se bazează tot pe o hermeneutică a urii în stilul Nacht und nebel. În opinia mea trebuie schimbată hermeneutica.Sau pe înțelesul tuturor, ar trebui să încercăm cu altfel de sentimente. Și atunci s-ar putea descuta și despre adevăr și dreptate.

Auchwitz, Treblinka, Maidanek, Mathausen? Nu trebuie uitate. Trebuie să schimbe ceva, să ducă la ceva dincolo de răzbunare, dincolo de dreptate. De unde să începem?

Piscina ofițerilor de la Mathausen era în afara zidurilor, cu toate că Dunărea nu era prea departe. Zidurile din piatră ale lagărului păreau că vor supraviețui chiar și Reichului de 1000 de ani. Încă o dovadă că panta alunecoasă a lichidării celor nedoriți nu s-ar fi oprit niciodată. Mai întîi opoziția, apoi evreii, țiganii, slavii, apoi cei mai puțin blonzi, cei cu altfel de ochi decît albaștri… și tot așa se vor găsi impuri care nu merită să facă umbră pămîntului.

Mi se pare ciudat că cea mai pură ființă ce a existat pe suprafața pămîntului nu a impus standarde de puritate și nu a chemat la lichidarea necredincioșilor. Ba nici nu a fondat un partid, ci a fost omorît de ciudă de cei ce se credeau campioni în materie de puritate, religie, adevăr și dreptate. O hermeneutică a urii care a anunțat că are ca soluție moartea pentru lichidarea hermeneuticii iubirii. Eroare! Numai o hermeneutică a dragostei poate să aibă ca soluție moartea, pentru că moare în locul cuiva, nu pentru că se răzbună.

Ar fi aceasta o soluție sau soluția?

Cu Bau-baul la plimbare sau What’s next?


După căderea sistemului comunist, iniţiată de secţia de gerontologie de la Kremlin, şi susţinută de americani, se spunea că nu mai exista prea multe raţiuni pentru menţinerea bazelor americane din străinătate. La scurt timp însă Saddam Husein a devenit motivaţia pentru hegemonia americană, dar după căderea Turnurilor, a Afganistanului şi a Iraqului, în afara lui Ben Laden nu mai exista nimeni şi nimic care să motiveze democraţia americană să facă pui în alte ţări. Acum că şi acest motiv (pretext?) a căzut. Mă chinuie (nu prea tare însă) o întrebare legitimă: oare ce se va alege de această mare putere militară, care peste cîţiva ani va înceta să mai fie cea mai mare putere economică? Dar staţi uşor, acei ani nu au trecut încă, nu îşi va pierde aşa uşor SUA statutul atît de invidiat. S-a spus că războiul rece a fost bun că i-a ţinut pe cei din Occident uniţi în faţa pericolului sovietic. Acesta a dispărut, iar noi am „intrat” în Occident. Ce sau cine ne va putea unii pe noi oamenii să nu ne sfîşiem într-un alt război mondial (unii spun că al III-lea tocmai s-a încheiat)? Chiar aşa, probabil că deja se coace un alt obiectiv sau mai bine zis, de mîine, poimîine vom fi informaţi că de mult ne aflăm sub ameninţatea vreunui stat malefic, a unui guru satanic ce a conspirat deja punînd în pericol independenţa, integritatea teritorială, guvernul şi senatul SUA,  preşedintele şi familia sa, democraţia, economia de piaţă, cetăţeanul de rînd din acelaşi stat, ce ne dă nouă pilde de democraţie, credinţă, cumpătare şi de ce nu, patriotism dezinteresat lipsit de naţionalism. Pun pariu că în curînd vom afla că libertatea pămîntenilor este ameninţată de Koreea de Nord şi cum aceasta ameninţă să şteargă de pe suprafaţa pămîntului naţiuni mai paşnice, cum sunt japonezii, chinezii şi ruşii, ONU va lua în dezbatere posibilitatea unui atac preventiv pentru eliminarea oricăror pierderi masive de vieţi omeneşti. Singura problemă e că nu prea se găseşte petrol în Koreea de Nord… Dar cine ştie, într-o bună zi se poate şi ăsta descoperi.  Trecînd şi peste această eventualitate, după normalizarea relaţiilor cu naţiunile islamice, ar trebui găsi un alt inamic să ne dea un impuls la nivel planetar, dacă nu chiar cosmic. Păi de ce tocmai acum s-au desecretizat documente privind OZN-uri mai noi sau mai vechi? Pămînteni, vi se pregăteşte ceva! Cum americanii s-au plimbat peste tot în lume şi cum nu mai sunt fonduri să se războiască mult timp, decît dacă vom ajunge în curînd la armamentul epocii de piatră (că nu vor renunţa americanii la nivelul lor de trai!), o ameninţare extraterestră este singura care poate slăbi cele patru economii emergente (China, Rusia, India, Brazilia) şi poate aduna bani din alte surse decît cele americane. Cum toate aceste naţiuni îşi au propriile programe cosmice, nu este prea deplasat să ne gîndim că într-un viitor nu prea îndepărtat vom avea de-a face cu o nouă staţie interplanetară, cu o alta pe lună şi cu o alta situată undeva la marginile sistemului nostru cosmic. Făghet ăbaut sărăcie, boli, mizerie! Un pericol extraterestru ne va unii pe toţi, indiferent de culoare, politică, religie sau stare socială. Va veni momentul să ne dăm mîinile, să nu precupeţim nici un efort, să rezistăm pînă la ultima picătură de sînge, să facem sacrificii, etîcî, ecîtî! Problema nu va fi cine şi ce va sacrifica, problema va fi ca de obicei,  cine îşi va umple buzunarele, cine va cîştiga şi cine va fi ţapul ispăşitor la toată mascarada. După cîte genociduri au existat, după ce gogonate ni s-au servit şi le-am înghiţite pe nemestecatelea, după ce manipulări am trăit, nu m-aş mira să aud şi să văd cum prostia şi ambiţia vom alimenta frica şi va dezlănţui teroarea. Ce uşor au murit atîtea milioane de oameni în Primul Război Mondial pentru că unii s-au simţit jigniţi. Ce veseli şi încrezători erau bărbaţii ce plecau la război să omoare alţi bărbaţi (şi nu  numai)! Ce pătrunşi de sentimentul superiorităţii rasei umane (cel puţin a unei părţi a rasei umane) au pornit unii Al Doilea Război Mondial! Şi de ce sentimente umaniste au fost motivaţi învingătorii acestui abominabil conflict! Să te tot miri. Să nu uităm ce s-a întîmplat după ce conflictul s-a încheiat (oare?) şi cum parcă ajungem de acolo de unde am început, adică la un alt „războiul rece”. Va urma un alt tip de „război rece”? Mai ghes e că va fi o combinaţie mult mai „reuşită” a tuturor experienţelor de pînă acum, că omul e bun, e inventiv şi creativ. De ce să nu perfecţioneze ce a descoperit pînă acum? De ce să nu evoluăm? Pesimistul ar spune, că mai rău nu se poate, dar optimistul îl contrazice pe baza datelor de mai-sus: se poate şi mai rău!

Cei care îşi mai aduc aminte celebrul discurs  a lui Martin Luther King „I have a dream…” să nu uite că şi Hitler a avut un vis: Mein Kampf. Mai pot enumera cîteva figuri emblematice în acest domeniu. Primul a fost asasinat, al doilea s-a sinucis. Ambii au deranjat democraţia americană. De obicei cine deranjează democraţia americană o sfîrşeşte răăău.

Îmi aduc aminte de faptul că bunicul meu prin anii 60 încă îi aştepta pe americani. N-am înţeles de ce, dar în 1990, cînd am dat cu ochii de primul ofiţer american, de la o bază militară din Germania, i-am spus strîngîndu-i mînă, că aim glad că în fine au sosit. S-a uitat încurcat la mine şi n-avea nici măcar privirea inteligentă a unui german şepărd. I-am explicat, dar degeaba. N-am o alternativă politică la democraţia americană, şi ne-am cam lămurit cu America. În acelaşi timp nu vrea să vă las cu aceiaşi sentiment al aşteptării unei salvări venite din altă parte. Salvarea am cunoscut-o poate fiecare dintre noi şi aceasta nu vine din politică, pentru că este limitată, interesată, condiţionată şi faibilă. Poate ar fi cazul să ne dăm mîna pentru un alt tip de salvare, poate ar fi cazul să ne luptăm pentru o altfel de „pace”, pînă nu e prea tîrziu. Aşteptarea pasivă lasă spaţiu deschis unor  monştrii plini de inţiative umane, de obicei pe cît de malefice, pe atît de originale, la fel ca democraţia americană (şi nu numai) din ziua de azi.

Philipp von Boeselager


Boeselager was one of eight Wehrmacht officers who planned to shoot Hitler and the head of the SS, Heinrich Himmler, on a visit to the eastern front in March 1943, but the plot was called off in Himmler’s absence.

In July 1944 Boeselager and his brother Georg were among 200 men and women involved in a second assassination attempt when a bomb was planted under a table in Hitler’s eastern headquarters in East Prussia, now part of Poland, known as the Wolf’s Lair.

In old age he confessed still to having nightmares about the conspiracy, and counselled young people against political apathy. He carried a cyanide capsule with him until the end of the war, and for the rest of his life kept the Walther PP pistol with which he had planned to shoot Hitler.

Boeselager never met Stauffenberg himself, saying that it would have been too dangerous for them to speak with one another.

„I saw him a couple of times, and we shared a nod and a wink with one another, but never said one word,” Boeselager said. „Not even ‘good day’.”

restul la sursa: http://www.telegraph.co.uk/news/obituaries/1922004/Philipp-von-Boeselager.html