Securitatea lui Mihai Pelin și nu numai


sursa: alte armate

Citesc, cît să nu mă plictisesc, Operațiunile Melița și Eterul. Istoria Europei Libere prin documente de Securitate, a lui Mihai Pelin, Compania, București, 2007. Adică o citesc în amestec cu Răcani, pifani și veterani. Cum ne-am petrecut armata, a coordonatorului Radu Paraschivescu și alte somități în ale culturii, Humanitas, București, 2008. Plictisitor de istoric, romanțat și astringent e Amin Maalouf, Cruciadele văzute de arabi, Proiect, București, 2007. Nu știu  pe unde au mai încăput celelalte trei cărți, legal achiziționate de pe cardurile fiilor mei minori…

În fine, de remarcat că la început arabii se mai luptau între ei, erau copleșiți de zvonurile despre trădările creștinilor (ce nu i-au trădat, ci din contră), de cele ale superiorității militare ale francilor, și cîte și mai cîte. Interesantă carte, dar parcă un pic pre sîcîitoare. Istorie, istorie, istorie.

Melița bate eterul Europei Libere. Glumesc. Zice autorul în Întîmpinare la ediția a doua că serviciile de spionaj comuniste nu puteau depăși în calitate regimurile de unde proveneau. Și banii lor. Nu se putea ca într-o Românie în care mai toate lucrurile mergeau de-andoaselea, Securitatea să meargă de-a binelea. Logic. Dacă nici un ceape nu mergea bine, nu o fi mers secu altcumva. Tot logic.

Ca exemplu stă urmărirea inginerului Nicolae Manolescu timp de nouă ani pe simplu motiv că fusese confundat cu criticul literar Nicolae Manolescu. Acoperirea cu hîrtii, lenea, incompetența și plictisul securiștilor au colaborat la căderea regimului ce nu mai reușea să miște nimic în țara aia. Acum ce ne-o mai mișca? Un Ponta, un Iliescu damblagit, un pușcăriaș Năstase, un Băse chelios sau un Antonescu ilizibil? Că de DD, Gigi, și alți indivizi cu iz de Mudava nu cred că o mai fii vorba în contextul zăngănitului de arme la poarta de est. Așteptăm vorba aia din vechime: tulburarea apelor. A venit! Pe bune.

Și ca să n-o sfîrșesc apocaliptic cu mincinile lui Putin, a ministrului lui de externe și a presei ruse aliniate sovietic, nici nu văicărelile Occidentului ștruțizat în nisipul euro-atlantic bîntuit de spaime islamiste cînd cronice, cînd acute de peste hotare, să-i zicem cîte una-două din Radu Paraschivescu a cărui interviu l-am ascultat pe telefon în Purgatoriu. Zic cei 14 trupeți mai toți teriști că armata a fost așa și pe dincolo. Confirm. ba a fost și mai nasoală. Chiar și mai bună. Nu s-alege!

Un lent-colonel, ofițer superior, deh zice: ,,Aflu eu care-i mîna criminală care-a dat cu picioru-n ușă!” Sau: ,,Voi sunteți cinzeci și ceva de boi, iar eu sunt unu singur!” – demonstrînd incapacitatea dedublării la persoana I-a. Sau un lent-major, ofițer inferior deci, băgîndu-și capul într-o sală de clasă pe cînd 2 trupeți se pregăteau de curățenie: ,,Bre soldat, ia împărțiți sala asta în trei părți egale și luați fiecare cîte-o jumătate!”

Nu-i de mirare că mai acu cîțiva ani boboru român avea mare încredere în armată și biserică. Despre biserică data viitoare!

Eu fur, el șmanglește


sursa:http://www.sunnyskyz.com/happy-pictures/484/Raccoon-stealing-the-cat-food

Pe vremea lui Lae cu greu găseai cărți bune. Se dădeau pe sub tejghea. Soluția era să o împrumuți de la bibliotecă și să nu o mai dai înapoi. Plăteai de cinci ori cartea, dar merita. Asta era soluția unui doctor din Arad. Un alt cunoscut mergea la librărie cu o haină de vinilin țeapăn cu mari buzunare interioare. Nu avea de gînd să plaseze bombe în secțiunea cărților politice. În schimb știu pe cineva care a contemplat ideea. Modelul erau bombele incendiare nemțești folosite pentru a incendia navele ce părăseau porturile americane. Era ceva simplu și eficient. A renunțat doar pentru că deasupra librăriei era maternitatea.

În urmă cu cîteva luni am vrut să cumpăr volumul doi din Ultima republică a lui V. Suvorov. Vînzătorul mi-a spus că trebuie să fie pe raft. Nu era. Era doar în calculator. Deci era furat. Românul este încă pasionat de literatură bună. Cine-i analfabetu ăla care să fure literatură proastă? Și am fost informat cu privire la metode: una este să pui cartea în staniol; alta să… Hai să nu vă spun ca să nu vă tenteze. Dar cărțile se fură și există și alte metode eficiente. Internetu-i plin de ele. Oare care-ar fi cea mai bună pedeapsă pentru furtul unei cărți? Să citești zece cărți proaste și să le faci recenzia? Să ți se confiște biblioteca personală și să lucrezi într-o tipografie sau o bibliotecă și să nu ți se dea voie să citești nimic? Ar trebui întrebat Solomon!

Mediafax ne informează că cele mai furate cărți din Humanitas au fost anul trecut Parabolele lui Isus. Adevărul ca poveste de Andrei Pleșu, De ce este România altfel de Lucian Boia și Fii demn de Dan Puric. Prima mă tentează, a doua mă reprezintă, a treia mă indispune. Dar în context titlurile ilustrează o ironie națională a sorții. Nu știu cîte cărți se fură în alte țări, dar la noi e o șmangleală bună. Cu toate astea încă n-am văzut indivizi dubioși să mă abordeze cu „Hei, domnu, domnu!“ – după care să ridice discret mîneca pentru a putea mirosi coperta Parabolelor, a României altfel sau a demnității noastre vîndute la negru pe la colțul străzii.

Unde e poliția domnilor? Unde e justiția din țara asta? Vreau să văd o sentință, o condamnare! De exemplu:

Prin sentința penală nr.2810/25.01.2014 a Judecătoriei… pronunțată în dosarul nr.1569/2013, avînd ca obiect infracțiunea prev. de art…. lit.a si b din Legea…a fost condamnat inculpatul C.A. la cîte o pedeapsă de 3 ani închisoare prev. de art. 42 lit.a si b din Legea …/1996, conform art.31 lit.b si art. 12 C.pen., ș.a.m.d.

Să se-nvețe minte să nu mai șmanglească. O să citească el acolo numai cărți vechi și anoste.