Un post de Halloween sau Rece-rece, cald-cald, frige-frige!


În copilărie jucam un joc simplu pe înțelesul nostru, al copiilor. Ascundeam un obiect, și un copil căruia nu i se spunea unde e ascuns obiectul se străduia să-l găsească bîjbîind. Era comic. Era ca o farsă. Căutătorul avea un indicator: dacă se apropia de obiect strigam cald, cald. Dacă căutătorul era în iminența lui strigam frige, frige. Rece-rece, îngheți de frig – strigam cînd căutătorul se depărta de obiect. Jocul era antrenant cu suspans. Cam totdeauna se ghicea unde era obiectul.

Dar trebuie să mărturisesc, în premieră absolută, că o dată am trișat. Ne jucam jocul ăsta în clasă. Am fost invitat pe hol, dar am tras cu urechea, apoi m-am îndepărtat după ce auzisem zgomotul ușii de la teracotă. Era clar că acolo era ascuns obiectul. Nu m-au prins pentru că am fugit departe, ca și cînd nu m-ar fi interesat ce și unde ascundeau. Normal, am găsit obiectul, o călimară cu cerneală, ascunsă în focarul teracotei. Noroc că nu era iarnă și nu era foc.

Mă tem că și în ziua de azi îl ascundem pe Dumnezeu, dar nu avem bunăvoința, curajul sau poate disponibilitatea de a striga celor ce-l caută: rece-rece, cald, cald, frige-frige. Cine ar fi putut interzice balurile tematice de Halloween, petrecerile deșănțate și costumația aferentă în care părinții au investit bani, iar copii vise? Nimeni. Bănuiesc că nici măcar președintele, prim-ministrul, ministrul învățămîntului, un director de școală sau patriarhul României.

Interesant că o țară care nu este interesată, ba chiar îi urăște pe migranții orientali de altă religie, evident pe motive religioase, nu reușește să tragă o concluzie religioasă cu toate descrierile dramatice ale iadului manifestat în incendiul clubului Colectiv. Oameni ce nu prea au habar de religie (victimele) și-au apelat părinții sau prietenii și în contextul dat au spus că sunt în iad. Cald-cald!

Culmea ironiei o constituie afișul evenimentului, un robot în flăcări, titlul albumului ce tocmai se lansa, titlul și textul cîntecului ce tocmai se cînta în momentul izbucnirii incendiului devastator („The Day We Die”). Cu toate că se credeau în rai, participanții la eveniment au trăit o experiență de coșmar aidoma iadului. Pentru unii a însemnat pierderea vieții, rănirea mai mult sau mai puțin gravă sau pierderea unui prieten. Pentru părinți a însemnat un șoc ce se va prelungi ani buni de acum încolo și mai mult ca sigur doar după cîțiva ani vom putea determina adevăratul impact al momentului.

Dar dincolo de suferință, demonul banului și cel al dezorganizării românești tipice în astfel de cazuri, și-au făcut de cap. Cu toate că intrarea a fost liberă, bruma de bani economisiți cu materiale ieftine și ușile de ieșire de urgență blocate au făcut din tinerii participanți niște victime sigure. În plus nici o relatare a celor scăpați (pînă acum), nu aduce a sacrificiu de sine, ci seamănă cu obișnuita reacție scape-cine-poate. Umanist-evoluționist-materialistă. Și e vorba de generația de după 90, cea cu religia la zi.

Creștinii n-aveau ce căuta la un astfel de concert? Cu așa muzică, cu așa texte, cu așa loc, nu cred că s-ar fi aflat acolo un creștin practicant. Unul dintre intervievații de la tv mărturisea că spera ca părinții, cei de afară să se fi rugat pentru cei cărora li se aplicau manevrele de resuscitare. Poate pentru unii a fost prea tîrziu. Rece-rece!

Nu sunt cinic. Mă puteam afla acolo sau puteam avea un copil acolo sau mai degrabă puteam fii participanți într-un eveniment similar. Oricine putea păți așa ceva. Evenimentul în sine demonstrează, o dată în plus, cît de fragilă este viața, cît de ușor se trece de la viață la moarte într-un moment de distracție maximă și cum o intenție bună cade la examenul organizării, planificării și focului. Frige-frige!

În plus, și asta cred că este cel mai important, demonstrează o crasă indiferență față de sanctitatea vieții individului, indiferent cine e acesta. Au pierit vieți tinere, printre care un tînăr de 15 ani aflat la primul eveniment de acest fel și imobilizat într-un scaun pe rotile. Au murit doi dintre componenții trupei și unul dintre organizatori, poate prea detașați realitatea existenței răului latent în lume.

Ironia sorții face ca cei care au crezut că pierduseră un eveniment remarcabil să-și scape viața. Pe plan politic, un vice-prim-ministru pe ducă, un prim-ministru penal se solidarizează cu un președinte îngrijorat și gata să tragă la răspundere penală politica tipic autohtonă e-bine-și-așa. Totuși acești mahări ar trebui să înceteze cu coloanele oficiale și să facă tot ce este posibil din punct de vedere legal ca astfel de tragedii să fie imposibile. Cald-cald!

Dincolo de perceperea evenimentului ca o răzbunare asupra celor ce se închină Satanei din neștiință sau dinadins, ca un eveniment demn de doliu național de trei zile sau ca un test național de solidaritate și gestionare a crizei, poporul rămîne cu un gust amar al unui Dumnezeu ascuns de mai-marii zilei, de arhiereii mai mult sau mai puțin evanghelici sau ortodocși. Cu toți morții și cu suferința insuportabilă acolo n-am întrezărit o față bisericească să ofere ultimul rit, alinare sau solidaritate. Parcă n-am avea mai multe biserici decît spitale! Parcă am fi într-o țară total secularizată sau paralizată de demonul indiferenței preoțești.Rece-rece, îngheți!

Încă îl căutăm pe samariteanul milostiv? Evident e nevoie de un tip autohton de samaritean, mai ne-milostiv, așa cum am mai pledat în urmă cu cîțiva ani. Din cîte observ nici preotul, nici levitul nu au înțeles lecția. În schimb jos pălăria în fața celor ce au donat sînge! Ei au înțeles ce înseamnă mila.

Deci într-o țară cu mai multe biserici decît spitale, spitalele au fost cele ce au dus greul. Una dintre instituțiile cele mai hulite, cea a sănătății naționale a fost la post. Cred că face imposibilul. De ce nu angajează Biserica să facă, sau cel puțin să încerce să facă imposibilul? Dacă tot îl are girant pe Dumnezeu… Dar mă tem că în domeniul acesta instituția stă sub nivelul spitalului. Din păcate. Sau poate tocmai din cauza păcatelor. Ale sale. Cald-cald?

Să-l mai ascundem o dată pe Dumnezeu, să încercăm cu cald-cald, frige-frige? Bine că Dumnezeu ne mai găsește încă. Doar că uneori mediul frige tare. Un copil ce trișează la un joc banal, nu înseamnă mare lucru. Se rîde. Dar să trișezi ca adult, cu pierderea atîtor vieți omenești, cu atîta suferință, cu cheltuieli inimaginabil de mari față de costul unui burete ignifugat și a unui tavan pe măsură, dar mai presus de toate să-l ascunzi pe Dumnezeu prin absența din mijlocul suferinței, este inadmisibil.

Și apropo: acum 498 de ani Martin Luther și-a afișat cele 95 de teze ce au declanșat Reforma. Happy Reformation Day!

Casa nouă a ars


Evenimentul s-a produs aşa: http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/abia-s-au-mutat-in-casa-noua-si-au-ramas-fara-ea-s-a-facut-scrum.html

ieri dimineata la 2.30am, sotia lui nelutu s-a trezit sa-l verifice pe cel mic (1.5 ani) daca doarme bine. Atunci a vazut ceva lumina afara… iesiau flacari pe hornul casei. A dat trezirea la toti, si au chemat pompierii.
Au venit 3 masini de pompieri, 2 goale si intr-o masina era doar 2500 l apa (in mod normal ar fi t…rebuit sa aiba fiecare 18000 l apa). In 5 minute s-a golit masina, dar focul nu s-a stins… dimpotriva a inceput sa se aprinda acoperisul… acuma stateau toti si se uitau cum arde casa… pompierii se uitau, politistii (20 ps) se uitatu, doar ei si cu un vecin sau doi au incercat sa evacueze casa… sa salveze ceva de la foc. Nelutu, sotia lui si cei 2 copilas au pierdut tot in flacari… au ramas doar cu hainele de pe ei. Iosif Turbacs si Lidia (sora lui Nelutu) au reusit sa salveze din haine si cateva lucrusoare. Pana la urma s-au gandit sa foloseasca fantana vecinului. Au scos cu o pompa apa din fantana vecinului si au reusit sa opreasca focul.
Cand i-am intalnit ieri, impreuna cu Bibi, le-am zis ca ne bucuram ca i vedem. Domnul a ingaduit incercarea dar El a pus si limitele… ei au fost salvati de la foc. Domnul s-a indurat de ei sa ramana printre noi… dar noi ne induram de ei?
Contact: 0770106627
Rugati-va pentru ei.
Sorin Balogh

Acum se adună ajutoare şi e nevoie şi de braţe de muncă: vedeţi proiectul la http://proiectultimotei.wordpress.com/

Freda Holland, m-ar fi putut salva şi pe mine


Freda Holland, o soră medicală, a salvat din materinitatea ce era mistuită de foc 15 noi-născuţi. Întâmplător sau nu, la vremea aceea eram şi eu nou-născut, de zece zile. Mă aflam la Lipova în spital. Acum mă întreb ce fel de medalie ar fi primit pentru aceiaşi faptă pe vremea lui Dej. Dar pe vremea aceea nu erau atâţia nou-născuţi într-o maternitatea mică ca cea din Lipova. Aşa că, probabil că ar fi salvat, cam trei, să zicem cinci nou-născuţi. Presupunând că focul a izbucnit din cauze ce nu au depins de angajaţii maternităţii, probabil că Freda Holland nu ar fi fost acuzată de neglijenţă în serviciu, sabotaj sau mai rău, subminarea viitorului luminos al patriei noastre. Dar ce bine că Freda Holland era cetăţean britanic, nu român. A trăit 96 de ani, cu  mult peste aşteptările din ţara noastră. Oare cu ce ar fi fost răsplătită de ţara noastră în secolul XXI? Dar unde mai vezi români care salvează pe cineva din foc pe gratis? Oare nu sunt un pic idealist?

Deci aşa după cum spune Telegraph.co.uk,  Freda Holland who has died aged 96, was awarded the George Medal for her efforts to save 15 newborn babies in a fire at a maternity hospital in 1954.

Then a nursing sister aged 41, she and a colleague were on night duty at the Dellwood nursing home in Reading, Berkshire, when the fire broke out in the early hours of Easter Sunday, April 18.

The infants – none more than nine days old – were lying in their cots when Sister Holland, making a routine check at 3.55am, opened the door of the first-floor night nursery and found it full of smoke. „There were flames in one corner of the room,” reported The Daily Telegraph. „Two of the cots were on fire and the bedding was smouldering.”

Clasping a handkerchief over her face, Freda Holland dashed into the nursery and seized the nearest baby, Christopher Boulton, who had been born six hours earlier, from his blazing cot – only to see the child die in her arms.

Undaunted, she turned back into the flames, beating them away with her nurse’s cap, and managed to scoop up all 14 remaining babies from their cribs, one by one, passing them to her colleague, 28-year-old Sister Margaret Thomas, who was standing in the doorway.

In the course of the rescue, Freda Holland was badly burned on her face and arms and was choking on the dense, black smoke. „So thick were the smoke clouds in which Sister Holland had worked,” the Telegraph noted, „that firemen had to use breathing apparatus.”

As she lifted the last child clear, Freda Holland collapsed in a coma. She was treated at a nearby hospital for severe burns and the effects of smoke inhalation. In a neighbouring ward, three of the worst-affected babies had been placed in oxygen tents, but two died from smoke poisoning.