My Fair Lady, my fair life


Uel, uel, uel!

Iată ce spune foneticianul profesionist bietei fete: că e o maimuță ambulantă ce scoate sunete abia inteligibile, că este o jignire a limbii engleze, o catastrofă în persoană. Normal, dacă ști cîte știe el și ai poziția sa socială. Cu alte cuvinte, existența ta, ceea ce faci și ceea ce ești contravine standardelor mele atît de înalte, perfecțiunii vecine cu dumnezeirea.

Cu sau fără umor, cu sau fără fonetică și cu sau fără tentă morală, întîlnirea celor trei personaje dă startul pariului: transformarea bietei fete în ceva demn de un bal al ambasadorilor. Florăreasa ambulantă va deveni o ducesă în cîteva luni.

Și iat-o după ceva timp, cînd spune primele sale cuvinte bine, ba chiar frumos articulate, în viziunea profesorului Higgins, în limba lui Shakespeare, a lui Milton și a Bibliei.

Dar, ce păcate păcătoase ne izbesc ochii: cei doi, ba nu, cei trei, dansează! Păcat! Abominabil! Foc din cer! Uhhh!!! Mă îngrozesc!

Cei trei se ating!!! Uăh!!! Scîrbos! Sexual de scîrbos! Cum se poate? Fata asta e o…

Și bate din palme! Și se urcă pe scaun și țopăie. UAUUU!!! I se vede juponul!!!

Acoperă repede ochii copiilor să nu vadă! O să fie șocați pentru tot restul vieții lor! Să cadă cortina! Să punem filmul la index! Să ne protejăm, noi și toți cei ce cred ca noi!

Alarmă! Sus pe ziduri! Ridicați podul mobil, încălziți smoala și inundați șanțul de apărare! Duceți săgețile pe metereze! Vegheați ca izvorul să nu fie otrăvit! Cercetați să nu avem iscoade! Fiți vigilenți și depistați trădătorii! La moarte cu ei!

Vă sună familiar? Ce s-ar fi întîmplat dacă acest film ar fi fost vizionat în urmă cu 100 de ani în bisericile noastre? Acum nu mai e același lucru? Ba da, dar acum e baiul cu evoluția muzicii ușoare românești. Oare nu a rămas cineva cu 100 de ani în urmă? Oare nu toți am citit Biblia? ai în Biblie, de cum începe o droaie de lucruri care n-ar fi trebuit, confirm aceleiași logici să fie acolo: minciuni, crime, poligamie, vrăjitoare și vrăjitori, chemarea morților, violuri, cruzimi de nedescris. Și cu toate astea îi punem, ba unii dintre noi în forțăm pe copiii noștri să citească Biblia. De cele mai multe ori fără să le-o explică. Și din păcate Biblia nu prea are note de subsol în domeniul ăsta. Din păcate? Din păcate…

Dar Biblia are și alte lucruri care, ca să folosesc un clișeu deja la modă de cîțiva ani în anumite cercuri, răscumpără păcatele, urgiile, jegul omului din paradis pînă la apariția unui Pămînt nou, după judecata finală. Atunci o să fie altceva. dar pînă atunci?

Pînă atunci o să mai ascultăm muzică ușoară românească, o să vedem filme în care sîngele va țîșni pe ecran, vom mînca mai mult decît trebuie cu toate că în Africa încă se moare de foame, vom cheltui pentru plăcerile noastre destui bani, cu toate că în India există milioane de creștini săraci care trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi. Și cu toate astea nu vom da mai mulți banii pentru scopuri caritabile, nu vom mînca mai puțin, nu ne vom muta într-o casă mai mică și nici nu ne vom schimba mașina cu una mai rea, mai mică, mai ieftină.

De ce? Pentru că nu așa merg lucrurile. Pentru că nu vrem să fim ciudați. În ciuda atîtor îndemnurii și porunci din Biblie vom face multe lucruri numai dacă inima noastră personală ne va bate într-un anumit fel, dacă vom simți o emoție ce cuplează cu ceea ce credem noi. Sau invers. Pe bine! Românul ia foarte rar decizii la rece, ba chiar e prea poet, prea sufletist și prea milos (nu milog!) ca să fie rău, adică calculat ca un protestant din Geneva lui Calvin. Nu degeaba în partea de vest a țării a rămas pînă acum cîțiva ani expresia ,,Ești rău ca un calvin.“

Cu toate aste există unii care nu gîndesc ca mine și ca tine. Ei gîndesc ca ei. La fel cum noi gîndim… ca noi. Nu putem să cădem de acord. Eu nu vreau să-mi impun punctul meu de vedere. Păcat că ei vor să mă forțeze să intru în tiparul lor. Nu mi se potrivește.

Mă gîndesc că nici măcar Isus Cristos nu i-o forțat pe ucenici să devină ca el: Dacă nu puteți fi ca mine, cu nici un preț nu veți intra în Împărăția cerurilor! Parcă n-a spus așa ceva. Ba chiar le-a dat o mare libertate: puteau chiar să plece. Să fugă. Să îl trădeze. Să spună că în viața lor nu l-au cunoscut. Ba chiar să stea la același foc cu cei ce l-au prins, judecat, condamnat și omorît. Ciudat, nu? Dar din această libertate a răsărit Biserica. O libertate cumpărat cu sînge. O libertate din interior a fiecăruia care crede: mai întîi a iudeului, apoi a grecului.

Isus n-a învățat pe străzile din Capernaum, în sinagogă, pe cîmpii și pe munți cu bîta, zornăindu-și sugestiv cătușele învățăturii. Din contră, el a transformat chiar și jugul în ceva ușor și el a purtat sarcina. N-a trebuit să moară nimeni pentru a fi mîntuit, ci doar să se nască din nou prin înoirea minții. O nouă convingere, o nouă inimă, un nou trup. Cine are impresia că asta se poate face după sistemul nu lua, nu gusta, nu atinge, se înșală.

În 1982 am devenit creștin. Am avut apsuri și daunsuri, dar n-am regretat niciodată că Isus mi-a eliberat mintea și inima. N-am regretat că Scriptura mi-a reformatat creierul și am devenit altcumva. Dacă azi aș muri aș muri fericit pentru că nu regret că am trăit sau mai bine spus am încercat să trăiesc fiind liber în Cristos chiar dacă am fost robul său. Robia lui este libertatea mea.

Le roi est mort! Vive… les rois!


sursa: http://www.twainquotes.com/Monarchy.html

România e o țară binecuvîntată. Pe cînd unii au un biet președinte, un rege, o regină, un papă sau un aiatolah, noi o ducem cel mai bine la capitolul ăsta. Avem, dacă nu mă înșel, un președinte (suspendat sau nu – așa că ne-ar mai trebui unul să fim siguri…), un fost rege, un rege internațional, niște regi ai asfaltului, un împărat, un patriarh. Se vede că suntem mai bărbătoși, că nu avem regină, împărăteasă sau președintă! Să nu mai vorbesc de patriarhă!!! Și de ieri avem un nou rege local, unul internațional, ba am aflat și de un rege internațiomal ortodox. Înseamnă că ce urmează meics sens!!!

Nu vreau să înșir motivele pentru care avem așa de mulți lideri importanți și treaba în țara asta merge așa cum merge. Nu. Departe de mine asta. De ce să vă plictisesc cu ceva ce știe toată lumea?

Pe aceiași paradigmă mă socotesc că avem nevoie de și mai mulți lideri la nivel înalt ca să urnim lucrurile. De exemplu, în culte avem nevoie de cîțiva regi sau împărați, sau și de unii și de alții. Eu personal nu mă împac cu ideea unui președinte de cult într-o denominație sau confesiune ce îl are pe Dumnezeu împărat. Că Dumnezeu nu e președinte, că nu l-a ales nimeni democratic.

Deci, aș vrea un rege auto-intitulat, dacă se poate internațional, al baptiștilor. Ce păcat c-am ratat ocazia… Un rege sau împărat al tuturor penticostalilor. Aici e mai ușor că sunt responsabili pe regiuni, așa că regatul e format, împărăția se poate extinde. Rămîne doar să vedem dacă e vorba de o monarhie constituțională sau nu. Abia aștept ca cineva să spună imitîndu-l pe Ludovic XIV le cult se mua! O-la-la!!!

Apoi, vă dați seama ce raporturi diplomatice stufoase și ce influență va avea regatul-împărăția-republica România! Ce heraldică bogată! Cîte turle, cruci și probabil coroane! În vechime erau coarne ce s-au preschimbat în coroane. Nu dădea bine să steau regele pe tron cu coarne… Mai erau și copii pe acolo.

Ce de decorații se vor împărți! Ce monezi vom avea! Cîte valute! Va fi un… haos. De parcă acum e altceva!

Cîte țări vor cere să facă parte din Imperiul român sau cum se va chema! Poate și UE. Poate și Rusia, India, Brazilia! Ungaria! A, nu. Nu Ungaria! Se vom certa tot timpul cu Funar și cu fostul președinte de partid CVTudor. Iată o idee bună: de ce nu s-ar auto-intitula CVT regele poeziei și a sudălmilor din România? Așa ar fi din nou pe tron. Pe tronul pe care stau și eu din când în cînd. Nău ofens!

Apoi cîte reședințe! Să lăsăm regionalizarea. Va trece neobservată. Să vedem cîte culte avem? Ei, numărîndu-le îmi dau seama că vom avea cel puțin un sultan și un han, poate și un padișah. Poate chiar un țar. Sau mini-țar. Ai-ai-ai!!! Ne-am ajuns. O să vină petrolul și pe strada noastră! Și Siberia! Ce de delegații prin emirate… și din emirate… Ce comerț înfloritor o să avem!

Apoi, ce să zic, cîți prinți, cîte prințese, cîți delfini și rechini o să avem! Fără număr, fără număr!!! Toți ne vor invidia!

Și apoi ce subiecte pentru presa de scandal! No, că de astea avem și acuma!!!

Hagi, regele neîncoronat al forbalului românesc, Nadia, regina neîncoronată a gimnasticii românești, Pațaichin, regele neîncoronat al padelei românești vor fi ceva de domeniul trecutului absolut. Vor fi uitați. Nu mai vorbim de Carol I, Ferdinand și Mihai I. România trebuie să își trăiască momentul.

Care vor fi devizele regilor, împăraților, a sultanului (sau sultanilor) în cauză? Cine știe! Se pot ghici cîteva… Da la ghicit nu mă bag. Nu e voie. Eu scriu doar despre realitate!

Încă o dată: Regele a murit! Trăiască regii!

PS Mai am o întrebare: nu e normal ca soțiile lor să fie regine?

Ia-și crucea și urmează-mă! Literal Doamne? Păi, da!


sursa: Agentia de Publicitate a Domnului Isus Cristos

A real cross to bear: Globetrotting Christian carries 12ft crucifix around the world for 26 YEARS

Lindsay Hamon has spent almost half his life trekking through 19 countries including India, New Zealand and Sri Lanka, with his giant 12ft by 6ft cedar wood crucifix.

Yahoo! News – Christian Lindsay Hamon carries his cross near Taunton, Somerset, on the latest leg of his journey (SWNS)

  • SWNS – Christian Lindsay Hamon carries his cross near Taunton, Somerset, on the latest leg of his journey (SWNS)
 Globetrotting Christian Lindsay Hamon really does have his own cross to bear – after hauling a 12ft crucifix thousands of miles round the world for 26 YEARS.

Lindsay Hamon has spent almost half his life trekking through 19 countries including India, New Zealand and Sri Lanka, with his giant cross.
The committed preacher has been thrown out of St Peter’s Square in Rome, shot at in Bangladesh, and attacked by angry zealots, but insists he won’t give up his one-man quest.
Mr Hamon, a part-time care worker, has taken ‘spreading the word of God’ to a whole new level since starting out with his 12ft cedar wood cross in 1987, and has only spent a handful of weeks without it since.
He carries the huge cross, which has a wheel on the foot of the upright, over his shoulder for up to 12 hours a day, and often has no idea where he will sleep that night.

Lindsay carries the cross through Red Square, Moscow in 1992. (SWNS)

And Mr Hamon, from Camborne, Cornwall, admits he has feared for his life over the years during his journey.

He said: „There is a reaction from people straight away, you end up talking and connecting to people you wouldn’t normally talk to.
„People start opening up about there own lives and you end up sharing with them something that is most personal.
„I find people often want to talk, but if people don’t want to know I walk on.

„The love you get from it all is amazing, people will just stop and ask you questions, offer you food and sometimes a place to stay.”

Lindsay smiles for the camera while carrying his giant crucifix through Walthamstow, north London in the mid-1980s …

„There is fear there sometimes because I have a wife and kids and you don’t want to put yourself in danger. It is really trusting in God, knowing he will protect you.”

Lindsay first took up the 12ft by 6ft tall cedar wood cross in 1987 and has only spent a handful of weeks without the crucifix.

He manages to get the giant cross overseas by dismantling it into three 6ft long pieces of wood and declaring it as extra luggage on flights.

Since 1987 he has traveled to Bangladesh, Belarus, Belgium, Bulgaria, France, Germany, Holland, Hungary, India, Ireland, Italy, Nepal, New Zealand, Poland, Romania, Russia, Slovakia, Sri Lanka and the

United Kingdom.

He receives generous donations from supporters to help him stay on the road, but with a mortgage, car insurance etc, he stops to carry out carework in his home town in order to pay the bills.

„I tried giving up my full time work and doing this full time instead but I didn’t get enough money to make ends meet,” he added.

Journey: Lindsay with his large cross in St Peter’s Square, Rome in 2008 (SWNS)It is estimated Lindsay has spoken to thousands of curious people during his treks around the world and has shaken hands and prayed with many more.

He often finds himself ministering to prostitutes or invited to brothels, and will regularly spend nights in bus shelters or basic accomodation with only a sleeping bag, and a hole in the floor for a bathroom.

Even language barriers do not hold the preacher back and he regularly finds himself mobbed by hundreds of locals wanting to hear him speak, even if they do not understand.

He said: „As you can expect in the UK language isn’t a problem. I walk into town centres and try and say hello to everyone I can but I realise that some people don’t want to talk.

„You shake hands with people a lot and some ask you to pray with them. Oddly some of the best conversations I have had have been at pubs where people are willing to sit down and give the time to talk to you.

„I can speak a bit of Spanish and French but other than that it can be a bit of a problem.

„When I’m in countries where I don’t know the language I try to write out a prayer in the language so I can show people that, and often I will just pray in English anyway.

„Sometimes you get people who translate for you, I had one young boy who came out of no where when I was talking to around 20 or 30 people and he just translated everything.

Lindsay also trekked through Nepal in 2011 on his epic cross-carrying journey (SWNS)