Învățați, învățați, învățați…


Strategies & Tips for More Efficient Studying - First Things

Autorul acestui citat, Lenin, n-a fost prost. A fost doar comunist. Dar, ca mulți comuniști, și-a dat seama că puterea o dată acaparată nu putea fi păstrată doar cu forța. Trebuia și ceva știință. Ca urmare a lansat lozinca învățării. Susținută și local de Ceaușescu, care era dispus să învețe. Într-o anumită fază a evoluției sale.

N-am habar cum s-ar fi descurcat autoritățile comuniste dac-ar fi fost lovite de pandemie. Cert este că periodic clasa noastră a fost dezinfectată din cauza unor boli ce bîntuiau prin anii 60 ai secolului trecut. Cîteva zile făceam cursuri cu cei din C, înghesuindu-ne cîte trei într-o bancă. Singura dată cînd toate școlile au fost închise circa o săptămînă a fost cu ocazia inundațiilor din 1970. Nu că ar fi trebuit neapărat închise, dar cine știe cine și cum a gîndit măsura. Bucuria elevilor și a profilor!

Dar imperativul învățării a rămas valabil. Prin diferite metode. La noi se punea accentul pe memorare. Dacă aveai memorie bună și dacă acumulai destule cunoștințe se presupunea că le puteai folosi atunci cînd aveai nevoie de ele. La alții se punea accentul pe folosirea cunoștințelor disponibile fără atîta memorare. Pentru că acolo lumea cunoștințelor era mai neutră și mai deschisă. Adică cunoștința nu avea culoare politică sau încărcătură ideologică. Simplu.

Și așa am ajuns și noi în faza asta. După minciunile comuniste din anumite domenii, în care se aplica dictonul lui Lenin, am învățat să descoperim adevărul folosindu-ne materia cenușie. Am devenit independenți ideologic pentru că informația era liberă. Cel puțin aparent.

Dar acum în pandemie dincolo de libertatea și de necesitatea informației este nevoie și de o altă abordare a procesului de învățămînt. Nu de alta dar distanțarea, mascarea, explicarea, aprofundarea și verificarea cunoștințelor trebuie realizate în alte condiții.

Am înlocuit deja învățămîntul F.F. cu I.D.D., o operație mai degrabă cosmetică decît principială, așa că on-line-ul nu ne-a luat prin surprindere, mai ales că am comunicat prin rețelele de socializare de pe internet sau prin aplicațiile de comunicare existente. Ce ne-a luat prin surprindere la nivel macro a fost inabilitatea cadrelor didactice și a școlilor de a se adapta rapid la condițiile unui astfel de învățămînt și lipsa acută de interes a cursanților de la toate nivelele în participarea la ceva ce este catalogat mai degrabă ca fiind un experiment, nu o metodă de predare. De ce?

Pentru că multe școli nu dețin mijloacele necesare pentru o predare eficientă la distanță, pentru că elevii/studenții nu au capacitatea de a participa constructiv și ca urmare s-a ajuns la situații ciudate dar cu care unele școli s-au confruntat în trecut. Vezi situația noi ne facem că predăm, voi vă faceți că învățați. Efectele se vor vedea.

Au existat și măsuri luate pe moment care au simplificat procesul de învățămînt (predare-asimilare-verificare). De exemplu simplificarea bacului, eliminarea tezelor, eliminarea adeverințelor. Unde se vor opri astfel de măsuri și care vor fi criteriile ce vor aduce modificări. De exemplu, cum vei învăța medicină dacă nu vei face disecții pe cadavre? Care este importanța proiectelor practice? Vor trebuie ele eliminate, înlocuite sau se vor găsi alte modalități de realizare? Este necesară frecvența? Este necesar examenul pe stil vechi, adică în sală toată lumea (anul, grupa, etc) pe suport de hîrtie?

Vor prima examenele orale via internet? Sau colocviile? Examenul va fi în stil inchizițional sau în stilul interviului? Mai este nevoie de manuale?

La începutul anilor 80 am citit un material despre satul informatic. În Japonia s-a construit un sat experimental în care toate informațiile erau stocate informatic. Informația se putea multiplica la infinit fără costuri. Reacția era foarte rapidă, de fapt instantanee. Costurile foarte mici pentru că realitatea virtuală necesită costuri mici. Acest sat trăia în viitor. Nu știu cum au rezolvat școlarizarea. Dar ar fi interesant de aflat. Sau cel puțin interesant de aflat cum fac alții. Nu de alta, dar dacă nu se găsește un remediu eficient la pandemie și la efectele ei vom fi nevoiți să închidem școlile așa cum le știam pînă acum și să deschidem altceva. Sau să le reinventăm. Acum este un moment prielnic pentru o revoluție în învățămînt dictată de necesitățile beneficiarului, nu al furnizorilor sau al vreunei ideologii.

Omul va învăța încontinuu. Dar de cele mai multe ori învățămîntul nu este altceva decît practica transpusă în cuvinte, imagini, desene, ce sunt transmise ca o formă de teorie. Lipsa legăturii dintre practică și teorie duce la un învățămînt defect. După cum și lipsa unor metode de transmitere, asimilare, verificare eficiente vor duce la practici deficiente cu efectele negative de rigoare. Sunt de acord că învățăm din eșecuri, dar în condițiile date acum este mult mai bine dacă învățăm rapid din succesele altora. Nu ne putem permite prea multe greșeli din care să învățăm pentru că în pandemie greșelile costă scump și timpul nu se mai întoarce.

În cele din urmă cineva trebuie să definească ce înseamnă succesul în materie de învățare.

Biserica sfinților din Sf. Stat în vremea patimilor Sfintei Pandemii sau Ce s-a mai întîmplat în ultimele două luni și de ce?


Is the Church in America Really Dying? - Joe McKeever Christian Blog

Mai dăunăzi stăteam de vorbă. Nu, nu vorbeam singur. N-am ajuns în halul ăsta.  Dar cine știe, poate nu mai am mult. Depinde de Sf Pandemia. Stăteam de vorbă cu cineva.

Despre una-alta: Sfînta Pandemie, Sfîntul Stat și vorbăreții într-ale Domnului. Ce se pretind. Pe cîțiva i-am denumit, așa mai în răspăr, cu iz ereziac, Sf Treime. Sau Banda celor Trei. Cu trimitere la Banda celor Patru… aventuri… trimiteri la Scripturi… si ce ne mai trecea prin mintea noastră obosită de atîta interdicție.

Și cam ce-a ieșit la iveala? Ce s-a devoalat? Păi că Sf Stat a decis, Biserica a luat la cunoștință și s-a executat. Jawol! Să trăiți, am înțeles. Permiteți să trecem la executare!

Adică: restricții la numărul credincioșilor. Ne-am conformat.

Interdicția întrunirii. Bună și asta. Conformitate pîn’ la loc comanda. Sfîntă!

Dacă Sf Stat ne-ar fi cerut să stăm într-un picior în biserică, să ne tundem zero ca să derapeze Covidul pe chelia credinciosului, s-ar fi găsit destui ierarhi, diaconi, prezbiteri și alte grade, nu numai să accepte măsura, ci după ce s-ar fi tuns, ar fi tras cu Bic-ul pe sfintele chelii. O dovadă a devotamentului, probă pentru îndeplinirea exemplară a cerinței. Ba ar fi impus-o oițelor din subordine. O fi de mirare că lupii sunt mai interesanți ca berbecii ăștia?

Deci, se lălăia cîntare aia comunistă: „Statu a dat, Statu a luat, Numele Statului să fie lăudat!” Mai lipsea ceva cu iubitul Conducător. Și ne mai mirăm că Dumnezeu stă sus în ceruri și rîde?

De ce rîde? De noi: „Uite la ăla. Pupa-l-ar Tata! Ce Bisericoacă și-a tras. Ha-ha! Seamănă cu Eva din momentul facerii… Cîte accesări? Doar… 120. Săracu’!”

„Da’ ia uite la ălalalt: parcă-i Adam în momentul în care-a văzut-o pe Eva! Plin de sine, plin de el, da’ tot gol ca Adam la materia de Bac. Nota zero la teologie. La opționale 10. Intră pe din dos în Rai dacă-l ia Baba cu Covidu’! Noroc că scapă.”

„Uite și la dășteptu’ ăla: se ia de guvernu’ meu! Cic-a gonit-o pe Baba cu Covidu’… Ha-Ha! Măi Satano, facem un pariu? Cine-o fi mai tare, el sau guvernu meu?

„Mă prind Doamne! Ce să fac? Ce ți-e Doamne cu Calvin ăsta… cu predestinarea lui cu tot!!! Nu pot să mă opun.”

„Mă Satană, prost ești. Cu toate că nu te-am făcut eu așa. Te-ai prostit rău de tot. Di tăt! Cîștig indiferent cine cîștigă acolo jos!”

„Da Doamne! Sluga…”

„Vezi că nici pe musulmani nu i-am lăsat în moschei. Paritate, ce mai!”

Ați băgat de seamă cît de importanți sunt banii în vremea patimilor. De la Satana, de la Dumnezeu, nu știm încă cine-a pornit urgia. Da’ banii-s importanți pentru bunul mers al lucrării. Știa Iuda ce știa. Păcat că s-a spinzurat. Mamă, unde-ar fi ajuns dacă-și făcea un plan financiar! Dacă și-ar fi luat barem licența în teologie să aibă o acoperire… Și-ar fi tras o bisericuță, un oengeu, o fundație, o lucrare… Sfînt să fii, bani să iasă! Se răsuce Sf Arsenie Boca-n mormînt! Cineva-n cer nu mai rîde. Plînge.

Mai discutăm…

Deci cum stăm cu biserica sfinților în vremea patimilor Sf Pandemii? Stăm divers. Cam ca Divertis în zilele lui bune. Și ca FNI-ul, Caritasu-ul, Banca Agricolă,  în zilele lor rele. Adică pe de o parte te umflă rîsul, dar pe cealaltă te-apucă plînsul.

Cînd vezi ce-a ajuns Biserica. Și de ce. Pentru ce-a murit Cristos?

 

 

 

 

 

Am trăit s-o văd și p-asta!


Am văzut fotbal virtual. Am văzut război virtual. Am văzut aproape tot virtual. dar n-am văzut MARȘ virtual. Și totuși… S-a pus sămînța de marș virtual. Pe Zoom. Uit-aici:

Marșul pentru viață se desfășoară online

De fapt e un fel de marș conferința. Cam cum era Trabantul mașină… Mai specific, cîteva teme de interes maxim, conform Aradon:

Subiectele dezbătute în cadrul conferinței vor cuprinde: credință și rugăciune în situații de criză; botezul copilului în incubator; copiii născuți prematur și terapia ocupațională cu ajutorul artei pentru mame; legătura dintre mamă și copil; videoconferințe cu mame: carantină, terapie post-natală etc.; protejarea vieții în plină criza pandemică și multe altele.

Vă rog să-mi faceți și mie un rezumat. Pare foarte interesant. Dar nu mă pot uita la subiecte atît de sensibile. În cazul subliniat mă întreb cine va fi în costumul de scafandru: preotul, copilul sau ambii doi? Și cîți îngeri ziceați că încap pe vîrful unui ac? În pandemie? Mă îndoiesc…

Body-language și muzică elenă


 
De ceva timp, grație unui conflict eclezial, ascult muzică grecească. Se zice că nimic nu este întîmplător. Confirm! Mă înalță. Cam ca și Red Bull bar nu atît de toxic și fără efectele sale secundare.
 
M-a cucerit Mikis Theodorakis. Îl știam, dar nu-l cunoșteam. Știam încă din adolescență că a compus muzica pentru filmele Zorba grecul și Z. Nu pot spune că am fost cucerit de muzica sa. Nici că îmi transmitea ceva. Cert e că acum, ceva s-a întîmplat cu mine.
 
I-am descoperit muzica. Muzicalitatea. De puține ori am avut senzația pielii de găină atunci cînd ascultam muzica. Acum o am frecvent. La muzica grecească și în special la muzica lui Theodorakis. O fi avînd și limba greacă o contribuție, dar nu numai ea. Giorgios Dalaras, Yannis Kotsiras, Maria Farantouri, Iro Lehouriti o pun în valoare într-un mod ce trece dincolo de cuvinte. Sentimentele te inundă. Dar dincolo de muzicalitatea specifica elenă, mai este ceva. Ceva ce n-am văzut pînă acum. Ceva ce n-am crezut că există.
 
Am văzut un cor ce răspundea instantaneu la orice gest al dirijorului. La fel și o orchestră simfonică. Dar n-am văzut (cel puțin eu), dragostea față de un om exprimată în public, fără cuvinte, dar foarte grăitor, prin body-language.
 
Îl vezi pe un solist cum este Kotsiras să cînte cu un cor și un dirijor bun, dar în afară de implicarea în text și note, adică în interpretare, nu vezi decît supunerea la bagheta dirijorului. Cu Mikis Theodorakis e altceva. Complet altceva. El te farmecă. Și îți poți permite riscul sau luxul să te lași fermecat. Ca solist. Să îl iubești în timp ce cînți, ce îi cînți muzica. Urmăriți privirea lui Yannis cînd este dirijat de Theodorakis și cînd este dirijat de altcineva. E cu totul altceva! Urmăriți privirile fetelor din cor. Sunt electrizate de bătrînul Theodorakis, nu de sacoul imaculat, de bronzul și stilul un pic hiperactiv – cel puțin în comparație cu cel al compozitorului Theodorakis – al dirijorului din a doua creație a sa.
 
 
 
Remarcați privirea lui Dalaras după ce încheie un cîntec sfîșietor și primește aplauzele a mii de oameni ce cîntă împreună cu el. Recunoștiința din ochii lui este pentru omul din primul rînd: Mikis Theodorakis. Nu numai pentru compozitorul, ci pentru OMUL Mikis Theodorakis.
 
 
 
În același timp să nu uitam că Theodorakis s-a implicat în politică, s-a opus unui regim militar de factură fascistă care l-a întemnițat si a fost salvat în extremis. S-a opus apoi corupției și cu toate ca a fost deputat si ministru, nu a făcut avere. Și în afara de asta a fost patriot și a luptat pentru drepturile celor mulți, pentru o adevărată democrație. Dar asta se poate doar în Grecia? De ce nu se poate la noi? Care este rețeta lui Theodorakis?
 
Poate ascultați mai multă muzică grecească cîntată de exemplu de Charis Alexiou și Eleftheria Arvanitaki: https://www.youtube.com/watch?v=0-UiluB4cZo și https://www.youtube.com/watch?v=AUKy_cnEnSI&list=RDhq1vbCZetNM&index=3 și cine știe, răsare o explicație de undeva…

 

Journalism is dead!


The Future of Journalism sau viitorul jurnalismului de

Gerry Storch is editor/administrator of http://www.ourblook.com, a political discussion/media analysis site that bridges the gap between a blog and a book. He has been a feature writer with the Detroit News and Miami Herald, Accent section editor and newsroom investigative team leader with the News, and sports editor and business editor for Gannett News Service. He holds a B.A. in political science and M.A. in journalism, both from the University of Michigan.

Articolul, destul de lung şi interesant se poate citi pe

http://www.ourblook.com/The-Media/The-Future-of-Journalism.html?gclid=CP35h-OsnJ8CFYGDzAodZyvhNQ

şi începe aşa: Over 25 journalists and media professionals were interviewed for this report, including John Yemma, Christian Science Monitor Editor. You can read the raw interviews by visiting the Future of Journalism section. An online book is also available.

După „Dumnezeu a murit” a lui Nietzsche, iată că a apărut încă o înştiinţare asemănătoare. Dacă prima contesta existenţa lui Dumnezeu, aceasta se ocupă de cu totul altceva. Însă afirmînd „Jurnalismul a murit”, s-ar putea să îţi ridici în cap cam tot atîţia cîţi a ridicat şi Nietzsche. Articolul anunţă decesul ziarului clasic şi înlocuirea sa cu cel electronic.  

Sunt amintiţi trei paşi… Dar, ce vă mai povestesc eu, puteţi citi şi dumneavoastră.

Guvern: se vor impozita blogurile?


După ce un alt guvern a eşuat mai acum cîţiva ani să impoziteze şpaga dată doctorilor şi plata prostituatelor, guvernul s-a gîndit că trebuie impozitate drepturile de autor. Cred că este o măsură dreaptă şi înţeleaptă. De fapt cred că guvernul încă mai are de unde lua bani. Cu toate că nu am prea mult habar de treburile finanţelor, voi încerca o scrisoare deschisă (că tot e moda) adresată primului ministru, ministrului de finanţe şi Băncii Mondiale în care le voi sugera cîteva măsuri financiare fără precedent în istorie. Dar prima dată aş vrea să testez câteva dintre aceste măsuri, vorba unui predecesor decedat, „iepocale”. Aşa că dumnevoastră veţi analiza, critica, aproba sau respinge aceste măsuri în premieră. Tot mondială. Ah, ce modest sunt (seamăn cu doamna Udrea) – e vorba de o premieră galactică! În cele ce urmează voi prezenta prima dintre aceste măsuri, urmată de oarecare raţionamente pe măsura propunerii.

Deci, şi prin urmare, guvernul va trebui,  să impoziteze, adică să ia bani (că statu e hoţ şi jmeker) sau să nu impoziteze, pe ici, pe colo prin părţile esenţiale, dar să interzică, folosirea blogurilor. Raţionament: de ce să îşi petreacă românii timpul într-o realitate virtuală, criticând guvernul şi preşedenţia şi serviciile secrete şi una şi alta şi să nu plătească pentru asta? Ia să revină cu picioarele pe realitatea  ne-virtuală. De ce să îşi folosescă românii calculatoarele, incusiv cele achiziţionate prin programe guvernametale împotriva guvernului şi a ţării? Dar, dacă totuşi vor să le folosească, să plătească pentru asta. Toţi utilizatorii de internet vor fi somaţi să se înregistreze la postul de poliţie cel mai apropiat cu: numărul şi capacitatea calculatoarelor, laptopurilor şi altor dispozitive informatice ce au acces la Internet. Omului i se va da un număr în baza căruia i se va permite să achiziţioneze (contra cost) un divais care să îi monitorizeze traficul şi să îl impoziteze live. La finele lunii omul va trebui să plătească suma afişată de divaiz pe ecran, la circumscripţia financiară la care este arondat. În caz că nu face asta, i se închide accesul la blog şi i se percepe o dobândă de 100% per zi. În caz că face, aparatul îi generează suma de plată estimată pentru luna viitoare în baza traficului realizat în luna precedentă. Dacă traficul se măreşte, se majorează impozitul. ş.a.md.

Ce ziceţi?

P.S. Cine a crezut că am luat-o razna, uite una mai moderată: http://www.times.ro/national/romania-introduce-taxa-pe-sex-premarital

Cronos vs. kairos


Societatea modernă este martoră fragmentării cronosului datorită unui kairos accelerat, datorita accelerării vieţii contemporane. O paralelă este fenomenul „încălzirii căştii” piloţilor militari datorită numărului mare de decizii şi vitezei reduse de reacţie a creierului omenesc în condiţii de stress la viteze supersonice.

Datorită ritmului foarte alert al vieţii, omul experimentează accelerarea şi fragmentarea artificială şi nejustificată a vieţii. Filmele de acţiune, programele dinamice, viaţa cu o maşină rapidă şi într-o bogăţie de sisteme comunicare îl face pe om să trăiască ceva ce nu este a lui, o viaţa stresantă, depersonalizată.

Cu toate că omul a învăţat să o trăiască într-un alt fel de ritm, cel al copilăriei sau al modelului 8 ore, plus 8 ore, plus 8 ore=24 de ore, el experimentează nu numai ritmul alert impus de viaţa cotidină, ci şi imixtiunea realităţii virtuale.

Aceasta este mai perfidă şi mai înclinată spre concurenţă decât cea reală. Realitatea virtuală deschide uşa unui concurs ce nu poate fi cîştigat vreodată: cine poate vedea toate filmele, citi toate ziarele, cărţile, răspunde tuturor comentariilor, etc.?

Nimeni. Și nu apucăm să interacționăm cu cele ce ne interesează direct sau de care am avea mare nevoie. Interesant că uneori percepem neputinţa noastră în plan virtual ca un eşec personal ce ne va afecta puţin azi, puţin mâine, mai mult poimîine şi curînd ne va transforma în rataţi, nu virtuali, ci materiali şi reali.

Ce putem face să evităm acest fenomen? Un pic de downshifting nu strică. Se poate şi pe Internet? Nu ştiu, voi încerca un pic de echilibru şi umor! Cine mai încearcă?