A clona sau a nu clona? – aceasta este a doua întrebare


Cloning Cartoons

După ce am lămurit că clonarea bisericilor și a sfinților nu este o soluție divină, să trecem la a doua întrebare. A clona sau a ucenici/uceniciza? Cu alte cuvinte a face clone sau a face ucenici?

E limpede că clonarea este o reproducere ieftină a unui exemplar existent. Chiar dacă genetica o fi scumpă, reproducerea sau aidomicizarea (de la aidoma, re: la fel) credinciosului se realizează fără prea multe costuri. Să exemplificăm.

Clonarea nu necesită dezvoltare. Nu are riscuri. Nu pretinde folosirea imaginației. Este rutină. Chiar dacă pare scoasă din tipare – pentru că este diferită de metoda clasică de reproducere – clonarea este banală, ieftină și garantat sigură.

Contraindicații divine? Păi o fi fost Eva produsă după un tip de clonare, dar produsul finit a fost mult diferit de Adam. Pe simplu motiv că Dumnezeu nu a făcut încă un Adam. Și chiar dacă cumva ar fi făcut, l-ar fi dotat corespunzător, ca pe Eva. Nu de alta, dar Adam nu era curent cu tehnologia reproducerii in vitro și șchiar dacă-ar fi fost, ce avea să reproducă, un alt Adam? Matematic exprimată această posibilitate ar fi fost de tipul A+A=A=Ø. Indiferent câte mii de ani ar fi trăit prin Eden sau aiurea imposibilul cuplu primordial.

Dar să nu mai batem câmpii Edenului că avem și noi și voi destule câmpii care-s bătute de li se aud vaiete până hăt-departe!

Ce presupune partida Isus + 12 + alți ucenici din Evanghelii, fapte sau alte scrieri canonice? Păi, n-a existat Ucenicul 0 care să-i fi infectat pe toți cu metodă și practică. La început… a fost Ioan, poreclit Botezătorul, apoi Isus, poreclit Mesia.

Amândoi au avut ucenici. Ioan pentru că făcea publicitate aplicării Legii fără deosebire de statut social. De aceea judecată viitoare avea justificate trimeteri la apocalipsa ce va să vie, fără discriminare, pentru toată lumea. Și ar fi fost bine să scapi de judecată. Ceea ce unii chiar au încercat. Într-un fel sau altul. Ucenicizarea făcută de Botezător a fost confirmată de două ori de Isus. Prima dată la botezul său, apoi după întemnițarea lui Ioan.

Apoi Isus. A acceptat condiția botezului, separarea postului celor patruzeci de zile, tentativa triplei ispitiri și și-a ales primii ucenici, cărora li s-a făcut cunoscută confirmarea sa de sus. Isus era Fiul.

Aici probabil ar trebui ruptă pisica. Sau aici ar trebui să se taie cu bisturiul ca să se facă lucrurile cât se poate de clare. Da, și Ioan și Isus au avut un grup de ucenici. Dar – atenție! – accentul nu s-a pus pe grup. Nu se punea problema autentificării misiunii celor doi pentru că aveau grupuri. Orice rabi mai răsărit din Israel avea grupul său de ucenici. Orice maestru în ale filosofiei era chinuit sau chinuia câțiva învățăcei ce roiau în jurul său. Poate aici era mai de dorit un grup, cu cât mai mare, ca i se ducă faima cât mai departe. Ah, Diogene, unde ești?

Ca urmare, dimensiunea esențială a misiunii celor doi, dar mai ales a lui Isus, nu o reprezenta grupul de ucenici ca formă de organizare, ci intenția, scopul sau obiectivul soteriologic și escatologic. Doar cu Isus și prin Isus au putut înțelege ucenicii după răstignire, înviere, ridicarea la cer și pogorârea Duhului care a fost esența învățăturii acestuia vreme de trei ani.

Totala dedicare, nu organizarea, sacrificiul suprem, nu încadrarea într-o strictă disciplină cu cine știe ce manifestări exterioare, imitatio Cristi, nu copierea gesturilor și cuvintelor lui Christos, dăruirea sa, nu stilul său de a umbla pe apă au avut un impact. Nici măcar ridicarea la cer nu a fost reprodusă de cei ce vor fi numiți apostoli. Nici de urmașii lor.

N-ar fi putut Isus, Fiul lui dumnezeu, Dumnezeu din Dumnezeu, să facă o minune și să le introducă instantaneu în memorie toate datele lucrării sale, cu note de subsol, bibliografie și diagrame pentru cucerirea lumii? Ba da. Dar totuși metoda lui a fost alta. Mai primitivă. Fără evaluări după fiecare predică sau alungare de demoni. Fără repetiții și prioritizări financiare. Făcând abstracție de vânzătorul Iuda.

Pentru că o astfel de metodă minunată n-ar fi putut duce mai departe ceea ce el a inițiat. Pentru că nu putea fi reprodusă. Ce uităm azi, când punem accentul pe grup ca formă exterioară de organizare a bisericii nu are de multe ori prea multe puncte comune cu ce a făcut Isus. De ce? De ce uităm azi că deși Isus a fost zi și noapte cu cei 12/11, el nu le-a spălat creierul, ci picioarele?

De aceea ne mirăm și azi de întrebările fără sens, de interpretările uneori fără noimă a viitorilor apostoli menționate fără pic de protecție contra penibilului în Noul Testament. Și totuși Isus i-a îngăduit, ba l-a îngăduit și pe Iuda până la finalul vieții sale. Totul era la vedere. Totul era împreună. Toți se bucurau sau se întristau, erau obosiți sau flămânzi, uzi sau transpirați.

Dar numai Isus a purtat grija tuturor. Dar numai Isus a fost în primejdie de moarte. Dar numai Isus a fost vândut. Dar numai Isus a fost judecat. Dar numai Isus a fost batjocorit. Dar numai Isus a fost bătut și scuipat. Dar numai Isus a fost răstignit. Și numai Isus și-a dat viața pentru ei, ba chiar în locul lui Baraba.

A făcut toate astea pentru grup? Pentru o nouă tradiție? Sau pentru niște clone? Nu. Isus a făcut ucenici în acest fel pentru că doar așa putea fi transmisă misiunea sa mai departe. Pentru că numai așa mântuirea putea să fie împărtășită. Fără condiții. Dar cu garanția absolută a reușitei.

Clonarea în biserică evită disputele în favoarea uniformității, garantează liniștea și conformarea la forme. Când totul este programat, ținut sub control și sancționat pentru eficientizare și succesul de moment. În aceste condiții nu există un Iuda care să fure din bani, nici unul care să se sinucidă din cauza remușcărilor. Pentru că grupul are în vedere clauza confidențialității. Altfel s-ar duce pe râpă respectabilitatea. A noastră, a liderilor, a bisericii.

Și atunci cum rămâne cu scandalul răstignirii lui Isus?

Mania prorociei


Toți dăm cu prorocia despre viitor. Dar unii sunt de-a dreptul maniaci.

Nu se poate să-l fi uitat pe Ilie Șerbănescu. Era un tip plin de idei. Se producea la ProTv. Dădea impresia că e bun. A mai ieșit în evidență la depunerea jurămîntului în guvernul Ciorbea: a jurat să contribuie la prăbușirea țării. Nu știu dacă a prorocit. Apoi și-a dat demisia. Dar pe cînd era ministru n-a mai performat. Era și el nervos, surescitat ca orice om foarte stresat. N-a mai prorocit și a dispărut. .

Îi țin minte pe cei din CDR pe cînd erau în opoziție. Aveau idei. Erau hazoși. Ziceam că o să ne fie bine cu ei. Proroceau și ei. Apoi au cîștigat alegerile. Aproape brusc au devenit extrem de serioși. De supărați și ușor de jignit. Au ajuns la putere. Dar n-au făcut față. Au dispărut cum au apărut.

Dar acum în fiecare dimineață pe Europa FM ni se adresează Moise Guran. Omul parcă vine de pe munte cu tablele legii în mînă. De fiecare dată vine cu ceva nou. Parcă e prorocul lui Dumnezeu ce judecă răul. Nici Ioan Botezătorul nu a avut audiența lui.

Dar nici Ioan Botezătorul n-a ajuns într-un birou să conducă destinele unui popor. Chiar dacă a fost vocea, chiar dacă a fost buldozerul de astupat văi. Oare ce s-ar fi întîmplat dacă ajungea și el la putere? Mai bine să nu știm…

În urmă cu ceva timp un vechi pastor mi se confesa cu privire la unul dintre criticii săi incomozi. Criticul ajunsese și el pastor și s-a oprit. Și mă bate un pic gîndul ereziac să mă întreb cum ar fi arătat Biserica cu Isus la cîrmă vreme de vreo 30-40 de ani? Să fi văzut atunci prorocii!

N-ar mai fi avut Pavel despre ce să scrie. Petru ar fi avut alt stil. Noi am fi avut alt testament. Poate l-ar fi scris El. N-am mai fi avut atîția eretici. Nu mai era nevoie de Mohamed. Nu ne mai băteam ca chiorii secole-n șir. Luther, Calvin et co ar fi fost băieți cuminți. Raiul s-ar fi instaurat pe pămînt?

Ei, mai bine tac că nu sunt nici Ilie Șerbănescu, nici Moise Guran, nici nu pot să-mi dovedesc succesiunea apostolică. Chiar așa!