Eu cu cine votez? – turul II (1)


Caragiale a dezbătut tema alegerilor foarte bine. Chiar și atunci cînd România avea un rege, nu un președinte. Dar metehnele politicienilor au rămas aceleași și noi, cetățenii cinstiți ne punem din nou aceeași întrebare. Poate unii dintre noi au beneficiat de alte foloase decît bere și vin de la unul dintre candidați. Sau din contră, am încasat-o de la unul dintre ei, dar am votat în primul tur. Acum ce facem?
Ei, ai votat pe altcineva decît Dăncila sau Iohannis… Nu-i rău. Bine c-ai fost la vot. Dar acum îți pui întrebarea Eu cu cine votez? Nu cred că ești cetățeanul turmentat, dar cred că întrebarea ta este una cinstită. Nu e rău că te întrebi cu cine să votezi, dar în primul rînd vreau să îți spulber (dacă pot) cîteva prejudecăți. Două pentru început.
Încerc să-ți răspund la întrebare, ca unul care n-a fost convins de Iohannis, dar și unul ce n-ar vrea să fie reprezentat de Dăncilă. Nu de alta, dar mă simt complexat de un intelectual ca ea…
Nu te duci la vot sau votezi Dăncilă pentru că Iohannis te-a jignit categorisindu-te într-un anumit fel și că te-a flituit.
Iohannis n-a fost prea diplomat atunci cu flituiala, dar să fim drepți, ți-a plăcut cînd guvernul Dăncilă a gazat și a bătut manifestanții? Vei spune că nu se compară 3,5 milioane cu cei cîțiva din fața guvernului. Ai dreptate. Doar că nici o jignire verbală nu se compară cu folosirea abuzivă/ilegală a trupelor de jandarmi. Un discurs nu e tot una cu un atentat public la integritatea fizică a cetățeanului de rînd. Fii drept: de cîte ori n-ai fost jignit și n-ai reacționat, ci ai înghițit jignirea? Care era miza atunci și care e miza acum? Merită orgoliul tău cinci ani cu Dăncilă președinte a României? Dar dacă orgoliul tău o aduce pe Dăncilă la Cotroceni, atunci mai fă un pas: înscrie-te în PSD. Hrănește-ți mai departe orgoliul! Și fii în continuare creștin…
Crezi că Iohannis n-a făcut nimic cinci ani de zile și de aceea nu mergi la vot sau de-a dracului, votezi Dăncilă sau îți anulezi votul, că niciunul nu merită să fie președinte.
Și eu cred că cei doi ar putea sta pe tușă cîțiva ani ca să reflecteze la ce au făcut sau ce nu au făcut și puteau face. Ar fi mai sănătos pentru ei și pentru toată lumea. Dar nu prea trăim vremuri sănătoase… Din această perspectivă însă mi se pare că Iohannis cel semi-paraplegic e mai de dorit decît activa Dăncilă. Președintele ce provine dintr-un partid ce nu deține majoritatea în parlament este aproape unul paralizat. El nu are putere. De aceea nu a fost un jucător ca Băsescu cu PD. Sau Iliescu cu cameleonicul partid comunist ce a devenit în cele din urmă PSD. Ai văzut cum se făcea de baftă Dăncilă ca si prim-ministrul condamnatului Dragnea. Am rîs de ea. Vrei acum să rîdă de noi o lume-ntreagă cu ea președinte? Dacă vrei să formezi cu ea un cuplu în stilul Stan și Bran, ești liber s-o faci. Dar merită? Viața și politica externă a României nu este o continuă comédie! Ceaușescu a murit. N-o scoate pe Lenuța sa din mormînt, că nu merită. Ne-a fost deajuns o savantă de renume mondial!

Nazismul și pesedismul


Acum ceva timp am citit pe un blog de istorie o întîmplare adevărată povestită de un american. Întîmplarea era despre un reporter american de război și despre una dintre fotografiile sale. Am căutat-o pe net ca să nu o redau eu și să fie mai veridică. N-am găsit fotografia pe Google. Încerc aici să o redau fără să intru în groaznicele ei amănunte.

Un reporter, corespondent de război sau pur și simplu un fotograf al armatei americane ajunge într-un orășel german în Al Doilea Război Mondial. Acolo dă peste cadavrul unei femei, evident germane, și este îngrozit. Nu mai știu dacă conversația ce a urmat a fost una imaginară sau nu. Cert este că la mijloc era miza realului, al adevărului și a realității. El imortaliza ceea ce s-a întîmplat și ca atare, nu avea voie să modifice scena. Fotografia trebuia să imortalizeze realitatea așa cum era. Fotografia era un document și de aceea nimic nu trebuia alterat, modificat, înfrumusețat sau schimbat. Războiul era război.

În cazul de față era vorba de o femeie omorîtă de americani. Dar nu era doar omorîtă. Era omorîtă și avea o baionetă înfiptă adînc acolo unde numai un sadic ar fi înfipt-o. Femeia era relativ tînără, blondă, frumoasă și foarte bine îmbrăcată. Pe deasupra avea asupra ei o insignă a partidului nazist. Omului nostru a-nceput să-i fiarbă sîngele-n vene la vederea unui tablou atît de macabru. Cu de la sine putere și încălcînd propria-i deontologie a pus mîna pe baionetă și a scos-o.

Doar că a fost văzut de alți soldați americani care i-au povestit cum acea femeie orbită de nazism a deschis focul asupra lor și le-a omorît – nu țin minte dacă a fost unul sau mai mulți camarazi – într-un oraș care deja se predase. Ca urmare ei au omorît-o și s-au răzbunat înfingîndu-i acea baionetă.

Deci era vorba de luna aprilie 1945, Germania, o nazistă fanatică și moartea ei cu cadavrul batjocorit.

Și acum probabil că va întrebați ce legătură are asta cu luna noiembrie 2019, România și cu PSD-ul. Are pentru mai multe motive.

Unul dintre ele este că după ce reporterul nostru a auzit ce s-a întîmplat deontologia meseriei lui l-a obligat să refacă scena amorului așa cum era la origine. A fost nevoit, ca să rămînă cine era, să înfigă în acea femeie baioneta acolo unde fusese. Groaznic. Dar așa se întîmplă atunci cînd treci peste propriile-ți limite.

Reporterul a refăcut scena pe care o alterase. A rămas cu coșmaruri.

Un altul este Germania nazistă a fost învinsă nu datorită bunei organizări, a operațiunilor coordonate și a unui mai bun potențial al Aliaților, ci datorită urii degajate de ea, de partidul nazist, de Gestapo, SS și de lagărele de exterminare. Deși civilizată, mare, puternică și inventivă, condusă de un caporal nebun a sucombat în fața frontului comun făcut pe plan mondial. Rînd pe rînd aliații i-au căzut și a rămas singură împotriva tuturor. N-a vrut să se recunoască înfrîntă cînd cursul războiului s-a schimbat, dar a trebuit să capituleze necondiționat cînd liderii ei naziști se sinucideau.

În urma acestei stări de fapt nazismul a fost judecat și condamnat la moarte. Public. Pe plan mondial. Ireversibil. Dramatic. După cinci ani de război.

Ne aflăm și noi în fața unei astfel de schimbări dramatice. Doar că unii dintre noi nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă dramatismul schimbării. Cu atît mai mult cu cît bagatelizînd votul de duminică schimbarea s-ar putea să nu se producă. Pesedismul trebuie învins definitiv, la fel ca și nazismul!
Un alt motiv ar fi că de ceva vreme ne confruntăm cu fake-news-uri la greu ce o arată pe o altă femeie, tot blondă, tot învinsă, dar ca prim-ministru, în alte ipostaze decît cele autentice, adevărate. Mîini dibace, profesioniste, bine plătite invadează internetul cu cît este ea de bună, credincioasă, miloasă și interesată de soarta românilor. O dac-ar fi așa!

Un alt motiv este că aceleași minți și mîini ce modifică realitatea Vioricăi Dăncilă, modifică și realitatea contracandidatului său, Klaus Iohannis. Dacă în favoarea sa se intervine pozitiv, tot în favoarea sa se intervine negativ asupra contra-candidatului. Iar se alterează realitatea. Ce mai deontologie! Pesedismul își arată jegul sub nume diferite. Eu le-am interzis reclamele. Pentru că n-am votat PSD. Pentru că nu votez PSD.

Din aceste motive și din multe altele pe care le știm și nu trebuie să le bagatelizăm, pesedismul trebuie să dispară ca nazismul! Să-l omorîm prin votul de duminică ca să nu înfingă cineva baioneta mai tîrziu.

Atenție, PSD nu s-a predat!

Analiza alegerilor, a treia zi după Scripturi…


E mîine, știu. Dar scriptural e azi. Deci după trei zile de la alegeri să tragem cîteva confuzii. Căci concluziile sunt inutile pentru acest popor atipic.

Da, Iohannis domnește. Și va mai domni. Un președinte de paie, nu de catifea. Un președinte cameleonic care a avut totuși cîteva intervenții bune. Una a fost intrarea peste ședința guvernului Grindeanu. Alta a fost arestarea lui Dragnea. Alta a fost insuccesul PSD-ului la alegerile în Parlamentul European. Ei, nu a fost chiar a lui, dar i se poate pune la mandat. În perioada mandatului său… bla-bla… Alta a fost tăcerea. Pentru că tăcerea e de aur. Și pentru că el nu este Băse. Și pentru că e neamț. Nu contează? Ba da! Pentru că poporul ăsta a fost condus în ultima sută și ceva de ani de nemți. Chiar dacă a luptat împotriva lor. Neamțul a fost bun că n-a făcut prostii. Cam ca Volkswagenul. Știu că de data asta a semănat mai mult a Trabant, dar mai are o șansă. I-o mai dăm?

Dăncilă, este, cred eu, fenomenul fenomenelor. Blonda tipică. Țopoasă și nu prea. Arătoasă și nu prea. Intelectuală și nu prea. Ba de-a dreptul agramată. Finuț spus… Dar a reușit ceea ce nu credea nimeni. Să conducă un partid. În ciuda lui Dragnea a condus și un guvern. În ciuda străinilor a vorbit și limbi străine, printre care se număra și limba română, ceea ce mă face să mă întreb care-o fi limba ei maternă… A modificat tot ce se putea modifica pentru continuarea guvernării PSD din umbră și în ciuda acuzelor la adresa lui Iohannis cu statul paralel se pare că ea l-a implementat pînă-n prăsele. A fost – încă este – ca un război împotriva statului român. Îi mai dăm o șansă? Numai dacă i-o dă Iohannis.

Barna. Un anonim autohton purtat peste tot cu stafful de campanie. A fost invizibil înainte de campanie. Cu toată prezența pe internet, n-a convins românul de rînd. N-a avut aplomb. A fost la fel de invizibil ca ultimul model de bucătărie de la Emag. Bună, ergonomică, modernă, dar atîtea ca ea. Fără șfung, ștaif, pedigree, dar cu un pic de scandal. Dauna a fost cea cu alegerea sa la ciudatul și contestatul congres. Apoi Rise Project a desăvîrșit demigiul. Deși prezent pe internet a pierdut mult în diaspora. Ciudat! Aici ar trebui o analiză serioasă. Și după părerea mea, partidul ar trebui să iasă cu altcineva în față. Un escu mai vizibil, mai credibil, mai carismatic. Altfel nici o șansă!

Mircea ce nu l-a jucat niciodată pe adevăratul Mircea a fost prea bătrîn. Sau prea bătrînesc. Dar, alături de Dăncilă, a fost surpriza serii. Nu l-am cotat niciodată atît de sus. Da, a făcut ceva valuri cu intrarea sa ca europarlamentar independent, dar în ce privește alegerea președintelui numele îi era predestinat: un Diaconu, nu o să ajungă niciodată papă! Prea morocănos. Prea încruntat. Prea înconjurat de bunici la fel de veseli ca el. Fără un partid al bunicilor nici o șansă. Nici măcar cu Partidul Pensionarilor. Probabil că credea că va juca rolul vieții sale, dar în ciuda ambiției sale, m-a lăsat rece. Pot spune că Mircea Diaconu a avut o relație frigidă cu politica și poporul român. Politica nu este despre teatru, cu toate că se face mult teatru. Cu atîtea filme modelate cu realitatea virtuală, cei ce nu merg la teatru n-o să-l voteze pe Diaconu să-l vadă la… televizor. Decartat!

Paleologul se trage din os domnesc, dar nu i-a ajutat. Deși a fost propus de fostul domn Băse (și blonda lui). Poate tocmai de aia. Eclectic. Ermetic. Fără să fie mai simpatic ca Barna. Din contră. În ciuda credeului personal nu emana credibilitatea necesară pentru turul doi. A dovedit că în ciuda unui discurs (ăla o fi fost discurs?) conservator, conservatorii n-au fost convinși. Aici merg pe ideea ca flitul a fost mai eficient ca temerile cu invazia homosexualilor, străinilor sau a orangutanilor. Privind la poza sa, m-a dus gîndul la asemănarea cu Moș Rațiu. Dar orice asemănare s-a oprit la papion… Chiar și cînd deschidea gura sa de intelectual. Fără șanse. Eliminat ca la Ucenicul…

Hunor baci, nem kell. Din păcate ungurii (o parte dintre ei), au demonstrat aceiași obtuzitate politică ca românii. Un președinte ungur la București ar fi ca un președinte român la Budapesta, da mai rău. Dacă după treizeci de ani ungurii n-au învățat că 8% nu înseamnă altceva, e trist. Tristețea unui popor captiv în cușca politicii românești. Tristețea unui popor condus (oare?) de milionari. Unde este Ecaterina Varga ce a ridicat moții? Unde este românul ce va conduce ungurii în țara promisă printr-un exod din închisoarea izolării etnice? Să fie un neamț? S-ar putea, dar procentajul său nu-l va duce-n campanie la Covesna, Harghita sau Satu Mare. Poate să stea la Controceni și să facă… nimic. Păcat. Kelemen, vigyáz! Kiállítás!

Și vine turul doi. Păcat că nu după trei zile. Și nici după Scripturi.

Zîmbiți vă rog!


Am fost, ca unul ce a terminat armata, în Gărzile patriotice. Acasă aveam o uniformă de doc cu centură și o pereche de bocanci militari. Ne scoteau la trageri sau la vreo aplicație de apărare a unui obiectiv, ne mai puneau să cîntăm pe la vreo Cîntare a României și dădeam onorul la vizitele lui și ale ei. Bașca cîte o noapte cu Miliția pentru menținerea ordinii. Adică milițienii ne spuneau după juma de ora de patrulare: Aveți alte probleme, drum bun, somn ușor, ați fost cu noi pînă la orele 24… Și așa aveam o zi liberă.
Mai interesantă a fost păzirea unui secții de votare prin anul 1980. Am stat de veghe noaptea într-un liceu cu urnele. Dimineața a sosit un milițian, șefa comisiei și comisia s-a apucat de numărarea voturilor. Am stat și noi gură-cască.
Pe vremea aceea era un singur candidat la alegeri și alegerile pentru președinte coincideau cu cele pentru Marea Adunare națională de care va face cazul Ceaușescu în ultima sa pledoarie de nevinovăție.
Deci se vota cutărică pentru MAN și Ceaușescu ca președinte. Sau puteai să pui un alt nume pe ambele buletine. Ăsta este un avantaj ce nu știu dacă se regăsește și azi.
N-are legătură directă cu subiectul, dar nu mă pot abține să nu menționez că în cazul votului la președinție au apărut nume foarte cunoscute, mai ales a unui personaj devenit celebru printre români. Ați ghicit: Bulă! Cert este că după ce Bulă a devenit candidatul mai multor cetățeni ca alternativa la Ceaușescu, noi am fost invitați afară. Am ieșit afară foarte contrariați, dar evident, zîmbind.
În final milițianul ce se oferise să escorteze mașina tovarășei șef de comisie pentru transportul voturilor numărate a fost și el contrariat de refuzul acesteia. Și iar am zîmbit.
Morala: în afară de Iohannis, Paleologu, Dăncilă, dacă legea comunistă mai este încă valabilă, se poate trece un alt candidat, mai popular. Bulă, Dragnea, Ceaușescu, Neamțu, Papahagi, Vosganian, Ion Vodă-cel-cumplit, Țepeș, Mihai (oricare dintre ei…) sau Peter Costea. Nu zîmbiți!
După cum zicea si Caragiale prin glasul unuia dintre personajele sale: Dorința poporului stimabile!
Acum zîmbiți vă rog! Urmează campania electorală!

De ce n-a fost ales Peter Costea în PE?


Există mai mulți cetățeni și cetățene, frați și surori care se întreabă de ce Peter Costea, ce a candidat la un loc în PE, nu a întrunit suficiente voturi în 26 mai 2019. Încerc sa găsesc cîteva explicații.
Au fost două campanii de publicitate pozitivă pentru Peter Costea: una la referendumul pentru re-definirea familiei și a doua la campania pentru alegerile în PE. Ce au arătat rezultatele ambelor campanii?
Prima, cu rezultatele știute, adică neîntrunirea numărului de votanți ca referendumul să fie acceptat, a demonstrat că românii nu sunt preocupați de subiectul supus la vot. Nu că ei ar fi pro LGTB. Probabil și mai pregnant, românii au vrut să transmită inițiatorilor acelui referendum, printre care s-au numărat PSD și ALDE, că nu sunt de acord cu o inițiativa venită din această direcție.
Asocierea cu aceste partide, sau mai degrabă, asocierea subiectului referendumului cu care se identifica Peter Costea, fondator al Alianței Familiilor din România și se identificau și aceste partide (cu lideri deja condamnați), a ridicat semne de întrebare rămase fără răspuns din partea sa. Nu a existat o delimitate clară între Peter Costea și aceștia.
În plus, vizitele unor lideri ai acestor partide în unele biserici, sponsorizarea construcției unei anumite biserici venită din partea guvernului și a primăriei capitalei, au ridicat și mai multe întrebări și a generat confuzie. Nu atît în ceea ce privește referendumul, ci în ceea ce privește simpatiile venind dinspre putere, o posibilă (deși improbabilă) afiliere PSD-ALDE.
Reacția post-referendum a președintelui Iohannis a creat mai multă confuzie în rîndurile alegătorilor evanghelici, împingîndu-i spre extrema dreaptă talibană autohtonă. Nici că se putea mai rău din partea unui președinte foarte gînditor și extrem de tăcut. Dacă tăcea, de data asta, filosof rămînea! Mitingul de susținere al Oradiei, și nu numai, exprimările liderilor din aria eclesială au convers spre distanțarea de Iohannis, în ciuda pericolului trimiterii alegătorilor spre tabăra adversă acestuia, PSD-ALDE.
Ca urmare, fără să fi făcut propagandă PSD-ALDE la primul referendum, nici ulterior campanie electorală în favoarea acestei alianțe malefice în mediul politic românesc, Peter Costea a fost asociat, cel puțin în subconștient, cu duetul politic Dragnea (coruptul condamnat și divorțat) – Tăriceanu (multe neveste). Cu toate că referendumul a obținut 3531732 de voturi pentru, acestea nu s-au dat pentru Peter Costea, ci noii definiții propuse pentru familie.
La cel de-al doilea vot și la referendumul pe justiție, Peter Costea a avut un handicap serios, în ciuda faptului ca a obținut înscrierea pe liste ca independent.
În primul rînd concurentul principal a fost referendumul, justiția care a ținut știrile ani de zile, nu alegerile în PE.
În al doilea rînd, Peter Costea și susținătorii domniei sale au crezut (poate în mod naiv) că voturile de la referendumul pentru familie se vor regăsi și la alegerile pentru PE. Un calcul total eronat. La referendumul pentru familie implicarea politică a opoziției n-a fost directă, ci indirectă. Opoziția s-a manifestat prin absența de la vot. Acum miza era una a implicării directe.
În al treilea rînd, din cele trei milioane și jumătate ce au votat pentru schimbarea
definiției familiei au existat și susținători ai altor partide decît PSD și ALDE. Ca urmare, susținătorii PNL (de exemplu) nu au votat Peter Costea. Dar aceștia au preferat să voteze și la referendum pentru a transmite un mesaj politic puterii. Rezultatul alegerilor tranșat în favoarea PNL vorbește de la sine. Alegătorii UDMR ar fi poate al doilea mare domeniu conservator pierdut de Peter Costea.
În cele ce urmează voi adăuga și alte elemente ce cred că au influențat eliminarea lui Peter Costea din cursa pentru PE.
Dincolo de originea sa românească Peter Costea nu a convins că este un candidat al poporului. Dacă toți evanghelicii l-ar fi votat poate că ar fi reușit sa strîngă destule voturi. Dar Peter Costea nu a convins pentru că nu a mirosit a evanghelic român… Cam cum n-a mirosit a Românie de salam cu soia Rațiu la primele alegeri libere de acum 30 de ani.
Peter Costea a fost și încă este, prea american. Prea distant, prea inexpresiv și prea necarismatic. N-are alura de salvator. Nici măcar de predicator.
Asocierea sa cu unele personaje din Statele Unite (cum ar fi pastorul penticostal Cristian Ionescu) cu agendă politică intrusivă în bisericile din România a generat o reacție de respingere sau cel puțin de reținere, în mediile autohtone cu o orientare mai naționalistă. Aceeași reacție poate fi bifată si în dreptul cercurilor evanghelice moderate, în care identitatea Peter Costea – Biserică-Dumnezeu-autoritate nu înseamnă neapărat același lucru cu Dumnezeu-Biblie-har-implicare-responsabilitate.
Ca urmare Peter Costea nu a reușit sa convingă. Aceasta nu din cauză că ar avea un caracter nepotrivit, înclinații dubioase sau patimi ascunse, nici din cauza mesajului său, ci pur și simplu, pentru ca nu s-a potrivit momentului politic și mediului la care a făcut apel. Spus pe limba sa, The wrong guy in the wrong place at the wrong time…
După două încercări ar urma a treia. Ca aceasta să reușească Peter Costea ar trebui să se adapteze, să se identifice cu poporul român, dincolo de mediul evanghelic conservator. Ar trebui să își ia un timp de meditație asupra evenimentelor și oamenilor, asupra obiectivelor și resurselor ce le-a avut la dispoziție pentru a pregăti mai bine sau cel puțin diferit, următoarea campanie.
Succes!

Un post de Halloween sau Rece-rece, cald-cald, frige-frige!


În copilărie jucam un joc simplu pe înțelesul nostru, al copiilor. Ascundeam un obiect, și un copil căruia nu i se spunea unde e ascuns obiectul se străduia să-l găsească bîjbîind. Era comic. Era ca o farsă. Căutătorul avea un indicator: dacă se apropia de obiect strigam cald, cald. Dacă căutătorul era în iminența lui strigam frige, frige. Rece-rece, îngheți de frig – strigam cînd căutătorul se depărta de obiect. Jocul era antrenant cu suspans. Cam totdeauna se ghicea unde era obiectul.

Dar trebuie să mărturisesc, în premieră absolută, că o dată am trișat. Ne jucam jocul ăsta în clasă. Am fost invitat pe hol, dar am tras cu urechea, apoi m-am îndepărtat după ce auzisem zgomotul ușii de la teracotă. Era clar că acolo era ascuns obiectul. Nu m-au prins pentru că am fugit departe, ca și cînd nu m-ar fi interesat ce și unde ascundeau. Normal, am găsit obiectul, o călimară cu cerneală, ascunsă în focarul teracotei. Noroc că nu era iarnă și nu era foc.

Mă tem că și în ziua de azi îl ascundem pe Dumnezeu, dar nu avem bunăvoința, curajul sau poate disponibilitatea de a striga celor ce-l caută: rece-rece, cald, cald, frige-frige. Cine ar fi putut interzice balurile tematice de Halloween, petrecerile deșănțate și costumația aferentă în care părinții au investit bani, iar copii vise? Nimeni. Bănuiesc că nici măcar președintele, prim-ministrul, ministrul învățămîntului, un director de școală sau patriarhul României.

Interesant că o țară care nu este interesată, ba chiar îi urăște pe migranții orientali de altă religie, evident pe motive religioase, nu reușește să tragă o concluzie religioasă cu toate descrierile dramatice ale iadului manifestat în incendiul clubului Colectiv. Oameni ce nu prea au habar de religie (victimele) și-au apelat părinții sau prietenii și în contextul dat au spus că sunt în iad. Cald-cald!

Culmea ironiei o constituie afișul evenimentului, un robot în flăcări, titlul albumului ce tocmai se lansa, titlul și textul cîntecului ce tocmai se cînta în momentul izbucnirii incendiului devastator („The Day We Die”). Cu toate că se credeau în rai, participanții la eveniment au trăit o experiență de coșmar aidoma iadului. Pentru unii a însemnat pierderea vieții, rănirea mai mult sau mai puțin gravă sau pierderea unui prieten. Pentru părinți a însemnat un șoc ce se va prelungi ani buni de acum încolo și mai mult ca sigur doar după cîțiva ani vom putea determina adevăratul impact al momentului.

Dar dincolo de suferință, demonul banului și cel al dezorganizării românești tipice în astfel de cazuri, și-au făcut de cap. Cu toate că intrarea a fost liberă, bruma de bani economisiți cu materiale ieftine și ușile de ieșire de urgență blocate au făcut din tinerii participanți niște victime sigure. În plus nici o relatare a celor scăpați (pînă acum), nu aduce a sacrificiu de sine, ci seamănă cu obișnuita reacție scape-cine-poate. Umanist-evoluționist-materialistă. Și e vorba de generația de după 90, cea cu religia la zi.

Creștinii n-aveau ce căuta la un astfel de concert? Cu așa muzică, cu așa texte, cu așa loc, nu cred că s-ar fi aflat acolo un creștin practicant. Unul dintre intervievații de la tv mărturisea că spera ca părinții, cei de afară să se fi rugat pentru cei cărora li se aplicau manevrele de resuscitare. Poate pentru unii a fost prea tîrziu. Rece-rece!

Nu sunt cinic. Mă puteam afla acolo sau puteam avea un copil acolo sau mai degrabă puteam fii participanți într-un eveniment similar. Oricine putea păți așa ceva. Evenimentul în sine demonstrează, o dată în plus, cît de fragilă este viața, cît de ușor se trece de la viață la moarte într-un moment de distracție maximă și cum o intenție bună cade la examenul organizării, planificării și focului. Frige-frige!

În plus, și asta cred că este cel mai important, demonstrează o crasă indiferență față de sanctitatea vieții individului, indiferent cine e acesta. Au pierit vieți tinere, printre care un tînăr de 15 ani aflat la primul eveniment de acest fel și imobilizat într-un scaun pe rotile. Au murit doi dintre componenții trupei și unul dintre organizatori, poate prea detașați realitatea existenței răului latent în lume.

Ironia sorții face ca cei care au crezut că pierduseră un eveniment remarcabil să-și scape viața. Pe plan politic, un vice-prim-ministru pe ducă, un prim-ministru penal se solidarizează cu un președinte îngrijorat și gata să tragă la răspundere penală politica tipic autohtonă e-bine-și-așa. Totuși acești mahări ar trebui să înceteze cu coloanele oficiale și să facă tot ce este posibil din punct de vedere legal ca astfel de tragedii să fie imposibile. Cald-cald!

Dincolo de perceperea evenimentului ca o răzbunare asupra celor ce se închină Satanei din neștiință sau dinadins, ca un eveniment demn de doliu național de trei zile sau ca un test național de solidaritate și gestionare a crizei, poporul rămîne cu un gust amar al unui Dumnezeu ascuns de mai-marii zilei, de arhiereii mai mult sau mai puțin evanghelici sau ortodocși. Cu toți morții și cu suferința insuportabilă acolo n-am întrezărit o față bisericească să ofere ultimul rit, alinare sau solidaritate. Parcă n-am avea mai multe biserici decît spitale! Parcă am fi într-o țară total secularizată sau paralizată de demonul indiferenței preoțești.Rece-rece, îngheți!

Încă îl căutăm pe samariteanul milostiv? Evident e nevoie de un tip autohton de samaritean, mai ne-milostiv, așa cum am mai pledat în urmă cu cîțiva ani. Din cîte observ nici preotul, nici levitul nu au înțeles lecția. În schimb jos pălăria în fața celor ce au donat sînge! Ei au înțeles ce înseamnă mila.

Deci într-o țară cu mai multe biserici decît spitale, spitalele au fost cele ce au dus greul. Una dintre instituțiile cele mai hulite, cea a sănătății naționale a fost la post. Cred că face imposibilul. De ce nu angajează Biserica să facă, sau cel puțin să încerce să facă imposibilul? Dacă tot îl are girant pe Dumnezeu… Dar mă tem că în domeniul acesta instituția stă sub nivelul spitalului. Din păcate. Sau poate tocmai din cauza păcatelor. Ale sale. Cald-cald?

Să-l mai ascundem o dată pe Dumnezeu, să încercăm cu cald-cald, frige-frige? Bine că Dumnezeu ne mai găsește încă. Doar că uneori mediul frige tare. Un copil ce trișează la un joc banal, nu înseamnă mare lucru. Se rîde. Dar să trișezi ca adult, cu pierderea atîtor vieți omenești, cu atîta suferință, cu cheltuieli inimaginabil de mari față de costul unui burete ignifugat și a unui tavan pe măsură, dar mai presus de toate să-l ascunzi pe Dumnezeu prin absența din mijlocul suferinței, este inadmisibil.

Și apropo: acum 498 de ani Martin Luther și-a afișat cele 95 de teze ce au declanșat Reforma. Happy Reformation Day!

Ponta, pomenile și babele ex-comuniste


Lozinca zilei: Pomanagiii au trădat!

Ponta a pierdut pe mîna lui. A dat pomeni și celor ce n-au cerut. Mă întreb dacă o fi obicei ortodox… A crezut că-i merge. Ar fi trebuit, dar nu și de data asta. S-a scris istorie. (Ortodocșii au votat un lutheran. Ba chiar un neamț! Ce mai cînta tipul Deșteaptă-te române! Și ne-am deșteptat.)

Dar dincolo de pomenile acceptate și de cele neacceptate, mă întreb care este nota de plată? Și cea mai bună chestie este că acum tot guvernul Ponta o va achita. Nu e de vină Iohannis pentru ce găurile făcute de Ponta.

Mă întreb cum se simte Ponta acum. Care-i este filingul? Să dai, să dai și să dai degeaba! Spune statistica că mediul rural a votat Iohannis? Babele alea de 80 de ani de care ne plîngeam că-s niște comuniste demente, debile, debusolate? Jos pălăria!

Dacă diaspora a fost împiedicată să voteze, nu același lucru se poate spune despre nană Katița. Pînă și Moldova s-a deșteptat. Așa că președintele ce unește nu este cel al pomenilor, ci Iohannis.