Primul val al migrației post-moderne


În urmă cu ceva timp, poate zece ani, nu mai mult, am văzut titluri referitoare la migrația modernă. Era vorba de Africa, Sahel, Magreb. Se întreba ce este de făcut. Ce măsuri trebuie luate pentru ca populația unei țări nenorocite de secetă, conflicte, sărăcie să n-o ia din loc in corpore și să declanșeze alte conflicte. Mi se părea ceva de domeniul viitorului sau ceva îndepărtat. Și uite că nu mai este.

Un milion de oameni neprogramați, apăruți într-o țară unde mai toată lumea plătește pentru facilități e o dereglare totală. Ce te faci cu microbii ce-i aduc, cu aglomerația, cu murdăria, cazarea, mîncarea, obiceiurile și infracțiunile. Un popor ce năvălește nu vine de dragul tău, nu va merge la cinema, la concert și nici nu va sta la terasa de vis-a-vis să-și tragă sufletul pentru următoarea etapă a călătoriei. Nu va mînca un tiramisu sau niște frankfurteri cu o bere rece. Practic te confrunți cu un milion de cerșetori, potențiali delicvenți ce nu au nimic de pierdut pentru că ei vor în Eldorado.

Evident, nimeni și nimic nu poate opri acest tăvălug ce înaintează inexorabil spre țintă. Dacă vreți o comparație cu invaziile anterioare, dar violente, acolo numărul era împuținat prin luptă. Cînd resursele invadatorilor se împuținau, invazia se oprea. Moartea, foamea, bolile, frigul sau mocirla le puneau capăt. Nu și de data asta.

De data asta invazia nu a fost tratată militar, civilii habar n-au avut ce să facă, politicienii au declarat vrute și nevrute fără să aibă un mandat din partea alegătorilor. Autoritățile locale și cele centrale s-au bîlbîit în mai multe limbi: turcă, maghiară, sîrbă (croată?), sîrbă (slovenă?), germană… Incompetența s-a revărsat pe ecrane de tot felul. Europa cea avansată și doxată a capotat.

O logică simplă ar fi cerut divizarea migranților începînd de la prima pînă la ultima graniță. Izolarea unor grupuri mai mici pentru a putea gestiona criza și ajuta oamenii cu probleme reale de sănătate, copiii, femeile, bătrînii. Parcă asta-i ordinea la noi.

Ajutoarele trebuiau acordate celor ce erau în coada migrației, apoi celor din frunte pentru a fi impulsionați și izolați. Ajungi în punctul A ți se dă asta, ajungi în B ți se dă astalaltă. Așa cum majoritatea dintre noi am constatat autoritățile au acționat asemenea unui părinte lipsit de idei și timp în fața unor copii neascultători și răsfățați ce și-au propus să-și atingă scopul indiferent de costuri.

Poate nu-i cea mai bună comparație, dar migratorii au obținut exact ce și-au propus, cu cheltuieli minime și fără să respecte cerințele ce mi se cer mie să le respect atunci cînd trec o graniță. N-au plătit pentru transport, pentru adăpost, pentru hrană, n-au avut viză, nici asigurare. Oricine apărut de unul singur la frontieră ar fi fost trimis de unde a venit sau încarcerat dacă ar fi trecut ilegal frontiera.

La ce au servit kilometri de gard în Ungaria? La ce a servit legea imigrației ilegale în Ungaria? Spațiul Shengen mai are sens în acest caz? Sau ce va face Elveția cînd se va trezi cu 100000 de migranți?

Revenind la migrația post-modernă, nu se poate să nu remarcăm că acesta este începutul unei noi perioade. Perioada în care cel ce a văzut că migrația funcționează (mai ales vara) își va programa un pic mai atent viața pentru a supraviețui iernii și a pleca spre nord la începutul verii următoare. Dacă vreți o comparație, această migrație reușită spre inima Europei este, ca efect, exact ce a fost 11 septembrie 2001. Nimic nu va fi ca înainte.

Veți spune că autoritățile se vor pregăti. Da, se vor pregăti ca în România: unde, cum, cîți migratori vor fi primiți. Vor fi alocate fonduri și mijloace, personal și locații. Se așteaptă valul al doilea. Ăsta a fost mai mult o repetiție cu public.

Dar dacă va fi un țunami?

Nu vreau să fiu pesimist, pentru că la o populație de circa 800 de milioane un milion în Europa nu contează (dacă ar conta și estul Europei). În ceea ce mă privește România va rămîne tot România. Cu 50 de mii de migratori, din care în cîțiva ani 90% vor pleca spre vest, România va rămîne la fel de bogată, închistată și retrogradă. Sper să nu ne construim un gard la granița cu Serbia. În anii 50 s-au construit cazemate gigant și acum sunt goale.

Dar mai sper că dintre marile și iresponsabile puteri ale Europei vor înceta să facă trafic de arme în Africa și Orientul Mijlociu. Banul e ochiul dracului și dracul ăsta și-a făcut de cap cu zeci de mii de victime. Acele țări din Europa, cît și Statele Unite ce au provocat, au intervenit și au întreținut conflictele din zonă, să facă bine și să rezolve urmările acestor acte. Pentru că ei o duc tres bien merci, și au profitat de pe urma sistemului neo-colonialist. Cotele obligatorii (știm noi ce-a alea de pe vrea comuniștilor) să fie pentru ei.

Noi am vrea cote voluntare.

În concluzie, al doilea val nu se rezolvă cu întreținerea conflictelor din zonă, cote obligatorii, ele îl vor crea pe cel de-al doilea, al treilea și al enălea dacă va fi nevoie. O migrație de acest gen nu se rezolvă cu comitete, ci cu lideri care își asumă și riscuri. Va fi nevoie de specialiști, nu de diletanți.

Totdeauna o migrația are cauze. Găsiți cauzele, rezolvați-le, nu tratați pueril migrația. Așa doar o încurajați. Acestea fiind spuse, gardurile și legile dure nu își au rostul în fața unor fenomene ca acestea. Migratorii vor găsi căi de a le ocoli sau depăși.

În plus, toată această migrație a dat naștere unui fenomen infracțional inițiat de întreprinzătorii exploatatori ai migrației. Pe lîngă droguri și traficul de persoane cauzat de exploatarea sexuală sau muncă forțată, Europa se confruntă cu un alt tip de delicvență, a traficanților de migranți. Un alt tip de exploatare. Să adăugăm la asta și corupția inevitabilă?

Deci să ne pregătim pentru al doilea val.

Prosteala de la granița Europei Unite


Am făcut armata. Am tras cu armele ce ucid oameni în Orient. Cu pat rabatabil, fără pat rabatabil. Cu încărcător de 30 sau 40 de cartușe. Am fost învățat să-i opresc pe invadatori cu tunul. În caz de invazie lupta trebuia să se dea cît mai aproape de graniță.

Ca să trec granița aveam nevoie de un pașaport. N-am avut așa ceva înainte de 1991.

Granițele Europei n-au fost nicicînd mai lesne de trecut ca acum. Zeci de mii de oameni neînarmați le trec în cîrduri precum cocorii pe aceleași rute de migrație sud-nord. Ce bine că iarna e pauză. Să spunem mersi că oamenii ăștia nu sunt înarmați.

De fapt vorbesc prostii: sunt înarmați. Cu credința lor. Cu o credință ce o zguduie din temelii pe a noastră. Nu că a noastră ar fi mai slabă. Sau mai ieftină. Sau mai neajutorată. A noastră e cea mai bună, că altfel n-ar fi a noastră.

Mai vin înarmați cu o gură flămîndă. Unii îi compară cu lăcustele Exodului din Egipt. Poate ar fi cazul să ne amintim de miile de tone de mîncare expirată sau pe cale de expirare ce sunt aruncate la gunoi în toată Europa. Chiar și la noi.

Granița șvaițerului Șenghen a dat kix. Migrația modernă ce beneficiază de foloasele telefoniei mobile și ale internetului dă roade. E doar începutul. Primăvara arabă s-a transformat în vara europeană. Presimt o iarnă pe măsura înghețului siberian cu mari probleme de cazare.

La adăpostirea miilor de trecători prin granițe ar putea contribui bisericile, acele clădiri goale în timpul nopții cel puțin. Dacă biserica este pe măsura clădirii. Oricum majoritatea bisericilor sunt goale mai tot timpul. Inclusiv de spiritualitate.

Da, după fire aș sta la graniță cu kalașnicovul. Dar ce sens ar avea?

Uitați de căsătoriile homosexuale și adăpostiți oameni fără adăpost. Îi țineți minte pe cei doi americani ce au străbătut America deghizați în homleși? Într-o sîmbătă seara s-au culcat pe scările de la intrare ca să nu piardă momentul deschiderii. S-au trezit mult după începerea serviciului divin în tonalități de sfinte imnuri. Enoriașii s-au strecurat pe intrarea de serviciu ca să nu-i deranjeze. Intrarea era încă încuiată.

Asta da biserică. Enoriașii și-o fi închipuit probabil că Isus era asediat în cocioaba lor și voiau să-l apere de zdrențăroșii puturoși de afară. Dac-ar fi știut că erau doi creștini deghizați ar fi dat bine, dar nu le-a picat nici fisa, nici Duhul nu le-a șoptit nimic. Probabil că ar fi trebuit să-i lovească cu parul. Parcă seamănă cu situația noastră europeană.

Ei uite Europa a aruncat la gunoi credința creștină și acum vine cea islamică peste ea. Vorba aia: scapi de dracu, dai de fra-su! Și de data asta nu-ți mai merge. Nu mai poți să-i jignești ca pe creștini că te rad. SUPER! Cum e să mori ca martir al ateismului sau materialismului? Vom trăi și vom vedea.

Dacă nu vor exista martiri atei, nici materialiști, atunci noi creștinii, cei ce vom fi rămas, ar trebui să ne punem mari, multe și lungi întrebări cu privire la iventul în curs de desfășurare în Europa. Nu de alta, dar dacă nu putem dovedi că ne iubim semenul sau vecinul, și-i tot dăm că Dumnezeu ăla al nostru c-o fi dragoste și ăla al lor că e Bau-Bau, e clar că n-avem habar de iubirea dușmanului.

Oare Isus urmărea efectul estetic atunci cînd vorbea în pilde? O să-i dăm cu iubirea lui Dumnezeu, cu serviciile divine și cu alte stăruințe de acest gen în speranța că ne vom clăti conștiința fariseică. Vom bate metanii, vom pupa moaște, ne vom închina la icoane și vom leșina prin procesiuni sfinte ce au ca scop păzirea averii personale de ecț ăv gad. Vom face totul, poate chiar mai mult să ne protejăm familia, sacrosanta familie pentru care trudim pe brînci și pe care o vedem atît de rar. Și în final vom ofta consolîndu-ne că numai asta suntem în stare să facem: Cum o duci frate? Ca pe pămînt frate.

A cui pămînt?

Kurzii și masacrele din Simele


Masacrele din Simele (siriacă: ܦܪܡܬܐ ܕܣܡܠܐ or ܦܪܸܡܬܵܐ ܕܣܡܹܐܠܹܐ: Premta d-Simele) a fost unul dintre multele masacrele sistematice comise de către guvernul irakian urmărind eliminarea asirienilor din Irakul de nord în august 1933. Termenul este folosit pentru a descrie nu numai masacrul din Simele, ci de asemenea omorîrea fără discriminare ce a  continuat în cele 63 de sate asiriene din districtele Dohuk şi Mosul şi care au dus la mortea unui număr estimat de aproximativ 3000 de oameni nevinovaţi.

Poporul asirian ieşea dintr-una dintre cele mai negre perioade ale istoriei sale. În timpul genocidului asirian de la finele Primului Război Mondial, se estimează că două treimi din populaţia sa a fost masacrată de către turcii kurzi.

Termenul ‘genocide’ a fost inventat de Raphael Lemkin, ce a fost influenţat direct de povestea acestui masacru.

La începutul lunii august 1933, Siria a refuzat să acorde azil politic la mai mult de 1000 de asirieni aşa că aceştia au traversat din nou graniţa pentru a se reîntoarce în satele lor din nordul Irakului. Francezii, ce controlau Siria, au încunoştiinţat autorităţile irakiene că asirienii nu erau înarmaţi; în vreme ce soldaţii irakieni îi dezarmau pe cei care au luat armele, s-a ajuns la un schimb de focuri în urma cărora au rezultat 30 de victime de ambele părţi.

Xenofobia anti-asiriană şi anti-britanică evidentă de-a lungul crizei s-a amplificat. Circulau rapoarte cu privire la mutilarea soldaţilor irakieni de către asirieni (ce s-au dovedit să fie false mai apoi). În Baghdad, guvernul a intrat în panică, întrezărind dezastrul pentru că asirienii reprezentau o forţă formidabilă ce ar fi putut provoca o răscoală generală în nord. Guvernul a trimis miliţiile kurde care au omorît 120 locuitori ai satelor assiriene în săptămîna 2-9 august (cea mai mare parte a masacrului avînd loc în 7 august). Apoi, în 11 august, generalul kurd Bakr Sidqi (care se ciocnise înainte cu asirienii) a condus un marş spre una dintre cele mai populate regiuni asiriene din Irak, districtul Simele.

Populaţia civilă asiriană a districtului Simele a fost masacrată fără discriminare; bărbăţi şi femei fără arme, copii, toţi au avut aceiaşi soartă. Numai într-o încăpere au fost masacraţi opt zeci şi unul de asirieni din tribul Baz. Erau vînaţi mai ales liderii religioşi; opt preoţi asirieni au fost omorîţi în timpul masacrului, unul fiind decapitat şi altul ars de viu. Fete şi femei au fost violate şi forţate să meargă dezbrăcate în faţa comandanţilor armatei musulmane. Cărţile sfinte au fost folosite pentru a arde fetele. Peste copii se trecea cu maşinile militare. Femeile însărcinate le-a fost despicat pîntecele cu baionetele. Copiii erau aruncaţi în aer şi prinşi în baionete.

În oraşul Nohadra, 3000 asirieni au fost ucişi de către oamenii lui Sidqi.

În final aproximativ 65 de sate asiriene au fost ţinta masacrelor din districtele Mosul şi Dohuk.

sursa: Wikipedia

Asirieni în Canada: http://www.assyrianvoice.net/photo_album/47th/&NR=1]

Conjugarea verbului „a găsi”: între micro şi macro (2)


În urmă cu cîţiva ani Al Quaida a lovit America. America nu s-a mulţumit să îi găsescă soldaţii la ea acasă, ci s-a dus să îi caute în Afganistan. Ştiau ei ce ştiau. Au bombardat Afganistanul pe care cu puţin în urmă tot America l-a înarmat să lupte împotriva sovieticilor. Şi l-a bombardat temeinic. Apoi au invadat Afganistanul ca să îi găsească şi să îi anihileze pe talibani şi pe membrii Al Quaida ce se aflau pe teritoriul său. Se presupunea că erau foarte mulţi ce voiau să moară cu americanii de gît. I-au căutat, dar nu prea i-au găsit. Cel mai căutat a fost Osama Ben Laden. Inutil să mai menţionez ceea ce cu toţii ştim: încă nu l-a găsit nimeni. Ce bine era dacă îl găseau şi se termina circul! Dar  n-a fost aşa de simplu. Aici micro s-a întîlnit cu macro. Pe de o parte individul, pe de altă parte statul. Şi ce stat! A cîştigat micro ce tindea să fie macro: Osama cu Al Quaida. Cu toate că spune că a cîştigat, America şi soldaţii ei n-au găsit ceea ce au căutat. Cred că se poate spune că a pierdut. Oare nu cumva toată afacerea asta se situează dincolo de percepţia obişnuită a individului vis-avis de teoria conspiraţiei?  

Păcat că nu l-au găsit pe Ben Laden, mare păcat! Dacă îl găseau nu mai era nevoie să atace Irakul. Americanii, întreaga alianţă ar fi vrut să găsească „arme de nimicire în masă”, adică arme atomice. Irakul a fost atacat a doua oară, a fost bombardat mai ceva ca Afganistanul, că cel puţin aici au avut ce să bombardeze. Apoi a fost invadat. Bush a zis că pericolul e mare şi armele se vor găsi. Pînă la urmă nu au găsit armele, dar l-au găsit pe Saddam, cu toate că s-a ascuns.

Cu tot respectul faţă de forţa militară a Americii, faţă de cei ce au căzut la datorie, scenariul seamănă cu cel a unui film poliţist prost, unde în lipsa dovezilor se încearcă plantarea unora false. Oricînd şi oricui. Ce mai contează? Scopul (bun) scuză mijloacele (rele)!

Dar revenind la teoria conspiraţiei, la cheltuielile enorme cauzate de întreţinerea unei armate ce nu se aprovizionează local, mă gîndesc încă la ceva: oare toată afacerea asta nu este cumva inspirată, dacă nu cumva orchestrată şi folosită de Rusia? Cine voia să plătească o poliţă Americii? Rusia! Pentru ce? Chiar pentru Afganistan! Chiar şi pentru Irak unde îşi vindeau armamentul. Cu foarte puţină imaginaţie o să ne putem închipui cum America slăbită de război va schimba macazul. Dar în ce direcţie? Şi cînd? Şi cine îi va lua locul?