Cum stăm cu corectitudinea ?


sursa: ce mai contează?

În 24 octombrie 2014 la ora 5:46 PM am scris acest post. E extrem de actual.

Adevărul e unul. Nu există un da mai nu sau un nu mai da. Da-ul e da și nu-ul e nu. Filozofic însă e mai complicat. Academic mai puțin, dar politic e de groază.

Pe vremea adevărului roșu un prof, nu mai țin minte care și ce preda (mă bate gîndul că era unul dintre profii ce suplineau la limba română, un evreu poreclit Siță), ne-a spus – habar n-am în ce context – poate ceva cu piețele de sclavi, că prin Africa nu era bai că se mai mîncau oameni, ci era bai că unii cumpărători (dat fiind că animalul om era cumpărat pe bucăți) voiau bucata înainte să fie vîndut tot animalul. Cum să tai o bucată dintr-un animal cînd e în viață? Dar dintr-un om? Deci dintr-un punct de vedere așa ceva era cruzime.

Proful nu specifica religia animalului de sacrificiu pentru catering, ci doar culoarea: neagră. Mîncătorii erau tot negrii, că albii s-au mai domesticit. (Ei doar omorau.)

Mă întreb cum se face că acum se întreabă oamenii care o fi religia celor din ISIL/ISIS/IS. Și ei mîncă oameni. Nu contează religia. Contează să nu fie de-a lor. Îi mănîncă de vii. Ca pe animale. Gestul e asemănător cu cel al exterminării naziste, a celei bolșevice, a celei de stînga sau de dreapta. Dar acum nu e o treabă politică, ci una religioasă. Nu e clar?

Din ce punct de vedere nu e clar? Filozofic? Academic? Politic? Mai trebuie să fie corect sau să moară mai mulți oameni?

Din punct de vedere religios nimeni în afară de ei nu spune că ei sunt întruchiparea judecății lui Dumnezeu. Și atunci cînd cineva își arogă acest statut eu am mari rezerve. Se pune în locul lui Dumnezeu. Religios, politic, academic, filozofic vorbind.

Șobolanu păcătos, eutanasia și moartea fericită…


Americanii James Olds și Peter Milner au descoperit cîteva lucruri interesante la șobolani în anii 50. Dacă le stimulai centrii plăceri din creier aceștia preferau plăcerea în dauna hranei și a apei. O stimulare, apoi o a doua dorită, apoi o a treia și mai repede, pînă la 700 de stimulări pe oră din proprie inițiativă. În cele din urmă șobo mureau epuizați, dar de plăcere…

Mare păcătos șobo ăsta. Mă întreb dacă se ducea în iadul sau în raiul șobolanilor.

Dar știm că mai toate experimentele cu șobo sunt făcute ca să se tragă concluzii la oameni. Clar, nu? Mă gîndesc că întreaga societate de consum se bazează pe plăcere. Noroc că e nevoie de bani, că altfel am muri mult mai repede. De plăcere.

Și așa se explică dependența de plăcere. Dependența de droguri, de cumpărături sau de altceva. Dar mă mai face să mă gîndesc la eutanasia. Moartea e urîtă, e suferință, personală și colectivă.

De ce în loc de sinucidere asistată, de eutanasia legiferată nu se pune în comerț un dispozitiv tip șobolanul fericit. Cine vrea, să încerce! Cine vrea să moară, iaka se poate. Moartea fericită vine și te ia atunci cînd ți-ie lumea mai dragă. Lumea – vorba vine…

O să fie mai dificil cu suferința de grup: reacția aparținătorilor nu va fi atît de fericită. Ceea ce mă duce cu gîndul la sinuciderile prin tăierea venelor în Imperiul Roman și la viața vegetativă a fumătorilor de opiu. Șobo, ok. N-are conștiință, nu are idee de bogăție, viitor, nu dorește să devină cineva, să realizeze ceva. Dar omul?

Mă întreb cît timp va trece pînă cînd cuiva, undeva, cumva va scoate o aplicație, un divais, ceva ce va stimula plăcerea dincolo de ceea ce știm pînă acum? Garda sus!

Dar nu trebuie să mergem prea departe ca să vedem că deja există un mecanism ce favorizează receptarea plăcerilor interzise: mișcarea teroristă ISIL. Stimulente: sex, iluzia că lucrează pentru Allah/Dumnezeu și curăță lumea de păcătoși și eretici, adrenalina din jocul de-a războiul și superioritatea dată de portul și folosirea armelor. La toate astea, asigurarea că moartea îi va duce în paradis unde este asigurată viața sexuală (deci din nou plăcere) veșnică cu 72 de fecioare (plăcere fără limite), adică cu 72 de femei doar ale lui.

Parc-ar fi paradisul șobolanilor…

 

Istoria Bisericii: Cine ne sunt aliații, cine ne sunt inamicii? (1)


De fapt ar trebui să fie (2) că am mai semnalat așa ceva. dar să începem de la zero. pardon. UNU!

Charles Strohmer în WHERE ISIS STANDS: US VS. EVERYONE ELSE part 1 of 2

(http://wagingwisdom.com/2014/09/24/where-isis-stands-us-vs-everyone-else-part-2-of-2/comment-page-1/#comment-490) spune că

,,And then came another historical disaster: the official conversion of the Roman Empire to Christianity in the fourth century. Noting that many people of the era called it “the triumph of Christianity,” Qutb called its Christianity’s “greatest calamity” (IRF).”

Adică: Și încă un dezastru istoric: convertirea oficială a Imperiului Roman din secolul al patrulea. Să luăm aminte că mulți din vremea aceea au caracterizat-o ca fiind ,,triumful creșnitismului”. Qutb a caracterizat creștinismul acela ca ,,cea mai mare catastrofă” (Islam: The Religion of the Future).

Și aici mi-am amintit de atîția creștini, mai ales penticostali (hei, aude cineva?) ce spun:

1. Între 313 cînd creștinismul a fost acceptat legal în Imperiul Roman și Reforma declanșată de Luther la 1517 nu a existat biserică.

2. Alții mai revoluționari și mai înguști că de la 313 cînd creștinismul a fost acceptat legal în Imperiul Roman și pînă la fenomenul din Azusa Street nu s-a pomenit lucrare a Duhului Sfînt.

Să nu uităm că Sayyid Qutb s-a alăturat Frăției Musulmane, scrierile sale au devenit recent motorul ideologic al extremismului islamic tip ISIL, Al Qaida. A fost executat în 1966, după ce a pus la cale (1954) asasinarea președintelui Egiptului Naser.

Chiar vrem să ne asemănăm cu el? Sau adevărul este chiar așa de limitat? Știu că istoria e plicticoasă. Doar că nu se poate nega. Islamiștii rescriu istoria. Ca și comuniștii. Dar despre asta în curînd.