Puterea


Despre ce este vorba-n viața asta? Despre putere. Copilul învață despre ea de la mama, tata, frați mai mari. Cînd puterii-îi lipsește dragostea copilul suferă.

La grădi și la școală tot despre putere-i vorba. Aici se încheie alianțe și se fac dușmani. Afli că e bine să fii de partea puterii. Și mai afli cum s-o cîștigi. Te pui bine cu puterea sau te pui rău. Dar ziua se încheie bine că ajungi din nou acasă.

Primul job este tot despre putere. Cineva are puterea să te pună la treabă, dar pentru asta te plătește. Sau te amendează dacă faci boacăne. Deja ai habar ce-i aia poliție, controale, protecția muncii, primă și amendă. Nu prea ai putere, dar îți dai seama că poți să ai o relație bună sau una rea cu puterea.

Intervine și religia, filosofia sau regulamentul care-ți transmite cine, cînd, cum și de ce are puterea, dacă se joacă cu ea, dacă e periculos să mai știu eu ce sau ce să faci să ajungi la putere.

Partidul ce era și mai este-n toate îți poate da sau lua puterea. Prin conspirații, lovituri de palat sau pur și simplu prin vot. E simplu și e complicat. Dar e despre putere.

Ai de gînd să ții de ea ca orbul de bîtă? Senzația puterii-ți dă aripi, șfung și stres. De cele mai multe ori tot din cauza puterii se moare. La propriu și la figurat.

Știu pe unul ce a avut toată puterea și a murit. Apoi a înviat. Cineva i-a dat din nou toată puterea în cer și pe pămînt. Specific. Nu ne-a dat-o nouă. Dar noi tot vrem să i-o luăm. De ce? Ca să fim ca el? Dar am murit ca el? Am înviat ca el? Ni s-a dat ceva așa cum i s-a dat lui? Am făcut noi ceva din ce a făcut el? Sau mai mult? Nu. Dar pretindem. Cînd n-am făcut? Am ajuns niște moaște. Nici măcar sfinte… Dar pretindem.

Viața dată peste cap (3)


O școală de teologie evanghelică din România. Speranțe, credință, entuziasm. Studiu, rugăciuni, predici, Biblie. Biserică.

Tineret, mult tineret. Școala are un confesional. Școala are și informatori. De exemplu medicul arondat școlii.

Confidențialitate? Pentru Numele lui Dumnezeu! Păcatul trebuie pedepsit! Exemplar. Sau discret.

Dragostea sau dreptatea? Dreptatea e mai ieftină. Dă rezultate mai rapide.

Destine frînte ca trestia. Spre slava cui? Oare ce scria Isus pe pămînt cînd au adus-o? Cum de au plecat toți?

A dispărut Biserica


This Church Will Disappear In Front Of Your Eyes - And It's Not A ...

Biserica s-a dat la fund. La fundul societății. Și a existenței sale. Dacă la început s-a crezut că Isus a murit datorită răstignirii pe cruce, acum se pare că există o altă cauză, una virală. Isus a fost răpus de Sars-CoV-2. Cel puțin pentru două luni. Cel puțin în România. Altfel cum se explică bisericile goale?

Biserici ce așteaptă învierea la peste o lună de la sărbătoarea Paștelor. Sau cum se explică starea de amorțire a ierarhilor?

La ce mai servește ierarhia bisericeasca în vreme ce biserica practic nu mai există? Nu mai sunt întruniri de comitete și comiții, au dispărut păcatele, nu se mai iau hotărîri, sfințenia s-a împămîntenit. Singura erezie e cea împotriva Covidului. Încalci porunca anti-covid? Ești declarat eretic de către statul secular, vecinii vigilenți și poliția coruptă. Cu biserica ești bine. Nu poți păcătui în timpul stării de urgență sau de alertă, fie ea și maximă. N-ai condiții!

Satana a fost parcă înlănțuit în gherla interdicției de circulație. Nu iese el de acolo prea ușor. În plus și cele trei zile, cîte a stat Isus în infern, au fost prelungite. Învierea, la momentul actual? Improbabilă. Pentru că n-a fost declarată. Încă așteptăm îngerul. Întruchipat de președinte, prim-ministru, ministrul de interne sau cel al sănătății. Ministru? Sinistru!

De parc-ar fi așteptat și Isus după un ordin de la autorități… Cînd ar fi venit? Sau unul de la autoritățile bisericești. Scuzați! Sinagogești…

Cineva spunea că definiția bisericii este dependentă de activitatea lui Pavel din FA. Numai cu așezarea de prezbiteri poate o biserică să existe. No, că-i bai! Acuma dacă nu-s prezbiterii la cîrmă, se scufundă biserica? Dacă organizarea și organizatorii s-au retras în penumbră biserica devine altceva? Sau dispare?

Ei, și iată că un înger, cu o trîmbiță sună re-deschiderea biserciilor. La ordinul cui? Ce mai contează! Înapoi la rutină. La ghezăringurile noastre. La ce făceam înainte. De ce să schimbăm ceva? De ce să nu perfecționăm ce avem? De ce să facem ceva ce n-am făcut vreodată? Nu ne sperie pe noi un virusel…

Întrebarea ce se pune în curînd datorita dispariției bisericii, este dacă biserica va reveni pe scena societății așa cum era înainte de pandemie în forma/formele actuale vizibile sau se va întîmpla ceva ce nu s-a mai întîmplat pîn-aum? Se va diversifica biserica? Va dispare sau se va transforma?

Frica noastră, sau mai bine zis fricile noastre, vor învinge misiunea noastră? Care frici? Frica că suntem singuri, puțini, nesemnificativi sau lipsiți de relevanță. Frica de a spune lucrurilor pe nume. Frica de adevăr. Frica de a păși pe teren nesigur. Frica de necunoscut. Frica de a fi noi înșine.

În esență frica de moarte. Sau cine știe, frica de învierea. De cea adevărată!

În esență, soluția se găsește tot la cel ce a înviat: Biruiți pentru că și eu am biruit lumea! Doar că mai întîi el a murit făcînd ce n-a făcut nimeni pînă la el.

Nu-l atinge, este doar al meu!!!


Amintiri din 2014:

S-a decis. Planificarea făcută, armele adunate, proviziile cumpărate, adepții înștiințați. Dușmanii otrăviți, nehotărîții închiși, trădătorii lichidați.

Asaltul n-a durat mult. Capturați, Ana și Caiafa fură aruncați de pe ziduri aidoma Izabelei. Tot e bun la ceva sanhedrinul…

Irod sfîrși înjunghiat de cel ce păzea pragul. N-a ajuns să se trezească bine în dimineața aceea. Soldații lui trecură de partea răsculaților sau își găsiră sfîrșitul sub loviturile sicarilor. Partida sa fu spulberată după cîteva raiduri bine țintite. N-a mai fost nevoie de arestări.

În primele ore ale dimineții ștafeta de la Cezarea confirmă căderea cetății în mîinile nazirenilor. Apoi sosiră alte vești îmbucurătoare. Împărăția se extindea rapid. Luate pe nepregătite, trupele romane fuseseră copleșite și nimicite.

Garda templului cedă după cîteva zile toride. La rugămințile  familiilor lor fură cruțați după care jurară să lupte de partea noii conduceri. Cei 12, simbolizînd triburile lui Israel se întîlniră în aceiași zi în consiliu. Decretară Israelul împărăția lui Dumnezeu, iar Isus deveni împărat. Mai dădură cîteva decrete pentru bunul mers al statului.

1. Curtea neamurilor este desființată.

2. Accesul la Templu este permis de acum înainte doar evreilor.

3. Altarul nu poate fi atins decît de Isus.

4. Nimeni nu-l atinge pe Isus, e doar al evreilor.

# Cîteva idei, cum ar fi continuat toate astea?

O dată, de două ori, de trei ori. Adjudecat?


Fariseii și cărturarii, din a căror tagmă fac și eu parte, așteptau. Ce așteptau? – se întreba mulțimea. Așteptau să vadă ceva. Dacă Isus (sau Iisus) nu va zice cumva ,,În numele Partidului conservator iudeu, scoală-te și umblă!ʽʽ

Dar, n-au auzit așa ceva. Ce s-ar mai fi bucurat! Ce s-ar mai fi veselit! S-ar fi zguduit templul de laude! Rugăciunile noastre au fost ascultate – ar fi strigat ei.

Ba vestea s-ar fi dus pînă hăt-departe… Neamurile s-ar fi temut! Romanii s-ar fi fost alarmat. Înarmat și concentrat. Din toate colțurile imperiului. Și ar fi venit la Ierusalim. Mai repede. Mai groaznic. Nasol de tot.

Ar fi fost fără răstignire între doi tîlhari, cum era prorocit. Fără purtarea crucii – că n-ar mai fi fost timp. Doar cu execuții. La grămadă. Fără pază la mormînt. Și fără înviere. Poate cel mult cu una politică. Că n-ar mai fi existat ucenici. Ar fi fost și ei pe cruci. Cu Iuda-n frunte. Devenit erou național. Cu un nume glorios și predestinat: Iuda.

Făra Toma. Fără Galileea. Și fără ridicare la cer. De unde n-ar mai fi venit Mîngîietorul…

O dată.

Patruzeci de ani mai tîrziu a doua șansă. Trei conducători iudei se luptă pentru controlul asupra Ierusalimului cînd acesta era asediat de Titus cu circa 80000 de soldați. Poate sub numele lui Isus s-ar fi unit ca sa nu se lupte între ei. Cine știe?

Romanii cuceresc orașul, incendiază templul, răstignesc o mare parte dintre evrei, cei rămași vii după asediu devin sclavi. Israelul este aproape desființat.

De două ori.

Prin 132-135 răsculatul Bar-Kobha sau Simon Ben Kosiba a fost continuatorul luptei pentru eliberarea poporului evreu de sub jugul roman. Continuatorul lui Isus (sau Iisus). Nu ucenicii. Nu Biserica. Bar Kobha a bătut monedă. Cu fațada Marelui Templu și inscripția Pentru eliberarea Ierusalimului. Ba unii spun că a dat sfoară-n țară ca ar fi Mesia, primit cu ramuri de finic. A pierdut. Din nou jale. Israelul este risipit.

Dumnezeul iudeilor nu s-a arătat pe Muntele Templului. Nu și-a salvat Templul, nici orașul. Nu s-a arătat nici un înger. Sau poate s-a arătat, dar cei ce l-au văzut au murit. Să fi fost o judecată? Israele, Israele, dacă-ai fi luat aminte…

Ar fi fost a treia oară.

Ce lecție ar fi de învățat din ce a făcut și cine a fost Isus și ce ar fi vrut oamenii să facă din el? Ei l-ar fi vrut rege. Naționalist. Și conservator, ca fariseii ce dădeau chiar 10% din iarbă Domnului. De parcă nu toate erau ale Lui… Să impună mai abitir legea. Să fie totul alb sau negru. Israelul alb, restul negru. Ce femeie din Sidon, canaanita aia, ce sutaș roman, ce vameși, prostituate și banchete cu vin? La post, rugăciune și Templu! Că altfel vin romanii și impun legile lor!

De ce a riscat Isus? De ce a mers pe schimbarea inimii, nu a legilor? Nu putea fi cel mai bun rege al iudeilor? Cel mai bun ambasador la Roma? N-ar fi cîștigat chiar Roma? Închipuiți-vă o Romă iudee… Cu un templu a lui Yahwe în capitala imperiului. Cam ca o biserică în Constantinopol? Cam așa…

Și totuși de ce a preferat Dumnezeu să aștepte încă două mii de ani în loc să se întronizeze în Ierusalim prin AD 36? Nu era mai simplu? Mai logic? Mai aproape de așteptările poporului?

Pentru că poporul poate întroniza doar un om, nu un Dumnezeu. Pentru că n-a vrut să inaugureze un regat al prosperității. O epoca de aur cu moarte. Cu politică. Cu alianțe. Cu inamici. Cu democrație. Sau fără.

De aceea între politică și evanghelizare aleg evanghelizarea. Chiar dac-ar fi să mor pentru asta. Chiar dacă unii le aleg pe amîndouă. Chiar dacă politica o să-mi închidă biserica. Pentru că politica poate să-mi închidă biserica, dar nu mă poate opri să fiu ceea ce sunt. Adjudecat?

Cristos n-a murit pentru politică. Nici ca să conducem noi lumea. Nici ca să conducă el lumea. Ci ca să o salveze din halul în care a ajuns de coruptă la toate nivelele, el regele Universului.

Divorț creștin în stil românesc (1)


Divorțul este o treabă serioasă. Dar ca să nu tragă direcția într-o parte să echilibrăm situația încă de la început, făcînd clare definițiile, ca-n DEX și Biblie:

DIVÓRȚ, divorțuri, s. n. 1. Desfacere pe cale legală a unei căsătorii. ◊ Loc. vb. A da divorț = a intenta acțiune de divorț; a divorța. 2. Fig. Nepotrivire, dezacord între două lucruri, acțiuni, idei etc. – Din fr. divorce, lat. divortium.

DIVÓRȚ s.n. 1. Desfacere a unei căsătorii pe cale legală. 2. (Fig.) Ruptură, separare. [Var. divors s.n. / < lat. divortium, cf. it. divorzio, fr. divorce].

DESPĂRȚÍRE, despărțiri, s. f. Faptul de a (se) despărți. 1. Separare; momentul când cineva se desparte de altcineva sau de ceva; timpul cât cineva stă despărțit; despărțit1. 2. Divorț. 3. Diviziune, împărțire, segmentare. ♦ (Concr.) Despărțitură. ♦ (Înv.) Circumscripție (polițienească sau administrativă); p. ext. localul unde erau instalate birourile unei circumscripții. – V. despărți.

Și ca în Biblie:

Maleahi 2:16 ,Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie, -zice Domnul, Dumnezeul lui Israel, -şi pe cel ce îşi acopere haina cu sîlnicie, -zice Domnul oştirilor. -De aceea, luaţi seama în mintea voastră, şi nu fiţi necredincioşi!„

Matei 5:31. S-a zis iarasi: „Oricine isi va lasa nevasta sa-i dea o carte de despartire.” 32. Dar Eu va spun ca oricine isi va lasa nevasta, afara numai de pricina de curvie, ii da prilej sa preacurveasca; si cine va lua de nevasta pe cea lasata de barbat preacurveste.

Marcu  10: Au venit la El Fariseii; şi, ca să -L ispitească, L-au întrebat dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta.Drept răspuns, El le -a zis: ,,Ce v’a poruncit Moise?„,,Moise„, au zis ei, ,,a dat voie ca bărbatul să scrie o carte de despărţire, şi s’o lase.„Isus le -a zis: ,,Din pricina împietririi inimii voastre v’a scris Moise porunca aceasta.Dar dela începutul lumii, ,Dumnezeu i -a făcut parte bărbătească şi parte femeiască.De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa.Şi cei doi vor fi un singur trup.` Aşa că nu mai sînt doi, ci sînt un singur trup.Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.„10 În casă, ucenicii L-au întrebat iarăş asupra celor de mai sus.11 El le -a zis: ,,Oricine îşi lasă nevasta, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte faţă de ea;12 şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul, şi ia pe altul de bărbat, preacurveşte.

Luca 16: 18 Oricine îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbatul ei, preacurveşte.
 
(editorul pe blog îmi joacă feste probabil marcat de importanța postului…)

Înțelesul laic al divorțului este o despărțire legală sau ruperea căsătoriei. Nu se spune nimic despre urmări, efecte, consecințe. Spre deosebire de înțelesul laic, Biblia vine cu ceva în plus.

În VT exista posibilitatea cărții de despărțire, adică a eliminării rușinii despărțirii cînd femeii i se dădea o adeverință cum că a fost căsătorită legal și că acum a fost des-căsătorită tot legal. Adeverința venea din partea bărbatului și îi lăsa femeii des-căsătorite de bărbat posibilitatea să încheie o altă căsătorie fără să mai fie fecioară. După părerea mea o slabă și egoistă reparație. Dar dacă intrăm în detalii aici murim!

În NT e un pic mai detaliat. În Matei apare clauza infidelității conjugale.  În Marcu Isus spune că Moise le-a făcut un hatîr bărbaților căle era milă de ei, de cei cu inima împietrită. Deci femeile sunt scoase din cauză. Ciudat. Apoi e ciudat că Isus îi pasează lui Moise responsabilitatea dării cărții de despărțire.

Nu Dumnezeu a dat Legea? Ba da! Cade vreo iotă din ea acum din cauza lui Moise, cel ce l-a văzut pe Dumnezeu și i-a vorbit față la față? Niet! Apoi nu știa că toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte și să dea înțelepciune în neprihănire? Ba da. Ce hermeneutică domle! Toată Scriptura? (Și aici iar avem noi principii selective că VT este descriptiv nu normativ și altele de felul ăsta.) Nu-mi vine să cred!

Dar relaxați-vă, în Marcu este clar: Isus este provocat de farisei să răspundă la o întrebare despre care se discuta la fel de aprins ca și acum: e păcat sau nu să divorțezi? După cîte mii de ani de la darea Legii? Și noi după cîte mii de anii de la discuția în cauză? 2000 de ani. Să nu mai spună cineva că nu suntem înțepeniți în timp. Să nu uităm că Isus era ispitit de farisei. Ca urmare dacă nu se declara de acord cu părerea lor, era catalogat călcător al Legii și își pierdea credibilitatea în societate. Oare nu este exact vorba despre acest lucru și azi în contextul nostru? Cum să îți păstrezi credibilitatea fără să fi declarat păcătos sau liberal? Greu, dar nu imposibil… Nu degeaba Isus nu s-a căsătorit, nu?

De remarcat că Isus vorbește în toate instanțele de omul (sau femeia) care are ca scop divorțul în vederea unei alte căsătorii, mai favorabile. Pe vremea aceea nu-ți făceai de cap cu următoarea femeie fără să te știe cineva. Comunitățile erau stabile, semite și arhaice. Ce vreau să spun? Toată lumea cunoștea pe toată lumea și era clar din ce cauză divorța și apoi se recăsătorea cineva. Nu existau secrete. În caz de infidelitate Isus a spus că fie, ai dreptul să divorțezi. Dar dacă îți abandonezi nevasta o expui păcatului. Dacă îți abandonezi nevasta ca să te căsătorești din interes (că aialaltă îți place mai mult din diverse motive) păcătuiești.

Ca urmare divorțul sau despărțirea urîtă de Dumnezeu este păcat, dacă se are în vedere un interes ce era de fapt satisfăcut în/prin căsătoria inițială. Divorțul e un legămînt, un jurămînt care este rupt, este o nedreptate omenească premeditată săvîrșită în vederea atingerii unui scop (indiferent care ar fi ăla).

Am cam dat din pix, dar nu am ajuns decît la începutul începutului. Dacă vorbim despre contextul (sau contextele) în care sunt plasate învățăturile avem iar ce discuta. De exemplu în Matei rostirea lui Isus se găsește în contextul ispitei și păcătuirii sexuale. Înainte de a divorța de femeia cu care ești căsătorit trebuie să conștientizezi că ai păcătuit dacă ai poftit la alta și ești invitat să îți scoț ochiul, să îți tai mîna. Isus nu specifică să îți scoți ambii ochi și să îți tai ambele mîini, că vorba aia, nu ai avea cu ce să vezi să faci treaba asta și nici cu ce să mai îți tai a doua mînă. Clar?

Ca urmare, unii interpretează restrictiv divorțul și spun, ai divorțat ești un mare păcătos, nu mai ești bun de nimic. Ei fiind niște păcătoși mai mici. Alții interpretează mai puțin restrictiv divorțul și spun: ai divorțat, ști tu de ce, știe și ea. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie. Adică get on with life! În afară de divorț mai sunt și alte lucruri mult mai importante de făcut și crezut.

Și apoi vin unii ca și fariseii cu ispite de genul, dar dacă… Pentru cazuistică, dialog cu fariseii și saducheii, postul următor mai vesel și mai fariseic.

Cine stă strîmb şi judecă drept?


Ce plină de înţelepciune e vorba poporului nostru care spune „să stăm strîmb şi să judecăm drept”. O aluzie la cei ce fac contrariul, adică stau drept şi judecă strîmb, aşa cum se întîmplă de multe ori din păcate. Nu e cazul să analizăm acum de ce fac asta, dar evident, cîndva, vom ajunge şi acolo.

Să presupunem că există un observator neutru, exterior, ce analizează modul cum Isus dialoghează cu profesioniştii religiei din vremea sa. Ce ar constata acesta? De fiecare dată cînd este întrebat, Isus răspunde tranşant, dar atunci cînd i se pun întrebări capcană, le evită, nu cu diplomaţie sau cu linguşeli la adresa inchizitorului, ci cu o întrebare care-l face să amuţească pe inchizitor pentru că i se descoperă nimicnicia sufletului.

Indiferent cine era inchizitorul, adevărul şi numai adevărul, îl făcea să cedeze. În faţa adevărului unii se ascundeau de ruşine, alţii plecau scrîşnind din dinţi. Se poate constata că  Isus nu i-a menajat decît cu mici, extrem de mici excepţii, pe conducătorii religioşi, pe farisei, saduchei, pe cărturari, preoţi şi leviţi şi pe învăţătorii Legii. Un pic pe Nicodim, dar nu prea tare.

Era oare normal să facă aşa?

Dincolo de vorbele originale ale lui Isus, pline de acuzaţii că mai-marii religioşi erau ipocriţi, autorii evangheliilor dezvăluie interesele lor politice şi financiare. Care o fi fost intenţia lor atunci cînd au expus zoaiele celor ce se considerau mari, importanţi, indispensabili atît pentru popor cît şi pentru Dumnezeu?

Dar dincolo de această întrebare aparent incomodă rămînem cu o alta întrebare: i-a iubit Isus pe farisei? Sau altfel spus, era Isus apropele profesioniştilor religiei iudee? El le spunea ucenicilor săi să-şi iubească duşmanii. Oare nu trebuia să facă şi el la fel, atunci şi acolo? Oare cel ce povestea pilda samariteanului milostiv nu putea să le declare fariseilor, saducheilor, învăţătorilor legii şi cărturarilor, ba şi marilor preoţi că îi iubeşte? Sau ca să o punem mai sofisticat, mai teologic, de ce Isus nu îi identifică pe aceştia cu aproapele său? Existau raţiuni pentru care el nu putea fi aproapele lor? Chiar aşa, de ce nu le-a spus Isus acestora că îi iubeşte sau de ce nu i-a iubit?

Saducheii, fariseii sau simpli învăţători ai Legii erau taxaţi imediat de Isus. Nu pentru că deviau flagrant de la litera Legii, ci pentru că voiau să-şi impună propria învăţătură, una „superioară”, mai ceva ca Legea. De unde le-o fi venit oare ideea asta? Şi nu cumva era o idee bună?

Chiar aşa, oare nu era bine că fariseii zeloşi dădeau zeciuială şi din mentă, de exemplu? Cine ştie, poate aveau dreptate…

Fariseii voiau să iasă în evidenţă faţă de evreii obişnuiţi, ce nu-şi băteau atîta capul cu religia. Dar cum să facă asta? Puteau face ceva nou sau puteau să se conformeze cu mare stricteţe regulilor. Dar dacă intri într-un joc ca acesta există nişte riscuri. Dacă aduci ceva nou există riscul ca non-comformismul tău să fie declarat erezie. Pe de altă parte, dacă te comformezi prea mult regulilor, devenind un rigorist în adevăratul sens al cuvîntului, te transformi în judecătorul tuturor celor care nu se ridică la “înălţimea” ta. Dar nu rişti decît să ţi se spună că faci pe sfîntul sau că eşti un pic prea deplasat şi viaţa ta se învîrte în jurul aceleaşi idei, adică ai un fix.

Pericolul în ambele cazuri apare atunci cînd vrei să îţi impui altora propriile standarde, pentru că în ultimă instanţă convingerile în domeniul religiei ţin de libertatea de conştiinţă, nu de lipsa libertăţii. Aviz amatorilor!

În vremea lui Isus fariseii se (auto-)scoteau în evidenţă, de parcă erau gazeta de perete a cultului iudeu. Un fel de „Farul iudaismului”. Comportamentul lor indica cu cît erau mai sfinţi în comparaţie cu ceilalţi. De fapt nu cu mult, doar cu unele detalii, dar adăugate la fiecare capitol al vieţii se cumulau astfel că le definea inconfundabil partida.Unii chiar îi invidiau! (În treacăt fie spus, mulţi teologi recunosc că între farisei şi Isus existau foarte multe asemănări.)

Deci, cum făceau?

Păi, de exemplu dădeau zeciuială. Din ce? Păi, din mentă 10%, din mărar 10%, din încă ceva 10%, din altceva încă 10%, şi uite aşa umflau 40 de procente la capitolul superioritate şi merite! Aţi auzit de cineva să intre în panică că i s-a terminat mărarul sau menta? Poate ţaţa Veta cînd punea murături sau făcea ceai, dar nu se murea din asta. Aşa că tot atît conta zeciuiala lor pentru un om normal. Pentru alţii însă…

Păi dacă am uitat să dau zeciuială din păstrînaci? Mama mia! Imaginaţi-vă, cu puţin efort, un comitet de investigare al comunităţii fariseilor, în care un fariseu mai simplu este acuzat că n-a dat zeciuială din vrăbiile ce îşi făcuseră cuib sub acoperişul său! O sfeclea!

Interesant sau poate ciudat este faptul că Isus nu aminteşte vreodată că Iuda ar fi trebuit neapărat să plătească acei 10% din banii pe care îi primeau ei. Nici nu se dă exemplu în domeniul acesta. N-ar fi sunat bine, pentru posteritate şi pentru binele material al bisercii Domnului o chestie de genul:

„Unii dintre ucenicii ce se certaseră cît era bine să pună în perş. Unii spuseseră 10%, cum zice tradiţia, alţii 90% pentru Domnul şi ei să rămînă cu 10%. Dar Isus le-a zis: Adevărat vă spun vouă că numai cei ce dau cît mai mult vor ajunge în sînul lui Avraam. Ferice de voi va fi dacă o să aduceţi la casa Domnului întîile roade, să cinstiţi casa Tatălui meu, ocupată vremelnic de cei ce mă vor da la moarte!”

N-ar fi dat apostolii, ucenicii în general, clasă la dărnicie fariseilor, tuturor zgîrciţilor din partida corbanului materialist? Cuvîntul biserică ar fi devenit sinonim cu „bancă”. Şi totuşi încercaţi să evaluaţi doar averea imobiliară a Bisericii (în 1990 era evaluată la 700 de miliarde de dolari) şi imaginaţi-vă ce s-ar poate face cu toţi banii ăia. Nu faceţi asta dacă vă duceţi la culcare. Riscaţi să nu dormiţi toată noaptea!

Mi se pare extrem de elocvent faptul că atunci cînd vine scadenţa dării cezarului, se găseşte un peşte cu un ban în burtă, numai bun pentru taxele imperiale. Oare de unde provine banul? O fi fost pierdut de un fariseu prea zelos ce voia să dea zeciuială şi din algele din fundul grădinii sale şi i-a căzut din buzunar pe cînd le recolta.

Alt capitol, cel al rugăciunii.

Unde se făceau rugăciunile în mod obişnuit? Păi prin case, cu diferite ocazii şi în sinagogi. Dar locurile astea nu erau destul de vizibile. La colţurile străzilor e aglomeraţie? Acolo era locul cel mai bun, pentru o mai mare audienţă. Dar nu numai acolo. Iată un dialog pe care unul dintre fariseii moderni l-a avut cu un confrate mai naiv:

„La ce „sinagogă” te duci dumnică?”

„Păi la sinagoga din Cucuieţii din Deal”

„Ce??? Îţi dai seama că dacă te duci acolo te aud doar 30 de oameni? Dacă te duci la sinagoga din Arad-city te vor auzi 400?”

„Hmmm!”

Intrigaţi că nu reuşeau să influenţeze spiritualitatea, moralitatea şi identitatea unui popor ca Izraelul, fariseii şi-au îndreptat frustrarea spre cel care îi concura cu succes de unul singur şi atrăgea masele ca niciunul dintre ei: Isus. De aici alinierea cu ceilalţi participanţi  roşi de gelozie şi invidie.

Dacă stăm un pic strîmb, dar cugetăm drept, observăm că spre sfîrşitul umblării sale pe pămînt era limpede că Isus este dat în mîinile celor care acţionează după Lege, dar contrar spiritului ei. În ciuda faptului că nu le demontează punct cu punct acuzaţiile, Isus este achitat în prima fază de Pilat, adică de autoritatea supremă de pe pămîntul Palestinei. Să fie Pilat şi nu liderii religioşi ai momentului mai capabil să discearnă adevărul în cazul lui Isus? Statul să fie mai obiectiv ca “Dumnezeu”? Periculoasă afirmaţie!

Pilat îl abandonează pe Isus doar atunci cînd a fost părăsit de toţi. Numai după ce poporul instigat de somităţile religioase se dezic de Isus şi optează pentru asasinul Barnaba, Pilat îl execută pe Isus. Deci neiubiţi de Isus, capii iudaismului ce îl urăsc de fapt, îl dau la moarte. Ar fi trebuit Isus să le spună că-i iubeşte, să dea mîna cu ei, să îi privească în ochi şi să le spună “Shalom”? Să stăm strîmb şi să judecăm drept! Să nu fim farisei!

Isus, Pavel şi armele: 2COR4:6 and JN8:12


sursa  http://news.bbc.co.uk/2/hi/americas/8468981.stm

British soldier uses the new Advanced Combat Optical Sight
 

Coded references to biblical passages are inscribed on gunsights widely used by the US and British military in Iraq and Afghanistan, it has emerged.

The markings include „2COR4:6” and „JN8:12”, relating to verses in the books of Corinthians II and John.

Trijicon, the US-based manufacturer, was founded by a devout Christian, and says it runs to „Biblical standards”.

But military officials in the US and UK have expressed concern over the way the markings will be perceived.

The company has added the references to its sights for many years, but the issue surfaced only recently when soldiers complained to an advocacy group.

Raised lettering

Versions of Trijicon’s Advanced Combat Optical Gunsight (Acog) are used by the US Special Operations Forces, the US Marine Corps and the US Army.

 

Britain’s Ministry of Defence has just ordered 480 Acog sights for use on its new Sharpshooter rifles – to be used by troops in Afghanistan. Other versions of the Acog sight are „widely in service”, the ministry says.

The inscriptions are subtle and appear in raised lettering at the end of the stock number.

John 8:12 reads: „When Jesus spoke again to the people, he said, ‘I am the light of the world. Whoever follows me will never walk in darkness, but will have the light of life.”

The nod to part of the second letter of Paul to the Corinthians, found on the company’s Reflex sight, references the text: „For God, who said, ‘Let light shine out of darkness,’ made his light shine in our hearts to give us the light of the knowledge of the glory of God in the face of Christ.”

An MoD spokesman told the BBC the ministry appreciated the biblical references could cause offence and was talking to its supplier, but was „not aware at the time of purchase that these markings had any broader significance”.

‘Propaganda tool’

The US Defense Department is a major customer of Trijicon’s, signing deals for $66m (£40.3m) of the company’s products in 2009 alone.

 

On 14 January, the MRFF received an e-mail, purportedly from a Muslim US Army infantryman, complaining about the markings.

„Many soldiers know of them and are very confused as to why they are there and what it is supposed to mean.”

The email adds: „Everyone is worried that if they were captured in combat that the enemy would use the Bible quotes against them in captivity or some other form of propaganda.”

MRFF president Mikey Weinstein says the inscriptions could give the Taliban and other enemy forces a propaganda tool.

„I don’t have to wonder for a nanosecond how the American public would react if citations from the Koran were being inscribed onto these US armed forces gunsights instead of New Testament citations,” he said.

The company states on its website: „We believe that America is great when its people are good. This goodness has been based on biblical standards throughout our history and we will strive to follow those morals.”