Un alt șibolet în societatea românească: familia


Periodic apar evenimente ce polarizează societatea românească. Este normal. Este normal să se dea declarații pro sau/și contra. Este normal ca unele instituții să ia atitudine sau să se sesizeze. Libertatea cuvîntului este garantată de constituție. În rest, felul cum este rostit cuvîntul variază de la individ la individ, de la instituție la instituție.

Contează și care este tonul oficial, dar contează care este ecoul acestuia printre cei de jos. Nu de alta, dar de la vorbe la acțiune este doar un pas, uneori chiar foarte mic. Distorsionarea accidentală sau premeditată a adevărului, atitudinea față de celălalt interlocutor sau față de publicul larg poate aduce avantaje sau dezavantaje. Au căzut guverne, s-au destrămat coaliții, s-au produs falimente, au izbucnit crize financiare și s-au declarat războaie din cauze aparent banale. Să nu uităm că în cele din urmă s-a ajuns la concluzia evidentă că cheltuielile au fost incomparabil mai mari față de beneficiile obținute. Dar era prea tîrziu.

Mai trebuie să evidențiem că în România lucrurile se desfășoară cam anapoda. În general. N-aș mai vrea să mai dau exemple, că le știm cu toții. Și acum, familia!

De fapt, discuția începuse în urmă cu ceva vreme, cu marșul rușinii cînd s-a mărșăluit împotriva păcatului (ziceau unii, acum vreo zece ani și mai bine). A continuat cu cazul Bodnariu și acum dăm nas în nas cu familia clasică sau cea formată din parteneri.

Bine că nu suntem somați să luăm poziție, să semnăm o declarație că ne situăm de o parte sau alta. Și cine știe, să fim presați să abjurăm. Sau să sacrificăm pe vreun altar Atunci ar fi mai grav. Dar indiferent cum ar fi, este vorba despre ce credem sau mai precis, ce cred eu sau ce crezi tu despre acest subiect. Asta la prima vedere.

Pentru că așa cum nici un verset din Scriptură nu se tîlcuiește singur, nici poziția unuia sau altuia cu privire la familie nu se poate fundamenta doar pe declarațiile de genul Dumnezeu a inventat familia compusă dintr-un bărbat și o femeie. Pe motiv că la început, iertată să-mi fie observația, cel puțin urmașii lui Adam și Eva au trăit într-un incest inevitabil. Dar să nu deviem de la subiect. Nu știm cum bărbatul a luat mai multe soții și bănuiesc că nu era păcat de vreme ce însuși Iacov/Israel a avut cîteva, ba a avut și cîteva țiitoare și copiii lor au făcut parte din poporul ales. Oare o fi aici o lecție pentru biserică? Care? (Care lecție, care biserică…)

Ei, și acum despre familie și poziție. Deci definim sau nu definim familia, nu este cădere din har. Oricum definiția familiei nu se dă în Noul Testament. Apoi, să nu uităm că azi poporul ales nu mai este legat de țara promisă, de moștenirea pămîntului de acolo, de neamestecarea cu neamurile. Noi suntem neamurile alea și relațiile din societate nu se mai bazează pe proprietatea asupra pămîntului. Ierusalimul este cel ceresc, după cum și Canaanul este undeva fără adresă geografică. Ba de ceva timp cineva a spus că-i mai bine să vinzi tot ce ai și să dai la săraci ca să ai o comoară în ceruri. Și ce-i rămîne familiei? Poate credința. Și mîntuirea.

Dar nu uitați, niciun verset nu se tîlcuiește monosilabic, fără ochelari pe nas și fără să întrebi în stînga și-n dreapta. Drept care trecem la un alt nivel.

Cine m-a chemat pe mine să impun ceva, să somez pe cineva că dacă nu se conformează o să-l dau afară din sinagogă, o să-l chem la judecată în fața sinedriului, o să-i închid, o să-i demolez locașul de închinare și în cele din urmă o să-l ard pe rug. Și cenușa o să i-o împrăștii între cele patru zări, dar mai ales o să-i șterg numele din Cartea Vieții?

Care instituție întreagă la minte, care exponent al credinței în vreun Dumnezeu ar putea să facă asta pretinzînd că respectă întrutotul un Dumnezeu al dragostei care crede totul, suferă totul, acopere totul? O fi dumnezeul musulmanilor? Sau al ateilor? Poate!

Mă întreb de ce o fi murit pe cruce un Dumnezeu care a creat universul? Mă întreb de ce n-a chemat legiunile de îngeri sau de ce nu s-a încruntat puțin la omenirea asta stricată… Poate că a vrut să ne dea o lecție universal valabilă în ceea ce privește puterea, vulnerabilitatea, adevărul, mila, dragostea și cine știe mai cîte care nu le încap toate cărțile care s-au scris pînă-n ziua aceea… Dar același Dumnezeu va veni pe nori, va veni cu judecata și răsplata. Atunci va veni sfîrșitul pentru că va fi un nou început.

PS Dacă tot ne pronunțăm în chestiuni sexuale pe care nu le aprobăm, ce facem cu vrăjitoarele alea? Sau nu mai mai crede nimeni în așa ceva?

Pulsul zilei de 28.07.2014: Cu Biblia-n mînă și cu fatwa-n buzunar


sursa:http://chasblogspot.blogspot.ro/2008/09/homer-simpson-joins-micky-mouse-fatwa.html

Cîteodată-mi vin idei. Nu din alea mari că pe alea le-aș ține minte mai bine. Îmi vin, îmi trec, le uit, mi le amintesc și tot așa pînă, mă chinuie mai mult și încep să scriu. Scriu mai bine cînd sunt provocat de vreo minune. Dar mai ales de o prostie. Și cel mai cel cînd prostia este gigantică. La fel pățesc cu nedreptatea. Fără să știe a pus bunică-mea un spirit de dreptate-n mine de cred că la judecată o să cer o sentință mai severă. Cel puțin pentru mine.

Poate de aici li se trage și altora. Alb sau negru. Vinovat sau nevinovat. Dac-ar fii așa de simplu… Dar se pare că e mai mult vinovat și vinovat. Un fel de tribunal revoluționar, al poporului, al revoluției sau contra-revoluției. O curte marțială. Ei sunt într-un război continuu. Sunt războinicii luminii. Fiii neprihănirii. Pămîntești, nu eterne. Cei fără pată. Cu o misiune de îndeplinit. Vorba cîntecului: „Avem o țară, o datorie, o misiune de veacuri de îndeplinit!”

Mă întrebam cum prețuim noi creștinii sacrificiul de sine. Dacă e în favoarea noastră sau îl facem noi, e bine. E bun. E „de la Domnul”… Dar dacă e pentru dușmanii noștri, așa cam ca și cel al samariteanului pentru israelitul jefuit de israeliți? Sincer? Nu cred că putem concepe așa ceva! Pentru că altfel nu se explică o interpretare a Bibliei de genul: „Bre ereticule, eu sunt de partea lui Dumnezeu și așa scrie-n Biblie!”

Adică pe lîngă faptul că greșești, greșești împotriva lui Dumnezeu, ceea ce eu nu fac și pentru că faci asta iaca-ți dau primul cu piatra-n cap (blog). Veniți și m-apărați, că m-omoară ereticu! Și mulțimea sare, că nu trebuie să citească decît ultimul rînd. E ieftin și rapid.

Și ca să satisfacem și setea de sînge să facem încă o paralelă. Una ortodoxă. Un autor de manual (Nu vă spun din care, nu vă spun numele lui. Căutați!) zicea că minunea cea mare nu este atunci cînd Dumnezeu iartă păcatele, ci atunci cînd Dumnezeu iartă păcatele la absolvirea ce o dă preotul. Mă iertați pentru exprimarea catolică!

Tot așa, prostia cea mare nu este cînd creștinul neghiob dă cu fatwa împotriva „ereticuluiˮ, ci cînd mulțimea se dă de partea neghiobului și-l omoară cu pietre. Mulțimea indignată n-are timp de judecat, de citit, de rumegat. Ea aplică sentința. Sentința e dată după felul cum gîndește gloata. Aceiași care a strigat Răstignește-l, răstignește-l! Aceiași ce omoară creștinii doar pe baza unei bănuieli că au spus ceva despre Muhamad sau Coran.

Neghiobi plus gloată plus pietre egal violență. Fizică. Verbală. Scrisă.

Numai neghiobii-l apără pe Dumnezeu. Dumnezeu n-are nevoie să fie apărat. El este.