Note teologice de subsol (2)

sursa: http://scottpaeth.typepad.com/main/2014/05/the-barth-that-failed.html (merită citit articolul!)

Fără să reiau premisele primei mele note teologice de subsol aș mai adăuga ceva ce la noi în general nu se știe și ca atare se fac afirmații (puțin spus!) hazardate. Unul dintre foștii mei profesori, o somitate în materie și un geniu în gîndire, afirma într-un spațiu restrîns, dar avizat, următorul lucru:

Avusese ocazia să fie prezent la decizii importante (altele decît exmatricularea vreunui student rebel, alegerea culorii perdelelor de la ferestrele uniunii :-)). Erau prezente somități ale teologiei din întregul spectru evanghelic. A fost surprins să constate două lucruri.

Primul: atunci cînd deciziile implicau o deviație așa-zis liberală, spre surprinderea sa, unii teologi considerați liberali votau pentru o rezolvare evanghelică conservatoare.

Al doilea: între scrisul unui teolog catalogat ca liberal și predicarea sa exista o mare diferență, în sensul că predicarea nu devia de la conținutul evangheliei.

Aceste două enunțuri mi se par de bun augur, mai ales acum cînd Internetul este bîntuit de tot felul de demoni mai mult sau mai puțin personali, ce par să excludă (cine citește să-nțeleagă!) mai degrabă decît să îmbrățișeze frații.

Ca atare, melițele unor internauți de origine română marcați de liberalismul inexistent în teologia românească ar trebui să se oprească, cel puțin din considerente tactice: se fac de rîs. În România n-a existat și nu există pericolul teologiei liberale. Acest pericol a fost inventat (se știe de cine) pentru a plăti polițe.

Revenind la promisiunea din postul anterior, adică 1. teologia unui mare teolog evoluează; 2. cîteodată există e deosebire între ce crede un teolog și ce scrie același teolog, aș mai adăuga:

Dacă cineva (cu excepția ortodocșilor ce nu-l agrează deloc) îl citește cel puțin pe Augustin, va observa, dacă este dotat cu un minim de aparat critic, că acesta are, să zicem așa, o teologie de început, una de mijloc și alta, mai coaptă, de final. Nu degeaba a scris Retractări. Atenție, Augustin este cel mai prost citat, atît de către dușmanii săi, cît de către partizanii teologiei sale. Fie ei catolici, luterani, ortodocși sau ce or fi. Teologi de toate culorile, credințele și denominațiile îl citează pro și contra. Este Augustin atît de bun? sau atît de rău? Da. Și nu.

Trebuie menționat, și asta știe cam orice student la teologie dintr-o școală mai acătării, că gîndirea teologică a lui Augustin a evoluat. Eu cred că a fost ceva normal. Și că încă mai este. Cînd ști mai puține lucruri faci anumite afirmații. Cînd ești tînăr spui un lucru. Dar cînd ajungi să ai cunoștiințe mai largi, mai vaste, ți se pare că ce gîndeai în urmă cu ceva timp era limitat, îngust sau poate chiar derizoriu. Și ai curajul să afirmi altceva. Ai evoluat. Ești mai bun. Ești mai matur. Teologia ta este mai adîncă.

Dacă iau un exemplu din alt domeniu, se putea spune în secolul XVIII că fizica lui Newton este extraordinară. Dar în secolul XX s-a trecut la fizica cuantică. Nimeni nu o să moară de dragul lui Newton în secolul XXI, nu? Dar nici nu spunem că Newton n-a știut ce spune.

Cam tot așa în teologie. Origen a spus ceva. A fost contestat. I s-au ars oasele. Dar teologia a mers mai departe. Acum papa zice că vrea să dea voie preoților catolici să se căsătorească. Implică un adevăr văzut de toți, dar Biserica Catolică a staționat în gîndire în acest domeniu. Dar, ce bine că își schimbă canoanele. Eu mă întreb cum de unele culte moderne, cu manifestări biblice nu evoluează mai rapid dacă pînă și catolicii o fac… Dar nu despre asta vorbim.

Un alt exemplu ar fi Calvin. Nici nu s-a terminat Conciliul de la Trent că el l-a atacat. Hilar! Dar trebuie menționat că între prima și ultima ediție a Instituțiilor/Institutelor între 1536 și 1559există deosebiri. Asta și numai dacă luăm în considerare numărul de pagini.

În ceea ce privește teologia, teologul, ce crede și ce scrie el, și aici există o mare diferență între România și restul  lumii. Plecăm bineînțeles de la premisa autohtonă că mentalitatea românească pretinde că noi am pus coada la prună. Mi se pare însă straniu că aceiași români, vajnici apărători ai credinței strămoșești (de orice factură-o fi ea) fac abstracție de cinste și adevăr atunci cînd sunt în joc interesele materiale proprii, ale cultului sau cînd s-ar putea șifona fața vreunui fariseu renumit.

Deci același teolog poate gîndi una și scrie alta. Și eu am fost uimit de așa ceva, dar am suportat șocul și l-am acceptat. A fost și pentru mine o surpriză. Dar un teolog, la fel ca un polițist investigator sau un filosof pune întrebări imposibile la care tot el încearcă să răspundă sau le cere altora să răspundă. De aceea teologia este și o artă, un joc ce se joacă după anumite reguli la care cei neinițiați nu sunt invitați. Lumea doctorilor în ceva, sau mai bine spus comunitatea academică, are unele reguli stricte și nu poți să dai buzna, să spargi ușa sau să intri pe fereastră. Nu eu le-am inventat. Eu a trebuit să le respect. Și le voi respecta. Dar în același timp pot să scriu în așa fel încît să nu sughițe nimeni cînd mă citește și nici să nu împrumute de la profu de la patru dicționarul de termeni teologici.

Ca urmare, teologii scriu cărți ca să arate cum pot să gîndească, nu care este credința lor. Diferența se vede în ceea ce fac ei. Adică, pe limba tuturor, practica bate teoria. Sau viața bate teologia. De aia doctorul Sweitzer a deschis un spital în Congo. De aia Martin Luther King a luptat împotriva rasismului. Și a fost lichidat. Convingerile lor aplicate în practică le-au depășit teologia catalogată la colțul străzii drept liberală. De aia Karl Barth a militat împotriva regimului nazist.

Vorbind de Barth, îmi aduc aminte cu durere că la una dintre discuțiile accidentale de pe holurile LBC-ului anilor 90 doi din colegii mei români, unul cu înalte poziții în cult, au șters parchetul cu el, scoțîndu-l automat din lumea drepților morți întru Hristos pe motiv că-i liberal. Liberal-liberal, dar eu i-aș fi pupat mîna! Acum să vedeți că nu mă mai spală toată apa Iordanului că am făcut această afirmație… Îmi asum riscul.

Domnilor, teologia e ceva. Teolog nu-i oricine. Și gata.

sursa: Karl Barth 🙂

Dumnezeu, minunile, Nietzsche şi baptiştii ne-minunaţi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Baptiştii, sau mai bine spus, baptiştii şcoliţi, pretind că au o Evanghelie vie, considerînd că Nietzche e duşmanul lui Dumnezeu pentru că a afirmat (văzînd starea Bisericii): „Dumnezeu a murit!” Dar aceiaşi baptişti, mai mult sau mai puţin şcoliţi, spun că Dumnezeu nu mai acţionează azi aşa cum a făcut-o în urmă cu vreo două mii de ani. Dacă prin vreo minune Nietzsche ar învia (baptiştii ar spune că numai Satana ar putea face minunea asta!) şi s-ar uita la Biserica baptistă şi la baptiştii mai sus-menţionaţi, ce ar zice oare? Probabil tot „Dumnezeu a murit”! Nu mi-o luaţi în nume de rău, dar mie mi se pare că afirmaţia baptişilor, ce neagă că Dumnezeu mai face minuni azi, e foarte apropiată de cea a lui Nietzsche.  E drept că baptiştii nu spun „Dumnezeu a murit!” –  dar afirmînd că Dumnezeu nu mai face minunile din vechime, ei pretind că Dumnezeu a …paralizat. Ceea ce mă duce cu gîndul la un alt teolog, considerat de onor-baptiştii mai sus-menţionaţi, cam la fel de liberal ca Nietzsche: Karl Barth.

Karl Barth a studiat la Tubingen, Germania. După ce şi-a terminat studiile a fost pastor în orăşelul minier Safenwil din Elveţia. Ce a constatat acolo? Spre surprinderea lui a constatat că toată teologia liberală studiată la Tubingen, ce spunea că minunile au încetat odată cu apostolii, nu îl ajuta nici pe el, nici pe enoriaşii lui care se confruntau cu sărăcie şi accidente de muncă, adică cu moartea într-o formă mai lentă sau mai rapidă.

În anul 1914, anul izbucnirii Primului Război Mondial ce a făcut milioane de victime, profesorii săi de teologie au semnat şi un document numit „Manifestul celor nouă zeci şi trei de intelectuali adresat lumii civilizate” ce pretindea că Dumnezeu e de partea civilizaţiei ce a declanşat Primul Război Mondial. Reacţionînd la teologia liberală şi la efectele ei, Karl Barth a produs o nouă teologie (un teolog ce îi era contemporan spunea despre aceasta că ,,a căzut ca o bombă pe terenul de joacă al teologilor”) numită „noua-ortodoxie”, ce afirma, printre altele, că este posibil să te întîlneşti cu Isus Cristos în paginile Scripturii atunci cînd Duhul Sfînt te luminează. Cam aşa cum spun şi baptiştii azi, nu?

Toate astea m-au dus cu gîndul la un studiu underground cînd, pe vremea lui Ceauşescu, un american poznaş ne-a povestit că undeva în America, cineva a scris pe un gard: „Dumnezeu a murit” – semnat, Nietzsche.  După un timp un creştin la fel de poznaş, ba chiar mai poznaş, a completat lîngă primul înscris: „Nietzsche a murit” – semnat, Dumnezeu. Revenind la oile noastre, baptiste desigur, văzînd ce onor-baptiştii şcoliţi afirmă despre Dumnezeu, că Dumnezeu nu mai face minuni, înclin să cred că pot risca o analogie între Nietzsche şi biserica baptistă, afirmînd nici mai mult nici mai puţin,  „Dumnezeu a murit” – semnat biserica baptistă.

Totuşi, ca reacţie la această afirmaţie v-aş propune o contra-teză de genul: „Biserica baptistă a murit – semnat, Dumnezeu.”

La fel, pentru a da peste cap toată tevatura onor-teologilor baptişti ofuscaţi şi uscaţi  de funcţii şi şcoli, propun iniţierea neoficială a titlului de „Baptistul anului”, iar acest titlu să îi fie atribuit în premieră lui Iosif Ţon.

 PS În esenţă, dar nu în credinţă, mai degrabă sunt anti-ţonist decît ţonist.

 sursa caricaturii fără vreo legătură cu postul: http://www.thethinkingblue.com/aFALWELL.jpg