Nu! Nu! NUUU!

Am fost clar: NU!

 

Multiculturalism in the blink of an eye

sursa: http://www.dingtwist.com/blink-of-an-eye/

Cultură (DEX): Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori.

După Multiculturalismul, rața de pe varza noastră… este normal să urmeze, o chestie de genul acesta. Cît ai clipi din ochi, fără să stai pe gînduri, ca un pistolar la colțul străzii sau ca tunarul Serioja în al său T 34 față-n față cu un Leopard ce-și răsucește tunul de 88 spre burta sa. Este proba sub presiune după care cîntăm imnul național sau mergem la cimitir. Cei slabi de inimă să facă un pas în spate, cei inconștienți să ni se alăture. Surzii, muții, orbii și paraliticii să fie gata să audă, să vorbească, să ne vază sau să o ia la sănătoasa dacă observă vreo scurgere de gaze periculoase. Mi se pare normal!

Am plecat de la niște premise generale la care mai trebuie adăugat că de multe ori în istorie, dar mai ales după secolul al III-lea, biserica s-a tot standardizat, restrîngîndu-și opțiunile. De fapt unele opțiuni. Cel puțin pînă la Reformă. Să nu uităm că după sinodul de la Chalcedon biserica nu a mai avut parte de unitate. Cam repede. Apoi să nu uităm de opțiunea culturală sau anti-culturală a monasticismului. Un fel de revoluție culturală înainte de cea făcută de Mao în China comunistă. Divers sau standardizat, creștinismul a oferit un evantai larg (acum poate prea larg) de opțiuni. Am ajuns la cîteva mii de denominații și unii încă nu au ajuns în pană de imaginație. Cum ar trebui să gîndim și să acționăm în contextul globalizării, noi creștinii secolului XXI? Să ne izolăm? Să nu ne izolăm? Să trecem în defensivă sau să trecem la ofensivă? Ar trebui să trăim acceptînd cultura sau melanjul de culturi ce ne înconjoară? Dacă este de luptat, cum vom lupta împotriva lor? Cine ne va învăța? Cine ne va antrena?

Ce spun liderii? Ce spun teologii? Ce spune Biblia? Sau în ordine inversă…

Îmi cer scuze public că nu sunt în stare să dau un răspuns scurt, clar și răspicat. Așa m-a făcut mama. Cine vrea răspunsuri 2/2 sau din cele monosilabice să treacă la testul grilă Multiculturalism multivitamine 2.0. Cîte două pe zi, dimineața și seara. Pe nemîncate!

Aș vrea să adaug că relația cu o societate multiculturală (probabil multi-rasială, multi-religioasă) ține de mentalitate. Cu o mentalitate sub asediu, în defensivă negativă nu vom avea nimic de cîștigat. Cine se va alia cu noi? Dorim oare să promovăm o mentalitate de cetate asediată, de biserică cetate cu podul mobil ridicat, cu șanțurile de apărare plin cu apă, cu focul arzînd sub căldările de ulei gata să se reverse în capul presupușilor sau substanțialilor atacatori? Cum vom recunoaște prieteni și dușmanii în contextul în care nu numai că nu există conlucrarea între cele mai multe denominații creștine, ci există o distanțare clară, o delimitare teoretică și practică (în vorbe și fapte) față de acestea, mergînd pînă la absurd. (Da, știu, nu e ceva nou, cam toate denominațiile preferau să se alieze cu alte religii, decît cu frații considerați eretici. De exemplu cu musulmanii. Ortodocșii au preferat căderea Constantinopolului decît ajutorul catolicilor. Catolicii au atacat mai întîi Constantinopolul și numai după aceea pe mohamedani…)

Biblia spune că există o linie clară de demarcația între biserică și lume. Cu toate astea misiunea bisericii se manifestă în lume și altfel nu se poate concepe. Ca să salvezi pe cineva trebuie să-l vezi, să-l atingi, să-l cunoști. E nevoie de dialog, de înțelegere și pregătire asiduă. Vremea armatelor dotate cu preoți misionari ce-i somau pe indigeni să se predea în numele singurului Dumnezeu a trecut. La asemenea chestii visează doar musulmanii. Sau, cine știe?

Isus nu ne-a luat din lume, ba dimpotrivă ne-a trimis înapoi în lume. A uitat să ne dea vestele anti-glonț, armele de nimicire-n masă, munții de bani, libertatea absolută de exprimare, contractul de asigurări cu extragere via un elicopter de transport, două de susținere (din care barem unul dă fie Apache sau Cobra). Și nu ne-a dat darul înmulțirii ca la bacterii. Crud!

Celor mai activi dintre noi le-a lăsat NT-ul. Scrie acolo că dacă după primirea mîntuirii nu trebuie decît să ne ferim de pângăririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate şi de sânge. Nu de altceva. Tradus în contextul de azi, mi se pare că înseamnă că trebuie să nu ne înhămăm la idolii societății de consum, la exacerbarea sexuală și la imoralitate. Nici să ne implicăm în religiile lor.

Și în paralel cu asta să manifestăm toate ingredientele lăsate de Isus în Evanghelii, de Pavel, Ioan, Petru și Iacov în epistole, nu pentru beneficiul personal, ci pentru cucerirea sufletelor ce dau culoare multiculturalismului. Aici e nevoie de inventivitate, de sinceritate, onestitate și curaj. Cine nu riscă nu cîștigă. Nici măcar la table! Poate așa vom înțelege mai bine ce înseamnă versete ca Nu lua, nu mînca… Poate investind în afară, ne vom apropia desființînd granițele ce ne despart artificial demonstrînd că un Domn, o credință și un botez nu este doar o lozincă.

Ce spun teologii? Să vă spun sincer, de toate. Depinde după cine te iei. Eu m-aș lua după prea mulți. Dar există resurse disponibile. De exemplu un punct de început ar fi Living Spirituality Study Guide de la L’Abri: http://labri.org/swiss/blog/LS-Study-Guide.pdf  Dar numai de început.

În ceea ce privește liderii, problema e mai spinoasă. Depinde ce înțelegem prin lideri. Aici poate ar trebui să fim atenți, dar nu și receptivi, la interesele lor. Eu aș merge doar pe mîna liderus maximus, poreclit tîmplarul din Nazaret.

Și să nu uităm că, unii dintre noi suntem percepuți ca fiind partizanii unei culturi de import. Românul neoaș este cel ortodox. Și ca să pun capac la multiculturalismul ce ne înghesuie prin colțuri, de ce am plecat pe alte meleaguri într-o altă cultură? De ce am acceptat compromisul și nu ne-am evanghelizat propria cultură? Și dacă suntem agresați acolo, de ce nu revenim acasă? Pentru că nu este o soluție, nu? Exact! Deci, să trecem la treabă!

 

Minciuni pocăiești

sursa:http://www.funandmusic.biz/funny-pic-mary-poppins.htm

Vă anunț cu bucurie că pocăiții de peste baltă au început să înșire minciuni. Tipice. Ei nu numai că știu cine sunt eu, ci și ce gîndesc. Mai ales ce nu mi-a trecut vreodată prin cap. Un exemplu elocvent, dar în același timp jalnic este postat pe

Un nume…!

ce spune cam așa:

„Însă, din preaplinul de sine  – dr. Alexandru Nădăban  –  și-a manifestat  nemulțumirea că nu este mediatizat cum se aștepta.  Probabil de aceea apare  ulterior și Nota redacției Newsnetcrestin.”

Și unde mi-am manifestat această nemulțumire că nu am fost mediatizat așa cum mă așteptam? Probabil că eram în transă și duhul armoniamagazinusa m-a cercetat. M-a cercetat așa de tare că a început să mă tragă de urechi. Noroc că eram în transă. Cum să te lupți cu un așa demon? Simplu: strigi Înapoia mea Satano!

Pentru posteritate: cine este Newsnetcrestin și ce apare acolo?

În rest aceleași reacții tipice de teologie de baltă tipică românească. Îi recomand vajnicului apărător al credinței strămoșești să încerce puțin șotron teologic ca antrenament pentru intrarea în dialog cu teologi mai renumiți cum ar fi Origen, Augustin, Petro Valdo și alții. În caz că refuză, ca teologia să alunece mai ușor pe gît în jos, poate lua cîteva lingurițe de dulce conform rețetei patentate Mary Poppins. Dar atenție, în disputa cu teologia academică și istoria să n-o sfîrșească ca Marry ce s-a ciocnit cu avionu’! Meni fani feisis!!!

Să mă ierte patrioții ofuscați și să strige o dată cu mine Hai România! și Jos Pițurcă! Azi începe mondialul de fotbal!!!

P.S. armoniamagazinusa: mulțumesc pentru publicitate. Aia negativă dă cele mai bune rezultate! lăv iu frate!

NOTĂ: Postul inițial a fost șters. N-am cerut așa ceva.

Doctrine militare naționale: România

sursa: http://www.generalcomics.com/funny-directory/30/3013/02.php

Demult, tare demult, cam acum 35 de ani, am achiziționat o carte despre doctrinele militare ale unor state: România, Iugoslavia și încă vreo trei. Mă interesa Elveția, Israelul, Africa de Sud. Nu mă interesa doctrina URSS, SUA sau Panama. Era epoca blocurilor militare (NATO, Tratatul de la Varșovia, ASEAN, etc.). Nici nu aveam să caut doctrinele militare ale Germaniai naziste, ale Italiei lui Musollini, ale Franței și Marii Britanii din aceiași epocă. Erau istorie.

Era clar că fiecare stat cu pretenții își alcătuia/alcătuiește o doctrină de apărare proprie și făcea/face eforturi să o pună în aplicare. Doctrina României a fost imaginată, elaborată, modificată și adaptată treptat după retragerea consilierilor sovietici, distanțarea economică și ideologică față de URSS, invadarea Cehoslovaciei, intervenția militară turcă în Cipru, lovitura de stat a lui Jaruzelski din Polonia după scoaterea în ilegalitate a sindicatului Solidaritatea. Pe de o parte România dorea să-și apere teritoriul ducînd un război de apărare al întregului popor (colaborînd cu Jugoslavia), dar pe de altă parte se alinia acțiunilor statelor ce făcau parte din Tratatul de la Varșovia și reacționa la eventuale amenințări a blocului NATO, colaborînd cu vecinii ce aveau aproximativ aceiași orientare politică (Ungaria, Bulgaria, URSS).

De remarcat că doctrina militară română prevedea opoziția forțelor armate, a gărzilor patriotice și a formațiunilor de apărare ale tineretului și că după o mobilizare generală ar fi opus rezistență toți cetățenii români capabili să poarte o armă. Cartea nu analiza sorții acestei doctrine împotriva unui anumit dușman, dar cam toată lumea știa că singurul stat ce ar fi avut capabilitatea și voința politică să atace România era URSS. Doctrina era un bau-bau, o petardă care să atragă atenția opiniei publice că țara noastră este victima unui atac neprovocat. În  practică, o astfel de doctrină nu ar fi asigurat supraviețuirea statului român, mai ales că majoritatea orașelor importante, reședințe de județ, inclusiv capitala se aflau la o distanță de sub o zi de înaintare a unei divizii moto din cel de-al doilea război mondial.

În ciuda apelurilor radio dramatice ca Occidentul să ajute Ungaria și Cehoslovacia după declanșarea ocupării acestor țări de către trupele tratatului de la Varșovia (lipseau tratatele de alianță și asistență mutuală dintre aceste țări și NATO, existînd posibilitatea ca învazia să fie doar o provocare pentru declanșarea unui alt război mondial) Occidentul nu a intervenit. Avînd în vedere lipsa de reacție a Marii Britaniei și Franței ce garantaseră frontierele Poloniei în 1939 și lipsa reacției acestor țări împotriva Germaniei hitleriste, ce a dus la acapararea Cehoslovaciei și Austriei de către Germania nazistă, se pune întrebarea: ce șanse are un stat fără prea multă armată să se opună cu succes unui agresor (de obicei un stat vecin, mai puternic)?

Nu este un secret că în conflictele în care a fost implicată în istoria modernă, cu excepția Primului Război Mondial România a pierdut mai mult decît a cîștigat. De exemplu, în perioada comunistă sărbătoream Războiul de independență, fără să plîngem ocuparea și ruperea Basarabiei de către Rusia. Nu ne sărbătoream morții din Primul Război Mondial pentru că eram acuzați că devenisem o închisoare a popoarelor, fiind imperialiștii ce au ocupat fără drept teritoriile altor state (Basarabia și Bucovina). Doar în unele manuale de istorie existau informații despre participarea României la Războaiele balcanice. Preferam să le uităm. Am cîștigat și am pierdut Quadrilaterul.

Apoi în manualele de istorie nu existau explicații corecte despre intrarea României în Al doilea război mondial de partea Germaniei (aliată cu Ungaria ce ne-a luat Ardealul de Nord), campania de dinainte de 23 august 1944 era trecută sub tăcere.

Acum mă întreb care o fi doctrina militară proprie în cazul în care izbucnește un conflict. Dincolo de garanțiile NATO, de suspendarea unilaterală recentă de către Rusia a zborurilor Open Sky, la ce să ne așteptăm în fața unei Rusii tot mai agresive și a uni Occident pasiv. Pînă una-alta America e departe și frate cu noi e mai degrabă turcul, nu americanul. Între bulgari și sîrbii pro-ruși, între ungurii cu un guvern tot mai de dreapta și o Ucraină în curs de dezmembrare care ar fi cea mai eficientă politică de menținere a integrității naționale.

Trebuie să ne reamintim că România a refuzat investiția de la Ghimbav pentru producere a elicopterelor Cobra (mare nevoie o să avem de ele împotriva diviziilor de tancuri), nu mai produce singurul aparat de atac la sol ce nu era fabricat în URSS (IAR 93), avem prea puține avioane, tancuri vechi răsmodernizate și așa mai departe. Unde nu-s bani, nu e nici armată. Suntem la fel ca și înaintea celor două războaie mondiale: slab înarmați, cu o armată plină de promisiuni, fără experiență de luptă. Asta o fi doctrina noastră?

Noblesse oblige

sursa:http://www.keepcalm-o-matic.co.uk/p/keep-calm-and-noblesse-oblige-5/

Expresia se aplică în situația în care cineva face un gest mărinimos, neașteptat, ceva frumos cu toate că era de așteptat ceva rău. Noblețea obligă sau într-o altă formă mai actuală, dacă ești nobil nu faci ce face toată lumea, ci cu totul altceva, pentru că prin asta te deosebești de alții. Spunea cineva că tot din zona asta își trage originea cuvîntul fraier. Fraierul era gentlemanul austriac. Era domn, iar românii i-ar fi spus fraier, adică prost, că nu profita de situație. Mă uit azi la Austria, mă uit la România și încerc să văd cine a fost de fapt fraierul… Noblesse oblige!

Și acum despre politică și națiuni.

Primul război mondial a început nu din cauză că moștenitorul tronului a fost asasinat. Nu-i păsa nimănui în Austria de el. A început pentru că Austria voia teritorii și Rusia se opunea. Germania a intrat s-a amestecat unde nu-i fierbea oala. Dar în general, la declanșarea conflictului era vorba despre onoarea pătată a Austriei și de repararea ei. Cine nu crede să citească ultimatumul Austriei (http://wwi.lib.byu.edu/index.php/The_Austro-Hungarian_Ultimatum_to_Serbia_%28English_translation%29).

Scenariu II

USA și NATO se dau în spectacol de vreo 20 de ani în Asia. N-a mizat nimeni pe dezvoltarea Chinei, dar și China a văzut ce se întîmplă în lumea asta. Normal.

Dar acum Rusia are vise de mărire. Se aseamănă, cum zicea și marele nostru poet: Baiazid privind la dînsul în întreabă cu dispreț… cu turcii de la sfîrșitul evului mediu. E clar ce vrea Rusia. Și o să primească ce vrea. Doar că mai sunt și alții ce concurează pentru premiu. De exemplu chinezii. Dar Rusia va slăbi numai dacă își va cheltui resursele fără să obțină ce vrea. Vă mai amintiți Afganistanul? L-au încercat și americanii. Cît o să coste ocuparea Crimeii? Multe miliarde de ruble. Unificarea a costat Germania cam mult, dar acum unificarea e altceva. Totuși va costa.

Cineva va găsi și le va da rușilor o nucă prea tare să fie spartă. Să sperăm că nuca asta nu-i Ucraina, că-i prea aproape! Poate să ne pice-n cap și să ne facă un cucuioc, uite-așa de mare! Cu cine și pe ce motiv ar trebui să se consume Rusia ca să ne lase-n pace vreo 10-15 ani? În Caucaz ar exista ceva sămînțe de scandal, dar parcă-i prea uzată melodia. Cu Iranul, iar nu ține, că n-are de ce. Poate doar să le construiască cîteva centrale atomo-electrice. Cu Pakistanul n-au graniță comună, cu Korea n-au de ce, așa că rămîne tot China.

O Rusie dreaptă și bine-intenționată creștinește

Nu o să reiau argumentele lui V. Suvorov pentru a demonstra politica externă și internă a Rusiei. Lecțiile istoriei se uită imediat ce contextul lor, deși relevant, nu mai este actual. Ca urmare, nu este important că Hitler a cotropit Europa de Vest în locul lui Stalin care a cotropit doar Europa de Est și o parte din Europa Centrală. Ar fi fost însă deosebit de relevant pentru cei din vest dacă ar fi știut mai multe despre suferințele celor cotropiți de Stalin și Rusia în formula Armata Roșie eliberatoare, comunismul impus cu forța și apoi exportat de URSS.

Nu știu de ce, dar mă tem că vestul a confundat războiul rece cu un joc de-a baba-oarba la scară mondială… În fine, revenind la subiect, cîteva repere istorice.

Teritoriile ruse au fost invadate de către mongoli/tătari. Rușii au plătit tribut și izbînda conducătorului poporului rus, cneazul Igor am citit-o pe cînd eram mic copil în Din marile legende ale lumii de Al. Mitru, vol. I. Apoi am aflat de Ivan cel Groaznic (și-a ucis fiul) și ulterior am aflat și alte lucruri. De exemplu:

Istoricul britanic Runciman atrage atenţia asupra faptului că încă destul de devreme, în 1390 patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Anton i-a scris marelui cneaz Vasile I al Moscovei pentru “a-i aduce aminte că indiferent ce se va întâmpla, împăratul din Constantinopol era încă singurul împărat adevărat, locțiitorul Dumnezeului ortodox pe pământ.”[1]

The Future of the Mind: The Scientific Quest to Understand, Enhance, and Empower the Mind

Interesantă istorie a unui om ce în mod normal n-ar fi trebuit să ajungă unde a ajuns dacă trăia într-o țară comunistă. Autor al cărții cu titlul de mai-sus, Kaku Michio este un renumit savant ce face cîteva profeții.

 

Profesioniștii și zănaticii

Profesionistul sau dacă vreți specialistul, se formează. În timp, cu bani, cu multă sudoare și selecție. Evident, poți să ai performanțe și peste noapte, dar de obicei formarea rapidă stil crush course nu te ajută prea mult. Poate doar cît să sari peste un hop. Și vorba aia, nu zi hop pînă n-ai sărit…

Profesionistul acționează de obicei la comandă. El sau ea este angajat pe termen lung sau mercenar. Și de cele mai multe ori este invizibil în luptă. Rezultatele sale le vezi, le auzi, le simți, dar el este invizibil. Vă mai aduceți aminte de teroriștii din decembrie 89? Toată lumea știe de ei, dar nu au existat. Toată lumea îi caută, dar nimeni nu i-a găsit. Probabil că acum se poziționează în Ucraina.

Dar în comparație cu profesionistul, există și zănaticul/zănateca. Sinonim cu zăpăcitul, smintitul, bezmeticul, aiuritul. El/ea se ambiționează și face tot posibilul să iasă în evidență. Dacă n-are talent, îl mimează. Dacă n-are cinste, și-o proclamă. Dacă-i un nimeni, se jură că va salva lumea. Dacă și-a făcut radiografie și în tărtăcuță s-a evidențiat un vid existențial, își scrie memoriile pe care nu le are, ș.a.m.d. Dar zănaticul acționează. E în primul rînd. În prima linie. E pe fază. Aia mare. E totdeauna informat și informativ. Este gata de luptă, de scandal. Dacă nu-i luptă, cel puțin să fie un scandal. Cu cît mai mare, cu atît mai bine. El e Mesia scandalurilor. El este salvatorul celor obidiți. Dacă n-ar fi el, soarele s-ar opri mirat și l-ar întreba pe bunul Dumnezeu cum de-a uitat să-l creeze. El este indispensabil. Eu am din ăștia o pereche, undeva într-un sertar al scrinului. Nu i-am purtat recent că iarna asta n-a fost prea friguroasă.

Echivalentul zănaticului este modelul spionului din filmele făcute de diletanți. Spionul tip ecșăn-men. Ce n-ar rezista nici 5 minute în situații reale. Recent am urmărit într-o seară cu băieții un serial francez cu rezistența, o telenovelă. Numai bun înainte de culcare. Circulau agenții secreți parașutați cu arme, geamantane, echipament radio, pistoale la ei ca pe Corso. Ba unii aveau nevoie de o secretară care să dactilografieze rapoarte, cînd o mașină de scris din epoca 1940 făcea un zgomot de mitralieră. Mai aveau nevoie și de o cutie poștală pentru mesaje. Și ce credeți că foloseau? Evident, cutiile poștale ale unuia și altuia. Spioni, diversioniști, general din rezistența franceză mergînd personal la o adresă sau alta să-și ridice mesajele, totdeauna în același loc? Să fim serioși? Zănatici! Basme de adormit copiii. De aia ai mei au mers la culcare cum s-a terminat filmul.

Profesioniștii au cutii poștale deghizate în locuri aproape inaccesibile, acolo unde te aștepți mai puțin, acolo unde să își dea seama că sunt urmăriți fără să se uite peste umăr. Un profesionist nu se plimbă cu aparatul de radio la el, nu caută o secretară să-i dactilografieze rapoartele. Nu face rapoarte din astea și n-are nevoie de personal. Cu cît știu mai mulți despre existența sa, cu atît este mai vulnerabil.

Exact invers ca pe internet. Aici cu cît știu mai mulți de existența ta, cu atît mai bine. Totuși și aici diferența rămîne. Profesionistul știe ce face, zănaticul mușcă-n stînga, mușcă-n dreapta, mușcă-n sus, mușcă-n jos. Ca un cîine turbat. Nu-l satisface și nu-l oprește nimic. Sigura soluție în lipsa unui vaccin eficient este izolarea. Ce se face cîinilor turbați? Ei, nu, nu mă gîndesc la eutanasiere! Doar o tăbliță de avertizare mai ceva ca la curțile importante. Nu doar atenție cîine rău, ci atenție cîine turbat! Și garantat nu mai intră nimeni. Se uită doar pe geam ca la expoziție.

Uite, d-aia-mi plac profesioniștii.

Omul cu hîrtiile

Horoscopul și banii

sursa:http://www.cleveland.com/nation/index.ssf/2013/01/space_shuttle_challenger_disas.html

După 89 ne-a lovit și pe noi horoscopu! Ce mai fericire, ce mai mulțumire, ce mai citeală prin ziare, reviste, la radio și teve! Mai rău ca la Bingo.

Nu puteai merge la serviciu dacă nu ți-ai citit horoscopul. Nu-ți mergea bine dacă nu te informai cum trebuie să-ți meargă în ziua respectivă. Făghet ăbaut iestărdei! Azi e important, că doar nu trăim în trecut! Oneste bibere, vorba lui Cațavencu. Și așa au devenit unii dependenți. De unde provine drogul ăsta? Și ce, strică?

Unii zic că strică. Dar toată afacerea a pornit din antichitate și a ținut bine mersi pînă mai ieri alaltăieri cînd a revenit în actualitate. Inițial zeii erau stele strălucitoare pe firmament. Apoi dacă stelele se mișcau, cine știe ce decretau zeii? Ca să te pui bine cu ei trebuia să te pui în acord cu stelele de neatins. Așa că au apărut cititorii în stele. Mai recent, astrologii și apoi astronomii. Unii oameni de știință creștini făceau horoscopul unor capete încoronate. Intra în fișa postului.

Apoi s-a demonstrat că planetele și stelele nu sunt zei, dar ce contează, mișcarea lor influența destine. Să vedeți alinierea planetelor!

Acum, hai să zicem că horoscopul are ceva de spus. Atunci ar trebui să fie un singur horoscop oficial pentru toată lumea. Dar nu e așa. Dacă cumperi 10 ziare ai 10 horoscoape diferite. Dacă cumperi 100, ai 100. Dar trebuie să cumperi. Dacă te uiți la proteve o vezi pe Nati și după aia schimbi la Antena sau la alte antene și auzi altceva. Logic? Cineva minte. Sau cineva nu e profesionist. Sau cineva minte profesionist.

De ce ține vrăjeala cu horoscopul? Nu te critică. Te avertizează. Te încurajează. Apoi faci tu legăturile. Raționalizezi. Poate azi ai avut o zi proastă. Mîine va fi mai bine. Pe banii tăi îl încurajezi pe horoscopar să te mintă. Să te lingușească puțin. Sau mai mult. Ne place să fim periați. Să ne punem de acord cu aștri. Să fim una cu ei. Să strălucim. Să știm că azi cosmosul ne influențează destinul. Așa să fie? Mai bruiază ăștia cu avioanele lor. Cu liniile de înaltă tensiune. Cu chimicalele. Cu eurile. Cu legile proaste. Cu pana de cauciuc și cu alt șofer ce a avut o energie negativă așa de mare că ți-a pleznit bara din spate pînă la aripă. Cu poluarea. Cu karma. Cu chestia aia șuie, cum îi zice? Feng shui! Acum avem și horoscop chinezesc. Mîine cine știe, unu marțian.

Mare concurență.

Totuși nu înțeleg cum de nu dau și numerele cîștigătoare la loto. Alo, mama Omida?

Dependența substanțe, dependența de putere

De vorbă-n tramvai…

sursa:http://athazagoraphobis.blogspot.ro/

Mă întorceam acasă cu tramvaiul. Comod și ieftin. A urcat și un vechi vecin din urbe pe care nu-l văzusem de vreo zece ani. Cel puțin. Schimb de amabilități. Verificări de rutină: cine dintre vecini mai trăiește, cine pe unde mai e. Ne-am împrăștiat și am rămas mai puțini. Apoi veni vorba de o anume biserică cu un anume boss. Cu boșii să nu te pui că ieși rău. Nu sunt ei tocmai modelul de imitat în creștinism. Și de aici, de la credința mea, a bosului și a rudelor sale sus-puse am pus de-a discuție. (În afara subiectului de discuție, bossul pe care nimeni nu-l controlează e cel mai periculos. Ești propriul tău boss? Ai grijă. ) Am mai scurtat călătoria pe meleagurile patriei natale.

Apăru întrebarea: de ce nu ne-am păstrat noi, dacii, credința noastră? Că aici nu a fost vid nici după aia. Credința mai nouă? Credea că a fost impusă politic. Păi, aia veche nu ne-am păstrat-o c-au venit romanii și ne-au demonstrat că Zamolxe nu era așa tare. Logică americană. Și așa mai departe.

Există un mit secular, a scris nușce franțuz despre miturile astea, cel al epocii de aur. The Golden Age. Bunele vremuri apuse. Că ce bine era pe vremuri. Povestesc bătrînii: “Pe vremea mea…” Și uneori întreabă nepoții pe cînd se uită la un film mai vechi: “Bunicule, aici era pe vremea ta?“ Probabil…

Mai era un banc pe vremea lui Ceaușescu cu individul ce se coboară din tren în Gara de Nord, se urcă-ntr-un taxiu și-i spune taximetristului: Du-mă-n principiu. Păi cum în principiu? Păi vreau să fac cumpărături, să-mi iau de toate! Bre, ești nebun! Nu-s. N-a spus tovarășu că-n principiu avem de toate? Ba da! Păi vezi! Acolo să mă duci!

Omul e nostalgic. Mai ales după trecut. Ce bine era cînd făcea aia, cînd era acolo, cînd mînca mai-nu-știu-ce. Era bine că eram mai tineri, mai fără griji, mai sănătoși, mai iresponsabili, aveam toată viața-nainte. Acum ne-am trăit traiul și ne-am mîncat mălaiul, so tu spic și acuma-i rău! Păi normal: suntem bătrîni, ne doare aia, ne supără ăia, toți sunt niște idioți, habar n-au, asta nu-i pensie, asta nu-i iarnă, asta nu-i vară, asta nu-i marmeladă și ăsta nu-i drum. Ce impozite, ce euri, ce pițipoance, ce mafioți, ce hoți, ce capitaliști, ce escroci peste tot! Nici apa nu mai are gustul ăla, nici iarba nu mai are culoarea aia, nici ora nu mai e atît de lungă! Ăștia nu mai știu să facă nimic ca pe vremuri!

Normal!

Ce se mai construia (de mîntuială)! Ce se mai fabrica (și se fura)! Ce recolte erau (măsluite)! Ce bine era la băi (și ce vile aveau ăia de la partid)! Ce școală se făcea (degeaba)! Ce în sus și-n jos!

Cu trecerea timpului lucrurile bune din trecut ne par foarte bune, ba chiar excepționale. Lucrurile rele le cam uităm pentru că avem tendința de a idealiza trecutul. Chiar un dușman groaznic ce a dispărut între timp acum îl onorăm, îl ridicăm în slăvi. Păi normal. Cu cît îl facem mai mare, cu atît suntem și noi mai buni că i-am făcut față. Casa copilăriei sau casa bunicilor e ceva extraordinar, dar cum se spune în Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte, nu te du s-o mai vezi. Vei fi dezamăgit. Zidurile nu mai sunt atît de înalte ca cele ale castelului din basme, grădina atît de întinsă ca împărăția lui Verde-mpărat și Grivei cu care te jucai odată se gudură prin raiul cîinilor.

Încercînd să re-descoperi Epoca de aur îți dai seama că e epoca de tinichea. Realitatea dezamăgește. Viitorul de atunci este trecutul reinterpretat prin prisma prezentului. Ce trece și el. Viitorul nu sună bine, dar este singura soluție. Indiferent cît de buni, tari și mari au fost dacii, Ceaușescu, Carol I sau Hagi. Nu te mai uita la poze vechi. Ia aparatul de fotografiat și fă poze noi. Chiar dacă trebuie să-ți schimbi ochelarii. Zîmbește. Îți stă mai bine așa!

Eu feisbuchez, tu feisbuchezi, el, ea feisbuchează…

sursa:http://www.factzoo.com/mammals/olive-baboon-large-african-troop-primate.html

Mare lucru Feisbucul ăsta!

De exemplu, cineva, un prieten, postează că oare de ce cloștile moțate au și pui gât-golaș. Îmi dau cu părerea că poate d-aia. Intervine un prieten de-al ’mnealui, deloc cunoscut și spune că ba d-aialaltă. Eu îi spun că n-are logică. El îmi spune că n-are contează logica. Păi n-ai citit un manual de logică… Mai intervine un prieten de-al nu-știu-cui și spune că am scos eu pui vreodată? Că ce vorbesc… Păi n-am fost pe Marte, da-mi închipui că frige. Acu trebuie să scot şi eu pui de găină? Pe unde? Ș-atunci mă ia cu băi co-co-șel, ia uite ce deștept ești. Deja mă invidia…

Eu feisbuchez, tu mă feisbuchezi, el, ea ne feisbuchează…

Alt’dată mă lansez într-un comentariu la postul unui alt prieten ce se întreba dacă oile se tund vara sau primăvara. Iar îmi dau cu părerea. Logic. Cu logica mea. Constat că am atentat la un alt prieten ce avea agenda setată pe ciobani. Și mă ia la tăbârcă. Și io pă el. Și gata, m-am săturat că e nesimțit. Ca și mine. Discuția continuă. El e majoritatea… eu am plecat.

Eu feisbuchez, tu ne feisbuchezi, el o feisbuchează…

Mă uit la poze. Îmi plac. Se uită și alții. Comentează în altă limbă. Și eu. Și un prieten de-al unui prieten, de-al unui prieten zice c-ar trebui să comentăm pe limba lui. Io comentez pe limba mea, el pe limba lui, ea pe limba ei. Fiecare cu limba care-i place. Contează? Numai dacă nu ne înțelegem sau nu vrem să ne-nțelegem. Și ne înjurăm: bozgori, țigani, valahi și alte naționalități. Apare indicatorul Atenţie animale! De feisbuc.

Eu mă feisbuchez, tu ceri să fii feisbucat, el, ea te feisbuchează…

Scrie cineva ceva și hopa apare un comentariu pro. Altul contra. Și invers. Apoi cineva sare că băi habar n-ai să scrii românește. Și ce? Nu comentează pe uălul Academiei Române și subiectul nu e grămatica limbii române. Băi ești prost! Ba tu!  Ba tu! Iacă unde zăceau proștii! Șeă. Șeă.

Eu mă des-feisbuchez, tu te răs-feisbuchezi, el, ea se arhi-feisbuchează…

Feisbucul nu e domeniul experților. E al băgăcioșilor. Feisbucul nu e domeniul moderației. E cel al gurăcioșilor ce scriu. Scriu mă-ta fără cratimă. Daiai haios! Ca Daea… Te poți supăra pe oricine, te poți împrieteni cu oricine, poți absenta sau poți lichida fără scrupule pe cine vrei. Laicurile nu se contabilizează la Cec, după cum lipsa lor nu-ți provoacă gaură-n buzunar. D-aia feisbucăm, după modelul coșbucian: e lung pământul, ba e lat, da’ ca feisbucu‘ de bogat pe lume nu-i, și-avea un prieten, – friendul lui – icoană-ntr-un sait să-l pui cât e de prostănac… Să nu uităm însă că Pământul nu e nici lung, nici lat. După feisbuc e mai mult plat! Şi cică Coşbuc ăsta ştia că-i rotund…

Noi feisbucăm, voi feisbucați, ei, ele feisbuchează… Eu? Pas!

Anatomia lui Grey, …Nicolaescu și Stroe

Americanii au făcut un serial de succes ce se numește Anatomia lui Grey. Ironia sorții a făcut ca în finalul sezonului 8 o echipă de chirurgi să zboare pentru o operație complicată. Avionul cade și există supraviețuitori. Moare doar unul dintre doctori. Cam același scenariu și în România, dar de data asta live, iarna, avion mai vechi, hibe mari de sistem. Incompetență, nepăsare, neprofesionalism, ghinion, birocrație și celelalte boli ale unui sistem ce nu face față civilizației europene prezente. Ne tot dotăm, dar nu ajungem niciodată la zi, ba chiar nu avansăm. Cu toate că avem mașini 4×4 bune, produse în România și deci ieftine. La fel cu avionul BN 2 Islander ce a fost produs tot în România, deci tot ieftin. Mă face să trag concluzia că viețile noastre sunt ieftine.

Cînd România este țara cu una dintre cele mai performante rețele de internet, nu funcționează baliza de semnalizare radio de urgență a avionului. Cînd elevii au iPhonuri ultimul tip, organele abilitate să-i găsescă pe supraviețuitori nu comunică. Epava avionului este găsită de pădurarul local după ce auzise la televizor că prin apropiere a căzut un avion. Cu toată tehnica din dotarea a cinci echipe județene de intervenție, un pădurar fără prea multă dotare găsește avionul.

Să facem abstracție de toate greșelile, de lipsurile din dotare, de plusurile din dotare nefolosite (noul avion ce a zburat doar de două ori, dotat cu dispozitiv de degivrare a aripilor), de brambureala șefilor și de ineditul situație și să vedem ce e de făcut în viitor. Nu știu dacă ar trebui schimbat un ministru sau doi pentru pierderea unui avion și a două vieți. În decembrie 89 au murit mai mulți oameni și cine a plătit pentru asta?  Nu știu dacă s-a simulat un astfel de caz, dar din toată această întîmplare s-ar putea învăța. N-ar trebui ca un asemenea caz să se repete.

Nu știu ce ar trebui făcut. Alții cum rezolvă situații din astea? Poate ar trebui să existe în cîteva centre chirurgi care să poată preleva organe, fără să fie nevoie să zboare o echipă întreagă în condiții meteo dificile. Poate ar trebui să existe mijloace de transport rapid pentru așa ceva. Uite la ce ar fi bune autostrăzile. Poate ar trebui achiziționat un alt tip de elicopter pentru situații de genul acesta cu vizibilitate redusă și cu accesibilitate dificilă. Poate un Black Hawk dotat cu aparatură de zbor fără vizibilitate ar fi mai indicat. Scump? Dacă viețile noastre sunt ieftine o să spunem că nu ne permitem. Dar și această întîmplare a dovedit că viețile sunt foarte scumpe și că e mult mai ieftin să previi în loc să suporți costul unui astfel de incident.

Americanii au făcut un film, și-au imaginat cum e să se întîmple. Era doar arta cinematografică. Au luat bani buni pe film. La noi există organe ale statului ce sunt plătite să facă asta și le-am plătit degeaba. Iar intră în discuție ocuparea funcțiilor pe criterii politice, după mustață, după gradul de rudenie directă sau prin alianță. Nu e corupție? Ba este, din aia morală. Nu se mai termină cu asta, murim. Cu ce mi-e mie mai bine că cutărică a ocupat postul pe șpagă sau că a vrut partidul? Eu mor. Tu? Mori. El? Moare. Toți putem, muri din cauza unor deficiențe știute ale sistemului. Nu ne-am săturat?

Spre deosebire de Anatomia lui Grey cea a specialiștilor Nicolaescu și Stroe ucide.

Război împotriva terorismului

Pe mine mă terorizează muștele și țînțarii. Americanul ăsta a inventat o armă să luptăm cu succes împotriva lor. Să ne înarmăm pînă-n dinți! Mie mi-ar trebui două și am și trei băieți. Iar o să depășesc bugetul apărării!

Adio revoluție!

sursa:http://iwwlancasterpa.blogspot.ro/2010/04/cartoon-french-revolution-in-reverse.html

În urmă cu 24 de ani îi uram Bine ai venit revoluției. Eram trigăhepii! Ne-am îmbătat apoi prin București s-o mai dregem. Apoi am manifestat cu penețe și cu liberalii, dar au venit muncitorii ce nu gîndeau, dar munceau și au dat vina pe cei ce n-au mîncat salam cu soia la… Paris. Oricine putea băga de vină. După aia ne-am revoluționat la Tîrgu Mureș. De parcă nu găseam noi unguri în toată țara dacă trebuia… Secu a devenit sereii. Așa cum miliția a devenit peste noapte poliție și schimbarea uniformelor a însemnat și schimbare creierelor. Dar mai ales eliminarea responsabilității. Asta r-evoluție!

După aia a apărut Piața Universității. Un fel de zid al plîngerii, și al neputinței. Ultima soluție, înc-o revoluție! Și a venit așa-zisa lovitură de stat legionară. Proștii ăștia au uitat că din 1940 pînă în 1990 au trecut 50 de ani și că tinerii legionari aveau deja peste 70 de ani. În fine m-am prins de ce i-au ținut comuniștii în închisori: și la 70 de ani erau periculoși. Cum poliția nu făcea față și emisiunile teve ale armatei nu au provocat avîntul revoluționar al maselor pentru apărarea intereselor generalilor din umbra conducerii, au trebuit convocați tovarășii mineri ca să știm cît e ceasul lui Iliescu. Iliescu și Petre Roman au apărat cuceririle revoluționare cu serviciile secrete ale armatei și nu numai.

Dar nu le-au apărat prea bine că minerii au mai trebuit să revină în capitală cu luceafărul huilei. De data asta fără Petre Roman. Ultimele două dăți n-au mai ajuns pînă la București. S-au prins și ăi din cedere că luceafărul era un banal om negru.

În fine am luat-o la dreapta spre NATO, spre ue și cu stînga ce dădea în dreapta, dar și cu dreapta ce dădea în stînga, cu partide schismate, cu televiziuni cumpărate și cu presă de doi lei  am dat buzna-n capitalism. Sălbatic! De ciudă am plecat la lucru în adevărata lume a capitalismului cu iz de socialism prin Franța, Italia, Spania și Germania. Am uitat pe cineva? Ne-am lăsat de revoluții, dar ne-am dat la greve, manifestații și dorul calificării echipei naționale. Parcă aici ar merge o revoluție, dar nu-l mai băgați pe Pițurcă la înaintare.

Nu ne-a fost scris: cu toate că am vîndut ce aveam mai bun și am cumpărat ce era mai prost nu ne-am realizat. Revoluția capitalismului biruitor la orașe și sate a însemnat sărăcirea săracilor și îmbogățirea bogaților. După miliardarii de carton au apărut milionarii în euro. Au cam scăpătat și ei, dar uitați-vă ce drumuri avem! Pe cît de scumpe sunt ar trebui să le vindeam la kilogram la export ca să cumpărăm din străinătate altele mai bune și mai ieftine. Dar românu nu-i jidan! Nici… turc. Cine a pomenit revoluție în Turcia?

Ne-am vîndut și petrolul. Acum vindem pămîntul. Mîine vindem gazul. Nu de alta da de ce să-l ardem de pomană? Mai bine le plătim americanilor ca să putem să ardem gazul nostru. Am vîndut și aurul. Cui-i mai trebuie aur cînd avem atîtea exemple cu nu poți face mare lucru cu el. Ce a făcut Decebal? Au venit romanii și… haț! Ce am făcut cu tezaurul în 1917? I l-am dat Rusiei să-l țină bine. L-a ținut Lenin, l-a ținut Stalin, l-a ținut Hrusciov, l-a ținut Brejnev, apoi l-au vîndut. Doar n-o să facem revoluție pe tema asta!

În fine, n-o să mai facem revoluție și din alte motive: nu mai avem armată cu recrutare, ci armată profesionistă. Adio arme… popor! Nu mai avem miliție și secu cu recrutări din popor. Adio din nou! Cu serviciile secrete ce să zic? Revoluție? Cine s-o înceapă, Tokes? Are el alte treburi. Biserica românească? Doar nu-i proastă! Noi? N-avem timp de cît stăm pe feisbuc, mobile deștepte și tablete ce nu se înghit. Revoluție se poate face pe feisbuc, cu fotoșop, cu laicuri și cu poze-n balcon.

Revoluție, adio!

Adio, române!

Profesioniști?

Postul acesta apare după o scurtă discuție pe Facebook referitor la apariția cărții lui John Piper, Brothers we are not professionals. Păi altfel cum?

http://www.mrqe.com/movie_reviews/the-professionals-m100024595

Prin anii 70 am văzut un film cu cow-boys intitulat Profesioniștii. Nu știu dacă titlul era original sau românii l-au adaptat. N-are importanță. important e faptul că apare noțiunea de eficiență, responsabilitate și implicare. Chiar și în omorît oamenii.

Care ar fi echivalentul profesionismului în ceea ce privește biserica? Pe de o parte Isus spune că păstorul plătit nu e profesionist, ci invers. Mirare! Oare cum este sau ar fi să fii pastor profesionist? Care ar fi indicatorii pentru un profesionist în domeniul ăsta? Numărul de predici? Numărul de vizite pastorale? Numărul de evenghelizări? Numărul de membri? Cît a extins clădirea adunării? Dacă i-a crescut burta? Dacă și-a schimbat mașina? Dacă are relații cu americanii? Dacă are studii? Doctorat? Dacă ține sau nu tineret? Dacă are pe lîngă el un pastor mai tînăr? Dacă nu a călcat strîmb? Dacă face exorcizări, minuni, vindecă, merge pe sîrmă sau scuipă flăcări? Poate pentru unii.

Eu m-am tot întrebat de ce un pastor trebuie să fie atît de (mii de scuze pentru limbaj!!!)… constipat. Pastorul parcă nu mai e om. Da ce o fi? Constipăciune? Mă tem de ce se poate întîmpla cînd se strîng la un congres…

Mi-a fost dat să văd cîțiva pastori tipici, semn că nu toți sunt la fel, dar că există o anumită asemănare, derivată din tagma din care fac parte. Mai bine l-ar lua model pe Isus.

Din afară e ușor de observat, de pus degetul pe rană, din interior este aproape imposibil. M-ar interesa o carte, o mărturisire a unui pastor ce nu își găsește locul, ce nu se simte adecvat, ce nu mai știe ce să facă. Sinceritatea doare, dar lipsa sincerității erodează caracterul uni om. Pe deplin cîteodată.

Primul pastor întîlnit a fost tipul omului muncitor, cu mulți copii, unu a luat-o pe lîngă, dar el a rămas pastor. Umblau vorbe, dar din cîți pastori știam nu îl voiam pe altul. De exemplu cînd predica, chiar dacă avea același text a doua zi, nu ascultai aceiași predică. Săpa în grădină, avea probleme de sănătate, dar ce era a lui era a lui: ar fi murit între două biserici, două predici, două vizite pastorale sau două înmormîntări. A avut și puncte de vedere personale. Cel puțin unul dintre ele privind ordinarea unei alte persoane ca pastor alături de el a fost recunoscută public ca ceva ce nu a putut să vadă. Ei, ăsta da curaj! A rămas un pastor tipic, dar oare ce se cere altceva de la un pastor român format în vremurile comuniste care a lucrat din plin pe ogorul evangheliei? N-a fost un stindard al luptei împotriva comuniștilor, dar a suferit pe măsura dedicării sale tipice.

Au mai fost pastori pe care îi pot caracteriza ca fiind infatuați, manevrați și chiar deraiați. Unul colabora foarte mult cu Securitatea (eram rude!!!), altul era el securist, altul le-a făcut tuturor enoriașilor săi dosare. Te miri de unde sare paranoia? Am fost atras de un singur pastor cu veleități de evanghelist ce părea altcumva. Apoi am ajuns să îl cunosc mai bine. Profesionist? Probabil, dar nu în viziunea mea.

Ba unul care era foarte bine văzut ca muncitor, cuminte, un tip cu aplecări spirituale a fost ales pastor de o biserică de la sat. S-au oferit să îi construiască o casă ca să stea cu turma. El a preferatsă stea la oraș ca să își facă copiii școala. Din cîte știu nu s-a ales nimic de școlile alea, din bisericile pe la care se ducea, totul fiind perceput ca o ocupație de navetist. Total neprofesionist. Bineînțeles că a prins și un pic de burtă, că a îmbătrînit.

Și a venit liberarea!

Am dat de un pastor american ce l-a beștelit pe un român de-al nostru că a îndrăznit să pună o întrebare la un studiu pe apocalipsa. Cum îndrăznea el să conteste ce i-a dat lui Domnul, mai ales că venea de la mii de kilometri? Rezon! Sau mai mine spus ca majurul din armata burghezo-moșierească. Și au mai fost alți pastori americani foarte vocali și siguri pe ei.

A mai venit cîte unul-doi din bejănie sau diaspora să ne spună una și alta, dar nu prea mulți au rămas. Mă întreb ce i-a convins să plece înapoi? Noi, pastorii noștri sau a fost o inspirație de moment?

Au apărut mai mulți pastori, biserici… Unii pastori s-au îmbolnăvit de cît efort au depus pe ogor, alții și-au făcu relații, alții s-au apucat de studiu și alții s-au apucat de funcții. După cum zicea un fost prieten despre uniunea baptistă pe care a muncit-o un fost prieten de-al său (și de-al meu la vremea aia) pe cînd încă mai erau prieteni: Toți vreau să pună mîna pe uniune (de fapt pă funcția dă președinte) că a îngrășat-o P… ca pe o junincă tînără! Parcă comparația e din VT… Știți dumneavoastră coane Fănică, foncția, foncție!

La relativ scurt timp părea că ne vom confrunta cu un fenomen prezent în bisericile românești din SUA unde cîteodată stau la amvon trei pastori, iar în bănci mai stau vreo doi. După principiul unde-s doi, puterea crește! Dar unde-s cinci? Pastorul ce mi-a povestit asta cu ciudă și ironie a plecat și el după un timp în SUA, probabil să fie a șasea roată…

Am fost coleg de studii teologice cu trei pastori. Cu niciunul nu țin legătura. Și ce coincidență, nici ei cu mine.

În fine au apărut generațiile tinere și neîncercate. M-ar interesa să știu cum merge unii dintre pastorii cei care mi-au fost studenți. Cam 30-50% din cei ce au absolvit pastorala au ajuns pastori. Sunt profesioniști? Ce înseamnă pentru ei asta? Am dat de unul care la o nuntă a ținut o predică de-a-ndoaselea… Ce bine că eu l-am învățat numai Istoria bisericii!

Deci, cam ce înseamnă profesionism acum pentru un pastor? Ce zice el sau ce zice biserica? Sau ce zice Scriptura sau mărturisirea de credință?

Greu de decis. De aia nu îi invidiez pe pastori. Pe niciunul.

Ordinare în stil românesc

sursa:http://www.bethanialeeswood.org/blog/

Nu știu prea multe despre ordinare. Dar ceea ce știu, iaca spun.

Termenul este preluat mecanic, cred eu, din limba engleză unde are sensul de a hirotoni, a preoți. Dacă ne uităm prin DEX, ne uităm în van. Deci și la capitolul ăsta am comis-o. Cineva a fost ordinat. O-ce? Or-di-nat. Personal n-am vrut să fiu așa ceva, nu mi-a trecut prin minte, așa că nu faceți din postul ăsta ce nu este. Mă mir cum au fost unii vorba aia, dar în principiu nu e treaba mea, e treaba lui sau a lor. Pagubă-n ciu… biserică!

Nu! Azi nu discutăm despre ordinarea femeilor!

La evanghelicii din România cum îi spune, asta… ordinarea sau cum ar trebui să-i spună, hirotonirea, nu este un sacrament, o taină. E ceea ce se vede. Adică, cineva vrea să fie pastor, diacon, prezbiter sau mai știu eu ce. Entee zice că e un lucru bun. Se adună un sobor de pastori, își pun mîinile peste el și-l încredințează Domnului spunînd că de acum încolo e ce și-a dorit. Asta dacă trece de un pic de comisie și de votul bisericii. Deci este o îm-păstorire, o în-diaconire sau o îm-prezbiterire.

Acuma din nou discuția revolvă în jurul timpului: cînd a fost individu sau să o luăm mai pe creștinește, persoana, rînduită în slujbă: cînd a primit darul (dacă există), cînd l-a pus în negoț sau cînd biserica l-a recunoscut? N-are contează, că numa despicăm firu-n șapte. Tot așa putem să ne întrebăm cîți îngeri pot să dănțuiască pe crucea de pe catedrală sau pe un vîrf de ac. La ce ajută? Sora Felicia apăsați pedala dă ambreiaj să nu se oprească motoru!!!

După ce a trecut de comisie, și după procedura punerii mîinilor în beserică, se lasă cu masă mare. Ca la botez sau ca la vreo aniversare mai mare. Ghiciți cine-s invitații. Eu n-am fost niciodată și nu mă voi duce nici dacă m-ar invita cineva. D-aia.

A fost ordinat Isus? Cînd, la botez? Poate. Dar nu în stilul ăsta. Un pic mai dramatic.

Ce primește cel ordinat cu ocazia asta? Nimic practic, doar girul autorității superioare. E vorba de o recunoaștere oficială. Ce dă? Nu mai întrebați! Pe vremea lui Inochentie Micu-Klein, episcop al greco-catolicilor din Transilvania, adică pe la 1700 plus, se dădea papei venitul episcopiei pe un an. Fain model! Asta ca să nu existe simonie, adică păcatul de a cumpăra o funcție bisericească.

Dar nu totdeauna se dă ceva material, cu toate că se dă ceva vizibil. Se dă ascultare de superior și se dă smerenie. La pachet. Apoi mai vezi tu ce dai… Zicea un pastor ce participa la ședințele de luni dimineața de la comunitatea baptistă de Arad că se dau laude, osanale, ridicări în slăvi… Să fie primit!

În cazul de față ne ciocnim, vrem-nu-vrem, de ceva care se cheamă succesiunea apostolică. Asta e faină, mai ales la penticostali că ei își spun biserică apostolică. Adecă succesiunea apostolică spune că mai-marii bisericii, ce la entee se cheamă episcopi (oare de ce nu avem așa ceva, că mult le-ar place unora?) trebuie să se știe că se trag din cutare episcop, care a primit credința de la cutare episcop și așa mai departe pînă la Petru, dacă ești catolic și pînă la Isus Cristos dacă nu ești. Este o garanție că ceea ce ți se dă în biserică este autentic.

La evanghelicii români nu există așa ceva. Baptiștii au răsărit din ceva baptiști nemți prin partea de est a țării sau din niște unguri în partea de vest a țării pe atunci aflată în Ungaria, penticostalii au răsărit în Moldova și la Păuliș, deci tot pe axa est-vest și în vest au ceva origini americane, da nu bag mîna în foc. Că mă ard. (Gh Bradin era baptist. În concluzie, parcă penticostalii sunt un fel de baptiști carismatici…)

Ca urmare, după principiul ăsta al lipsei succesiunii apostolice (că doar avem entee și știm cu toții de unde ne tragem, și avem și vetee și știm faza cu Avraam) adjudecăm principiul fărîmițării evanghelice cît mai colorate. Că cică cineva spune că la apocalipsă va fi o fiară ce va uni toate religiile. Să fie! P-ale noastre n-o să poată. Da ăla cu cipu? Fugi domle d-aici cu cipsurile!

Pavel zice că e bine să fii atent cu punerea mîinilor peste unii. Din cauza asta e mai bine să nu riști și să nu-ți pui deloc mîinile peste cineva. Ca Isus, ce nu boteza. Dar în conformitate cu lipsa succesiunii apostolice, cam toată lumea poate să-și pună mîinile peste toată lumea, așa că nu mai văd ce rost mai are discuția asta…

Și dacă hirotonirea, alias ordinarea, nu dă nimic, de ce se transformă cutărescu și devine pastor peste noapte din absolvent de seminar? Aici e taina: intră și el ca tot omul în rol și în tagmă, adică în grupul de referință. Un fel de taină seculară: învățăm, luăm note, promovăm, ne punem bine, ajungem. Ca urmare el nu mai este doar un simplu credincios, el este un fel de credincios special, un credincios și jumătate. Ca el nu mai e nimeni în biserică. Sau poate să aibă doar cîțiva egali, dar puțini. O fi un primo inter pares. Ca papa-ntre episcopi și după cum zice și Eminescu, ca Fecioara între sfinți. Bed boi! Bed boi!

Ordinarea moarte n-are pentru că cineva tre să ne conducă, să fie în frunte. Tre să dea cina. Păi dacă tot facem caz de sola scriptura, adică admitem ca autoritate doar Scriptura, hai s-o zicem p-aia dreaptă. Dacă ne uităm în entee vedem că nimeni în biserică nu primește bani pentru slujba lui. Că doar n-o fi văduvă… Apoi mai vedem că cel ce dă cina nu este nominalizat ca fiind episcop, diacon sau prezbiter. Deci poate să o dea oricine? Logic da. Ura, mîine luăm cina!

Și în final ar fi o istorie întreagă despre păcatele, alunecările, mîrșăviile și cîte mai cîte ale unora care au ajuns să fie ordinați din antichitate pînă în contemporaneitate. Despre bani, putere, sex, ambiție, poziție și expoziție. Lumea e rea! Lucrurile bune despre preoți, pastori, episcopi, cantori și ușieri sunt trecute cu vederea că sunt normale. Așa ar fi normal?

În stil românesc am avut pastori senatori, am avut diaconi oameni de afaceri, am avut turnători de toate culorile și sfinți de toate nuanțele. Lumea e invidoasă… (și rea după cum am mai zis). Poate ar mai fi loc pentru oameni ordinați care să fie smeriți, cinstiți, curați, miloși, darnici, îngăduitori, primitori de oaspeți și altele de felul ăsta, adică plini de Duh și de Adevăr. Pe bune!

Nu mai vreau să discut de congrese, conferințe și alte cele ale ordinaților în care sunt discutate și aprobate doar interesele lor ca în parlament. Ca între politicieni… Ce, am zis ceva ce nu trebuie?

PS Cine vrea să discutăm tunderea întru monahism la evanghelici să dea un semn de viață.

Cele 99

The Ninety and Nine that Safely Lay a fost o poezie scrisă de Elizabeth Clephane, dar pusă pe note de Ira Sankey ce cânta pentru D. L. Moody la o întrunire religioasă în Scoţia în 1874. Ira fusese agent al fiscului american, dar abandonase această îndeletnicire după întâlnirea cu D. Moody din America în 1871, cei doi fiind spectatori la marele incendiudin Chicago, după ce abia scăpaseră cu viaţă.

Ira devenise responsabilul lui Moody cu muzica. A compus peste 1000 de cântece, dar ce este neobişnuit cu privire la acest cântec este că a ţinut textul lui decupat dintr-un ziar într-unul din buzunarele hainei sale mai mult de un an de zile, după care l-a compus şi cântat în acelaşi timpla cererea lui Moody, pe când amândoi se aflau într-o sală extrem de aglomerată.

Era prima audiţie chiar şi pentru compozitor.