Apocalipsa după sfîntul proroc Nigel Farage sau 1+1=2


1+1=2.

Asta știm cu toții. Ceea ce nu știam în urmă cu 17 ani, pe cînd voiam să dăm cu toții buluc în UE, este că Nigel Farage era proroc. Poate chiar profet, ca și Muhamad. Adică el a prevestit ieșirea Marii Britanii din UE și a fost inițiatorul unei religii ce se va extinge: Exitul. Asta dacă ar fi să ne luăm după el. Dacă Muhamad a fugit de la Mecca la Medina, Hegira profetului Nigel Farage a fost de la Londra la Bruxelles. Și acum a intrat triumfător în Mecca Europei.

Și veți întreba ca tot omul nedumerit: Dar cum de este și sfînt? Simplu. Aduceți-vă aminte de prorocii apocaliptici ce cu cîțiva ani în urmă puneau semnul egal între Imperiul Roman din secolul I și UE. Aduceți-vă aminte de prorocii ce ne informau despre Fiara de la Bruxelles, despre Balaurul de la Strassbourg și despre cele zece stele ale UE, adevărați draci ce stăteau la pîndă să ne-nghită. Doamne, nu ne lăsa!

Și nu în ultimă instanță despre aceiași proroci ce prevesteau toate relele din lume dacă vom adera la UE. Diavolul, Satana în persoană și prorocul mincinos (oricare ar fi el în afară de Saddam, Bush I, Clinton, Bush II, Obama, Clintonesa și alți Trumpi) conspirau pe față să distrugă Biserica cea adevărată, cea curată și neîntinată. Dacă cumva mai există așa ceva…

Păi nu e Nigel Farage îngerul neînfricat ce a luptat de unul singur cu Balaurul? Nu l-a învins el? Nu e cazul să-i aducem laude, metanii, daruri și alte cele pentru că el, imaculatul, pusul deoparte, predestinatul și pregătitul în ascuns a ridicat steagul de luptă împotriva Fiarei? Nu el a dat peste cap planul Celui Rău? BA DA!

Să-i ridicăm statui, să-i dedicăm poezii, să denumim străzi cu numele său sfînt, să lansăm colecții de haine, torturi și băuturi mai mult sau mai puțin carbo-alcoolice cu numele său sfînt. In God we trust? Americanii își vor schimba oricum deviza de pe dolari în In Trump we trust, dar vor fi nevoiți să adauge în fața atîtor mărturii, In God we trust, but in Nigel Farage we believe!

Și totuși…

Am trăit în anii 60. Adică 1960 cînd britanicii se căzneau să intre în Piața Comună, prima denumire accesibilă în România pentru o Europă de vest unită. Și francezii, ce-și aduceau aminte de Crecy, de Poitiers, de Ben Kebir și alte evenimente cu implicări britanice, au zis ani în șir NU. Veto la intrarea Marii Britanii în Europa. Pe cînd Britania chiar era Mare.

Știau franțujii ce știau! Ei se opuneau re-constituirii Imperiului Roman. Preveneau apariția Fiarei, încheierea istoriei și declanșarea apocalipsei. Apocalipsa lui Nigel Farage. Că altfel nu se explică! Nație de proroci și ăștia…

Erau francezii mai sfinți? Erau britanicii mai diabolici? Probabil că… nu știu. Nu cred că erau unii mai buni și alții mai răi. Nici că Diavolul, Satana în persoană, le lua mințile. Sau poate că da. Cum de atunci voiau britanicii în Europa? Probabil că nu voiau să rămînă în afara ei. Avantaje? Nu mă întrebați, judecați singuri.

Și acum? Cum e acum? Simplu. Dacă 1+1=2, atunci și 2-1=1. Dar așteptați, prorocii nu s-au trezit. Apocalipticienii nu s-au dumerit pentru că planul lui Dumnezeu este încă secret. Apropos, cum stăm cu invadarea Izraelului de către ruși în cîteva luni prin descoperire beiușană? Nimic? Mai așteptăm. Cît? Oricît. Dom Pustan, vre-o lună mai colorată în ultimul timp?

Sfinți avem, evenimente avem, Dumnezeu e în control, după cum zic ei (probabil face parte din vreo comisie de control…) și noi putem divaga, inventa, provoca, imagina, că altceva mai bun n-avem ce face.

Dar Doamne, ține-ne departe de sfinți proroci ca Nigel Farage și apocalipsa lui!

LBC-LST (10)


În urmă cu cîteva zile, în vreme ce revizuiam posturile referitoare la Lumea academică și LBC-LST, am constatat cu oarecare uimire că lipsește din periplu LBC-LST tocmai finalul, adică examenul de doctorat. Impresia mea era că am scris despre așa ceva, am greșit numărul postului și apoi l-am modificat. Dar se vede că memoria mi-a jucat o festă. Ca să nu scăpați finalul, iată ce s-a întîmplat:

După OK-ul primit e la îndrumător, dr. Tony Lane sau dacă vreți A.N.S. Lane, am trecut la corectarea finală a textului scris. Proof-reading-ul a fost efectuat la Timișoara de către Stuart Elford, un englez stabilit în România și cunoscător și al limbii române. M-a ajutat foarte mult să mă exprim mai clar, ba chiar a sesizat o contradicție, ce acum îmi scapă. După această fază am trecut la tipărirea finală în trei exemplare a tezei: una pentru examinatorul extern, una pentru LBC și alta pentru mine.

Am folosit imprimanta personală și am avut grijă să tipăresc în ordine toate capitolele. Pentru a evita încurcarea paginilor am editat separat capitolele și în titlu am introdus numărul paginilor. De exemplu: cap unu era 1 12 24, cap doi era 2 25 38, etc. Acest truc îmi arăta fără să mai deschid capitolul că paginația era fără suprapuneri sau pagini lipsă și puteam tipări fiecare capitol respectînd numărul de pagini înscris deja în text. În plus m-a ajutat la editarea cuprinsului tezei unde apăreau paginile la fiecare titlu și subtitlu.

Cu toate că am avut mare grijă s-a strecurat o eroare la paginile 90-92 parcă. Lipseau două pagini, dar bine că a lipsit din exemplarul examinatorului intern de la BLC și nu de la cel extern. Prin urmare, acesta mi-a cerut să-i tipăresc paginile pe care le-a inserat în exemplarul său, amîndoi sperînd că eroarea era doar acolo.

Examinatorul intern a fost dr. Graham McFarlane, iar cel extern a fost dr. Philip Walters de la Keston Institute, Oxford. Acolo exista în urmă cu cîțiva ani un călugăr greco-catolic cu care am stat de vorbă și care a citit primul meu capitol, fiind efectiv entuziasmat, dar care a dispărut după ce plecase în Canada. Inițial îmi spusese că va obține sprijinul episcopului greco-catolic de acolo pentru a-mi tipări teza ce este extraordinară. Cred că era un pic prea entuziasmat. Numele lui era Serge Keleher și era ucrainean, dar exista și un episcop cu același nume. Cred că e doar o coincidență de nume…

Cu ocazia celei de-a doua vizite la Keston Institute am constatat că în bibliotecă, la materialele despre Biserica Greco-Catolică se afla și acest capitol din teză, ulterior mai extins.

Înainte de a decola spre Londra am avut un schimb de mesaje cu Tony Lane ce mă informase asupra datei examenului denumit viva voce, după care am cerut via email o scrisoare de recomandare de la RMS UK pentru a obține viza. Cum răspunsul se lăsa așteptat l-am informat pe Tony că mai am cum să mă prezint și că lăsăm pe altă dată. În cele din urmă misterul este lămurit tot de el care a luat legătura cu RMS UK: aceștia își schimbaseră adresa de mail, așa că emailurile mele nu erau citite. Cum adresa ce nu mai era folosită încă exista, eu nu primeam răspunsul automat că adresa nu este validă.

Circul numărul doi a fost cu primirea prin fax a invitației și a documentului ce garanta că RMS UK se îngrijea de latura financiară a afacerii, inclusiv de biletul de avion. Tipul de la ambasadă mă întreabă de ce vreau multiple entry visa și eu îi explic că dacă trebuie să refac o parte din lucrare trebuie să revin pentru o nouă examinare. Nu o să revi, o să iei examenul din prima – și-mi dădu o viză cu o singură intrare. Am luat-o ca o prorocie!

În ultimul moment, cu o zi sau două înainte de a pleca la Budapesta la aeroport vine și telefonul ce îmi spunea că la ghișeul Malev mă așteaptă un bilet de avion dus-întors pentru perioada solicitată, de o lună. Era termenul în care puteam face minor adjustments (punctul d de pe Raportul de Examinare) la timp pentru a absolvi.

În orice caz, după peripeții am ajuns la Londra, m-am cazat în camera rezervată studenților români la LBC în Aldis, fosta reședință de vară a arhiepiscopului de Canterbury și m-am prezentat pentru a afla detalii despre viva ce începea a treia zi dimineața la ora 10.30.

Tony Lane m-a întrebat dacă sunt de acord ca el să fie de față, eu putînd să refuz participarea sa ca observator. Evident că era mai bine să fie de față. În caz că se întîmpla ceva neprevăzut el era observatorul obiectiv ce-mi putea spune mai tîrziu ce era de făcut. dar n-a fost nevoie.

Inițial mi-a fost recomandat să mă îmbrac sobru, dacă se poate în costum, dar nu aveam chef să trambalez sacouri, așa că cămasă, cravată, pantaloni negri și pantofi a fost ok. Ca-n poza luată de Dănuț Mănăstireanu la terminarea examenului. Eram un pic obosit, dar din alte motive.

sursa: http://danutm.wordpress.com/2009/05/17/alex-nadaban-note-critice-la-textul-lui-paul-dan/

Tony mă avertizase că examinatorii puteau să mă întrebe orice, dar că scopul examenului era, dacă teza era acceptată, să constate că autorul celor scrise eram eu și nimeni altul. Ca urmare, am încercat să fac un exercițiu și să redau din memorie conținutul tezei. Am constatat că de fapt am două variante ale aceleași teze și două perspective ușor diferite: una urma fidel mersul tezei, a doua era o prelucrare, teza într-o formă mai cursivă, menținînd conflictul de la început pînă la sfîrșit.

Era deja ziua Z. M-am trezit pe la ora 5.30, am făcut un duș, am repetat mental ce credeam eu că o să spun, apoi m-am culcat din nou, că efectiv n-aveam ce să fac. Nu mai țin minte dacă am mers la micul dejun, dar țin minte că m-am dezbrăcat și m-am băgat în pat fără să am nici un pic de emoții. Eram pregătit și încrezător că totul va merge bine.

Cu aproximativ un sfert de oră înainte de ora H m-am îndreptat spre Guthrie Center, l-am anunțat pe Tony că sunt gata și ne-am dus la întîlnire cu examinatorii, într-o sală de seminar mai izolată de la parterul centrului. În afară de Dănuț Mănăstireanu se mai afla în centru și Dorin Axente ce își scria teza, ulterior vor mai veni pentru absolvire Corneliu Boingeanu și Simona Sabou.

După prezentările de rigoare examinatorul intern mi-a comunicat să nu-mi fac probleme că teza a fost acceptată și că vor doar să stea de vorbă cu mine pe marginea materialului. Englezii ăștia! M-au întrebat cum de am abordat un astfel de subiect. Am mai discutat cîte ceva și apoi examinatorul extern mă avertizează că îmi va pune o întrebare ce nu va avea repercusiuni dacă nu cunosc răspunsul: Cum se face că Vaticanul avea un obiectiv diferit de Viena și că nu au colaborat? Am rămas și eu surprins și am întrebat dacă pot să mă gîndesc un pic. Sigur că da. După aproximativ jumătate de minut mi-a picat fisa și am răspuns, așa că după alte cîteva chestiuni discutate amical examinatorul extern și cel intern au constatat la 11 iunie 2003 că:

1. eu sunt autorul tezei;

2. candidatul a demonstrat că a adus un aport nou și a interpretat ultimele noutăți în materie prin cercetarea sa originală de o calitate ce satisface și extinde cunoștiința în domeniu;

3. acumularea și înțelegerea sistematică a unui domeniu substanțial avansat în disciplina în cauză;

4. o înțelegere a tehnicilor avansate de cercetare aplicate;

5. abilitatea de a conceptualiza, concepe, și implementa o teză pentru generarea de noi cunoștiințe, aplicații și înțelegere.

6. teza este satisfăcătoare din punct de vedere al prezentării literare;

7. teza este recomandată pentru publicare.

Examinatorii, satisfăcuți după examinare, recomandă atribuirea doctoratului candidatului examinat.

Cu ultimele două fraze examenul a luat sfîrșit cu strîngeri de mîini și felicitările de rigoare, fără să ating exemplarul tezei ce îl aveam în față. Nici nu am fost tentat.

După examen ambele exemplare ale tezei au ajuns la biliotecarul șef al LBC ce le-a rupt coperțile provizorii pentru a le pune coperțile tari și a expune unul dintre exemplare în bibliotecă la secțiunea PhD. Exemplarul numărul doi a plecat spre British Library pentru posteritate.

Mulțumiri lui Tony Lane, nemilosul îndrumător, fără de care n-aș fi reușit. Soției mele Dana, care mi-a creat oaza în care am putut gîndi și scrie. Lui Paul Negruț ce m-a ajutat cu cîteva sfaturi foarte bune și mi-a facilitat deplasările la Londra. Lui Dorel Tiutin, directorului campusului de la Oradea pentru asigurarea transportului la și de la aeroport. Last but not least, Les și Dottie Tidball, RMS UK pentru sprijinul financiar, cît și pentru lipsa lui ce m-a impulsionat să termin doctoratul în ciuda tuturor piedicilor și a predicției că nu voi fi în stare să fac așa ceva. Lui Graham McFarlane ce a crezut în steaua românească și s-a bătut cu toată lumea ca ea să își împlinească menirea.

Providenței divine ce m-a ținut în viață în ciuda a cinci ani de navetă la Oradea, o aventură dusă la bun sfîrșit cu Dacia 1310 TLX de legendă.

PS Mi s-a cerut să am un scurt discurs la absolvire, dar am refuzat. Eram prea uzat pentru așa ceva. La ceremonie a apărut Dottie Tidball pe care nu am recunoscut-o pledînd cauza RMS UK: We could not believe Tony when you’ved asked for a ticket!

 

Poliţiştii musulmani din Marea Britanie: nu Islamul trebuie blamat pentru atacurile teroriste


Poliţiştii musulmani se împotrivesc pe faţă strategiei anti-teroristă a guvernului, avertizînd că aceasta este un “afront la adresa valorilor britanice” şi poate duce la instabilitate etnică.

 Un interesant articol cu un alt punct de vedere decît cel obişnuit, de Robert Winnett, Deputy Political Editor în Telegraph.co.uk
Se spune că The Muslim officers believe the Government is wrong to blame Islam as the main driver of terrorist activity.

Research by “those convicted of terrorism acts shows Islam was not, and is not, a real driver but all our strategy seem to focus on is this un-evidenced view of Islam being the driver,” they said. The Government said that confronting Islamic terrorism was one of the key priorities of the anti-radicalisation strategy. Last night, the Foreign Office admitted that funding for counter-terrorism policies in Pakistan had been cut.