Note teologice de subsol (2)


sursa: http://scottpaeth.typepad.com/main/2014/05/the-barth-that-failed.html (merită citit articolul!)

Fără să reiau premisele primei mele note teologice de subsol aș mai adăuga ceva ce la noi în general nu se știe și ca atare se fac afirmații (puțin spus!) hazardate. Unul dintre foștii mei profesori, o somitate în materie și un geniu în gîndire, afirma într-un spațiu restrîns, dar avizat, următorul lucru:

Avusese ocazia să fie prezent la decizii importante (altele decît exmatricularea vreunui student rebel, alegerea culorii perdelelor de la ferestrele uniunii :-)). Erau prezente somități ale teologiei din întregul spectru evanghelic. A fost surprins să constate două lucruri.

Primul: atunci cînd deciziile implicau o deviație așa-zis liberală, spre surprinderea sa, unii teologi considerați liberali votau pentru o rezolvare evanghelică conservatoare.

Al doilea: între scrisul unui teolog catalogat ca liberal și predicarea sa exista o mare diferență, în sensul că predicarea nu devia de la conținutul evangheliei.

Aceste două enunțuri mi se par de bun augur, mai ales acum cînd Internetul este bîntuit de tot felul de demoni mai mult sau mai puțin personali, ce par să excludă (cine citește să-nțeleagă!) mai degrabă decît să îmbrățișeze frații.

Ca atare, melițele unor internauți de origine română marcați de liberalismul inexistent în teologia românească ar trebui să se oprească, cel puțin din considerente tactice: se fac de rîs. În România n-a existat și nu există pericolul teologiei liberale. Acest pericol a fost inventat (se știe de cine) pentru a plăti polițe.

Revenind la promisiunea din postul anterior, adică 1. teologia unui mare teolog evoluează; 2. cîteodată există e deosebire între ce crede un teolog și ce scrie același teolog, aș mai adăuga:

Dacă cineva (cu excepția ortodocșilor ce nu-l agrează deloc) îl citește cel puțin pe Augustin, va observa, dacă este dotat cu un minim de aparat critic, că acesta are, să zicem așa, o teologie de început, una de mijloc și alta, mai coaptă, de final. Nu degeaba a scris Retractări. Atenție, Augustin este cel mai prost citat, atît de către dușmanii săi, cît de către partizanii teologiei sale. Fie ei catolici, luterani, ortodocși sau ce or fi. Teologi de toate culorile, credințele și denominațiile îl citează pro și contra. Este Augustin atît de bun? sau atît de rău? Da. Și nu.

Trebuie menționat, și asta știe cam orice student la teologie dintr-o școală mai acătării, că gîndirea teologică a lui Augustin a evoluat. Eu cred că a fost ceva normal. Și că încă mai este. Cînd ști mai puține lucruri faci anumite afirmații. Cînd ești tînăr spui un lucru. Dar cînd ajungi să ai cunoștiințe mai largi, mai vaste, ți se pare că ce gîndeai în urmă cu ceva timp era limitat, îngust sau poate chiar derizoriu. Și ai curajul să afirmi altceva. Ai evoluat. Ești mai bun. Ești mai matur. Teologia ta este mai adîncă.

Dacă iau un exemplu din alt domeniu, se putea spune în secolul XVIII că fizica lui Newton este extraordinară. Dar în secolul XX s-a trecut la fizica cuantică. Nimeni nu o să moară de dragul lui Newton în secolul XXI, nu? Dar nici nu spunem că Newton n-a știut ce spune.

Cam tot așa în teologie. Origen a spus ceva. A fost contestat. I s-au ars oasele. Dar teologia a mers mai departe. Acum papa zice că vrea să dea voie preoților catolici să se căsătorească. Implică un adevăr văzut de toți, dar Biserica Catolică a staționat în gîndire în acest domeniu. Dar, ce bine că își schimbă canoanele. Eu mă întreb cum de unele culte moderne, cu manifestări biblice nu evoluează mai rapid dacă pînă și catolicii o fac… Dar nu despre asta vorbim.

Un alt exemplu ar fi Calvin. Nici nu s-a terminat Conciliul de la Trent că el l-a atacat. Hilar! Dar trebuie menționat că între prima și ultima ediție a Instituțiilor/Institutelor între 1536 și 1559există deosebiri. Asta și numai dacă luăm în considerare numărul de pagini.

În ceea ce privește teologia, teologul, ce crede și ce scrie el, și aici există o mare diferență între România și restul  lumii. Plecăm bineînțeles de la premisa autohtonă că mentalitatea românească pretinde că noi am pus coada la prună. Mi se pare însă straniu că aceiași români, vajnici apărători ai credinței strămoșești (de orice factură-o fi ea) fac abstracție de cinste și adevăr atunci cînd sunt în joc interesele materiale proprii, ale cultului sau cînd s-ar putea șifona fața vreunui fariseu renumit.

Deci același teolog poate gîndi una și scrie alta. Și eu am fost uimit de așa ceva, dar am suportat șocul și l-am acceptat. A fost și pentru mine o surpriză. Dar un teolog, la fel ca un polițist investigator sau un filosof pune întrebări imposibile la care tot el încearcă să răspundă sau le cere altora să răspundă. De aceea teologia este și o artă, un joc ce se joacă după anumite reguli la care cei neinițiați nu sunt invitați. Lumea doctorilor în ceva, sau mai bine spus comunitatea academică, are unele reguli stricte și nu poți să dai buzna, să spargi ușa sau să intri pe fereastră. Nu eu le-am inventat. Eu a trebuit să le respect. Și le voi respecta. Dar în același timp pot să scriu în așa fel încît să nu sughițe nimeni cînd mă citește și nici să nu împrumute de la profu de la patru dicționarul de termeni teologici.

Ca urmare, teologii scriu cărți ca să arate cum pot să gîndească, nu care este credința lor. Diferența se vede în ceea ce fac ei. Adică, pe limba tuturor, practica bate teoria. Sau viața bate teologia. De aia doctorul Sweitzer a deschis un spital în Congo. De aia Martin Luther King a luptat împotriva rasismului. Și a fost lichidat. Convingerile lor aplicate în practică le-au depășit teologia catalogată la colțul străzii drept liberală. De aia Karl Barth a militat împotriva regimului nazist.

Vorbind de Barth, îmi aduc aminte cu durere că la una dintre discuțiile accidentale de pe holurile LBC-ului anilor 90 doi din colegii mei români, unul cu înalte poziții în cult, au șters parchetul cu el, scoțîndu-l automat din lumea drepților morți întru Hristos pe motiv că-i liberal. Liberal-liberal, dar eu i-aș fi pupat mîna! Acum să vedeți că nu mă mai spală toată apa Iordanului că am făcut această afirmație… Îmi asum riscul.

Domnilor, teologia e ceva. Teolog nu-i oricine. Și gata.

sursa: Karl Barth 🙂

Cu Bau-baul la plimbare sau What’s next?


După căderea sistemului comunist, iniţiată de secţia de gerontologie de la Kremlin, şi susţinută de americani, se spunea că nu mai exista prea multe raţiuni pentru menţinerea bazelor americane din străinătate. La scurt timp însă Saddam Husein a devenit motivaţia pentru hegemonia americană, dar după căderea Turnurilor, a Afganistanului şi a Iraqului, în afara lui Ben Laden nu mai exista nimeni şi nimic care să motiveze democraţia americană să facă pui în alte ţări. Acum că şi acest motiv (pretext?) a căzut. Mă chinuie (nu prea tare însă) o întrebare legitimă: oare ce se va alege de această mare putere militară, care peste cîţiva ani va înceta să mai fie cea mai mare putere economică? Dar staţi uşor, acei ani nu au trecut încă, nu îşi va pierde aşa uşor SUA statutul atît de invidiat. S-a spus că războiul rece a fost bun că i-a ţinut pe cei din Occident uniţi în faţa pericolului sovietic. Acesta a dispărut, iar noi am „intrat” în Occident. Ce sau cine ne va putea unii pe noi oamenii să nu ne sfîşiem într-un alt război mondial (unii spun că al III-lea tocmai s-a încheiat)? Chiar aşa, probabil că deja se coace un alt obiectiv sau mai bine zis, de mîine, poimîine vom fi informaţi că de mult ne aflăm sub ameninţatea vreunui stat malefic, a unui guru satanic ce a conspirat deja punînd în pericol independenţa, integritatea teritorială, guvernul şi senatul SUA,  preşedintele şi familia sa, democraţia, economia de piaţă, cetăţeanul de rînd din acelaşi stat, ce ne dă nouă pilde de democraţie, credinţă, cumpătare şi de ce nu, patriotism dezinteresat lipsit de naţionalism. Pun pariu că în curînd vom afla că libertatea pămîntenilor este ameninţată de Koreea de Nord şi cum aceasta ameninţă să şteargă de pe suprafaţa pămîntului naţiuni mai paşnice, cum sunt japonezii, chinezii şi ruşii, ONU va lua în dezbatere posibilitatea unui atac preventiv pentru eliminarea oricăror pierderi masive de vieţi omeneşti. Singura problemă e că nu prea se găseşte petrol în Koreea de Nord… Dar cine ştie, într-o bună zi se poate şi ăsta descoperi.  Trecînd şi peste această eventualitate, după normalizarea relaţiilor cu naţiunile islamice, ar trebui găsi un alt inamic să ne dea un impuls la nivel planetar, dacă nu chiar cosmic. Păi de ce tocmai acum s-au desecretizat documente privind OZN-uri mai noi sau mai vechi? Pămînteni, vi se pregăteşte ceva! Cum americanii s-au plimbat peste tot în lume şi cum nu mai sunt fonduri să se războiască mult timp, decît dacă vom ajunge în curînd la armamentul epocii de piatră (că nu vor renunţa americanii la nivelul lor de trai!), o ameninţare extraterestră este singura care poate slăbi cele patru economii emergente (China, Rusia, India, Brazilia) şi poate aduna bani din alte surse decît cele americane. Cum toate aceste naţiuni îşi au propriile programe cosmice, nu este prea deplasat să ne gîndim că într-un viitor nu prea îndepărtat vom avea de-a face cu o nouă staţie interplanetară, cu o alta pe lună şi cu o alta situată undeva la marginile sistemului nostru cosmic. Făghet ăbaut sărăcie, boli, mizerie! Un pericol extraterestru ne va unii pe toţi, indiferent de culoare, politică, religie sau stare socială. Va veni momentul să ne dăm mîinile, să nu precupeţim nici un efort, să rezistăm pînă la ultima picătură de sînge, să facem sacrificii, etîcî, ecîtî! Problema nu va fi cine şi ce va sacrifica, problema va fi ca de obicei,  cine îşi va umple buzunarele, cine va cîştiga şi cine va fi ţapul ispăşitor la toată mascarada. După cîte genociduri au existat, după ce gogonate ni s-au servit şi le-am înghiţite pe nemestecatelea, după ce manipulări am trăit, nu m-aş mira să aud şi să văd cum prostia şi ambiţia vom alimenta frica şi va dezlănţui teroarea. Ce uşor au murit atîtea milioane de oameni în Primul Război Mondial pentru că unii s-au simţit jigniţi. Ce veseli şi încrezători erau bărbaţii ce plecau la război să omoare alţi bărbaţi (şi nu  numai)! Ce pătrunşi de sentimentul superiorităţii rasei umane (cel puţin a unei părţi a rasei umane) au pornit unii Al Doilea Război Mondial! Şi de ce sentimente umaniste au fost motivaţi învingătorii acestui abominabil conflict! Să te tot miri. Să nu uităm ce s-a întîmplat după ce conflictul s-a încheiat (oare?) şi cum parcă ajungem de acolo de unde am început, adică la un alt „războiul rece”. Va urma un alt tip de „război rece”? Mai ghes e că va fi o combinaţie mult mai „reuşită” a tuturor experienţelor de pînă acum, că omul e bun, e inventiv şi creativ. De ce să nu perfecţioneze ce a descoperit pînă acum? De ce să nu evoluăm? Pesimistul ar spune, că mai rău nu se poate, dar optimistul îl contrazice pe baza datelor de mai-sus: se poate şi mai rău!

Cei care îşi mai aduc aminte celebrul discurs  a lui Martin Luther King „I have a dream…” să nu uite că şi Hitler a avut un vis: Mein Kampf. Mai pot enumera cîteva figuri emblematice în acest domeniu. Primul a fost asasinat, al doilea s-a sinucis. Ambii au deranjat democraţia americană. De obicei cine deranjează democraţia americană o sfîrşeşte răăău.

Îmi aduc aminte de faptul că bunicul meu prin anii 60 încă îi aştepta pe americani. N-am înţeles de ce, dar în 1990, cînd am dat cu ochii de primul ofiţer american, de la o bază militară din Germania, i-am spus strîngîndu-i mînă, că aim glad că în fine au sosit. S-a uitat încurcat la mine şi n-avea nici măcar privirea inteligentă a unui german şepărd. I-am explicat, dar degeaba. N-am o alternativă politică la democraţia americană, şi ne-am cam lămurit cu America. În acelaşi timp nu vrea să vă las cu aceiaşi sentiment al aşteptării unei salvări venite din altă parte. Salvarea am cunoscut-o poate fiecare dintre noi şi aceasta nu vine din politică, pentru că este limitată, interesată, condiţionată şi faibilă. Poate ar fi cazul să ne dăm mîna pentru un alt tip de salvare, poate ar fi cazul să ne luptăm pentru o altfel de „pace”, pînă nu e prea tîrziu. Aşteptarea pasivă lasă spaţiu deschis unor  monştrii plini de inţiative umane, de obicei pe cît de malefice, pe atît de originale, la fel ca democraţia americană (şi nu numai) din ziua de azi.