Sexualitatea, credinţa şi Dumnezeul creştin (3): mituri şi abordări greşite


Din start Dumnezeu a creat două fiinţe din aceiaşi specie, dar de gen sau dacă vreţi, sex, diferit. Ştiu că pentru unii dintre noi e o povară, pentru alţii o ruşine, iar pentru alţii o mîndrie, dar pentru majoritatea este ceva cît se poate de normal, aşa că la acest capitol iertaţi-mi lipsa de empatie! Dumnezeu n-a poruncit unui cuplu de bărbaţi, nici unuia de femei (în eventualitatea că ele ar fi existat) să se înmulţească. Dumnezeu nu le-a dat detalii despre cum se face înmulţirea. Se gîndea Dumnezeu că sexul în sine nu va fi o problemă şi că se vor prinde ei în cele din urmă ce şi cum… Probabil că din cauza asta lăsăm de cele mai multe ori să treacă un timp lung, nedefinit, pînă avem prima discuţie cu copiii noştri. Nu am fete, dar aici mi se pare că mamele au ceva mai mult de spus şi de făcut. Cine ştie, poate o mamă bloghistă sau ne-bloghistă se apucă de ce m-am apucat eu. No presure though…

În mediul religios, fie acesta catolic, ortodox sau protestant au existat tendinţe de suprimare a sexualităţii. De fapt ele s-au manifestat încă de pe vremea epistolelor pauline. Era bine să nu-ţi căsătoreşti fata din anumite motive, după cum era bine mai demult ca fraţii să locuiască împreună (dacă făceau parte din aceiaşi familie). Erai scutit de necazurile vieţii dacă nu te căsătoreai, dar, atenţie, nu erai total scutit de ele, pentru că omul nu este un mamifer asexuat, ci dimpotrivă. Semn că oamenii au ştiut ce să facă cînd li s-a spus să se înmulţească pe pămînt. Deci, aveau condiţii.

Dar în biserică au apărut preocupări sfinte şi foarte sfinte. Cu toate că Pavel zicea că sexul trebuia lăsat la o parte doar în cazul limitat la angajării în post şi rugăciune, au apărut repede (adică în secolul III) creştini ce s-au izolat ca să devină mai sfinţi. Şi atunci una dintre ispitele care le dădeau tîrcoale era tocmai sexul, pentru că chiar dacă nu există partener, nu îţi poţi şterge memoria şi evenimentele care le-ai trăit ca şi cînd acestea nu ar fi existat. Cine este interesat poate găglăgi ispita sfîntului Antonie, o ispită foarte feminină şi foarte dezbrăcată. Vorba aia: dracu gol!

Ce au astea de a face cu noi în secolul 21 şi cu copiii noştri mai mari, şi şi mai mari?

Păi în primul rînd trebuie spus că în cazul în care credem că le putem controla total activitatea (ceea ce este o aberaţie), nu le putem controla mintea. Dacă credem că îi vom feri, proteja sau izola, ne minţim singuri sau în grup. Vestea rea este că un adolescent nu poate fi controlat, totuşi vestea bună este că un adolescent sau o adolescentă poate fi îndrumat/ă. Şi aici se vede dacă ştim să facem asta fără a le impune cu forţa ceea ce credem că e bine pentru ei. Ştiu că în principiu mulţi dintre noi acceptăm asta, dar în practică e mai greu.

Deci, cu ce se poate începe? Simplu: începeţi cu ceea ce ştiu ei şi clădiţi pe ceea ce ştiţi dumneavoastră. De exemplu, unul dintre miturile care au fost demontate în ultimii ani spunea că doar băieţii sunt predispuşi la sex, fetele nefiind interesate. Adică iniţiatorul este bărbatul, niciodată, sau mai rar, femeia. Probabil că nu aţi trecut niciodată ca bărbat tînăr şi singur pe lîngă un grup de femei cărora nu le eraţi rudă sau şef… Femeia, la fel ca şi bărbatul este atrasă de sexualitatea mai mult sau mai puţin evidentă a bărbatului.

Un alt mit, este cel al bărbatul virtuos, sfînt se poate lipsi de sex, cu condiţia ca femeia să nu îl ispitească. Să fim serioşi! Femeia arată aşa cum arată, bărbatul este cel reacţionează rapid la ce se vede, nu la calităţile morale, spirituale, culinare şi care or mai fi ele ale unui eventual partener. Cu toate astea nu trebuie făcut abstracţie că fanteziile fetelor le depăşesc cu mult pe cele ale băieţilor: de mici îl aşteaptă pe prinţul ce va veni călare pe un cal alb, pe cînd băieţii adolescenţi încă se mai împuşcă cu pistoale imaginare…

Tot aici trebuie amintită greşeala clasică a tăticilor faţă de fiul său adolescent. Tatăl nu îi spune nimic, dar pentru a-l iniţia îl dă pe mîna unei femei profesioniste în ale sexului . Merci! Iată cum i se deschide una dintre capcane ce îi vor bîntui viaţa de familie.

Ce se ascunde în spatele sexului de acest tip sunt bani murdari, trafic de persoane şi prostituţie, dar nu vreau să mă angajez în a descrie pericolul acestora pentru că nu acesta îmi este obiectivul. Ce vreau să amintesc, dacă cumva s-a uitat, este că prin anii 70 revista Playboy s-a confruntat cu o scădere alarmantă a vînzărilor. Ca urmare a întreprins un sondaj pentru a afla care sunt cerinţele în materie de sex a cumpărătorilor revistei. Nu se mai căuta partenera profesionistă disponibilă, ci figura inocentă, cît mai tînără, prototipul miresei care se dăruia doar unuia. Iluzie ce demonstrează că bărbaţii ce cumpără acest tip de  revistă nu sunt atît de inteligenţi la capitolul sexului de tip cerere şi ofertă.  Dar, pe termen lung această abordare (împreună cu multe alte elemente specifice) a schimbat mentalitea unor generaţii în ceea ce priveşte sexualitatea şi raportul bărbat-femeie via sex.

Cu toate acestea în ultimul timp se poate remarca succesul tot mai mare al bărbatului adolescentin, timid, aparent fără calităţi masculine pronunţate, care nu îşi expune sexualitatea pe tavă. Vă rog să analizaţi imaginile ce urmează şi veţi vedea cum fetele sunt încîntate că li se cîntă ceea ce li se cîntă. „Ai eu ti pego” sau pe limba romînă „Ce ţi-aş face de te-aş prinde”, refrenul acestui cîntec este povestea turtei dulci spusă din perspectiva vulpii. Nimeni nu-şi imaginează că un băiat complexat de timiditatea lui i-ar face ceva rău unei fete frumoase! Cu toate că el mimează foarte bine cam despre ce ar fi vorba: despre sex. Ceea ce ea sau ele au înţeles şi acceptat în principiu. Însă cele mai multe poveşti de acest gen sfîrşesc rău aşa cum vedem în fiecare zi la emisiunile de ştiri.

Ce putem face dacă luăm în calcul cine suntem? Defineşte ceea ce suntem în domeniul credinţei şi zona sexualităţii sau lucrurile stau exact invers, adică sexualitatea ne limitează zona credinţei, sau poate există o armonizare la care ar trebui să ajungem?

Ce are de spus credinţa în această direcţie? Credinţa spune cîteva lucruri clare, indiferent că suntem ortodocşi, catolici, protestanţi sau penticostali. În primul rînd avertizează că sexualitatea are o putere ce nu poate fi neglijată. Oare cum se explică căderea liderilor care prin statutul lor ar trebui să dea un exemplu de sfinţenie, dar care la proba practică au căzut. Cu toţii, fără excepţie suntem vulnerabili la acest capitol, dar Dumnezeu a pregătit mijlocul de a-i rezista.  Tocmai de aceea biserica ar trebui să pună temeliile pentru o abordare corectă, armonizînd ce cere Dumnezeu în domeniul sexualităţii cu ceea ce cere el în particular de la mine ca părinte, soţ/soţie şi frate/soră în credinţă.