Islamul oficial se răzbună: şapte militari de rang înalt, inculpaţi în Turcia pentru un presupus complot


Mediafax: Şapte militari de rang înalt, dintre care doi în serviciul activ, au fost inculpaţi în noaptea de marţi spre miercuri de un tribunal din Istanbul, fiind bănuiţi de conspiraţie împotriva Guvernului islamic-conservator turc, a anunţat agenţia de presă Anatolia

Doi amirali, Ramazan Cem Gundeniz şi Aziz Cakmak, figurează printre ofiţerii inculpaţi pentru apartenenţă la o organizaţie clandestină având ca obiectiv înlăturarea Guvernului, potrivit agenţiei turce şi canalelor de televiziune.

Suspecţii au fost încarceraţi în centre de detenţie militare şi civile.

Alţi 18 suspecţi sunt audiaţi în continuare, potrivit acestor surse.

Curtea a mai decis eliberarea altor şase militari, arestaţi în urma unei razii fără precedent lansată luni pe întreg teritoriul Turciei împotriva a 49 de personalităţi militare, acuzate că au realizat în 2003 un complot pentru a răsturna Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, provenit din rândurile mişcării islamiste), aflat la putere din 2002.

Fostul comandant al forţelor aeriene, generalul Ibrahim Firtina, şi amiralul Ozden Ornek, fost comandant al marinei, au fost arestaţi. Cei doi urmează să fie audiaţi, miercuri, de procurori, potrivit presei.

Statul Major al armatei a reacţionat, marţi, la aceste arestări precizând într-un comunicat că o reuniune extraordinară a tuturor generalilor şi amiralilor cu patru stele ai forţelor armate se desfăşoară în cursul zilei, pentru a evalua acest caz, pe care l-a calificat ca fiind o „situaţie gravă”.

Arestarea militarilor, într-o ţară unde armata se consideră garantul regimului laic, a intensificat tensiunile între partizanii Guvernului şi opoziţia laică.