Money, money, money…


CHURCH AND MONEY By uber | Business Cartoon | TOONPOOL

https://economie.hotnews.ro/stiri-burse-25018174-unde-ascunde-acum-bill-hwang-investitorul-care-pierdut-20-miliarde-dolari-2-zile-declansand-panica-wall-street.htm?pbox

La 25 de kilometri distanță de centrul Manhattanului, Bill Hwang, CEO-ul Archegos Capital, caută răspunsuri cu privire la una dintre cele mai spectaculoase prăbușiri din istoria Wall Street, relatează Bloomberg.

În domeniul banilor şi a bursei Hotnews ne pune la curent cu falimentul unui creştin ce s-a jucat un pic cu banii altora – vreo 20 de miliarde – şi a dat faliment. Dincolo de falimentul financiar ar fi bine să fie trecut sub tăcere falimentul moral, recte religios al personajului din această poveste cât se poate de reală? Unde şi cum ar putea pune biserica sau oricine altcineva un gard care să nu fie sărit cu atâta uşurinţă de la Dumnezeu la bani? Cât de departe sau de aproape este falimentul personal de cel al instituţiei, nu al celei financiare, ci al celei celeste, Biserica. Se poate vorbi în secolul XXI de un faliment al Bisericii? A existat el dintotdeauna, deci nu se poate vorbi de un faliment? Trebuie reinventată Biserica? Sau trebuie să ne întoarcem la modelul Bisericii primare? Sau la care?

Totuşi legătura dintre finanţe şi succes, Biserică şi bani ar trebui să ne dea de gândit. Unde este acea Biserică săracă sau mai bine zis neinteresată de bani şi de succesul financiar, dar care să aibă un impact real asupra lumii? Nu care cumva Biserica a somat de nenumărate ori cu aplomb: Banii sau viaţa?

Hwang stă pe un scaun alb de plastic așezat pe veranda locuinței sale. Un leagăn stă neclintit în curte, peluza este proaspăt tunsă.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

În pofida tuturor lucrurilor care s-au întâmplat, Hwang încearcă să meargă înainte. Acesta își investește banii care i-au rămas și ocazional trece de cealaltă parte a râului Hudson pentru a lua cina la un restaurant din New York.

El își petrece timpul liber în același mod în care a făcut-o pentru majoritatea vieții sale de adult: rugându-se, citind literatură creștină și ascultând înregistrări ale Bibliei.

Cel mai recent Hwang a citit „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr” de C.S. Lewis, un roman satiric în care demonul Screwtape își sfătuiește nepotul despre cum să câștige sufletul unui bărbat.

Hwang și-a numit compania „Archegos”, un cuvânt grec din Antichitate pentru lider sau autor, ca o referință la Iisus.

À la recherche du temps perdu…


Omul pierde timpul. Nimeni altcineva nu-l pierde pentru că nimeni altcineva nu conștientizează lungimea vieții. Sau mai știi?

Cei ce pierd timpul degeaba sau vremea sunt numiți pierde vară. În țările mai reci probabil că sunt numiți altcumva.

Deși avem impresia că timpul este ceva personal, ne înșelăm. Dac-ar fi doar personal nu ni s-ar impută pierderea lui. Ar fi treaba noastră. Viața mea, timpul meu, pierderea mea.

Paradoxal sau nu, timpul este și un bun comun. Îi faci pe alții să piardă timp, ești apostrofat și uneori sancționat. Ba ți se ia capul dacă ai pierdut timpul cu altceva și ai întîrziat cu îndeplinirea ordinului. De exemplu dacă în timpul unui atac la baionetă îți făceai manichiura.

Unii au decis că nu e bine să se piardă timpul prin mănăstiri și le-au închis trimițîndu-i pe ocupanți la muncă. Ba le-au luat și pămînturile ca în cazul lui Henric VIII. Chiar și papa avea pămînturi, dar fiind prea preocupat cu timpul veșniciei, pînă la urmă le-a pierdut.

Dacă pierzi timp, îi faci pe alții să piardă și nu numai timp. Este celebră întîrzierea lui Gruschy în bătălia de la Waterloo. Un mareșal întîrziat îl face pe un împărat (Napoleon) să piardă un imperiu. A doua oară.

Pe plan local cel mai bun prieten al celebrului Păcală este Tîndală. Un fel de Dorel cu afinități temporale, Tîndală are darul de a amîna și întîrzia. Varianta modernă a lui Tîndală este autorul zicalei Ce poți face astăzi lasă pe mîine că poate poimîine nu mai trebuie! Just dragi tovarăși! E clar de unde ni se trage boala națională cu iz comunist Ei se fac că ne plăteasc, noi ne facem că muncim

Pe vremea lui nea Nicu timpul era dușmanul partidului, al poporului, personal al tovarășului prim-secretar PCR: trebuia să ne angajăm plenar, cu toate forțele, cu toată responsabilitatea, să luptăm cu devotament și abnegație să terminăm cincinalele înainte de termen. Ba era și o lozincă transformată-n cîntec patriotic: Cincinalu-n patru ani-jumate! Trebuia să-i ajungem și să-i depășim p-americani. Că cineva avea timp d-asta…

Dacă tot vorbim de comuniști și capitaliști, tot nea Nicu luă de la capitaliști bani să dezvolte țara, după care văzu că mai bine strîngem noi cureaua, mai punem pe noi încă o haină iarna și le dăm înapoi înainte de termen banii. Ciudat, nu? Deci noi pierdeam timpul, Ceaușescu îl de-regla. Ca urmare unii dintre noi au dorit să-și petreacă timpul prin alte țări mai capitaliste unde Time is money.

Și ca unii ce știu ce înseamnă asta, recent, Năstase, Coposu și G. Becalli au recuperat le temps perdu după ce l-au reșerșat prin celulele patriei și diferite activități recuperatorii scriind, pardon, producînd cîteva cărți. Și astfel ăștia cu bani au fost eliberați înainte de termen. (Dacă ar fi știut asta Proust ar fi rămas mască și mai mult ca sigur ar mai fi lucrat la titlu.) Și iac-șa ăștia au făcut ca timpul să fie o noțiune relativă. Cred că poporul nostru e un popor de einsteini.

Cînd deținuții de drept comun devin peste noapte veri primari cu Marcel Proust și timpul devine relativ ca în fizica lui Eistein, mai lipsește Alice ca să ne dăm seama că trăim în Wonderland? De fapt pe Alice au pus-o săptămîna trecută sub arest la domiciliu… Mai că-mi vine să zbor deasupra acestui cuib de cuci…

Cine mai are impresia că-și pierde timpul de pomană în țara asta?