Teologia românească cea de toate zilele sau Miroslav Volf, Budha și testul elefantului


sursa:http://www.mbird.com/2012/09/knocked-unconscious-part-ii/peanuts-theology/

Teologia românească cea de toate zilele era calmă, distantă, pioasă și la locul ei. Cu greu puteai găsi un autor autohton evanghelic înainte de 1990. Mai mult îl bănuiai pe Richard Wurmbrand decît îl știai. În schimb stăinii erau pomeniți numai de bine. Nu contează cine erau, contează cum erau apreciați. Mai tot credinciosul avea acasă cîteva cărți de teologie populară intrate ilegal în țară. La astea se adăugau cărțile de cîntări, sau pe limba noastră cîntece bisericești, ce enunțau și ele o anumită teologie. E adevărat că autorii cîntecelor proveneau din diferite straturi ale credinței creștine, dar tocmai asta mă face să mă întreb cum de înainte de 89 nu ne dădeam cu cîntecele-n cap și acum ne dăm? Nu conta cine-i autorul (de cele mai multe ori enoriașul din bancă habar n-avea cine a scris textul, cine a compus melodia și din ce denominație face parte) și se cînta fără încruntări de sprîncene. O tempora! O mores!

Tot înapoi în România anilor 1990 baptiștii și penticostalii școliți la școlile profesionale de pastori de la București (ITB și ITP) și nu numai, au avut parte de un șoc cînd au stat față-n față cu cîțiva profi, doctori în teologie, cu studii făcute pe bune în adevărata lume academică, nu în România savantei de renume mondial ce polimeriza și poli-pruniza specific polimerii. A se citi Elena Ceaușescu. Tinerei sub 40 de ani le dădeau cu tifla eroilor credinței ce lăsau de obicei biserici întregi cu gura căscată după predici fulminante. Era bătaie de joc? Nu era bătaie de joc. Era realitatea. Senzația pe care ți-o lăsa o astfel de întîlnire era una de neputință, de inutilitate și primitivism. Și era vorba de teologie anul I made in GB! Ani și ani de studiu, de interpretare, de aplicare și de dogmă erau puse sub semnul întrebării. Teologia noastră cea de toate zilele era sub asediu. Care teologie?

Participanții cursurilor deja școliți autohton aveau un ego atît de mare încît unul dintre profi a prorocit că cutare personaj nu va îndrăzni să ia teologia de la zero de teamă să nu fie flituit de tinere de 18-19 ani cu convingeri la fel de puternice, dar diametral opuse. Chiar aș fi vrut să asist la o astfel de dezbatere teologică… Unii n-au riscat și au obținut doctorate fără studii în  teologie.

În fine, dacă tot vorbim de teologia noastră cea de toate zilele, după 1994 unii au suferit un șoc constatînd că pregătirea profilor de teologie în exercițiu la București era una pe măsura teologiei noastre cea de toate zilele. Parafrazîndu-l pe Caragiale se putea afirma că teologia asta era sublimă, dar lipsea cu desăvîrșire. Nu e un secret că domniile lor au scos cărți utilizînd această teologie de succes. Cărți ale unor autori străini și-au schimbat titlul, un pic textul și s-au tras concluziile ce trebuiau să rimeze cu teologia noastră cea de toate zilele. Apoi cărțile au ajuns pe rafturile bibliotecilor. Personale sau instituționalizate. Ei eu continuat să predea. Nu ar trebui să ne mai întrebăm care este calitatea teologiei lor, ci ce fel de teologie au născut în tărtăcuțele celor ce le-au citit produsele. Rezon! Cred că s-a închis cercul. Sau cerul…

Și acum despre Miroslav Volf. Păi nu este nimic de spus despre Miroslav Volf decît că a căzut în mediul românesc cu o astfel de teologie și că este judecat conform acestei teologii. Nu numai de teologi ci de tot felul de cititori de teologie românească, cea de toate zilele. Ce bine că Volf nu știe cine suntem, nici cum gîndim. Să sperăm că n-are prea mulți prieteni p-aici care să-i spună adevărul!

Volf a fost atacat, luat în derîdere, ironizat și minimalizat de teologii amatori de teologie populară românească. Ce știu ei despre Volf? Mai nimic. Dar asta nu contează. Volf le insuflă neîncredere, nesiguranță și dubii. Care ar fi motivele? Cu siguranță se găsesc în conținutul prelegerii de la ITP și printre rîndurile cărții recent traduse în limba noastră. Sau altundeva.

Și acum despre Budha. Nu vă speriați, n-am trecut la hinduism, nici nu sunt adeptul cristbudismului. Dacă cumva așa ceva chiar există. Dacă nu există, precis se va găsi un român vajnic care să-l inventeze. Sper să nu fiu acuzat de cristbudism, dar le dedic amatorilor de teologie românească o istorie povestită de Budha.

„Cîndva, demult, trăia un împărat, care chemându-şi servitorii, le-a spus:”Adunați-vă cu toţii, servitori credincioşi, apoi mergeţi de strângeţi la un loc pe toţi orbii din naștere din împărăţie, pentru a le arăta un elefant.”
„Prea bine, mărite” au spus servitorii, după care fiecare a plecat spre a îndeplini voia împăratului lor.
Când toţi orbii au fost adunaţi în locul desemnat de împărat, acesta a venit în mijlocul lor şi le-a spus, „V-am adus un elefant”. Un orb a pipăit capul elefantului, altul orb trompa, altul urechea şi aşa mai departe, fiecare crezînd că ceea ce a pipăit a fost un elefant.
Apoi împăratul îi întrebă pe orbi cum arată un elefant.
Cei care au pipăit doar capul elefantului au spus că elefantul este ca o oală. Apoi cei care au pipăit doar urechea au spus că elefantul este ca un coş de fructe; cei care au pipăit colţii de fildeş ai elefantului au spus că elefantul este ca un plug; cei care au pipăit trupul elefantului au spus că elefantul este ca un grânar; cei cărora au pipăit picioarele au spus că elefantul este ca şi coloanele ce susţin un templu; cei care au pipăit coada au spus că elefantul este ca o perie, iar cei care au pipăit trompa au spus că elefantul este ca un șarpe mare.
Apoi toţi orbii adunaţi în acea piaţă au început să se îmbrâncească şi să ţipe:

„Așa arată elefantul!”

„Ba nu, elefantul nu arată aşa!”

„Ba da!”

„Ba nu!”

În curând lucrurile au scăpat de sub control şi orbii s-au luat la bătaie.

Maestrul a încheiat, spunând „La fel sunt şi aceşti oameni ce își dau cu părerea despre lucruri pe care nu le-au văzut… Prin ignoranţa lor, sunt exact ca orbii din povestea cu împăratul: certăreţi şi deformând realitatea într-un fel sau altul.

Există în România niște indivizi ce pretind că sunt teologi. Adepții acestei teologii, cu sudalme și afurisiri l-au înghesuit pe Miroslav Volf într-o cutie cam strîmtă. Una bătută-n cuie. Pe măsura teologiei lor.