Doorways to discipleship


Prin 87 am primit o carte cu titlul de mai sus. Într-un capitol spune cât de nociv este rock-ul. Că are influenţe satanice, că este purtătorul unei muzici de sunete distorsionate, că are legătură cu distrugerea legăturii dintre adolescenţi şi părinţi, că are o agendă anti-creştină, că promovează drogurile şi că este pshihadelic. Într-un cuvânt, rău!

La puţin timp pe un alt exemplar al aceleiaşi cărţi cineva din SUA scrisese cu pixul câteva remarci la acelaşi capitol al muzicii rock. Că a fost reconsiderată, că a fost încreştinată şi aşa mai departe. Cu toată componenta satanistă, anti-socială, anti-părintească, anti-anti.

Apoi am fost expus live la rock creştin. Dacă există aşa ceva. sau poate era doar un teritoriu pretins în numele Domnului pentru a nu pierde adolescenţii.

L-am întrebat pe prietenul meu ateu şi englez ce fel de muzică asculta în adolescenţă. Adolescenţii se dădeau în vânt după rock în anii 60-70. Motivul? Părinţii erau captivaţi de Tom Jones, Engelbert Humperdinck, Cliff Richard şi alţii care pentru noi adolescenţii din România erau la fel de scandaloşi precum rockerii. De care noi n-aveam habar.

Nu sunt expert în muzică. Ba chiar sunt mai aproape de a fi afon decât de a avea o bună ureche muzicală.

Voi ce părere aveţi de muzică? Există o muzică creştină? Sau interdicţii la unele sunete? Şi de ce?