Întoarcerea talibanilor în Republica Talibanică Afganistan


Ce era evident în urmă cu mulţi ani a devenit realitate azi. Talibanii s-au întors. de fapt talibanii n-au plecat. Au murit. dar nu s-au predat. Mujahedinii au rămas printre satele stâncoase precum haiducii printre codrii noştri verzi de brad. Doar că haiducii nu fuseseră înarmaţi de americani. Nici măcar acum.

Deci ce era inevitabil s-a întâmplat. Semn – din nou – că nimeni, niciodată nu învaţă nimic din istorie. Repetenţie absolută. Şi istoria Afganistanului nu e chiar atât de complicată. Şi nici lungă. Dar e islamică. sau mai bine zis foarte islamică. Nu democrată. Nici sovietică. Sau de altă orientare. Singurii care au luat note de trecere la istoria Afganistanului au fost talibanii. sau mai bine zis mujahedinii. Poate şi o parte din cei ce li s-au predat necondiţionat (şi au scăpat cu viaţă – deocamdată).

Ce au făcut afganii? Şi-au eliberat ţara. Dacă ar fi să mă iau după istoria ultimului război mondial ar trebui să mă întreb ce s-a întâmplat cu colaboratorii ocupanţilor înfrânţi. Adică cu cei ce au simpatizat sau s-au folosit de nazişti şi fascişti. Femeile au fost tunse, bărbaţii au fost condamnaţi la închisoare, dacă cumva n-au fost linşaţi sau executaţi sumar de tribunale ad-hoc. S-au văzut şi numeroase cazuri de răzbunare a victimelor ocupanţilor, indiferent că cei lichidaţi au fost colaboratori sau trupe ce s-au predat. La masacre au participat şi soldaţi ai forţelor aliate, fie ei americani sau sovietic, cât şi partizani sau civili înarmaţii. Puţini soldaţi ai trupelor SS au supravieţuit.

Viitorul – dincolo de declaraţiile unor lideri talibani – sună sumbru pentru afganii ce au încercat cu linguriţa reţeta democraţiei occidentale. Oricum dacă am discuta despre democraţie ar trebui să trecem în revistă mai bine de 2000 de ani de istorie. Cine are timp pentru aşa ceva?

Dar cum azi democraţia înseamnă lucruri diferite în ţări diferite, să trecem dincolo şi să ne întrebăm – din nou – ce vrea să însemna alianţele diferitelor ţări mai mult sau mai puţin democratice. SUA i-a abandonat pe afganii care au ajutat-o. Ca aliaţi. Ce garanţie mai are cineva (Taiwanul, Japonia, Australia, Europa de vest, UE), că SUA nu îşi va abandona aliaţii peste noapte? Ne garantează asta nişte semnături pe o bucată de hârtie? Aşa a garantat şi Hitler că se mulţumeşte cu Cehoslovacia. Dar a urmat Polonia. Şi ştim ce a urmat. Cum şi URSS a împărţit prada cu Germania.

Ce garanţie mai oferă în acest context apartenenţa la NATO? Cu o Turcie la limita inferioară a democraţiei sau cu unele forme ale ei, dar fără fond. Şi poate mai presus de orice ce temei se poate pune pe vorbele unui lider ca John Biden sau Donald Trump, pe de o parte un individ senil care îşi avea locul mai degrabă întrun azil de bătrâni şi un altul al cărui carieră politică ar fi trebuit să se încheie înainte de a începe, judecând după apucături şi caracter?

Pe lângă aceştia Meckel pare o bunicuţă depăşită de evenimente, Macron un visător de pe altă lume, Putin un Hercule şi nici Kim Jong-un nu mai pare atât de deplasat. Începem din nou să-i regretăm pe Ceauşescu pe Gadafi şi citim ce minuni a făcut Stalin. Baiul nu-i că noi ăştia trecuţi de 60 de ani facem asta. Baiul e că lipsa unor lideri autentici îi îndeamnă pe tinerii care n-au habar de ce înseamnă comunismul sau fascismul să regrete astfel de lideri şi să dorească apariţia şi susţinerea unor astfel de lideri.

Şi ziceaţi că dictatorul absolut n-ar avea nici o şansă? Noroc că islamul e divizat. Să vedem cum se va numi de mâine Afganistanul.

Moise, rid mai lips: lasă-te de istorie! sau răspuns la Pare că a început! Să vă explic de ce eu țin cu ucraineni


Începând din 1866, la rebeliunea de la Iaşi, montată tot de agenţi ruşi, urmând cu 1907, iar mai apoi cu 1989, armata română a tras în plin, omorând de-a valma şi ţărani înfometaţi, şi oraşeni manipulaţi, şi anticomunişti cinstiţi. Dacă nu o făcea, România ar fi sucombat ca stat, la fel cum este, acum, în pericol Ucraina.

Noi, românii, n-am fost niciodată pregătiţi pentru aşa ceva şi, de fiecare dată, loviturile Moscovei ne-au destabilizat şi ne-au făcut să ne omorâm între noi.

– See more at: http://www.biziday.ro/2014/04/14/pare-ca-a-inceput-sa-va-explic-de-ce-eu-tin-cu-ucrainenii/?fb_action_ids=773112919366792&fb_action_types=og.likes#sthash.TNLvYVXb.dpuf

 

 

Începând din 1866, la rebeliunea de la Iaşi, montată tot de agenţi ruşi, urmând cu 1907, iar mai apoi cu 1989, armata română a tras în plin, omorând de-a valma şi ţărani înfometaţi, şi oraşeni manipulaţi, şi anticomunişti cinstiţi. Dacă nu o făcea, România ar fi sucombat ca stat, la fel cum este, acum, în pericol Ucraina.

Noi, românii, n-am fost niciodată pregătiţi pentru aşa ceva şi, de fiecare dată, loviturile Moscovei ne-au destabilizat şi ne-au făcut să ne omorâm între noi.

– See more at: http://www.biziday.ro/2014/04/14/pare-ca-a-inceput-sa-va-explic-de-ce-eu-tin-cu-ucrainenii/?fb_action_ids=773112919366792&fb_action_types=og.likes#sthash.TNLvYVXb.dpuf

sursa:http://www.dailymail.co.uk/news/article-2570797/Dramatic-CCTV-footage-emerges-moment-suspected-Russian-military-STORM-Crimean-parliament-building-gas-masks-armed-silenced-machine-guns.html

Moise Guran are ambiție. Acum vrea să fie un guru al istoriei. Din păcate sau mai bine zis, din fericire, n-are talent la așa ceva. Eu unul m-aș risca, vorba adolescenților, să-l întreb cît a avut media la istoria modernă și ce cărți a citit în domeniu în afară de manual. Ca s-o spunem p-aia dreaptă domnu Moise, istoria nu se face la teve, nu se pot face prognoze după citirea unui craș-cors în domeniu sau cu amintiri din… istoria patriei.

Dom Moise, cu rivoluția ați cam dat-o-n bară. Nu de alta, d-am participat. Ce spuneți despre turiști, dar mai ales că deschiderea focului și omorîrea civililor de către armată a avut drept scop menținerea României ca stat independent nu mă convinge. Nu m-a convins nici cînd am auzit-o din gura unui fost colonel participant la evenimentele din 89. Iu nău uăt ai miin!

La fel cînd a fost vorba de atacarea sediilor instituțiilor dotate cu arme de foc în decembrie 89. Populația nu a atacat sediile miliției ca să pună mîna pe arme și în general nu a atacat ceva. Armele au provenit din alte surse.

N-am prea înțeles nici ce pare că a început. Nu explicați. Și chiar așa, autoritățile din Ucraina nu au intervenit prea tare, ba pot spune că au intervenit prea slab împotriva manifestanților. Spuneți că regiunile respective ar fi avut soarta Crimeii. De fapt eu cred că nu e prea tîrziu nici acum să aibă soarta Crimeii.

Domnu Moise, mai în glumă, mai în serios, nu prea aveți de ce să țineți cu ucrainenii. Puteți să-i compătimiți, să le plîngeți greșelile, naționalismul, corupția, înapoierea, istoria nefericită din vremea lui Stalin, colaborarea cu naziștii din al doilea război mondial și pogromurile la care s-au dedat. Dar domnule Guran, lipsa de judecată de care au dat dovadă cei cu orientare occidentală după ce au pus mîna pe putere, fără să le pese prea mult de talpa țării și oligarhi, nu ar trebui să vă lase să plîngeți prea tare. Nu de alta da vă știam mai calculat!

De exemplu, un analist ca dvs. ar fi trebuit să știe că a fost o mare prostie să te gîndești că pui mîna pe putere la Kiev și rușii o să te lase să faci ce vrei în restul teritoriului. Mai ales după ce desființezi limbile regionale. Aici aveam și noi interes să fie menținute, nu? Și cum să faci față rușilor dacă nu cu multă diplomație și intoxicare.

Apoi, dacă tot ai pus mîna pe putere și ai gînduri mari, du-te la Poartă și asigură-ți domnia. Cel puțin ca să fie pace, pînă se limpezesc lucrurile. Cu baze militare ruse în Crimea n-ar fi stricat. Cu o populație rusofonă mare, la fel. Cu atîția nostalgici după perioada bolșevică încă în viață m-aș fi gîndit de două ori pe Maidan.

Domnu Guran, la o analiză succintă ați putea pune pe tapet faptul că Ucraina n-avea flotă (2 nave?), n-avea armată, n-avea aviație, etc. N-avea pentru că nu avea bani de solde, de dotare, de investiții. N-avea bani nici să-și plătească gazul către Rusia. Îi mai lipsea o revoluție anti-moscovită. Pentru ce?

Chiar analizați vă rog, ce avantaje are Ucraina că vrea să devină membru UE. Și ce avantaje ar avea UE dacă Ucraina începe procesul de aderare? Un simplu fapt: împrumutul de 500 milioane de euro ca Ucraina să plătească gazul rusesc vor fi plătite tot Rusiei. Aderarea la NATO va fi tot așa de dificilă. În circumstanțele actuale ați putea estima cît din PIB-ul Ucrainei va fi alocat pentru dotarea militară?

Aș fi așteptat o astfel de analiză de la dvs, nu una în care interpretați eronat istoria. Seamănă a fumigene…

Începând din 1866, la rebeliunea de la Iaşi, montată tot de agenţi ruşi, urmând cu 1907, iar mai apoi cu 1989, armata română a tras în plin, omorând de-a valma şi ţărani înfometaţi, şi oraşeni manipulaţi, şi anticomunişti cinstiţi. Dacă nu o făcea, România ar fi sucombat ca stat, la fel cum este, acum, în pericol Ucraina.

Noi, românii, n-am fost niciodată pregătiţi pentru aşa ceva şi, de fiecare dată, loviturile Moscovei ne-au destabilizat şi ne-au făcut să ne omorâm între noi.

– See more at: http://www.biziday.ro/2014/04/14/pare-ca-a-inceput-sa-va-explic-de-ce-eu-tin-cu-ucrainenii/?fb_action_ids=773112919366792&fb_action_types=og.likes#sthash.TNLvYVXb.dpuf

Rusia, Belgia și Ucraina


În istoria fiecărei națiuni sunt amintite bătăliile cele mai importante. S-au ridicat monumente pentru bătăliile cîștigate, dar și pentru cele pierdute. Jertfa vieții nu e puțin lucru cînd este dată în folosul patriei.

Rusia are un număr de monumente cît toate statele Europei și Asiei la un loc. Un tanc, un alt tanc, niște tunuri, niște statui, alte tancuri, ceva pietre și faimoasa Mama Rusia cu spada gata de harță. Impresionant. Dar să nu uităm că în ultimul război mondial rușilor le-a păsat mai puțin decît nemților de viețile propriilor soldați. La ordinele comandantului suprem au murit milioane de viteji chiar dacă nu era nevoie. Carnea de tun a fost măcelărită bine. Nemții nu reușeau să omoare cîți ruși îi atacau. Simplu. Dar trist.

Evident că Belgia nu a fost niciodată o mare putere militară. Nici cînd stăpînea Congo. Dar Belgia are un monument foarte ciudat care e de-e dreptul haios pentru că nu se înscrie în tipar. E vorba de statuia băiețașului care făcea pipi pe cotropitori. După aia i-au învins. Bună rețeta.

Mă gîndesc la Ucraina, la militarii ucraineni ce au ales să rămînă în Crimea, la cei ce au ales să treacă în armata Rusiei. Nici o jertfă. Nici măcar un pipi pe casca unui invadator? Dacă e așa, de ce s-ar deranja UE și NATO să se implice serios? Care ar fi miza?

Pe scurt, vă rog! Václav Havel, Curtea Veche, Bucureşti, 2009


Ei, m-am săturat de politicienii români, de prostia lor, de egoismul lor, de arivismul lor, de lăcomia lor, de cît de buni sunt adică, aşa că am închis teveul şi m-am pus pe citit. Cum mîine e ziua de schimbat cărţile la bibliotecă, trebuie să scriu două-trei rînduri inteligibile despre ce am citit. Nu o să vă obosesc cu amănunte tehnice, cît de mare e cartea, cît a costat, cum e coperta şi cine a tradus-o (chiar mă întreb de ce vă protejez…) şi voi trece la kestiune.

Cînd am luat-o am zis că trebuie să fie o carte interesantă. Nu m-am înşelat, cu toate că la un moment dat m-am îndoit. Sunt parcă două cărţi într-una, dat fiindcă e un lung interviu plus fragmente din memoriile lui Havel, toate în ordine cronologică, dar uneori fragmentele se tot împlin în interviu, astfel că spre sfîrşitul cărţii apar de cîte trei-patru ori aceleaşi (scurte) fragmente, care aşa cum aţi ghicit (ce buni sînteţi!), se repetă. Cel mai des apar, cel puţin în memoria mea, fragmentul cu debaraua unde şi-a făcut „cuib” un liliac şi de aceea nu se mai aprinde lumina să nu îl deranjeze, cel cu cît e de scurt furtunul pentru udat gradina şi încă unul care probabil că o să mi-l aduc aminte peste două zile. E haios însă. Cu toate că e o carte serioasă, alternarea şi repetarea asta îşi dă senzaţia, cel puţin mie, că e de-a dreptul comică.

Dar să revenim la oile noastre, adică la politicienii noştri. Cartea te lasă cu impresia, şi vina este doar a lui Havel, că omul ăsta gîndeşte prea mult. Să sperăm că încă gîndeşte că am auzit ieri că a fost internat.  Pe lîngă asta Havel mărturiseşte că de foarte multe ori are impresia eşecului, a neadecvării şi a mediocrităţii. Parcă îţi citeşte gîndurile omul ăsta. E clar că e una dintre cele mai mari excepţii în materie de politică. N-avea ce căuta acolo, dar din fericire a ajuns acolo. Părinţii lui au avut avere, dar a fost confiscată de comunişti, după modelul marxist-leninist. În cele din urmă a primit-o înapoi. A făcut bani ca şi scriitor, mai ales din piesele jucate în trăinătate, aşa că dacă vreţi să deveniţi dizident de succes, scrieţi ceva şi apoi faceţi politică, că şi în închisoare o să primiţi bani. În fine, a stat cinci ani au buleau unde s-a îmbolnăvit de pneumonie, i-a murit soţia ca urmare a unei tumori la creier, a fost pe scenă cu Joan Baez în Cehoslovacia, a fost primul preşedinte necomunist al Cehoslovaciei în epoca comunistă, a declarat dizolvat tratatul de la Varşovia şi a fost şi preşedintele Cehiei, în vremea sa Slovacia separîndu-se. Cu multe îndoieli, cu multe discursuri scrise chiar de el, cu multe întrebări şi cu oarecare nesiguranţă, dar şi în unele momente pasiv la presiunile unor politicieni ambiţioşi, a luat uneori decizii care acum le explică şi le regretă, dar şi unele de care e mîndru. S-a întîlnit cu mai toată lumea, de la Dalai Lama la Madeleine Albricht, comunişti şi dizidenţi, politicieni şi episcopi, rockeri şi actriţe, miliţieni şi militari, stăini sau nu. O viaţă cum nu va fi alta, demnă de cel puţin un roman şi cîteva filme, plus un serial. Dar cum era atît de atipic, puţin probabil că va face cineva un film cu Havel. A dus o luptă continuă cu administraţia castelului, a fost salvat de la moarte de cîteva ori de cea de-a doua soţie şi a suferit accidente din care a scăpat fără o zgîrietură. Noroc chior!

Am remarcat cîteva paralelisme între politicienii cehi şi cei români, sper să îmi aduc aminte unde. Havel foloseşte termenul acritură, acrituri pentru comunişti. Cu o singură excepţie parcă (el ne-a invitat să ne alăturăm NATO, pentru că deţinea preşedenţia la vremea aceea) numele României nu este menţionat. S-a recăsătorit cu o actriţă de succes, mărturisind că n-a fost un înger în timpul primei căsnicii.

Două fragmente pentru edificarea stilului. După ce arbuştii din jurul locuinţei sale de preşedinte de la castel au fost tăiaţi Havel spune: „A fost ca şi cum mi-a fost atacată chiar identitatea . Ca şi cum cineva mi-ar fi tăiat mîinile şi picioarele. Ironia sorţii face că am trăit acest şoc în momentul cînd la televizor se transmitea finala galei pentru desemntarea de către spectatori a „celui mai mare ceh” în care eu m-am situat pe locul al treilea după Carol al IV-lea şi T.G.Masaryk şi am fost nominalizat ca singurul în viaţă dintre primii zece. Cînd am văzut pe fereastră dezastrul din faţa casei, mi-am zis că mai degrabă aş merita titlul de cel mai mare idiot.”

„…permanent încerc să fiu pregătit pentru judecata din urmă. Pentru o judecată în care nu va rămîne nimic ascuns, în care va fi apreciat cum trebuie tot ce se cuvine apreciat şi se va vedea automat tot ce nu este în ordine. Evident, presupun că judecătorul suprem este pedant ca şi mine. „

 

În fine spre final cartea cam plictiseşte, dar are avantajul că oriunde o deschizi dai peste ceva interesant, dacă nu ca informaţie, cel puţin ca stil. Dar, cartea merită citită, pentru istoria din ea, pentru omul din ea, pentru caracterul acestui om.