Biserica, credinţa, credincioşii şi păcătoşii


De pe blogul Pinguinulfurios’s Blog, ce are ca motto homo homini pinguinum est,  am copiat un post. Nu eu sunt autorul lui. M-a intrigat şi m-a contrariat. Nu cumva observaţiile de mai jos sunt universale şi se pot aplica şi altor biserici, dincolo de anumite practici specifice? Ce părere aveţi?

„Cea mai mare putere în stat e Biserica. Clar. Neoficial evident. Dar asta nu e o noutate. De fapt eu nu vreau să zic nimic nou. Mi se rupe. Credinţa nu e credinţă. E îndoctrinare. Părerea mea. E un şantaj emoţional şi financiar până la urmă.

Dar până la mine nu a ajuns semnificaţia gestului de închinăciune a unora ( şi nu sunt puţini) de fiecare dată când trec prin faţa unei biserici. Mergi şi tu ca omul pe stradă şi te loveşi de “credinciosul” din faţă care se opreşte brusc să facă repede câteva cruci. Să le vezi faţa! Zici că în acel moment sunt cei mai smeriţi oameni de pe faţa planetei. Dar doar preţ de câteva cruci. Că ei or fi crezând că doar atunci îi vede şeful, că de altfel cum au băgat mâinile la loc în buzunar au liber la orice. Că gata, s-au crucit, sunt iertaţi până la următoarea biserică. Unde reiau ritualul.  Sau acelaşi gest făcut din mers, un fel de <<doamne iartă-mă, nu am timp să mă opresc că întârzii la treabă>>. Sau din mijloacele de transport în comun. Sau din maşinile proprii. Asta cred că e un fel de <<uite, chiar dacă sunt în mişcare tot mă crucesc>>.

Sărbători, post, preoţi, împărtăşanie, rugăciune, mers la biserică. Un ritual. Personal l-aş compara cu mersul la bereBiserica e crâşma. Sărbătoare e însăşi ziua. Postul e reprezentat de zilele fără această activitate. Preot = barman. Împărtăşanie = prima gură de licoare după o zi de muncă. Rugăciunea e ceva de genul…”sper ca azi să fie barmaniţa aia bună”, sau ruga de sâmbătă seara “sper să găsim mese libere”!

Unii ar arunca cu roşii în mine. Alţii ar zice să ma ierte dumnezeu că nu ştiu ce zic. Alţii ar zice că sunt atee. Alţii ar fi de acord cu mine.  Eu aş zice doar că în afară de manipularea maselor nu văd rostul bisericii. Credinţa o are fiecare. În ceva. Că e Dumnezeu, e Allah, e Buddha, e Ra, e Shopenhauer, etc.  Pentru că nu cred că e nevoie de o instituţie care să-mi spună în ce să cred şi să-mi reamintească acest lucru după un calendar tot de ei stabilit.

 Şi dacă nu ar fi fost biserica, cum ar fi lumea acum?”