Interviu cu Înalt Prea Sfinţia Sa Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului 4 februarie 2002 (1)


 1.    Întrebare: În trecut ungurii reformaţi s-au lăudat (şi încă se mai laudă) cu toleranţa religioasă din Transilvania în vremea Reformei. Pe de altă parte Habsburgii Romano-Catolici pretind că ei au introdus toleranţa religioasă după a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Cu toate acestea Biserica Română nu a beneficiat de toleranţă religioasă în adevăratul sens al cuvântului decât mult mai târziu.

 Cum apreciază Înalt Prea Sfinţia Voastră felul cum Biserica Română a fost câteodată victima jocurilor politice în trecut?

Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului: Toate cultele, toate confesiunile, toate Bisericile au fost foarte mult influenţate de jocurile politice. Încă dela începutul ei Biserica creştină a trebuit să facă faţă acestei situaţii. De altfel cred că de la început au existat foarte mult diferenţe de mentalitate, cultură, etc. peste care s-a suprapus ulterior situaţia politică a vremii. Dacă aş putea să dau un exemplu din primele veacuri creştine, m-aş referi la diferenţa care a existat între Apus şi Răsărit, între cele două împerii creştine de Răsărit şi de Apus, care a lăsat o amprentă foarte evidentă şi asupra vieţii Bisericii. Pe măsură însă ce creştinismul s-a răspândit peste tot, nu numai în Europa dar şi în celelalte continente, a trebuit să facă faţă împrejurărilor decurgând din evoluţia politică a zonelor geografice unde s-a răspândit. Zone geografice nu state pentru că statele s-au constituit majoritatea mult mai târziu. Dar când au apărut statele, sigur că au apărut şi problemele politice. Ca să mă refer doar la ceea ce a fost în primele veacuri, m-aş referi la Imperiul Romano-German, care a dus la sciziuni în cadrul Bisericii Apusene, dar şi la multe alte neajunsuri.

 V-aţi referit în mod special la habsburgi, la reformaţi, la calvini, şi ei au avut rolul lor în viaţa să zicem creştină a românilor, în special în Transilvania, pentru că în restul provinciilor româneşti influenţa a fost mai mult a Răsăritului, fie constantinopolitan bizantin, fie în alte zone influenţa slavilor, a ruşilor în mod special. Aşa încât se poate vorbi de situaţii în creştinismul nostru mai vechi determinate de împrejurările politice.

În ce măsură au adus libertate reformaţii sau habsburgii? Cred că pe ei nu i-a interesat libertatea religioasă; pe ei i-a interesat situaţia politică şi interesele lor politice.

De exemplu, pentru că pomeneaţi de habsburgi, de Imperiul habsburgic, care până la urmă s-a transformat în Imperiul austro-maghiar, influenţele exercitate de ei au fost mai puţin legate de libertatea religioasă. Aş da un exemplu care priveşte poate mai ales Banatul. Astfel în Banat habsburgii au dus o politică care urmărea să împartă majoritatea populaţiei care pe vremea aceea sub raport religios era majoritar ortodoxă. Pe aceştia ei au încercat s-o dividă, potrivit celebrei zicale divide et impera. Şi atunci, pentru că majoritatea era ortodoxă, habsburgii au desfiinţat aproape în întregime organizaţia bisericească ortodoxă română, în sensul că au acordat preferinţă ortodocşilor sârbi, în dauna ortodocşilor români. Şi în felul acesta ne-au divizat. Şi s-a creat o animozitate care există până azi. E ceva ce a aparţinut habsburgilor. De aceea până astăzi există în rândul românilor, aici în părţile Banatului, un fel de antipatie faţă de sârbi. De exemplu la Timişoara a fost desfiinţată episcopia ortodoxă română şi a rămas doar episcopia ortodoxă sârbă. Deci în cadrul aceleaşi confesiuni, fraţii habsburgi ne-au divizat până la a ne urî unii pe alţii. Acestea erau să zicem situaţiile politice din trecut. Acelaşi lucru l-au făcut şi reformaţii în Ardeal. Din acest punct de vedere e vorba nu atât de Bisericile sau cultele respective, cât de politica celor care dominau sub raport politic în acea vreme. Aşa încât e greu să spui ce libertate au adus habsburgii sau ce libertate au adus reformaţii, calvinii. 

2.    Întrebare: Protestanţii unguri au impus în secolul al XVII-lea respectarea de către Biserica Ortodoxă Română din Transilvania a nouăsprezece puncte conţinând dogme şi practici protestante. Totuşi acestea nu au generat atâtea tensiuni religioase (adică românii nu s-au luptat între ei pe motive religioase) comparativ cu cele apărute după crearea şi consolidarea Bisericii Greco-Catolice.

 Oare nu-i păsa poporului român de ingerinţa protestantă? Sau ideea sa de libertate religioasă era diferită la momentul acela istoric? Cum apreciază Înalt Prea Sfinţia Voastră această situaţie aparent paradoxală?

 Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului: În problema aceasta cred că ceea ce a contat a fost mai puţin credinţa şi mai mult politica, dar reacţiile pe vremea aceea şi ale unora şi ale altora, au fost mai puţin violente decât mai târziu. De exemplu în ceea ce priveşte pe reformaţii unguri e sigur că au încercat să impună românilor ortodocşi anumite puncte de doctrină, de credinţă, însă nu s-a ajuns la tensiuni pe plan politic cum au apărut mai târziu. De exemplu influenţa calvină care mergea mână-n-mână cu într-un fel impunerea limbii maghiare, s-a soldat şi cu rezultate pozitive, nu numai negative. Bunăoară, la ortodocşii români Biblia nu era prea răspândită, aşa cum s-a întâmplat de fapt şi mult mai târziu. Biblia ajunsese un fel de carte legată mai ales de cler, de preoţi. Sub influenţa reformată Biblia a ajuns să fie tradusă în româneşte. Primele traduceri româneşti, se pare că au fost determinate de un fel de reacţie la tendinţele de dominare, dacă pot spune aşa, a reformaţilor maghiari. Dar iată, rezultatul prim a fost nu o luptă între confesiuni, ci preluarea unei idei bune, de la protestanţii reformaţi în ceea ce priveşte răspândirea Bibliei. Sigur că au apărut pe urmă aspecte care nu mai aveau nimic de a face cu religia, cu credinţa, în sensul că ungurii au căutat să-i domine pe români până la a-i maghiariza într-un fel, tendinţe care au creat nişte contradicţii între unii şi alţii, care din păcate se păstrează până astăzi. Dar factorul care a determinat relaţiile dintre cele două confesiuni a fost mai ales cel politic şi în felul acesta s-a ajuns la transformarea sau transpunerea problemelor religioase pe plan politic. Ceea ce sigur că nu era dorinţa niciunui credincios adevărat. Pentru că politica e politică şi credinţa e credinţă. Însă din păcate pentru că oamenii nu pot să fie absolut neinfluenţaţi de un factor cum e cel politic, astfel de situaţii au lasat urme şi pe planul relaţiilor dintre confesiunile creştine.