Așa grăit-a Zarahustra?


Trebuie că Dragnea e credincios. Altfel nu-mi închipui de ce a spus că Dumnezeu e de vină că PSD-ul a pierdut ultima alegere. Dragnea și Șova au fost un fel de dumnezei de campanie, așa că altă explicație nu ține. Mai țineți minte cînd acum cîteva luni Dan Șova și-a dat demisia de la minister pentru a se îndumnezei în campanie după ce a rezolvat banii de autostrăzi?

Nu știu ca vreun bloghist credincios să fi afirmat că Dumnezeu a cîștigat alegerile astea. Noi, democrația, Facebook-ul, Internetul, ACL-ul și Iohannis le-a cîștigat. O fi complotat Dumnezeu împotriva PSD-ului? Unii zic că nu. PSD-ul și-a făcut-o cu mîna lui. A lui Ponta. Mîna lui Dumnezeu?

Am dedus din remarca sinceră a lui Dragnea că un necredincios (cum este dl. Iliescu, de exemplu) ar fi dat vina, tradițional, pe dracu. Dracu a vrut să facă ceva rău și Dumnezeu i-a tras una peste bot. Înapoia mea satano!

Dar și doi miniștri de externe au fost de vină, așa că Dumnezeu nu e singurul acuzat. Avînd în vedere că unul dintre ei a fost șeful SRI, înclin să cred că lucrurile sunt mult mai încurcate și că și-a mai băgat coada cineva… Oare cine? Dom Marean spune căp Dragnea spune că… americanii!!! De aici am deduce simplu ca și dom Marean că americanii e Dumnezeu. Sunt un pic bulversat.

Mai trebuie să recunosc că de la revoluție încoace (ce zice dl Iliescu că a fost a F.S.N.-ului) nimeni n-a mai susținut sus și tare că Dumnezeu s-a amestecat în politica românească. Nici măcar patriarhul… Dragnea e de altă părere. Oare o fi consultat un teolog, o vrăjitoare, o fi citit Nietzsche. Că altfel nu se explică. Dar cum s-au amestecat americanii? Obama? Nu! Precis Chuck Norris. Am văzut eu pe Facebook!

Și acum vine dl Iliescu, fost tovarăș cinstit și sărac, activist PCR par excellence și președinte al României necomuniste prin grație divină și ne explică cum stau lucrurile în PSD. Varianta sa pare să confirme cea lui Geoană cum că PSD este dirijat prin interpuși. Și eu care-i credeam pe ăialalți ce spuneau că PSD-ul îi dirijează pe ei prin interpuși… Eroare. Mă întreb însă cine și-o fi băgat coada și aici? O fi grăit Zarahustra ceva? Cui? O fi dl Iliescu întruparea lui Zarahustra?

Zarahustra grăi: „O, măreţ astru! Care-ar fi fericirea ta, de nu i-ai avea pe-aceia pe care-i luminezi? De zece ani urci pîn-la văgăuna mea şi te-ai fi săturat de drumul tău şi de lumina-ţi, de nu eram acolo noi: eu, vulturul şi şarpele. Noi te-aşteptarăm în fiecare zori de zi, ca să-ţi luăm prisosul şi să-ţi aducem mulţumiri. Ci iată: sînt sătul de-nţelepciunea mea, precum albina de prea multă miere; nevoie simt de mîini care să-mi ceară. Aş vrea să-mi dăruiesc, să-mi risipesc înţelepciunea, pînă în ziua cînd înţelepţii dintre oameni se vor simţi că-s fericiţi de nebunia lor, iar cei sărmani, preafericiţi de avuţia lor.”

Cine se crede soare? Iliescu? Bine că apune…

 

 

Irvin Yalom, MD: Privind soarele în față


Admirator a lui Epicur, Nietzsche și ai altor existențialiști, Irvin Yalom scrie despre teama de a privi moartea în față. Cînd mă gîndesc la șocul post-traumatic, îmi dau seama de ce mi-a fost greu să mă uit direct la soare. Pe de altă parte, citate foarte faine din Nietzsche. Asta e!

Dintre cazurile discutate și sfaturile propuse ies la suprafață cîteva lucruri pe care un creștin le știe foarte bine. Evreu ateu cu trei mentori ce mor (unul dintre ei era la un moment dat terapeutul său, apoi prieten, apoi el devine terapeutul mentorului) Yalom îmbină mărturiile directe cu observațiile asupra unor oameni cu probleme în fața morții. Mi s-au părut deosebit de interesante scurtele sale rezumate ale unor influente eseuri scrise de Schopenhauer, după cum urmează:

1. Ce avem: bunurile materiale nu satisfac, declanșînd o alergătură fără sfîrșit după acumularea lor. Cu cît ai mai mult, cu atît vrei mai mult sau ești mai nesatisfăcut și plictisit. Ce a vrut oare să-i spună Dumnezeu lui Solomon prin ceea ce i-a dat? N-au învățat prea multe evreii din asta. Dar cu ce ne deosebim noi protestanții de ei?

2. Ce reprezentăm în ochii celorlalți. Importanța părerii celorlați ne transformă în sclavi. E tot la fel de efemeră ca bogăția. Mai ales că nu putem ști ce gîndește celălalt. Un caz particular, patologic, pe care l-am întîlnit în ultima biserică, este că ceilalți știau ce gîndeau alții și le trîmbițau gîndurile. Mai un pic și acolo e nevoie de cîteva cămăși de forță.

3. Ce suntem. Citez: Numai ceea ce suntem contează cu adevărat. O conștiință sănătoasă, spune Schopenhauer, înseamnă mai mult decît o bună reputație. Scopul nostru cel mai important trebuie să fie o sănătate bună și bogăția intelectuală, ceea ce ne poate oferi o inepuizabilă rezervă de idei, independență și o viață morală. Echilibrul interior rezultă din conștientizarea faptului că nu lucrurile în sine ne deranjează, ci interpretarea pe care le-o dăm.

Din nou patologicul la el acasă prin biserici.

În același timp am fost uimit să constat că Yalom punea foarte mare accent pe vise. Dar nu visele călăuzitoare, ce previn sau transmit un mesaj, ci acele vise care pot deveni o unealtă interpretativă a situației sau a problemei cu care se confruntă pacientul/clientul.

Ultimul capitol pare cel mai apropiat de profesioniștii terapeuticii cu cîteva îndrumări în disclosure, visele, calea regală calea către aici-și-acum și distincția între proces și conținut.

Deci, o carte interesantă, dincolo de granița religiei, în apropierea morții unui expert ce se afla la vîrsta de 72 de ani avînd cărți publicate în peste 700000 de exemplare.

 

 

 

Dumnezeu, minunile, Nietzsche şi baptiştii ne-minunaţi


 

 

 

 

 

 

 

 

 

Baptiştii, sau mai bine spus, baptiştii şcoliţi, pretind că au o Evanghelie vie, considerînd că Nietzche e duşmanul lui Dumnezeu pentru că a afirmat (văzînd starea Bisericii): „Dumnezeu a murit!” Dar aceiaşi baptişti, mai mult sau mai puţin şcoliţi, spun că Dumnezeu nu mai acţionează azi aşa cum a făcut-o în urmă cu vreo două mii de ani. Dacă prin vreo minune Nietzsche ar învia (baptiştii ar spune că numai Satana ar putea face minunea asta!) şi s-ar uita la Biserica baptistă şi la baptiştii mai sus-menţionaţi, ce ar zice oare? Probabil tot „Dumnezeu a murit”! Nu mi-o luaţi în nume de rău, dar mie mi se pare că afirmaţia baptişilor, ce neagă că Dumnezeu mai face minuni azi, e foarte apropiată de cea a lui Nietzsche.  E drept că baptiştii nu spun „Dumnezeu a murit!” –  dar afirmînd că Dumnezeu nu mai face minunile din vechime, ei pretind că Dumnezeu a …paralizat. Ceea ce mă duce cu gîndul la un alt teolog, considerat de onor-baptiştii mai sus-menţionaţi, cam la fel de liberal ca Nietzsche: Karl Barth.

Karl Barth a studiat la Tubingen, Germania. După ce şi-a terminat studiile a fost pastor în orăşelul minier Safenwil din Elveţia. Ce a constatat acolo? Spre surprinderea lui a constatat că toată teologia liberală studiată la Tubingen, ce spunea că minunile au încetat odată cu apostolii, nu îl ajuta nici pe el, nici pe enoriaşii lui care se confruntau cu sărăcie şi accidente de muncă, adică cu moartea într-o formă mai lentă sau mai rapidă.

În anul 1914, anul izbucnirii Primului Război Mondial ce a făcut milioane de victime, profesorii săi de teologie au semnat şi un document numit „Manifestul celor nouă zeci şi trei de intelectuali adresat lumii civilizate” ce pretindea că Dumnezeu e de partea civilizaţiei ce a declanşat Primul Război Mondial. Reacţionînd la teologia liberală şi la efectele ei, Karl Barth a produs o nouă teologie (un teolog ce îi era contemporan spunea despre aceasta că ,,a căzut ca o bombă pe terenul de joacă al teologilor”) numită „noua-ortodoxie”, ce afirma, printre altele, că este posibil să te întîlneşti cu Isus Cristos în paginile Scripturii atunci cînd Duhul Sfînt te luminează. Cam aşa cum spun şi baptiştii azi, nu?

Toate astea m-au dus cu gîndul la un studiu underground cînd, pe vremea lui Ceauşescu, un american poznaş ne-a povestit că undeva în America, cineva a scris pe un gard: „Dumnezeu a murit” – semnat, Nietzsche.  După un timp un creştin la fel de poznaş, ba chiar mai poznaş, a completat lîngă primul înscris: „Nietzsche a murit” – semnat, Dumnezeu. Revenind la oile noastre, baptiste desigur, văzînd ce onor-baptiştii şcoliţi afirmă despre Dumnezeu, că Dumnezeu nu mai face minuni, înclin să cred că pot risca o analogie între Nietzsche şi biserica baptistă, afirmînd nici mai mult nici mai puţin,  „Dumnezeu a murit” – semnat biserica baptistă.

Totuşi, ca reacţie la această afirmaţie v-aş propune o contra-teză de genul: „Biserica baptistă a murit – semnat, Dumnezeu.”

La fel, pentru a da peste cap toată tevatura onor-teologilor baptişti ofuscaţi şi uscaţi  de funcţii şi şcoli, propun iniţierea neoficială a titlului de „Baptistul anului”, iar acest titlu să îi fie atribuit în premieră lui Iosif Ţon.

 PS În esenţă, dar nu în credinţă, mai degrabă sunt anti-ţonist decît ţonist.

 sursa caricaturii fără vreo legătură cu postul: http://www.thethinkingblue.com/aFALWELL.jpg