Despre Istoria Bisericii, curs, examene, note (1)


Ieri a fost ultima zi de cursuri. Am pus Istoria Bisericii în cui pînă pe semestrul II. Mă văd cu studenţii la examen, pe 1 februarie, ora 10. Dar ziua de ieri nu a fost ultima în care mă întîlnesc cu studenţi sau cu foşti studenţi. Mă mai văd pe Facebook şi mai povestim despre cursul ce l-am predat din 1994. Într-o discuţie recentă cineva spunea că la mine  se tremura la examen. Probabil. La mine s-au făcut cele mai multe contestaţii şi chiar eu am încurajat acest lucru. Democraţia şi corectitudinea trebuiau promovate. Şi încă mai trebuie.

De-a lungul anilor de predare a cursului de Istoria Bisercii am trecut prin mai multe faze. Prima a fost cea în care cursul era sfînt. Atunci am declanşat primul şoc. De fapt, dacă mă gîndesc, primul şoc a fost la prima sesiune de examene, în iarna 1995. Era oral. Pentru teologie, dublă specializare trăgeai un bilet cu două subiecte. Le ştiai luai 10. Nu le ştiai, picai. Nu trebuia să vorbeşti mai mult de trei minute ca să îmi dau seama dacă ştiai sau nu subiectele. Îmi aduc aminte că o studentă a început să prezinte primul subiect şi am oprit-o relativ repede. A început al doilea subiect şi şi acolo i-am spus după scurt timp să se oprească. Deja îi trecusem nota în momentul cînd nu s-a uitat la mîna mea. Cum studenţii erau adunaţi în sala de lingă cea în care se dădea examenul, se puteau auzi efectele notelor date. Studenta a ieşit după ce şi-a luat indexul închis, dar cu nota trecută. Apoi am auzit o bubuitură! Sărise în sus de bucurie că luase zece. „Mi-a dat 10, mi-a dat 10!” -urmat de „Să văd!Să văd!” Mi-ar fi plăcut să îi văd figura. Era primul zece la Istoria Bisericii.

La teologie pastorală era mai draconic: trăgeai un bilet, răspundeai bine, luai 7. Dacă voiai să treci mai departe mai trăgeai un bilet şi răspundeai la alegerea mea, la unul dintre subiectele de pe bilet: luai nota 9, te calificai pentru 10. În caz că nu ştiai, picai. Dacă ai răspuns bine şi voiai zece, trebuia să mai răspunzi la încă o întrebare ce o formulam eu. În caz că nu ştiai, picai! Asta era metodologia din documentaţia cursului, nu era un secret. Acum mă simt ca Augustin scriind Retractări! Bieţii studenţi. Mai ales că au avut de-a face cu profi din SUA, ce dădeau 10 aşa cum dădeam eu 6.

Am predat, vorba vine, şi la ultimul an de studii, o altă disciplină. Erau studenţi de cîţiva ani… La auzul notelor, în majoritatea lor 7, am fost avertizat de unul dintre studenţi cu care mă cunoşteam de mult timp, că „s-ar putea să am probleme, că unora nu le convine să le stric mediile.”  Pentru mine conta să fiu obiectiv şi ei să demonstreze că ştiu. Ah, ce a făcut din mine şcoala britanică! Au rămas cu mediile şifonate. Ulterior cînd instituţia a angajat dintre ei preparatori, mă tot tachinau.

Apoi a urmat faza a două. Subiectul era mai important şi discutam despre Istoria Bisericii, mai relaxant şi poate mai interesant. Asta după cîţiva ani de la prima fază. În cele din urmă am ajuns la faza a treia şi ultima, discutăm despre ce propune studentul şi ce are el nevoie, cursul oricum îl învaţă dacă merită proful. Asta se întîmplă de cîţiva ani.

Istoria, aşa cum o ştiu, se întoarce


Cea mai mare dezamăgire şi cea mai mare împlinire a a clasei a V-a fost tot istoria. De data aceasta Istoria antică. A apărut un prof, primul meu prof de istorie. Nimeni nu l-a văzut până atunci în şcoală, Şcoala medie nr. 2, „Olga Bancic” din Arad. Am aflat că lucra de fapt la muzeu, muzeu ce se afla vis-avis de şcoală. A predat despre obiectul şi metodele folosite în studiul istoriei şi alte lucruri la fel de plictisitoare pentru mine. A două oră a ascultat. Eu încercasem să învăţ, dar n-am reuşit să reţin atâtea noţiuni abstracte despre o materie atât de dragă. Rezultatul a fost catastrofal: prima notă, primul patru. Fostul meu învăţător, Pundeev Leonid (mai apoi profesorul meu de educaţie fizică) a fost consternat, toţi învăţătorii fiind curioşi să vadă cum se descurcă elevii lor ce au trecut în „ciclul 2”. Rezultatul: n-am mai învăţat, cu toate că după o altă săptămână proful meu a fost înlocuit de o profă, mai în vârstă, mai calmă şi mai moale. Tot nu am învăţat. Apoi surpriză: sunt scos la răspuns împreună cu un alt coleg. Eu cu mâna pe sus să-i spun profei că am un 4 mare şi lat. Noroc că nu m-a lăsat să vorbesc. Era vorba despre Egipt. Îmi vine rândul. Colegul meu, Moisă Virgil a luat un 7. Mă întreabă şi pe mine ceva, apoi altceva şi iau un …8! Nu era rău pentru nici măcar un minut investit. În procesul trecerii notelor din caietul ce ţinea loc de catalog patru dispăruse! Ce fenomen benefic! Rezultatul pe termen lung, un an de zile, a fost că am fost cel mai bun elev dintre toate clasele de a V-a la istorie.  Aceasta a fost şi satisfacţia la finele clasei a V-a. Am avut doar un singur 8, acela si parcă doi de 9.

Următorul meu prof de istorie a fost Bibi, adică Teodorescu. Rubicond, serios, mare povestitor al păţaniilor sale, din vremea studenţiei când făcea box şi bineînţeles al istoriei, sever şi cu principii pedagogice stricte, Bibi a băgat spaima în toată şcoala şi i-a făcut pe toţi să mănînce istoria. Avea cam două, trei note: 10, 9 şi 4. Ştiai, luai 10 sau 9. Nu ştiai, ştiai ceva, tot acolo, luai 4. Nu conta că ai o notă, două sau zece. Puteai fi ascultat oricând. Caietul de notiţe era sfînt. Când preda se auzea musca. Şi azi mai ţin minte modul cum începea o lecţie: 1. Titlul. 2. Condiţiile externe. 3. Condiţiile interne. 4. Desfăşurarea. 5. Concluzii. Tabla trebuia să fie lună, creta întreagă şi buretele stors. Altfel elevul de serviciu era absent. Trebuia să dai carnetul şi caietul cînd îţi dădea nota din mână în mînă pînă la catedră. Dacă voiai să o iei spre catedră te făcea să încremeşti doar cu o privire, a la Mihai cînd gîdea a încercat să-i taie capul pe cînd era ban de Craiova. Nu voiai să rişti aşa ceva. Ba pe unii mai îndărătnici, îi chema în cabinetul de hărţi şi colegii lor povesteau că mari ţipete se auzeau înainte de a ieşi elevul de acolo. Bănuiesc că nu ţipa Bibi.

Din păcate a sfârşit-o rău, în datorii, prin şanţuri, datorită băuturii. Avea două fete ce nu mai voiau să ştie de el. Idolul meu a căzut de pe soclu. Vor urma alţii.