Lideri de carton, biserici de carton, familii de carton…


Fake movie at New York * Claire & Max
La finele anilor ’90 am făcut cunoștință cu o nouă sintagmă: milionar de carton. Adică un milionar din România ce avea avere, dar nu avea nici un venit. Avea proprietăți, bani, dar nu avea afaceri care să-i fi produs acești bani. Era ca decorul de carton de la Hollywood: doar fațada. În spate era nimic. Zero. Ajunsese milionar datorită relațiilor sale cu ‘cineva.’ Adică prin corupție. Doar că atunci nu i se spunea așa. Era adaptarea post-decembristă a PCR-ului: Pile, Cunoștințe și Relații.
Îi vedeai pe la TV, îi citeai în presă. Aveai impresia că sunt omnipotenți, știu totul, aveau tot și toate în degetul mic. Nu știu exact dacă de la mînă sau de la picior. Apoi au început falimentele…
Azi bisericile sunt goale. Nici măcar umplute de preoți sau pastori. Sunt vide. Pline de tăcere. Fără viață. Pentru că viața a (e)migrat acolo unde-i este locul: în familie. Alternativa familiei a fost biserica, o familie mai mare, cu Tată, Fiu, frați și surori și în multe cu Maica. Cîndva ca o familie a cetății, că de fapt, asta înseamnă ecclesia. A rămas, ironic parcă, și încă ce ironie a sorții, ce ne trimite la un Dumnezeu ce stă în ceruri și rîde, ambiția noastră de a-i ridica monumente. Unele mai goale ca altele…
Cu lideri pe care Dumnezeu i-a cartonat. O dată pentru că monumentele ridicate de noi nu sunt decît cartoane, nu aur sau argint. O altă ironie, Dumnezeu i-a plasat doar pe ei în dosul cartoanelor ca să ne dea lecții în vremuri virusate. Noi suntem în familie. În intenția numărul 1 a lui Dumnezeu, despre care se face atîta caz. Mai ales la nunți. La consiliere. La botezuri și binecuvîntări. Și chiar la parastase. Dar aș vrea să-l văd și eu pe liderul acela care a investit mai mult în familie, decît în cartoane.
Și în același timp un Dumnezeu care plînge. Plînge pentru că l-am părăsit. Pentru că în ciuda reunirii în familie, chiar și famiile noastre par de carton. Unele mai poleite decît altele. De ce au crescut abuzurile domestice în această perioadă? De ce distanțarea socială, antidotul împotriva infectării, a scos la iveală și distanțarea existentă în familie? După căsătoria via internet urmeză, firesc, divorțul via internet. Pentru că separarea s-a produs. Unei căsnicii de carton îi urmează un divorț de aceeași calitate.
Parcă suntem marcați de o teologie de carton, într-o biserică de carton, sub privegherea unor de lideri de carton. Să sperăm că cel puțin nu ne-am cramponat de un Dumnezeu de carton.
Soluția? Să dăm foc la cartoane, să incendiem mentalitatea noastră de carton cu focul Duhului!