Cele 50 de porunci


Jordan Peterson are în prima sa carte 12 Reguli de viaţă. Un antidot la haosul din jurul nostru, tradusă în limba noastră o chestie interesantă, ce nu prea respectă cronologia Exodului, dar e haioasă tare.

După ieşirea din robia Egiptului cu reguli şi legi absolut autoritare poporul o luă razna pe când Moise era sus pe munte. În absenţa sa libertatea îi face să se zbănţuie fără nici o oprelişte în jurul unui viţel de aur. Vorba aia: se bucurau de libertate. Fără număr, fără număr…

Moise le spune însă că are două veşti. Una bună, una rea. Hedoniştii doriră s-o audă pe cea bună. Dacă era foarte bună cea rea nu mai conta aşa de mult.

  • L-am convins pe Cel de Sus să scadă legile de la 50 la 10.
  • Ura!!! Asta da veste bună! Şi vestea rea? – ţipă mulţimea electrizată.
  • Adulterul a rămas pe lista păcatelor capitale!

A doua sa carte se intitulează Dincolo de ordine. Ate 12 reguli de viaţă. De unde se vede că totuşi nu sunt destule 10 porunci, nici 12 reguli. Au mai trebuit 12. Deci 50-10-12-12. Mai că aş paria că urmează încă câteva…