Istoria bisericii? Să fim serioși!


sursa: http://www.acasa.ro/grupari-teroriste

În ultimul an de licență în Anglia am scris un eseu despre Biserica Romano-Catolică în secolul XX. Am luat o notă foarte bună și am făcut o economie de timp în anul ce a urmat: eseul a devenit ultimul curs de Istorie a bisericii. Erau cam 3000 de cuvinte. Nimic spectaculos, nimic extraordinar. Istorie seacă, poate unele date mai puțin cunoscute la vremea respectivă.

Acum însă am citit Sfînta Alianță. Am fost atras de titlu și n-am citit subtitlul: 500 de ani de spionaj la Vatican. Eu mă gîndeam că este vorba de alianța din secolul XIX dintre Prusia, Austria și Rusia. Nimic mai greșit. Era vorba despre servicul de spionaj al Vaticanului denumit Sfînta Alianță. Destule note de subsol, bibliografie cît de-o teză de doctorat, arhive consultate o droaie, indice de persoane mare și lat.

Autorul Eric Frattini, originar din Lima, are o viață foarte activă: reporter pe teatre de război din Irak-Iran, Kurdistan, Liban, Gaza, Golf și Cecenia, a realizat interviuri cu cîteva figuri remarcabile printre care Nelson Mandela, Arafat, Isaak Rabin, Shimon Peres, Ariel Sharon, Hosni Mubarak, Colin Powell, Kissinger, Baker, Carter. A participat la multe dezbateri politice la diferite posturi de televiziune. Printre alte realizări se numără traversarea Pacificului de la est la vest, Australia, Insula Borneo și Africa Sub-sahariană.

Înainte de evenimentele de la 11.09.2002 a fost singurul reporter interesat de Obama bin Laden scriind o carte ce apare cu patru luni înainte de data de mai sus și devine bestseller după această dată. Se pare că mirosise ceva. nu degeaba este recunoscut ca expert în spionaj internațional și problemele Vaticanului.

Mi s-au părut deosebit de interesante și bine plasate versetele ce apar ca motto înaintea fiecărui capitol. Am reținut doar două: Osea 6:9: Ceata preoților este ca o ceată de tîlhari, care stă la pîndă, săvîrșind omoruri pe drumul Sihemului… la capitolul Timpul spionilor (1823-1878) și la Anii cenușii (1570-1587): Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcînd ce este bine, să astupați gura oamenilor neștiutori și proști. No comment!

Și cîteva considerente. De exemplu, în atenția penticostalilor amatori de predici împotriva francmasoneriei și în același timp de predici și interpretări că papa ar fi fiara din apocalipsă:

,,Primul mare raport asupra francmasoneriei este redactat de Sfînta Alianță în decembrie 1733 și-l conduce pe papa Clement XII, la 14 ianuarie 1734 să aprobe o nouă constituție a Statului pontifical prin care cetățenilor li se interzice participarea la riturile masonice sub amenințarea pedepsei cu moartea și confiscarea tuturor bunurilor.”

Deci e papa fiara, fiara bună sau fiara rea? Sau nu?

Napoleon apare și el pe scenă cu spusele ,,Papa a murit. Vechea mașinărie a Bisericii se va sfărîma prin ea însăși! Totuși părerea sa din 1799 se schimbă și-l aduce pe papă la Paris la încoronare. De remarcat că spre deosebire de Stalin, bolșevicul ce pune în secolul XX întrebarea Și cîte divizii are papa? – Napoleon apreciază un secol mai devreme forța papei la 200000 de soldați. Asta ar fi însemnat cîteva divizii bune.

Pe de altă parte, ceva ce nu a apărut în literatura ce am citit-o pînă acum: abuzurile trupelor franceze de ocupație din Renania, zonă ocupată de după primul război mondial. Soldații și ofițerii de culoare ce o sechestrează, violează și ucid pe Nina Holbech de doar unsprezece ani și nu au fost judecați de autoritățile militare sunt găsiți dezbrăcați, legați cu mîinile la spate și strangulați. Ofițerii sunt spînzurați în locul unde a fost găsit trupul fetiței. Autorii n-au fost descoperiți niciodată.

Dar dincolo de noi date și perspective, apar noi fațete ale unor personaje idealizate ale Contrareformei cum au fost Barromeo și Gian Pietro Carafa (Paul VI). Implicarea serviciilor de spionaj și de contraspionaj ale Vaticanului scot la suprafață crime, atentate, interese lumești, politice, financiare și nu numai. Interesul spiritual devine poate ceva mai pregnant în secolul XX, după ce Germania și Austro-Ungaria dispar ca mari puteri catolice. Hitler nu va fi interesat de catolicism.

Un pic plicticoasă la cele peste 400 de pagini, cartea tradusă de Zully Mustafa are fluiditatea limbajului, ceva ce este mai greu de găsit de pildă la Sudoplatovi în Misiuni speciale. Memoriile unui maestru al spionajului sovietic tradusă de Corina Hădăreanu.

În concluzie, Istoria Bisericii nu e ce pare pentru că habar n-avem de ceea ce se întîmplă în secret. Un pic s-au deschis secretele în Apocalipsă și de 2000 de ani ne tot chinuim cum să o interpretăm.

Românul ce a devenit papă (2)


Îmi sună mobilul. Trebuie să fie de la poștă să își ceară napoi telegrama aia idiaotă. Dar nu e Piști, e o voce feminină:

– Alo, vă sunăm de la banca ing, sunt Magdalena Constantinescu , șef operațiuni valutare. Domnul Moldovan?

– Da. În persoană.

Aici vocea deveni ușor catifelată, ușor modulată, ușor dulce de un roșu închis, aidoma vinului de Xeres. Inundată de prea multă salivă, la asocierea vocii cu gustul vinului siropos, limba-mi strigă după ajutor. Înghit în sec și deschid la maximum urechile. Nu știu de ce, dar chestia asta cu papa, vaticanu și Ing începe să sune a farsă pusă la cale de propria-mi imaginație.

– Vă anunțăm că în numele dumneavoastră s-a deschis un cont.

– Ei na! Și cine l-a deschis?

– Nu pot să vă spun cine, deocamdată entitatea a dorit să rămînă anonimă, dar pot să vă spun, dacă îmi dați cenepeul, nivelul contului dumneavoastră.

Vocea ei îmi dădea fiori, aidoma fiorilor ce i-am experimentat cînd eram mic și m-a mușcat cîinele vecinului. Parcă retrăiam experința copilăriei. Eram doar bulversat de gustul acesteia.

– Așa? Păi, î, hî, hî, opt, zero, zero, hî-hîhî. A! Și încă hă-hî-hî, patru-doi.

– Da, corespunde. Vă informez că aveți în cont suma de una sută… mii… euro.

Aș fi preferat să mă mai muște o dată Peki, cîinele vecinului ca să aflu dacă sunt treaz sau visez, dacă nu cumva am înghițit (bine-înțeles fără să fiu conștient) un flacon de fenobarbital forte sau dacă efectul olfactiv al glasului nu m-a îmbătat de-a binelea. Era imposibil!

– Repetați vă rog!

– Adică un cont de 100000 de unități euro. Și, vai, era să uit și nu mi-aș fi putut-o ierta nciodată, vă așteaptă o cheie ce puteți să o ridicați doar personal, cheie cu care veți putea avea acces la cutia dumneavoastră de valori din depozitul băncii noastre.

– Cutie de… ce?

Mi se părea că eram Harun al Rașid gata de culcare ascultînd una din poveștile Șeherezadei din 1001 de nopți. Dar pînă se lăsa noaptea mai era.

– De valori.

– Și ce conține doamnă cutia asta?

– Îmi pare rău, dar nu știm, banca noastră garantează confidențialitatea clienților noștri și nu ne interesează ce s-a depus în această cutie.

– Aha! Dar pot să vin să văd?

– Sigur domnul Moldovan. Doar să aveți cartea de identitate și certificatul de naștere cu dumneavoastră. Între orele 9 și …

Am scăpat telefonul din mînă și m-am refugiat în lumea mea, atît de sigură și predictibilă. Trebuie să fie o conspirație. Dar cine să fie conspiratorii? Trebuie să fie mai mulți, că doar o minte nu putea să ajungă așa departe. Deci: vaticanu, banca, telefoanele… Cine mai urmează?

Îmi trag sufletul și pantalonii de oraș, înșfac din borcanu de pe dulap buletinu și certificatul de naștere, încalț sandalele și ies pe ușă cu bănuiala că cineva a umblat cu cheia franceză la destinul meu. Scot mașina și de la colț intru ca un făcut într-o coloană ce părea foarte oficială. Un beamve negru cu număr de meai, un suv tot negru cu girofar și două motociclete de aceiași marcă, una în față și una în spate. O să iau o amendă… Sirenele mă stresează. La primul colț mă opresc să îi las pe sereiști și polițiști să se care, dar ei se opresc și îmi fac semn să o iau din loc. Eu nu vreau. Atunci coboară un tip în costum fî închis la culoare ce se apropie de mașina mea. Ei totuși, e vorba de o amendă. Îmi face semn să cobor geamul și îmi comunică pe un ton oficialo-părintesc:

– Domnul Moldovan, suntem escorta dumneavoastră. Avem ordin de la președinte. Dacă vreți să comunicați cu domnul Băsescu ce tocmai a ieșit din audiență de la Vatican, vă punem noi la dispoziție o stație radio. Dar vă rugăm să ne lăsați să ne facem datoria. Misiunea noastră e să vă însoțim și să vă protejăm pînă la plecare…

Ăștia cine-or mai fi?

Istoria Bisericii Universale: o lungă trecere în revistă (5)


Unul dintre personajele celebre ale Istoriei Bisericii, indiferent cum am suci-o, a fost şi rămîne papa de la Roma. Cu toate că Biserica Romano-Catolică consideră ca primul papă a fost Petru, probabil că acest titlu a fost conferit retroactiv. Papa era episcopul Romei, cel căruia credincioşii romani au ales să îi spună „papa”, pentru că era considerat părintele lor. Există multe date despre ce au făcut papii pentru că aceştia erau înconjuraţi de oameni care ştiau să scrie.

Petru apare în lista papilor pe primul loc la cei mai mulţi istorici catolici. Greu de crezut că a ajuns la Roma înaintea lui Pavel, care nu îl menţionează, dar cine ştie, pe vremea aceea comunicaţiile lăsau de dorit, aşa că orice este posibil. Cert însă este faptul că Pavel a scris epistola către romani fără să menţioneze că el ar fi fondatorul bisericii romane. Episcopul Romei, cum le place unora să-i spună papei, a avut o istorie zbuciumată şi complicată. De la primele menţionări papa pare să fie mai important decît ceilalţi episcopi pentru că se află în capitala imperiului spre care duceau toate drumurile.

Tot în capitală îşi au sediul „central” şi unele dintre cultele noastre, cu toate că dacă ar fi să comparăm densitatea credincioşilor pe judeţe, ar fi probabil mai indicat să fim adepţii descentralizării. Persecutaţi, întemniţaţi, torturaţi, luaţi prizonieri sau alungaţi, ba chiar omorîţi, papii au rezistat tuturor încercărilor de acest fel. De cealaltă parte, plini de putere, bani şi faimă, papii au fost invidiaţi, linguşiţi, li s-a căutat pritenia sau alianţa, de cele mai multe ori confruntîndu-se cu pericole demne de o asemenea poziţie. Cel ales papă îşi schimba numele unii intrînd în criză de inspiraţie astfel că avem Ioan XXII,  Pius XII, Benedict XVI, Leon XIII, Inocenţiu XIII sau Bonifaciu IX, numele lor încercînd să reflecte ceva din orientarea sau caracterul acestuia. Nu totdeauna numele lor a reflectat caracterul papilor, papii dedîndu-se la abuzuri inimaginabile.

Datorită marii influenţe, a puterii şi a bogăţiei de care putea dispune un papă, scaunul a fost foarte rîvnit cîţiva papi ajungînd pe tron cu mult înainte de vîrsta episcopatului. Ba chiar unii autori susţin, dar Biserica Romano-Catolică neagă, că ar fi existat chiar şi o papesă, după cum au existat şi contra-papi, adică papi aleşi ilegal. Cert este că în timpul lui Inocenţiu al III-lea puterea papală a ajuns la apogeu, punctul cel mai de jos fiind probabil înregistrat în timpul Revoluţiei franceze cînd papa a murit şi se bănuia că nu va mai fi ales alt papă. Nepotismul, luxul, amantele şi copiii papilor contrastau cu titlul de vicar sau locţiitor a lui Cristos.

Unii papi au investit mult în proiecte culturale, fiind adevăraţi Mecena, alţii au construit mult, iar alţii au condus armate. Indiferent cît rău sau cît bine a făcut un papă, aproape că nu există papi „identici”, interesele, obiectivele şi circumstanţele politice şi ecleziale diferind. Înainte de alegere unii au fost călugări, alţii episcopi, oameni simpli sau aristocraţi de vază. Iniţial aleşi prin aclamarea poporului, procedura s-a definit, alegerea depinzînd din 1241 de un conclav de cardinali. Pentru ca alegerea să nu se tărăgăneze, conclavul a fost încuiat, fiind convenit un semnal în cazul în care exista o alegere precisă. Unii papi au domnit cîteva zile, alţii mulţi ani. Ioan VIII a sfîrşit otrăvit şi lovit cu ciocanul, deschizînd lista papilor asasinaţi, anul 986 fiind unul cu 3 papi. Înainte de conciliul de la Constance din 1412, timp de 70 de ani au existat cîte doi papi, unul la Avignon şi unul la Roma, ceea ce a dus la anatemizări reciproce. Schisma ia sfîrşit după o scurtă perioadă cînd au existat 3 papi, conciliul de la Constance decretînd că este singura adunare şi autoritate legitimă a Bisericii, superioară oricărui papă. Istoria nu a consemnat convertirea vreunui papă la altă religie sau la o altă denominaţie, pînă la conciliul Vatican II Biserica Romano-Catolică considerîndu-se singura biserică adevărată. Deşi limitat ca stat la suprafaţa de azi a Vaticanului, Biserica Romano-Catolică este probabil cel mai mare deţinător de clădiri din lume.

Înţelepciunea sau curajul unui papă ca Leon I, l-au întors pe Atilla din drum spre Roma cea rămasă fără apărare,  mărind astfel prestigiul papilor. În lipsa unui prestigiu clădit pe caracterul şi faptele papilor, Roma şi curia papală au profitat de Donaţia lui Constantin, un fals ce pretindea că în urma vindecării sale de lepră, împăratul Constantin i-ar fi dăruit papei Silvestru I Roma şi Italia, ba chiar toată partea de apus a imperiului.

În secolul IX Decretele (pseudo) isidoriene pretindeau că papa deţinea supremaţia în Occident încă din primele secole ale creştinismului. Importanţa scaunului şi a coroanei papale este subliniată de cele trei coroane puse una peste alta, dar mai este foarte cunoscută şi atribuirea numărului 666 şi titlului de Anticrist de către Luther şi încă menţionat cu vehemenţă de către adventişti. Bogat sau sărac, binefăcător sau răufăcător, papa rămîne în istorie ca fiind capul Bisericii Romano-Catolice, şeful celei mai mari organizaţii din lume, o organizaţie ce încă mai poate influenţa mersul acestei planete.