Nefericirea de a fi tot timpul fericit (2)


Cred că Dumnezeu a fost nefericit înainte de facerea omului. Că altfel nu se explică de ce l-a creat. Tocmai îl pusese pe Lucifer la respect (nu respectul ăla din fotbal), cînd își dădu seama că-i lipsește ceva. Ceva ce nu fusese încă creat. Așa că, puff: l-a modelat. Inspirație. Puff: iaca că umblă ca un nătîng. Adică singur. Pînă și miriapozii umblau în perechi. El se aținea prin copaci zăpăcind zburătoarea neclocitoare de ouă: cucu-cucu! Era singur. În mod normal cînd are o problemă omul mic se duce la mama. Dar nu. De data asta mama era tata. Sau invers. Cine poate ști? Nimeni nu ne-a spus. Nici măcar în cartea aia mare nu scrie despre așa ceva.

Și tata-mama i-a dat una de l-a adormit. L-a descusut. L-a descoastificat și l-a cusut la loc. Fără fire. Deci se poate face o operație fără fire. Și așa a apărut în univers fericirea. După nefericirea singurătății, fericirea în cuplu. Fără prieteni. Eventual cu vreo pramatie de maimuță. Sau de cîne flenduros și nepuricos. Rețineți că la vremea respectivă exista doar o pereche specializată transmisibilă la om. O fi fost o fericire tristă asta fără prieteni? Mă gîndesc ca dacă ar fi fost cu prietenii la un bauling în paradis Adam ar fi scăpat de fructul cu caracteristici de cartonaș roșu. Ce interesant! Dacă semaforul e pe roșu te oprești. Dacă cartonașul e roșu, pleci. Sunt confuzat! Ce culoare avea fructul ăla? Era Eva daltonistă? Nu. Dalton nu se născuse încă!

Deci Adam și Eva iau contact cu realitatea via interfeis reptilian. Îngerași-i dau afară-n lume înțolindu-i șic și secsi. Haine de piele mulate. Probabil. Și se pun pe făcut copii. Mai întîi băieți. Asta spune ceva despre Adam. Dpdv fizic.

Dar oare erau fericiți? Io zic că da. Chiar în afara raiului. Erau singuri cu regnul vegetal. O întrebare: Animalele au fost expulzate din paradis? Cartea nu spune. Deci erau fericiți. Chiar dacă nu erau creștini? Da! Chiar dacă nu erau căsătoriți în biserică? Da. Ilogic, dar erau fericiți. Erau tineri, chiar foarte tineri. Fotogenici. Cei mai fotogenici. Nu plăteau impozite. N-aveau cenepeu. Alimentație bio. Nexam euri. Nexam tevea. Fără texte: cumpărătorul este obligat să păstreze bonul pînă la ieșire… Ieșirea va fi peste cîteva mii de ani bune. De la Adam la Moise… Bonul s-ar fi pierdut. Fericire fară griji, ca-n paradis. Un pic mai conștientă.

Nefericirea primei crime. După nefericirea omorîrii primelor oi. Ce bine că Abel nu era activist pro-animale! Cain poate era. Vegetarianu! Degeaba. Tot l-au prins. Da a luat cu suspendare. Un fel de ,,la locul de muncă. Era nefericit și l-a ginit pe fra-su. Nu era mare bai. Nu apăruse Monitoru Oficial cu Legea. Încă. Era pe persoană fizică, cum s-ar spune…

E bine că Adam n-a călcat pe alături. E bine că Adam n-avea soacră, era fericit de-a binelea! Fără veri, verișoare, cumetre și cumetrii, fără nași, nașe și fini, fine. Evident fără mătuși, mătușoi, unchi sau unchioaie. Pur. Simplu. Mama-tata, frați-surori. Fericire totală. Simplă. În familia ne-extinsă. Ca la-nceput! Adam era așa de fericit că nu și-a mai dat seama. Și așa a ajuns la nefericire. I s-a aplecat de atîta fericire. Nu tu vînătoare. Nu tu pescuit. Nu tu alte probleme științifice. Singura lui problemă a fost de ce, cum și cu ce să taie cordonul ombilical la toți noii născuți. Ba se panicase cînd observă că ei doi n-au ombilic. Erau perfecți. Erau fericiți. Fără alocație.

Raiul pe pămînt? Unde, cînd, cum?


Nu aveam 16 ani cînd mergînd pe stradă cu un prieten și ne dădeam cu părerea că aici ar putea fi raiul pe pămînt dacă lucrurile s-ar face mai bine, dacă ne-am organiza mai eficient. Același lucru l-am auzit din gura multor indivizi de-a lungul timpului. Și așa s-a născut întrebarea: Este raiul pe pămînt posibil? Unde? Cînd? Cum?

Marii teoreticieni ai comunismului, Marx și Engels și-au dat cu părerea că o societate fără exploatare, fără clase și fără proprietari va fi posibilă după ce proletariatul va pune mîna pe putere, după ce dușmanii de clasă vor fi lichidați și după ce nu va mai exista proprietate privată. În viziunea lor aceasta se putea întîmpla doar în țările cu un proletariat foarte numeros, adică în țările cu o orînduire capitalistă. Raiul era după colț.

Nimic mai greșit. Încercările de a instaura raiul comunist au dus la milione de morți, victime ale unui sistem utopic, fără fundament ideologic temeinic și imposibil de aplicat în practică cu rezultate pozitive de durată.

Dar, omul se gîndește să instaureze raiul (religios sau secular) pe pămînt. Nu e rău că vrea, nici că încearcă, poate e de discutat metoda de a ajunge la acest rezultat.

Ceea ce mă face să mă gîndesc dacă cumva e posibil ca raiul să fie inaugurat pe pămînt dacă, să zicem, toți locuitorii, fără excepție ar fi creștini de cea mai bună calitate. Ca să nu excludem și nici să nu jignim pe nimeni.

N-ar fi rău, dar mă gîndesc că în lipsa unui conducător absolut, noi oamenii, chiar creștini de marcă, am continua să păcătuim în cele mai diverse domenii și n-am ajunge în rai prea repede. Ne-am găsi imperfecțiuni, vini, lipsuri și plusuri de care nu putem scăpa.

Mă mai gîndeam zilele astea că averea, indiferent care e, nu va mai conta. O vom arunca asemenea unei poveri ce ne împiedică să zburăm spre cer. Aruncăm lestul și ne vom înălța mai repede. Cine îndrăznește să arunce primul cu averea? Cam seamănă cu întrebarea cine dintre voi e fără păcat să arunce primul…

Cînd se va realiza raiul pe pămînt? Oricînd, cu precizarea că în nici un caz atunci cînd oamenii vor încerca. Dumnezeu va avea ultimul cuvînt.

Unde se va realiza raiul pe pămînt? Un paradis fără Dumnezeu este ca și iadul fără draci. Draci care acolo vor fi chinuiți, nu vor chinui ei pe cineva. Deci un paradis (oricît de elaborat) ar fi, rămîne unul fiscal, turistic, efemer și în cele din urmă plin de urmări negative. Ce nici nu mai trebuie menționate.

În cele din urmă, un paradis omenesc pe pămînt nu rezolvă cîteva lucruri esențiale (făcînd abstracție de problema proprietății): existența suferinței și a morții. De menționat că Isus Cristos a spus că acolo (în paradis, rai, în prezența lui Dumnezeu) vom fi ca îngerii, nu ne vom căsători. Refuz să fac alte presupuneri. Moartea va fi lichidată, suferința nu va mai exista și Smile, Jesus loves you va fi o realitate deloc banală.

Cînd se va realiza raiul pe pămînt? Cum există cîteva variante, și mulți partizani, vreau să afirm că raiul se va realiza atunci cînd Dumnezeu va locui pe pămînt cu noi, și va fi un pămînt nou alături de ceruri noi. Hmmm… Și totuși cînd? Cîndva.

Există unii, și printre ei mă număr și eu, care susțin că raiul începe de pe pămînt, că suntem cu un picior în paradis. Trăim aici ca și cînd am trăi dincolo. de acord, dar să nu uităm că nu suntem total dincolo, și în pofida, now but not yet, trebuie să facem legătura cu comunitatea în care trăim exemplificînd prin viața noastră ceea ce credem.

Și nu în ultimă instanță, după cum putem deja trăi în paradis, putem trăi deja și în iad. Asta nu numai dacă credem că el există, ci dacă trăim ca și cînd numai iadul există. Destinat inițial îngerilor căzuți, iadul a făcut loc și sufletelor ce își merită un astfel de loc. Sau de stare. Așa că după cum putem trăi deja în paradis, putem trăi și în iad, chiar din viața aceasta. Dar încă mai avem o șansă să ne schimbăm destinul. Și șansa noastră este Isus Cristos.

 

Călăuzire, îndrumare sau şansă (4)


 Subiectiv şi obiectiv

Una dintre colecţiile de scrieri antice în care omul găseşte principii pentru luarea deciziilor şi exemple de călăuzire (atât pozitive, cât şi negative) este Biblia. Această carte este o colecţie de scrieri inspirate cuprinse în două volume: Vechiul Testament şi Noul Testament. Primul testament sau legământ se referă la tratatul încheiat de Dumnezeu cu poporul Israel, iar al doilea, Noul Testament se referă la tratatul încheiat tot de Dumnezeu cu toate naţiunile pământului prin persoana lui Isus Cristos.  

În prima carte din Vechiul Testament aflăm că şarpele vine la Eva şi-i vorbeşte. Probabil că era un lucru obişnuit ca toate animalele sau cel puţin unele dintre acestea să vorbească (cu toate că nu se specifică limba) sau cel puţin să comunice într-un anumit  mod, evident inteligibil şi sofisticat, cu omul. Deci, diavolul, alias şarpele, îi face Evei o propunere: să încalce una dintre cele două porunci restrictive date de Dumnezeu. Ea prevedea că omul va muri dacă va mânca din fructele pomului aflat în mijlocul paradisului. Cu toate acestea, scopul propus de şarpe era unul pozitiv, adică progresul, asemănarea cu Dumnezeu în plus faţă de asemănarea iniţială (…să facem om după chipul şi asemănarea noastră…). Dincolo de acţiunea aflată în curs de desfăşurare (mâncarea fructului oprit) ce ducea la un deznodământ (deosebirea binelui şi a răului) în urma unei călăuziri (consilierea şarpelui) şi a unei decizii (luate de Eva şi apoi şi de Adam), de remarcat că şarpele nu a fost autorul unui preambul absolut necesar pentru luarea unei decizii în cunoştiinţă de cauză de către cea dintâi muritoare. Şarpele a ascuns în mod deliberat că el însuşi a fost victima unei astfel de călăuziri iniţiale al cărui autor fusese, a unei decizii ce o luase (probabil) înainte de creerea omului şi că stipularea expresă a celor două porunci restrictive era adresată doar omului.[1] Consecinţa a fost că Eva a luat prima decizie istorică pentru omenire fără să se consulte cu Adam sau cu altcineva, fără să facă o şedinţă de brainstorming sau un search pe Google şi fără să ceară un oarecare timp de gândire. Evident că fără experienţă şi în lipsa unei călăuziri adecvate ea ia o decizie eronată cu efect negativ aproape imediat, care are urmare pe durata întregii sale vieţi pe pământ. Această decizie a fost bazată pe ceea ce Evei i s-a spus, pe ceea ce ochii ei au perceput ca bun şi creierul a decis ce era folositor. Această decizie aparent obiectivă avea să afecteze nu numai viaţa ei, ci şi viaţa lui Adam şi apoi a tuturor copiiilor lor şi în cele din urmă întreg pământul şi istoria sa. Cei doi aveau să fie alungaţi din paradis, aveau să fie blestemaţi să îşi câştige cu greutate traiul de zi cu zi şi să piardă accesul direct la Dumnezeu.