De ce n-a concurat Biserica luptele cu gladiatori?


În primele secole ale bisericii au existat distracții mai incitante decît adunările ponderate și de destule ori secrete ale creștinilor. Luptele cu gladiatori, cu animale exotice, banchetele religiilor păgîne, jaf, îmbogățire și liste cu proscriși. Distracția, politicul, îmbogățirea nu aveau limite inferioare decît cele dictate de molime, înfrîngeri ocazionale sau cataclisme. Cezarul avea grijă de plebe și nu degeaba grîul venea din Egipt, iar sărbătorile erau marcate de circ.

Și totuși biserica n-a împrumutat din cultura zilei. Lumea și cultura ei era a cezarului sau dacă vreți mai răspicat a balaurului care promitea doar persecuție și moarte. Nu te plictiseai atunci în biserică. Pentru că biserica nu era despre distracție. Nici despre ceva obligatoriu: frecvență, cod vestimentar, colportare sau alianțe. Era simplu: Biserica era împotriva tuturor pentru că toți erau împotriva Bisericii. Complicat pentru un creștin.

Doctrina era mai fluidă, scriptura mai rară și notorietatea predicatorilor cvasi-nulă. Dar Biserica n-a dat drumul circului în adunările ei. Nici nu și-a compromis statutul cu puterea. Sau nu cumva puterea nu s-a compromis cu eticheta creștină? Cine-ar fi vrut să fie catalogat ca retrograd, credul? Cine-s-ar fi compromis că mănîncă carne de om, bea sînge de om, că se închină unui măgar și că este ateu pe deasupra? Puțini.

Și totuși Biserica nu a făcut compromisul cu cultura. Nu a coborît barierele. Nici nu a diluat doctrina, atîta cît era. În ciuda numărului mic, Biserica nu și-a deschis larg porțile, cu toate că Isus a vindecat pe oricine. Poate reflexul apărării de romanii ce l-au răstignit pe Isus n-a fost atît de rău. Poate repulsia față de bani n-a fost atît de dezonorantă pe cît ar lăsa să se întrevadă sub-cultura creștină actuală. Chiar dacă Iuda a fost hoț, trădător și sinucigaș, păcatul său principal a rămas trădarea, nu hoția.

Și prin toate crizele de început prin care a trecut, prigoane, infiltrarea gnostică, trădarea marcionistă sau exagerarea montanistă Biserica nu numai ca a supraviețuit, ci s-a dezvoltat. Fără circ, fără subvenții, fără politică și intervenții politice. Doar cu cele divine. Să fi fost asta un handicap?

Cum altfel s-ar putea cataloga perioada pînă la Constantin? Cum s-ar putea cataloga minunea convertirii viitorului împărat. Și cum s-ar putea explica schimbarea sistemică ce a urmat și a cărei victimă suntem? Nu era oare de preferat totala separare a Biserici față de stat și de oficiile puterii și bogăției? În lipsa acestora istoria s-ar fi scris în mod diferit. Nici nu îndrăznesc să visez. Pentru că dincolo de acele momente marcante în cele douăzeci de secole de existență n-a existat o cotitură mai mare rezultată dintr-o ecuație politică previzibilă, dar deloc spirituală.

Puterea, luxul, ambițiile și mîndria au invadat locul preasfînt. Au apărut bisericoșii, sfinții, sfîntocanii și fariseii creștini. Și echilibrul s-a rupt. Biserica nu se situa la antipod de lume cu Isus ce ținea totul în echilibru, ci lumea a dat buzna în Biserică trimițîndu-l pe Isus la capătul extrem al balanței pentru a menține echilibrul.

Da, știu, este o imagine complet dezechilibrată și doar parțial adevărată, dar cît de real trebuie să fi fost șocul? Se schimbase ceva în cer? Cîștigase sau pierduse cumva arhanghelul Mihail vreun război cu balaurul? Adăugase cumva Isus Cristos o adenda la sfintele Scripturi? Exista cumva o învățătura secretă ce acum fusese revelată? Nimic din toate acestea.

Și poarta s-a deschis larg. Și calea îngustă s-a făcut largă. Pe considerente politice. Financiare. Culturale. Ecleziale. Sau personale. Imperiale. De curte. Ale împăratului. Ale patriarhiei. Și așa dispăru ecclesia apostolica. N-a fost nevoie de introducerea luptelor cu gladiatori în Biserică pentru că au apărut luptele cu clerici. Circul n-a mai fost atît de atractiv. Pentru că circul s-a mutat în Biserică.

Contribuim și noi la el.

Anunț de ultimă oră: experimentul a reușit!


Deschide cartea de istoria bisericii!

Indiferent ce carte românească ai deschide despre istoria bisericii NOASTRE vei constata că autorii consemnează, susțin și argumentează că ființa acesteia a fost conservată în Transilvania prin credința poporului. Vezi mai ales rezistența la impunerea Reformei în aceiași provincie. Vezi rezistența românilor adesea violentă împotriva unirii cu Roma, mai ales între 1700 și 1764. Vezi un pic mai tîrziu botezarea forțată întru credința ortodoxă a ungurilor de către răsculații lui Horea, Cloșca și Crișan, ale căror imortalizare în vitralii se poate constata dincolo de poarta episcopiei din Oradea.

Poporul, poporul și iar poporul. Măria Sa Poporul este lingușit, este împuternicit și este slăvit. N-am nimic împotrivă. Ba chiar îmi place acum.

Dar oare de ce acum?

Acum pentru că a treia zi după potop prea-fericirea sa bisericească a hotărît ca Biserica Ortodoxă Română se implică şi face slujbe speciale la Colectiv şi pentru victime la patru zile după tragedie, patriarhul Daniel oficiind, marţi dimineaţă, o slujbă de pomenire la Catedrala Patriarhală, după care a mers la slujba de îmormântare a femeii de serviciu de la clubul Colectiv şi la înmormântarea lui Claudiu Petre. La clubul Colectiv au fost trimişi trei preoţi de la Administraţia Cimitirelor, care au ţinut o slujbă, în timp ce mulţi preoţi au făcut slujbe în ţară, unii dintre ei donând sânge pentru răniţi. (vezi Mediafax)

De ce TOCMAI acum?

Pentru că patriarhul aceluiași popor iese public (ah, ce-mi place, să sperăm că nu e adevărat!).  După slujba pentru femeia angajată la negru de la clubul Colectiv, patriarhul a fost asaltat de jurnalişti care l-au întrebat de ce slujbele speciale au fost făcute cu întârziere. „Nu învăţaţi dumneavoastră Biserica ce rol are ea. Învăţaţi mai bine ce-i credinţa ortodoxă.” (Mediafax)

Și a spus asta după patru zile, confirmînd că experimentul strict secret preotul invizibil a reușit. Biserica se poate lăuda că a depășit secretele laboratoare din Zona 51, Los Alamos, Celeabinsk și Stara Zagora. Preoții de altfel ultra vizibili în odăjdii colorate, firuite cu aur și personalizate specific, ca nu cumva să se confunde cu poporul de rînd, au reușit, în ciuda tuturor piedicilor puse de stat, popor, istorie și Satana, să fie prezenți la clubul Colectiv încă din prima zi, dar să fie INVIZIBILI.

Ba, în ciuda atîtor afirmații că Biserica invizibilă nu există, Biserica Ortodoxă Română a demonstrat că tocmai ea este această biserică invizibilă. Cel puțin pentru cîteva zile. Nu vă supărați, nici altele nu au demonstrat altceva. Am văzut un singur Monsenior acolo…

Cu chiu, cu vai patriarhul a dat dezlegare la invizibilitate. Nu se cădea, dar și-a călcat pe inimă. Din respect pentru cei morți. Pentru cei vii. Pentru firma ce trebuia protejată. Adînc resemnat, patriarhul a apăsat pe butonul VIZIBIL. Cu mare RETICENȚĂ. Cu durere în inimă. Cu regrete, poate eterne…

Deci, să se facă ziuă! Să vină morții la Biserică. Să le arate preoții și prea-fericirea sa personal ce înseamnă credință. Că politicienii le-au arătat ce înseamnă înaltă ținută morală. Și spirit civic. Și modestie. Și dragoste de țară. Și trai decent. În loc de să trăiți bine, SĂ MURIȚI BINE!!!

Mint oare cărțile de istoria bisericii scrise de școliți preoți ortodocși că acest popor este cel ce conservă și duce credința ortodoxă mai departe? Ce va spune istoria bisericii în legătură cu aceste evenimente?