Cazul Bodnariu: un alt șibolet


Pînă și Wikipedia știe ce este șibolet: Cuvântul ebraic șiboléth înseamnă spic. Evreii din tribul lui Galaad, pentru a-i identifica pe cei din tribul lui Efraim (care nu erau deprinși să pronunțe sunetul ș), îi puneau să pronunțe șiboleth. Dacă pronunțau siboleth, îi recunoșteau ca dușmani și-i omorau (Biblia, Jud. XIII)

N-am crezut că se va ajunge aici. Sincer. Dar s-a ajuns. Probabil, dar ce spun eu, mai mult ca sigur, că se va analiza escaladarea cazului. În decembrie sau poate în ianuarie anul viitor vom vedea și vom citi despre cazul Bodnariu ca despre unul dintre evenimentele ce au marcat anul 2016. Nu vreau să explic ce și cum. Sunt încă destui care fac valuri, aruncă cu paradăici stricate și își umflă pieptul de vitejie. Și încă nu s-a terminat…

M-aș aventura să afirm că acest caz, catalogat drept unul dramatic, a luat o turnură mult prea disproporționată pentru ceea ce este, ce se presupune că este și ce este de fapt, în realitate. A devenit un indicator al credinței sau al necredinței pentru cei declarați credincioși. Unul al implicării sau a lipsei implicării politicienilor în viața concetățenilor lor. Și de ce nu, a devenit un bun subiect pentru media. După unii a devenit semnalul de alarmă al liberalizării Europei, ba chiar a lumii civilizate. După alții al înapoierii și primitivismului țării noastre. Totul este posibil, încă n-au auzit to, filmul încă rulează…

Mă gîndesc că acest caz a devenit, volens nolens, obiectul muncii cui vrei și nu vrei, al pasiunii fără stavilă în te miri ce domeniu. Pariez că se vor găsi și mici întreprinzători ce vor face bani buni pe cazul Bodnariu. Așa cum s-a făcut pe cazul celor 95 de teze afișate de Luther în 1517 și tipărite și vîndute de oameni care au știut să facă un ban cinstit. N-aș vrea să exagerez, dar parcă s-a stîrnit o acțiune ce nu se va putea opri așa ușor.

Dacă mă gîndesc bine, în lumea evanghelică, ba chiar în cea penticostală vor apare și reacții stîrnite de terțe personaje implicate în încercarea de soluționare a cazului Bodnariu. Și aici mă gîndesc la implicarea patriarhului ortodox de exemplu. Oficial biserica și credincioșii penticostali admit că Biserica Ortodoxă e biserică, dar neoficial, majoritatea penticostalilor nu cred nici măcar că baptiștii sunt pe calea cea bună. Ca urmare, e greu de înghițit și mistuit implicarea unuia considerat cel puțin eretic.

Cine știe, implicarea pro-Bodnariu poate mai coboară ștachetele unora. A penticostalilor pentru cei ce nu sunt de aceiași credință, dar prin fapte, adică prin implicarea în cazul Bodnariu unii și-au cîștigat libera trecere la mîntuire. Căci ce altceva îți poți asigura cu un astfel de șibolet.

Mă întreb ce personaje se vor mai implica. Cazul este unul deschis, public, oricine poate să se implice. Normal, partida pro-Bodnariu a făcut clar cine sunt adversarii, declarînd direct, ba chiar agresiv că șiboletul lor este ceva ce apără lumea de cei răi: homosexuali, lesbiene, dușmani ai familiei tradiționale, liberali și alți dușmani declarați ai lui Dumnezeu.

E clar. Cazul Bodnariu a devenit un alt șibolet, o parolă ce te lasă sau nu să treci dincolo, în lumea sfinților și al dreptății, îți garantează libera trecere la Dumnezeu. La fel ca și anticul șibolet/sibolet, cazul Bodnariu stă la vadul respectabilității și ești somat să te situezi pro sau contra. De asta depinde totul acum. În ochii unora, a trăi respectabil sau a muri în rușine depinde numai și numai de șiboletul Bodnariu.

De ar fi așa de simplu…

În realitate cazul Bodnariu a devenit o unealtă de presiune, de catalogare a celuilalt, de accentuare a alterității. Ar fi fost simplu dacă era o alteritate neînțeleasă. Dar este una neacceptată, respinsă și exilată. Un fel de oaie neagră. Și din păcate nu este vorba de perspectiva lui Dumnezeu ce a căutat oaia ce s-a pierdut deși mai avea 99. Aici este vorba de oaia respinsă intenționat, transformată la o adică în țap ispășitor. La cît de încinse sunt spiritele, la cît de radicale sunt sentințele și la cît de amplificată este miza acestui caz (era să spun conflict, dar m-am oprit…) nu m-aș mira să se ajungă mai departe de cît s-au gîndit unii. Mai lipsește o scînteie… Și atunci să vezi regrete, scuze și dezvinovățiri.

Aș mai adăuga că Norvegia nu a fost, nu este și nici nu o să fie dușmanul României. Dimpotrivă. Norvegia desfășoară la noi în țară proiecte de milione de euro în folosul comunităților românești, în scopul conservării și renovării moștenirii noastre istorice. Banii Norvegiei primiți pe gratis de români schimbă în bine locuri și oameni. Nu am vrea să rambursăm toți acei bani, nici măcar ca acești bani să fie direcționați spre alte țări. Chiar avem prea mulți bani și nu avem nevoie de banii lor?

Cazul Bodnariu ce i-au unit pe baptiști, penticostali, ortodocși, anteniști, băsiști și alte categorii de oameni cinstiți sau nu, nu este un caz al banilor. Cel puțin aparent. Este un caz de inimă, de pasiune nu pentru umilință, dragoste, întîietatea celuilalt și schimbarea minții, ci pentru conservarea unor valori, pentru apărarea unei identități și decredibilizarea altora. O fi apărarea bună, dar tot atacul rămîne cea mai bună apărare. Multă, multă, prea multă energie cheltuită. Nu pe ceva ce nu merită, ci pe ceva ce merita, dar drămuit, în lipsa de energie necheltuită în atîtea cauze bune și foarte bune. Căci, dacă tragem o linie, în final poate ne pomenim că am investit prea mult în prea puțin și la o probă a focului ne trezim că rămînem cu paie arse.

Pro cau contra riscăm să facem din cazul Bodnariu un șibolet ce (ne) costă prea mult. Timp, nervi, prieteni și dușmani.