Nu se termină pînă nu se termină…


Mă tot lupt cu răzbunarea. Da, știu! Răzbunarea-i a Domnului. Dar e așa de plăcută cînd e a mea! Și de aici continua tensiune. Un fel de linie sinusoidală fără sfîrșit. Ca și alfa și omega. Ca începutul și sfîrșitul. Sau poate tocmai că de aia. Ce-mi mai plac filmele în care răii o încasează la final. Sau înainte de final. Mai ales cînd e și un pic de suspans…

Și pentru că ați rămas interziși cu privire la subiect, hai să vă luminez: cică se duce PSD-ul pe rîpă. Ce mi-ar place! Ce ne-ar place! Tuturor! Și acum unii-i cîntă prohodul. Asta m-a făcut să-mi aduc aminte despre alegerile pierdute de PDSR și cîștigate de CDR. A urmat dezastrul. Și PSD/PDSR a ajuns din nou la guvernare cu un parlament majoritar. Din păcate și cu ajutorul altora. Și cu inepția liberalilor, țărăniștilor și a pediștilor.

Și atunci am crezut, am fost total convins cînd s-a anunțat rezultatul alegerilor, că PDSR-ul va fi aruncat la groapa de gunoi a istoriei. Și mulți au crezut ca mine. Eram optimiști. Mai ales după a doua oprire a minerilor în drum spre București. Nu era o reparație totală, dar mi se pare ca se făcuse în sfîrșit dreptate. M-am înșelat. Nu s-a sfîrșit.

FSN alias FDSR, alias PDSR, alias PSDR, alias PSD, a revenit la putere. Și acum nu o părăsește. Interesant? Nu, nu este interesant. Este tragic. Este tragic pentru că opoziția are impresia că puterea este mai importanța decît strivirea capului șarpelui ce ne-a ținut pe ultimul loc în Europa. Dacă vreți o comparație, e ca și cum prin ianuarie-februarie 1945 Aliații (USA, Marea Britanie, Franța și URSS) s-ar fi decis să se lupte între ei pentru hegemonie în Europa înainte de a înfrînge Germania nazistă. Ar fi fost un adevărat dezastru pentru planeta asta. Nu ca cei șase ani de război de pînă atunci ar fi fost o petrecere cu lăutari…

Același pericol ne paște și azi. Din partea lui Ponta, ALDE, din partea naționalităților și a maghiarilor. Și a altor partide și partiduțe. Pentru ca puterea îmbată. Nu doar corupe…

Comuniștii aveau o vorbă ce cred că ar prinde bine în momentul de față: Vigilență tovarăși! Ei da, acum opoziția trebuie să se întovărășească. Dar nu ca să cîștige doar, ci să facă în așa fel încît să nu mai scoată capul Fiara. Și pentru asta trebuie ca unii să-și sacrifice interesele. Oare poporul sacrificat mai bine de jumătate de secol pe altarul politicii n-ar merita asta? Oare țara asta ar trebui să mai treacă printr-o alta experiență traumatică?

Tocmai am terminat o carte pe care odată ce am pus mîna și n-am mai putut s-o las: Adriana Georgescu, La început a fost sfîrșitul. Ar fi bună de introducere la Vremuri second-hand a Svetlanei Alexievici. Păcat că nu este tradusă în limba rusă. Păcat că nu este în programa școlară. Ar trebui să fie.

Ar trebui să știe toată lumea cum și de ce după ciumă brună a urmat ciuma roșie. Și că doar luptînd pînă la victoria finală, pînă cînd ultimul păduche purtător de ciumă roșie va dispare, atunci va fi și ciuma eradicată. Suna a propagandă? Poate că da. Dar cînd mă gîndesc la grozăviile ciumei roșii, la îndobitocirea programată ideologic, la distrugerile cauzate, atunci îmi dispar toate scrupulele.

Dacă după cum spune Adriana Georgescu La început a fost sfîrșitul, cînd se va mai termina sfîrșitul? Depinde de noi. S-a văzut la ultimele alegeri. Să se vadă și-n continuare. Pentru că nu se termină pînă nu se termină cu PSD-ul și cu aliații lui. Cu ciuma roșie și cu păduchii ei.

Răzbunarea-i a Domnului. Dar numai cea din final. Între timp noi suntem responsabili. Să facem dreptate. Să se facă dreptate. Să se termine odată. Ca să nu mai înceapă Fiara să miște. Și ciuma să omoare. Să moară păduchii!

De aia-mi place reclama aia: Distruge toți gîndacii. Și ouăle lor. DEFINITIV!!!

„Clasa politică din România“?


Clasa politică la ghilotină!

Pe vremea împușcatului pe holurile unei instituții cineva își felicita prietenul dorind să-i strângă mâna: Felicitări, am auzit că ai intrat în Partid! Prietenul său pune o frână imaginară, cuprins de panică, mimează posibilitatea iminentă de a-și găsi sfârșitul în hăul unei prăpastii și întreabă: ,,Am intrat în …ce?“

Cam asta e și reacția mea când aud sau văd vorbindu-se sau scriindu-se despre cineva care a intrat în „clasa politică din România“.

În primul rând, cei ce folosesc această sintagmă greșesc pentru că așa ceva nu a existat și nici nu există. Am mai auzit de clasa burgheziei, de cea a nobilimii, ba chiar de cler (mai ales în Franța celor trei stări). Dar de clasa politică n-am auzit de la Adam și Eva încoace via Sumerul post-deluvian, Grecia antică, India mogulilor, Anglia Magnei Charte, Franța napoleoniană, SUA Declarației drepturilor omului și Germania nazistă a caporalului Adolf Hitler. Ba nici în democrațiile originale a lui Stalin, Mao, Hodja, Ho-Shi Min, Naser, Pol Pot, Brejnev, Ceaușescu și longevivul Castro.

De unde a apărut la noi clasa asta?

Păi probabil că din cauză că roșii au devenit feseniștii roz, apoi pede și pesede, apoi pedele și așa mai departe, aceiași oameni și același partid fost cândva pecere ce s-a metamorfozat în te miri ce. Când cineva amintește de clasa politică nu poți să nu te gândești la indivizi ce pretind că sunt lideri, că sunt oameni politici de o integritate rară, cu principii, dar care nu au nici un fel de scrupule să-și ajusteze principiile politice după cum le este interesul.

Acești mamuți ai politicii românești, nu atât de bătrâni, ci atât de mari și lenți, nu se retrag undeva într-o neștiută peșteră pentru a muri în liniște sau pentru a aștepta ca gloata rămasă fără călăuză să le ceară cu lacrimi în ochi să își reia locul în fruntea turmei ca pe vremuri, ci într-o frenezie cameleonică își schimbă năravul, mai ceva ca lupul cu părul sur.

Atâta greață ne-au produs acești mamuți ai ,,clasei politice” poporului român, că mai bine de 50% dintre alegători preferă să nu mai voteze. Scârba de politică este de fapt scârba față de politicieni și de așa-zisa lor ,,clasă.“

Cum am ajuns să ne scârbim? Simplu: ne-am pus speranța în revoluție. Ne-au luat-o… Ne-am pus speranța în altceva decât FSN. S-a dus pe râpă. De fiecare dată când speram să sărim gardul am strigat prea repede hop și am mușcat țărâna!

Aș încerca să dau o definiție a acestei așa-zise ,,clase politice:“ o adunătură de animale preistorice șiret organizate pentru menținerea poporului român într-o perpetuă robie de sorginte socială. Aveți una mai bună? S-aud!

Primăvara de la Praga, dărâmarea Zidului berlinez, ba până la un punct (cel al apariției lui Ion Iliescu) și revoluția din 1989, au demonstrat toate că ceva se poate schimba peste noapte. Ba și mămăliga arabă a demonstrat că un sistem înțepenit poate să fie contestat. Cine știe, poate mămăliga noastră mai are încă o șansă: să pufăie încă o dată. Primul lucru care trebuie aruncat definitiv peste bord este mult-înțepenita ,,clasă politică“!

Am tot amintit cu diverse ocazii de proful meu de istorie Meic Pearse ce a spus că ,,democrația este un lux pe care doar țările bogate și-l pot permite.“ Aș vrea să completez cu o altă zicală și să adaug că suntem o țară prea săracă să ne permitem lucruri ieftine. Prin urmare, să abandonăm așa-zisa ,,clasă politică“ cu toate zorzoanele ei ce ne-au făcut să devenim dependenți de ceva nociv și să căutăm sau să ne manifestăm preferințele politice sau mai bine-zis democrația, așa cum n-am făcut-o până acum.

De data asta ar trebui să începem să ne uităm și la caracterele oamenilor cu ambiții politice, nu numai la averea, studiile sau moștenirea lor genetică. Să lăsăm mamuții să-și găsească locul de veci în osuarele muzeelor politice.

Dar să nu uităm când vom striga ,,clasa politică a murit!“ – să ne oprim și să nu mai strigăm anesteziați de succes și ,,Trăiască noua clasă politică!“

Cine știe, acum că avem atâta AUR s-ar putea ca unii să strige ,,Clasa politică la ghilotină!“ Abia aștept să văd câteva execuții. Din alea politice.