Deci?


Mor cînd încep unii propoziția cu deci. Și ca să moară și alții, încep și eu. O dată-n viață!

Deci, așa cum ziceam în postul anterior, nu. Nu sunt de acord cu majoritatea dintre ei. Și ca minoritate vreau să fiu respectat, ocrotit, dacă se poate, chiar de lege. De ce nu? Dacă unii au dreptul ăsta, eu de ce nu l-aș avea?

Nu sunt de acord că omul sau mai bine zis oamenii nu se schimbă. Deci, se schimbă. Devenim mai buni sau mai răi, mai bătrîni, mai exigenți, mai neglijenți sau mai știu eu cum. Ca unii ce credem în Dumnezeu trebuie neapărat să credem că omul se poate schimba-n bine sau în rău. Unora le pare rău de ce-au făcut. Și Dumnezeu îi iartă. Asta ne spune că s-au schimbat. Sau invers.

În politică-i mai greu, dar foarte asemănător. Ne schimbăm sau ne acordăm și opțiunile. Îi criticăm pe unii și-i lăudăm pe alții. Răii și bunii. Cu toate că nu-i chiar așa de negru pe alb.

Și apoi ne luăm de cei ce-i votează pe unii și pe alții. Mai ieri am avut o discuție cu niște prieteni ce votează cu cutare și eu nu votez cu cutare. Ne-am antagonizat. De parcă nu eram destul pîn-acuma! Dar în esență ce descifrez în mentalitatea noastră este că dîpîdevedere politic nu ne schimbăm. Să ne ierte Dumnezeu!

Și să vorbim și despre cei ce-și fac cunoscute opțiunile politice în media. Poate cu mașina de propagandă. De exemplu să vorbim de Radu Beligan. Maestrul. Bătrînul. Actorul. Omul de succes. Omul pe cale de dispariție.

Îl susține pe Ponta. E criticat. Atacat. Mustrat. Blamat.

Deci, io zic că-i treaba lui! Nu pot să- schimb nici votul, nici trecutul, nici kilogramele sau profilul. Indiferent care ar fi ăla. Așa cum nu poate nimeni să-mi schimbe caracteristicile, performanțele și preferințele. Inclusiv cele sexuale. Că tot se face mare caz de astea! Deci, e treaba mea cu cine votez.

L-am văzut o singură dată laiv pe Beligan la teatru. Juca în Romulus cel mic. A fost mare. Mare, ce prostie! A fost MARE! A avut curaj. CURAJ! Era prin 80 și textul avea niște paralele perfecte la situația României și la persoana lui Ceaușescu. Trebuia să fii prost să nu-ți dai seama. Întreaga sala făcea Fiuuu! expirînd zgomotos cînd le-o trîntea cîte una de te uitai în sala să vezi de unde răsărea securistu să-l ia pe sus cu tot. Kit că era îmbrăcat în toga romană și se credea ultimul împărat.

Deci, pariez că nu era singurul spectacol la care se întîmpla asta. Așa ceva! Și a jucat ceva timp…

Dar azi nimeni nu mai pomenește de chestiile astea. Nici el.

Dar este atacat că ține cu Ponta. Să nu uităm că Radu Beligan este actor. Un mare actor. Joacă. Știe cum. Și e doar un actor. Chiar dacă este unul mare. Oare nu toți actorii au fost răsplătiți de regim? Nu toți au jucat teatru? Chiar și noi am jucat teatru. Deci?

sursa: http://www.constantablog.net/wp-content/uploads/2010/03/

 

De ce ne pare rău că are alte opțiuni decît noi? Că le-a făcut publice?

Deci, eu zic că oamenii se schimbă. Dar nu și în materie de opțiuni politice. Deci?

Să trăiești maestre!

Eu fur, el șmanglește


sursa:http://www.sunnyskyz.com/happy-pictures/484/Raccoon-stealing-the-cat-food

Pe vremea lui Lae cu greu găseai cărți bune. Se dădeau pe sub tejghea. Soluția era să o împrumuți de la bibliotecă și să nu o mai dai înapoi. Plăteai de cinci ori cartea, dar merita. Asta era soluția unui doctor din Arad. Un alt cunoscut mergea la librărie cu o haină de vinilin țeapăn cu mari buzunare interioare. Nu avea de gînd să plaseze bombe în secțiunea cărților politice. În schimb știu pe cineva care a contemplat ideea. Modelul erau bombele incendiare nemțești folosite pentru a incendia navele ce părăseau porturile americane. Era ceva simplu și eficient. A renunțat doar pentru că deasupra librăriei era maternitatea.

În urmă cu cîteva luni am vrut să cumpăr volumul doi din Ultima republică a lui V. Suvorov. Vînzătorul mi-a spus că trebuie să fie pe raft. Nu era. Era doar în calculator. Deci era furat. Românul este încă pasionat de literatură bună. Cine-i analfabetu ăla care să fure literatură proastă? Și am fost informat cu privire la metode: una este să pui cartea în staniol; alta să… Hai să nu vă spun ca să nu vă tenteze. Dar cărțile se fură și există și alte metode eficiente. Internetu-i plin de ele. Oare care-ar fi cea mai bună pedeapsă pentru furtul unei cărți? Să citești zece cărți proaste și să le faci recenzia? Să ți se confiște biblioteca personală și să lucrezi într-o tipografie sau o bibliotecă și să nu ți se dea voie să citești nimic? Ar trebui întrebat Solomon!

Mediafax ne informează că cele mai furate cărți din Humanitas au fost anul trecut Parabolele lui Isus. Adevărul ca poveste de Andrei Pleșu, De ce este România altfel de Lucian Boia și Fii demn de Dan Puric. Prima mă tentează, a doua mă reprezintă, a treia mă indispune. Dar în context titlurile ilustrează o ironie națională a sorții. Nu știu cîte cărți se fură în alte țări, dar la noi e o șmangleală bună. Cu toate astea încă n-am văzut indivizi dubioși să mă abordeze cu „Hei, domnu, domnu!“ – după care să ridice discret mîneca pentru a putea mirosi coperta Parabolelor, a României altfel sau a demnității noastre vîndute la negru pe la colțul străzii.

Unde e poliția domnilor? Unde e justiția din țara asta? Vreau să văd o sentință, o condamnare! De exemplu:

Prin sentința penală nr.2810/25.01.2014 a Judecătoriei… pronunțată în dosarul nr.1569/2013, avînd ca obiect infracțiunea prev. de art…. lit.a si b din Legea…a fost condamnat inculpatul C.A. la cîte o pedeapsă de 3 ani închisoare prev. de art. 42 lit.a si b din Legea …/1996, conform art.31 lit.b si art. 12 C.pen., ș.a.m.d.

Să se-nvețe minte să nu mai șmanglească. O să citească el acolo numai cărți vechi și anoste.