Ura! Am înfrânt!


DEFEAT. 044 - Ain't No Damn Word for It | OMEGA-LEVEL

îNFRÂNGERE. Ce altceva se pot numi rezultatele acestor alegeri?

PNL-ul ce chema prin vocea lui Iohannis la alungarea definitivă a PSD-ului de la putere n-a văzut mai departe de lungul nasului, adică de alegerile locale.

USR-ul unui președinte Barna ce încă mai avea impresia după semi-eșecul de la locale și mini revoluția la europarlamentare că va convinge cu o campanie ce nu s-a re-adaptat o dată pus Dragnea la bulău.

Nici cu PSD nu mi-e rușine, mai ales acum când pretinde revenirea la guvernare. Pe motiv că ei au câștigat. Ce ați câștigat, patru procente? O fi țara roșie, dar n-am uitat ce ați făcut. Deși unii români par loviți de amnezie.

AUR – marele mic procentaj de aur ce ne spune? Că deși epoca Trump s-a sfârșit, ea poate fi imitată. Ce contează că e Trump, Puțin Erdogan, Salvini, Bolsanaro sau vreun Codreanu sau Sima autohton. Ce contează că senatorul AUR-ist de Arad se numește Nagy?

Băsescu în guvern? De ce? Că a inventat PMP-ul după rotisarea PD-ului? Expert în reciclarea partidelor cu alți oameni, alte tromboane ideologice, dar aceleași interese, Băse s-ar putea lăsa de politică, dar la altceva nu cred că se pricepe. Poate re-primește cetățenia moldovană și punem de un scandal și cu Rusia.

Pro-România oscilant n-a convins. N-au mai mizat baronii pe Ponta? Poate. Dar AUR a însemnat mai pro-România decât partidul lui Ponta. Mai ales pentru diaspora.

Înfrângerea cea mai neagră poate fi a UDMR-ului care nu și-a mai văzut cele 8 procente și care și-ar putea lua adio de la rolul de outsider echilibrist cu veșnice pretenții la guvernare. În ciuda celor patru județe câștigate, sau tocmai din această cauză.

Și acum câteva întrebări esențiale:

A trădat diaspora? A fost trădată diaspora?

Cine se crede român ultras și de ce? Pentru că fondezi un partid cu numele AUR, ce sună mai mult țigănește decât românește. Partidul ăsta pare atractiv numai pentru amnezicii ce nu-ți aduc aminte de sloganul ceaușist cu visul de AUR al întregii omeniri și avansarea României spre comunism.

După cum ne spune istoria situații de acest fel au fost nenumărate, mai ales între cele două războaie mondiale. Când Rusia era bau-baul, când Germania era bau-baul, când Ungaria era bau-baul.

Acum pentru ce ați votat, amneziacilor? Pentru o coaliție falimentară? Pentru una de stânga – care o fi aia? Pentru una de dreapta – care o fi aia? Pentru importanța unui partid de cinci procente?

Indiferent cum am lua-o tot înfrângere se numește. Va fi o bulibășeală clasa întâi.

Ce prevăd?

Alegeri anticipate!

Vreau alegeri anticipate!

Dar fără amnezie și amnezici!

„Clasa politică din România“?


Clasa politică la ghilotină!

Pe vremea împușcatului pe holurile unei instituții cineva își felicita prietenul dorind să-i strângă mâna: Felicitări, am auzit că ai intrat în Partid! Prietenul său pune o frână imaginară, cuprins de panică, mimează posibilitatea iminentă de a-și găsi sfârșitul în hăul unei prăpastii și întreabă: ,,Am intrat în …ce?“

Cam asta e și reacția mea când aud sau văd vorbindu-se sau scriindu-se despre cineva care a intrat în „clasa politică din România“.

În primul rând, cei ce folosesc această sintagmă greșesc pentru că așa ceva nu a existat și nici nu există. Am mai auzit de clasa burgheziei, de cea a nobilimii, ba chiar de cler (mai ales în Franța celor trei stări). Dar de clasa politică n-am auzit de la Adam și Eva încoace via Sumerul post-deluvian, Grecia antică, India mogulilor, Anglia Magnei Charte, Franța napoleoniană, SUA Declarației drepturilor omului și Germania nazistă a caporalului Adolf Hitler. Ba nici în democrațiile originale a lui Stalin, Mao, Hodja, Ho-Shi Min, Naser, Pol Pot, Brejnev, Ceaușescu și longevivul Castro.

De unde a apărut la noi clasa asta?

Păi probabil că din cauză că roșii au devenit feseniștii roz, apoi pede și pesede, apoi pedele și așa mai departe, aceiași oameni și același partid fost cândva pecere ce s-a metamorfozat în te miri ce. Când cineva amintește de clasa politică nu poți să nu te gândești la indivizi ce pretind că sunt lideri, că sunt oameni politici de o integritate rară, cu principii, dar care nu au nici un fel de scrupule să-și ajusteze principiile politice după cum le este interesul.

Acești mamuți ai politicii românești, nu atât de bătrâni, ci atât de mari și lenți, nu se retrag undeva într-o neștiută peșteră pentru a muri în liniște sau pentru a aștepta ca gloata rămasă fără călăuză să le ceară cu lacrimi în ochi să își reia locul în fruntea turmei ca pe vremuri, ci într-o frenezie cameleonică își schimbă năravul, mai ceva ca lupul cu părul sur.

Atâta greață ne-au produs acești mamuți ai ,,clasei politice” poporului român, că mai bine de 50% dintre alegători preferă să nu mai voteze. Scârba de politică este de fapt scârba față de politicieni și de așa-zisa lor ,,clasă.“

Cum am ajuns să ne scârbim? Simplu: ne-am pus speranța în revoluție. Ne-au luat-o… Ne-am pus speranța în altceva decât FSN. S-a dus pe râpă. De fiecare dată când speram să sărim gardul am strigat prea repede hop și am mușcat țărâna!

Aș încerca să dau o definiție a acestei așa-zise ,,clase politice:“ o adunătură de animale preistorice șiret organizate pentru menținerea poporului român într-o perpetuă robie de sorginte socială. Aveți una mai bună? S-aud!

Primăvara de la Praga, dărâmarea Zidului berlinez, ba până la un punct (cel al apariției lui Ion Iliescu) și revoluția din 1989, au demonstrat toate că ceva se poate schimba peste noapte. Ba și mămăliga arabă a demonstrat că un sistem înțepenit poate să fie contestat. Cine știe, poate mămăliga noastră mai are încă o șansă: să pufăie încă o dată. Primul lucru care trebuie aruncat definitiv peste bord este mult-înțepenita ,,clasă politică“!

Am tot amintit cu diverse ocazii de proful meu de istorie Meic Pearse ce a spus că ,,democrația este un lux pe care doar țările bogate și-l pot permite.“ Aș vrea să completez cu o altă zicală și să adaug că suntem o țară prea săracă să ne permitem lucruri ieftine. Prin urmare, să abandonăm așa-zisa ,,clasă politică“ cu toate zorzoanele ei ce ne-au făcut să devenim dependenți de ceva nociv și să căutăm sau să ne manifestăm preferințele politice sau mai bine-zis democrația, așa cum n-am făcut-o până acum.

De data asta ar trebui să începem să ne uităm și la caracterele oamenilor cu ambiții politice, nu numai la averea, studiile sau moștenirea lor genetică. Să lăsăm mamuții să-și găsească locul de veci în osuarele muzeelor politice.

Dar să nu uităm când vom striga ,,clasa politică a murit!“ – să ne oprim și să nu mai strigăm anesteziați de succes și ,,Trăiască noua clasă politică!“

Cine știe, acum că avem atâta AUR s-ar putea ca unii să strige ,,Clasa politică la ghilotină!“ Abia aștept să văd câteva execuții. Din alea politice.