Puterea unui discurs articulat


Lumea se împarte în două, ba chiar în trei. Da, nu, nu ştiu. Sau pro, contra şi nu mă interesează. În aceste trei grupuri polarizarea duce uneori – în lipsa argumentelor – la manifestări gălăgioase ce se numesc contra-manifestaţii. Acestea sunt moştenirea luptelor angajate fizic din istoria omenirii. De tipul nu-mi place de tine, nu-mi place ceva, îţi dau în cap. Te scuip. Te înjur. Te ameninţ. Fac semne obscene. Fac gălăgie ca să-ţi demonstrez că nu te las să vorbeşti. Bla-bla-bla. Te împiedic să-ţi expui argumentele. Totul în numele superiorităţii mele. Dar în lipsa argumentelor.

Acest tip de dispută este prezentă şi în biserici. Uneori. Uneori nu eşti ascultat. Deşi ai argumenetele cele mai bune. Din ce cauză se întâmplă asta? Pentru că emoţiile sunt mai puternice decât argumentele. Nu poţi convinge un om ce vrea să te omoare pentru că tu-l înfăţişezi pe Satana cu argumente logice. Mai ales în domeniul spiritual. Dar nu numai. Şi în cel politic.

De aceea la alegeri anticipate în România zilei de azi va câştiga AUR. Şi bineînţeles PSD. Agresivitatea şi demonizarea celorlalţi imprimă un efect emoţional de genul Las că merită guvernul, nenorociţii ăştia de la PNL şi homosexualii ăia de la USR !

De ce? Pentru că USR şi PNL n-au avut un discurs articulat de când au intrat la guvernare. USR şi PNL s-au certat pe faţă de când au intrat la guvernare şi s-au expus indecent – ca să zic aşa – în preajma şi în timpul celor două congrese în care şi-au ales preşedinţii. Probabil că singurul punct pozitiv l-a achiziţionat USR prin faptul că Cioloş a ajuns la conducere în locul insipidului, distantului şi ambiţiosului Barna. Bănuiesc că a făcut asta printr-un discurs mai logic, articulat cu proiecţia unui viitor mai roz. Dar toate astea au fost alterate rapid din start de tembeliziunile furioase, uneori agramate, ce-au amplificat gălăgia, jignirile, minciunile şi feicniusurile ca argumente fără putinţă de combătut. Cum poţi combate decent o acuzaţie fantasmagorică? Coborându-te la nivelul celor ce o proferează? NU!

Dacă ai ajuns să fii acuzat în asemenea hal, e cam târziu să mai faci ceva. Până atunci trebuia să-ţi fi luat măsurile de prevedere. Ai cam pierdut. În acest caz nu ajută discursul articulat. Acest tip de discurs îi ajută doar pe cei care sunt de partea ta. În nici un caz nu va combate. Şi puţin, foarte puţin probabil că va reuşi să-i câştige – în focul disputei asezonată cu înjurături – pe cei nehotărâţi care spuneau până acum Nu mă interesează.

Dacă vrei să învingi trebuie să te pregăteşti. Învaţă. Citeşte. Exersează. Începe să faci ceea ce intenţionezi chiar dacă nu reuşeşti din prima. E singurul drum spre succes. Presupun că nu eşti Maradona şi n-ai nevoie de antrenamente. dacă erai nu citeai blogul meu. Nimic nu poate înlocui discursul articulat. Dar ca să-l ai trebuie să investeşti timp şi efort.

În acelaşi timp trebuie să îmbini două componente ale adresei discursului: individul şi grupul. Să faci ce a făcut Isus. Pe de o parte să te adresezi individului care are nevoie de înţelegere. Pe de altă parte trebuie să te expui mulţimii ca să fii cunoscut, să demontezi argumentele opoziţiei – indiferent care ar fi ea – ca să-ţi demonstrezi superioritatea argumentelor tale. Şi nu în ultimul rând să trăieşti aşa cum predici. Ca argumentele tale să fie testate în viaţa de zi cu zi şi să nu fii descoperit ca un alt ipocrit/fariseu.

Bineînţeles că nu vei fi Isus Christos, dar vei putea să-l imiţi la o scară mai mică. Am spus imiţi nu măimuţăreşti. Poate nu vei vindeca, nu vei alunga draci şi nu vei linişti marea, dar vei fi prezent în viaţa celor care au nevoie să le spui o vorbă bună, să fie îndrumaţi în viaţă, să devină mai maturi sau trec printr-o nenorocire. Aşa se verifică un discurs articulat în practică. Şi aşa dezarmezi opoziţia. De partea ta este nu numai discursul articulat, ci şi Duhul. Mai articulat de atâta nu se poate.

Ura! Am înfrânt!


DEFEAT. 044 - Ain't No Damn Word for It | OMEGA-LEVEL

îNFRÂNGERE. Ce altceva se pot numi rezultatele acestor alegeri?

PNL-ul ce chema prin vocea lui Iohannis la alungarea definitivă a PSD-ului de la putere n-a văzut mai departe de lungul nasului, adică de alegerile locale.

USR-ul unui președinte Barna ce încă mai avea impresia după semi-eșecul de la locale și mini revoluția la europarlamentare că va convinge cu o campanie ce nu s-a re-adaptat o dată pus Dragnea la bulău.

Nici cu PSD nu mi-e rușine, mai ales acum când pretinde revenirea la guvernare. Pe motiv că ei au câștigat. Ce ați câștigat, patru procente? O fi țara roșie, dar n-am uitat ce ați făcut. Deși unii români par loviți de amnezie.

AUR – marele mic procentaj de aur ce ne spune? Că deși epoca Trump s-a sfârșit, ea poate fi imitată. Ce contează că e Trump, Puțin Erdogan, Salvini, Bolsanaro sau vreun Codreanu sau Sima autohton. Ce contează că senatorul AUR-ist de Arad se numește Nagy?

Băsescu în guvern? De ce? Că a inventat PMP-ul după rotisarea PD-ului? Expert în reciclarea partidelor cu alți oameni, alte tromboane ideologice, dar aceleași interese, Băse s-ar putea lăsa de politică, dar la altceva nu cred că se pricepe. Poate re-primește cetățenia moldovană și punem de un scandal și cu Rusia.

Pro-România oscilant n-a convins. N-au mai mizat baronii pe Ponta? Poate. Dar AUR a însemnat mai pro-România decât partidul lui Ponta. Mai ales pentru diaspora.

Înfrângerea cea mai neagră poate fi a UDMR-ului care nu și-a mai văzut cele 8 procente și care și-ar putea lua adio de la rolul de outsider echilibrist cu veșnice pretenții la guvernare. În ciuda celor patru județe câștigate, sau tocmai din această cauză.

Și acum câteva întrebări esențiale:

A trădat diaspora? A fost trădată diaspora?

Cine se crede român ultras și de ce? Pentru că fondezi un partid cu numele AUR, ce sună mai mult țigănește decât românește. Partidul ăsta pare atractiv numai pentru amnezicii ce nu-ți aduc aminte de sloganul ceaușist cu visul de AUR al întregii omeniri și avansarea României spre comunism.

După cum ne spune istoria situații de acest fel au fost nenumărate, mai ales între cele două războaie mondiale. Când Rusia era bau-baul, când Germania era bau-baul, când Ungaria era bau-baul.

Acum pentru ce ați votat, amneziacilor? Pentru o coaliție falimentară? Pentru una de stânga – care o fi aia? Pentru una de dreapta – care o fi aia? Pentru importanța unui partid de cinci procente?

Indiferent cum am lua-o tot înfrângere se numește. Va fi o bulibășeală clasa întâi.

Ce prevăd?

Alegeri anticipate!

Vreau alegeri anticipate!

Dar fără amnezie și amnezici!

Eu cu cine votez? – turul II (2)


Am cam întîrziat cu al doilea post pe tema asta. Motive? Lenea. M-am molipsit de la Iohannis. Că nu de la inima cu care mă îndemna Dăncilă să votez mi se trage. Nici de la legile schimbate peste noapte.

Nici de la feic niusurile plătite de psd pe aradon.ro sau de la situri anonime cu fake news anti Iohannis. Mi s-a tras de la bunul simț al poporului român ce nu vrea să se certe în public atunci cînd ceva este atît de evident. Adică victoria lui Iohannis. Dar nu vreau să mă opresc aici.

Totuși mai sunt multe de zis. Dincolo de scandările Io-ha-nis-Io-ha-nis! – de aseară. Bănuiala mea – și vă rog să urmăriti în viitor această idee – este că deocamdată mergem spre o guvernare liberală care sună bine cu comisia aia de desființare a hîrtiilor, cu des-pesedizarea ministerelor și a altor instituții de stat. Nu de alta dar sub masca unui partid socialist-democrat s-a cam jefuit țara, s-au înfruptat unii și alții și au apărut averi inexplicabile pentru legea 18 (de exemplu) – dacă aceasta ar mai fi încă în uz.

Dar dincolo de vot, victoria lui Iohannis, a Partidului Liberal, a dreptei în general, mă întreb ce se va întîmpla cu poporul? Acest popor care a plecat peste hotare nu numai din cauza PSD-ului. Și nu numai din cauza sărăciei. Din cauza legilor inepte, a nedreptăților, a oprimării sociale și a inerției unui stat ce se numește România. Vorba aceea: parcă e mai ușor să fii patriot peste hotare decît acasă în țara ta unde te lovești peste tot de metehnele naționale!

Și din aceasta perspectivă mă întreb ce va face Iohannis, PNL-ul ca să vină în ajutorul celor ce n-au fost băgați în seamă pînă acum? Știu că alocația pentru copii a fost practic mărită de PNL, dar oare ajunge atîta? Dar să trecem dincolo. Știu pe cineva cu pensie de 8 lei pe lună. Serios? Da! Ce să faci cu 8 lei pe lună? În cazuri din acestea, cînd oamenii sunt bătrîni și habar n-au de lege și de ce posibilități există ca să își ajusteze pensia, n-ar fi normal ca instituția de stat ce le virează pensia să intervină automat ca să o mărească? De exemplu!

Mie mi se pare că de fiecare dată după o victorie electorală nu electoratul, adică poporul, a beneficiat de rezultatul alegerilor, ci tot clientela politică, activul de partid, politicienii de meserie. Asta vreau să se schimbe. Pentru că în esență asta amendează votul. În mod ideal politicienii ar trebui votați în fiecare an ca să dovedească că ceea ce spun și fac. Nu că ne duc cu vorba. Asta aș vrea să văd de la PNL, de la Iohannis. Eu am votat anti-PSD, dar am votat și cu inima pentru că m-am gîndit la așa ceva. Ce folos că doar Isus a plîns cînd a văzut poporul ca niște oi fără păstor?

M-am săturat să mi se spună că din păcate roata s-a învîrtit, cei de sus au ajuns jos, cei de jos au ajuns sus și noi, poporul am rămas tot acolo. Și cred că de asta ne-au plecat milioane de oameni din țară. Pentru că s-au săturat. Iohannis cu PNL-ul și cine o mai fi de partea lor au un an să ne demonstreze că ceva s-a schimbat și că schimbarea continuă. Dacă nu, peste aproximativ un an se va întîmpla încă un exod masiv din România și PSD va recîștiga domnia.

După turul II la prezidențiale, aștept și efectul, urmările la turul II!

De ce PSD și nu PNL? De ce stînga și nu dreapta?


Nu ne jucăm jocul ăla cu de ce una și nu alta. Doar întrebam în speranța că cineva îmi va răspunde. Dar dacă mă uit la cer, la vremuri și la teve, cred că răspunsurile erau acolo înainte de ultima duminică.

De exemplu, știm că dreaptă înseamnă exploatare, asuprire de clasă, domnia capitalului, expansiunea monopolurilor, etc. Ce a făcut PNL pentru poporul ăsta? Nu țin minte să fi făcut ceva. Nu că n-a făcut nimic. Dar ce a făcut răsunător? Jumătate din poporul ăsta mai ține minte cînd i s-a înmînat cheia de la apartament de către președintele de sindicat al intreprinderii. Jumătatea asta mai ține minte că nu avea grija zilei de mîine. Că era suficient un job. Că și-a putut cumpăra apartamentul din jobul ăla, mașina (așa cum era…) și că se ducea la mare sau la munte tot din jobul ăla. În rest nu prea conta. De ce? Pentru că în casa sa românul nu făcea politică. Pentru că se descurca. Pentru că a învățat să fenteze autoritățile și autoritatea. Pentru că atunci cînd s-a săturat de minciună a preferat să moară decît să mai trăiască o viață fără sens.

Și din nou, știm că stînga înseamnă lupta împotriva exploatării, asupririi de clasă, a domniei capitalului, a expansiunii monopolurilor, etc. Ce a făcut PSD pentru poporul ăsta? Nu țin minte să fi făcut ceva. Din nou, nu că n-a făcut nimic. Dar jumătate din poporul ăsta nu mai ține minte, cozile, frigul, locuințele mucegăite, daciile proaste pe drumurile proaste, cu benzină puțină, etc. Ca să intri în normalitate nu trebuie să faci ceva extraordinar. Doar să nu mai faci prostiile ce le-au făcut alții înaintea ta.

Un pic de circ și pîine rezolvă lucrurile încă din antichitate. Și la stînga și la dreapta. De ce PSD și nu PNL, de ce stînga și nu dreapta?

Pentru că oamenii din popor ce s-au ridicat fentînd sistemul, ca pe vremea ălorlalți sunt admirați. Acești robinhuzi ai României ce au ajuns la putere, sunt de lăudat. Ei au înțeles ce n-au înțeles alții cu note mai bune la liceu, ca tine și ca mine, cu olimpiade cîștigate la mate, fizică, chimie sau alte materii. Ei sunt acei ce au cîștigat olimpiada la dirigenție. Adică au înțeles că odată lupta de clasă cîștigată, puterea este miza, și că prada trebuie împărțită și cu săracii. Care rămîn tot săraci, că altfel nu ar mai vota cu ei.

Deci moșieri, capitaliști, bancheri și alți investitori și antreprenori, poporul a cîștigat un ciolan și robinhuzii au recăpătat puterea. S-a făcut dreptate pentru că asta a vrut poporul. Poporul a cerut capul lui Moțoc și l-a primit. Acum a cerut puterea și și-a luat-o. De ce PSD și nu PNL, de ce stînga și nu dreapta? De aia!!!

Sec, dar adevărat!

În cărțile de istorie oare se vor pomeni anii de dominație neo-comunistă? Unde ești tu, bunică Rusia?

Iohannizarea României?


Îndrăznesc să afirm că Ceaușescu n-ar fi ajuns atît de ceaușist, dacă nu l-am fi făcut noi. Martore stau manifestațiile naționaliste entuziaste ce au precedat ziua de 23 august 1968. Chiar credeam în el. Era eroul nostru și devenise și eroul lor. Al vestului. Probabil că era simpatizat și de către dreptacii din estul socialist. Era, dacă pot să mă esprim așa, o Mama Omida comunistă în plină glorie… Un fel de proroc nervos. Românul inervat, peltic, dîn popor ajuns mare și tare. Dînd cu pumnu-n masă la el acasă. Versuri! Contra rușilor. Vorba vine… Ce bine că nu era și bețiv, că atacam Uniunea Sovietică cu părădăici stricate!

Un fel de afară-i vopsit gardu, înlăuntru-i leopardu! Sau un fel de seiv-scrin, dacă vreți. A doua zi după ocuparea Cehoslovaciei se asculta Europa Liberă fără opreliște în public. Patria-n pericol! Unde am mai auzit noi asta?

Apoi l-am lăudat, l-am pupat, l-am lăudat iar, l-am dat exemplu, l-am iubit nu alta și l-am făcut președinte. După o vreme ne-a părut rău…

Cum stăm cu Iohannis? Cei mai mulți dintre noi suntem mesmerizați. E frumos! E cinstit! E ardelean! E neamț! E luteran! E prof! E primar! E sprijinit de Merkel! E Tanda! E Manda!

În curînd va umbla pe apă, va calma furtuni, va învia morții și va face greșeli. Pentru că așa cum știm noi toți, nu există om infailibil. Ce să faci, Iohannis nu e catolic… Dacă era mai aveam o șansă. Poate-l făceam și papă!

Mulți ar vrea ca Iohannis să rostească legendarele cuvinte ale căpitanului Kirk: Beam me up Scotty! Dacă iohannizarea ar fi zi soliușăn, i-am putea cere lui Iohannis aceiași mișcare: Beam me up Iohannis!  Nu este posibil. Fizic. Financiar. Cultural. Energetic. Valutar. Nici măcar în caz de extremă urgență. Să revenim cu picioarele pe pămînt. Eu sunt mai realist. Să-l lăsăm să lucreze. Să-și facă echipa. Să transpire. Să ceară ajutor. Că nu poate să le facă pe toate singur!

Mă pregătesc și pentru ziua cînd unii vor vrea să meargă să moară cu el. Ca Toma. Dar mă pregătesc pentru ziua cînd se vor arăta cei ce-l vor pîrî. Sau înțelepții ce se vor lepăda de el.

Nu cred că Iohannis va schimba România. Eu voi schimba România. Tu vei schimba România. Noi vom schimba România. Iohannizarea lui Iohannis nu ne va teleporta într-o lume ideală sau cel puțin în Occidentul întreprinzător, civilizat și curat sau Occidentul idealizat după gustul personalizat al fiecăruia dintre noi. O Românie iohannizată o va lua pe urmele României ceaușizate cu toate deziluziile trecute și prezente încă, pentru că nu ar mai fi în stare să fie obiectivă.

Care este atunci soluția? În primul rînd soluția nu este dez-iohannizarea lui Iohannis. Nu petițiile publice pentru convertirea președintelui la o sectă sau alta vor schimba ceva. Fie aceasta chiar secta ideală.

Iohannis-ul de mîine trebuie să rămînă Iohannis-ul de azi. Deși președinte, nu doar el este România. Soluția pentru ne-Iohannizarea României este implicarea fiecăruia. Dar să nu uităm: nimic nu se schimbă peste noapte, așa cum cu un singur Iohannis nu se face… primăvară. Cînd vedem însă mai multe flori, e clar că se face primăvară.

Mitul salvatorului providențial


Omul, spre deosebire de animale, trăiește cu speranța salvării providențiale. Și-o întreține. Și-o confirmă. Și-o cultivă. Îi place la nebunie. E ceva ce îl unge la inimă. La suflet.

Bineînțeles. Cine-ar refuza să fie salvat de la moarte? Poate sinucigașii. Dar în mod normal, toți ne dorim să fim salvați de te miri unde, te miri ce și asta mai tot timpul. Suntem leneși? Nu cred. Nu degeaba spunem că speranța moare ultima. Cînd moare speranța murim și noi. Am avut o colegă de birou ce se numea Speranța. Poate mai trăiește…

Și acum despre alegeri.

Contrar vestului continentului, la noi dreapta, cu tot cu extrema ei, a intrat la apă. Corneliu Vadim Tudor s-a boșorogit.  E un neandertal men cu okelari de soare în degrade. Indiferent cîte blonde elimină la Antenă. Nimeni nu mai crede că un stergător de parbrize ceaușiste o să propulseze România direct acolo unde-i e locul. Adică în rai. Chiar mă gîndeam zilele trecute la România – grădina Maicii Domnului. Hmmm… Dacă așa arată grădină, cum o arată restul?

Udemereul. Pagubă-n ciumperci! Pînă și un amărît de actor român e mai bun ca un partid întreg. Etnic? Cine se mai identifică cu maghiarul neaoș în Europa? Poate Bella Kun. Apropo udemereul ăsta e de dreapta, stînga sau e ambidextru? Mie mi se pare că udemereul este soluția imorală. Indiferent cine conduce ei sunt la guvernare sau imediat la guvernare. Chiar ne reprezintă? Cum? Unde? De ce? E un fel de hopa-mitică. Adică un fel de mitici unguri. Nu unguri mitici. Să nu confundăm! Nu ne salvează ăștia pe noi.

Apoi PNL-ul. Ăștia și-au dat cu firma-n cap. Antonescu parcă-a uitat că a apelat la Johanis ca la Rambo. Să-i salveze partidul. Are ceva în cap omu ăsta, dar e prea superficial. Și auto-suficient. Pentru un partid e ceva fatal. Îl ia pe neamț și-l elimină pe directorul de teatru cu probleme. Să fim curați. Imaculați. Sec. Apoi Rambo o încasează. La fel și directorașu. Numai că directorașu încasează peste 300000 de voturi. Cît aproape juma de penele și pdl. Mai mult ca trei partide ce voiau să ne salveze. Un mit. Sau o mită!

PDL-ul. Partidul oportuniștilor pe cale de desființare. Cam ca și PNȚ-CD-ul. Cine vrea să fie în partidul condus de un buldog? De dreapta? Zău așa. De bani. De profitori. De făcut plinul și de demarat unde e rost de mai mult.

PMP-ul cu Elena Udrea. O glumă. Un banc. De partid. O blondă la conducere? În frunte? Știți bancu cu blonda ce conduce un partid pus la cale de un președinte cu chelie, fost marinar, ce și-a băgat o fată-n parlamentul de la Strassbourg, alteia i-a cumpărat sute de hectare și și-a aranjat și fratele? Nici eu nu-l știu, dar mîine vor apare cîteva. Sunt românii proști, dar nu sunt blonzi! Să mă ierte blondele de bună-credință! O salvatoare blondă ce pozează în Playboy? S-ar răsuci și Ceașescu-n mormînt! Și tiza Elena decedată cu primul președinte.

PP-DD. S-a închis postul de scandal. S-a dus și partidul. Un lider de partid trist. Un Robinson Crusoe al unei televiziuni eșuate pe o interes pustiu. Românu e prostit ușor, dar și uită ușor. Spre deosebire de Robinson Crusoe ce s-a salvat, Diaconescu nu s-a salvat pe sine-însuși. Un mit ce a fost demolat de însuși cel ce l-a promovat. O altă sinucidere politică. Un alt fel de Voiculescu.

Ah! Și Voiculescu. Ăsta cică ar fi de stînga. Stînga cui? Celula aia din stînga, pe celularul de la etajul I. Alegeți dvs. penitenciarul. Curînd.

Deci dreapta a încasat-o. Stînga a trimfat. E drept că dreapta asta nu-i dreaptă. E strîmbă. Și stînga e strîmbă. Ponta cu plagiatul, Iliescu cu morții, Năstase cu închisoarea și alți afaceriști ca Michi Șpagă (cine știe cu ce se ocupa ăsta?) ne vor asigura o salvare instant. Promisiuni de mărire a indemnizației la copii, pensii mai mari, creștere economică mare (de ce nu cred mitul ăsta oare?). Retorica lui Ceușescu plus autostrăzi de-a lungul și de-a latul partidului. Pă bani! Suntem însă liniștiți. Nu mai dăm după ei cu tîrnăcopul să-i scotem de sub asfalt că s-au topit în conturi ofșor! Offf!!!

Ia salvatoru neamule!

„Clasa politică din România“?


Clasa politică la ghilotină!

Pe vremea împușcatului pe holurile unei instituții cineva își felicita prietenul dorind să-i strângă mâna: Felicitări, am auzit că ai intrat în Partid! Prietenul său pune o frână imaginară, cuprins de panică, mimează posibilitatea iminentă de a-și găsi sfârșitul în hăul unei prăpastii și întreabă: ,,Am intrat în …ce?“

Cam asta e și reacția mea când aud sau văd vorbindu-se sau scriindu-se despre cineva care a intrat în „clasa politică din România“.

În primul rând, cei ce folosesc această sintagmă greșesc pentru că așa ceva nu a existat și nici nu există. Am mai auzit de clasa burgheziei, de cea a nobilimii, ba chiar de cler (mai ales în Franța celor trei stări). Dar de clasa politică n-am auzit de la Adam și Eva încoace via Sumerul post-deluvian, Grecia antică, India mogulilor, Anglia Magnei Charte, Franța napoleoniană, SUA Declarației drepturilor omului și Germania nazistă a caporalului Adolf Hitler. Ba nici în democrațiile originale a lui Stalin, Mao, Hodja, Ho-Shi Min, Naser, Pol Pot, Brejnev, Ceaușescu și longevivul Castro.

De unde a apărut la noi clasa asta?

Păi probabil că din cauză că roșii au devenit feseniștii roz, apoi pede și pesede, apoi pedele și așa mai departe, aceiași oameni și același partid fost cândva pecere ce s-a metamorfozat în te miri ce. Când cineva amintește de clasa politică nu poți să nu te gândești la indivizi ce pretind că sunt lideri, că sunt oameni politici de o integritate rară, cu principii, dar care nu au nici un fel de scrupule să-și ajusteze principiile politice după cum le este interesul.

Acești mamuți ai politicii românești, nu atât de bătrâni, ci atât de mari și lenți, nu se retrag undeva într-o neștiută peșteră pentru a muri în liniște sau pentru a aștepta ca gloata rămasă fără călăuză să le ceară cu lacrimi în ochi să își reia locul în fruntea turmei ca pe vremuri, ci într-o frenezie cameleonică își schimbă năravul, mai ceva ca lupul cu părul sur.

Atâta greață ne-au produs acești mamuți ai ,,clasei politice” poporului român, că mai bine de 50% dintre alegători preferă să nu mai voteze. Scârba de politică este de fapt scârba față de politicieni și de așa-zisa lor ,,clasă.“

Cum am ajuns să ne scârbim? Simplu: ne-am pus speranța în revoluție. Ne-au luat-o… Ne-am pus speranța în altceva decât FSN. S-a dus pe râpă. De fiecare dată când speram să sărim gardul am strigat prea repede hop și am mușcat țărâna!

Aș încerca să dau o definiție a acestei așa-zise ,,clase politice:“ o adunătură de animale preistorice șiret organizate pentru menținerea poporului român într-o perpetuă robie de sorginte socială. Aveți una mai bună? S-aud!

Primăvara de la Praga, dărâmarea Zidului berlinez, ba până la un punct (cel al apariției lui Ion Iliescu) și revoluția din 1989, au demonstrat toate că ceva se poate schimba peste noapte. Ba și mămăliga arabă a demonstrat că un sistem înțepenit poate să fie contestat. Cine știe, poate mămăliga noastră mai are încă o șansă: să pufăie încă o dată. Primul lucru care trebuie aruncat definitiv peste bord este mult-înțepenita ,,clasă politică“!

Am tot amintit cu diverse ocazii de proful meu de istorie Meic Pearse ce a spus că ,,democrația este un lux pe care doar țările bogate și-l pot permite.“ Aș vrea să completez cu o altă zicală și să adaug că suntem o țară prea săracă să ne permitem lucruri ieftine. Prin urmare, să abandonăm așa-zisa ,,clasă politică“ cu toate zorzoanele ei ce ne-au făcut să devenim dependenți de ceva nociv și să căutăm sau să ne manifestăm preferințele politice sau mai bine-zis democrația, așa cum n-am făcut-o până acum.

De data asta ar trebui să începem să ne uităm și la caracterele oamenilor cu ambiții politice, nu numai la averea, studiile sau moștenirea lor genetică. Să lăsăm mamuții să-și găsească locul de veci în osuarele muzeelor politice.

Dar să nu uităm când vom striga ,,clasa politică a murit!“ – să ne oprim și să nu mai strigăm anesteziați de succes și ,,Trăiască noua clasă politică!“

Cine știe, acum că avem atâta AUR s-ar putea ca unii să strige ,,Clasa politică la ghilotină!“ Abia aștept să văd câteva execuții. Din alea politice.