De ce PSD și nu PNL? De ce stînga și nu dreapta?


Nu ne jucăm jocul ăla cu de ce una și nu alta. Doar întrebam în speranța că cineva îmi va răspunde. Dar dacă mă uit la cer, la vremuri și la teve, cred că răspunsurile erau acolo înainte de ultima duminică.

De exemplu, știm că dreaptă înseamnă exploatare, asuprire de clasă, domnia capitalului, expansiunea monopolurilor, etc. Ce a făcut PNL pentru poporul ăsta? Nu țin minte să fi făcut ceva. Nu că n-a făcut nimic. Dar ce a făcut răsunător? Jumătate din poporul ăsta mai ține minte cînd i s-a înmînat cheia de la apartament de către președintele de sindicat al intreprinderii. Jumătatea asta mai ține minte că nu avea grija zilei de mîine. Că era suficient un job. Că și-a putut cumpăra apartamentul din jobul ăla, mașina (așa cum era…) și că se ducea la mare sau la munte tot din jobul ăla. În rest nu prea conta. De ce? Pentru că în casa sa românul nu făcea politică. Pentru că se descurca. Pentru că a învățat să fenteze autoritățile și autoritatea. Pentru că atunci cînd s-a săturat de minciună a preferat să moară decît să mai trăiască o viață fără sens.

Și din nou, știm că stînga înseamnă lupta împotriva exploatării, asupririi de clasă, a domniei capitalului, a expansiunii monopolurilor, etc. Ce a făcut PSD pentru poporul ăsta? Nu țin minte să fi făcut ceva. Din nou, nu că n-a făcut nimic. Dar jumătate din poporul ăsta nu mai ține minte, cozile, frigul, locuințele mucegăite, daciile proaste pe drumurile proaste, cu benzină puțină, etc. Ca să intri în normalitate nu trebuie să faci ceva extraordinar. Doar să nu mai faci prostiile ce le-au făcut alții înaintea ta.

Un pic de circ și pîine rezolvă lucrurile încă din antichitate. Și la stînga și la dreapta. De ce PSD și nu PNL, de ce stînga și nu dreapta?

Pentru că oamenii din popor ce s-au ridicat fentînd sistemul, ca pe vremea ălorlalți sunt admirați. Acești robinhuzi ai României ce au ajuns la putere, sunt de lăudat. Ei au înțeles ce n-au înțeles alții cu note mai bune la liceu, ca tine și ca mine, cu olimpiade cîștigate la mate, fizică, chimie sau alte materii. Ei sunt acei ce au cîștigat olimpiada la dirigenție. Adică au înțeles că odată lupta de clasă cîștigată, puterea este miza, și că prada trebuie împărțită și cu săracii. Care rămîn tot săraci, că altfel nu ar mai vota cu ei.

Deci moșieri, capitaliști, bancheri și alți investitori și antreprenori, poporul a cîștigat un ciolan și robinhuzii au recăpătat puterea. S-a făcut dreptate pentru că asta a vrut poporul. Poporul a cerut capul lui Moțoc și l-a primit. Acum a cerut puterea și și-a luat-o. De ce PSD și nu PNL, de ce stînga și nu dreapta? De aia!!!

Sec, dar adevărat!

În cărțile de istorie oare se vor pomeni anii de dominație neo-comunistă? Unde ești tu, bunică Rusia?

Iohannizarea României?


Îndrăznesc să afirm că Ceaușescu n-ar fi ajuns atît de ceaușist, dacă nu l-am fi făcut noi. Martore stau manifestațiile naționaliste entuziaste ce au precedat ziua de 23 august 1968. Chiar credeam în el. Era eroul nostru și devenise și eroul lor. Al vestului. Probabil că era simpatizat și de către dreptacii din estul socialist. Era, dacă pot să mă esprim așa, o Mama Omida comunistă în plină glorie… Un fel de proroc nervos. Românul inervat, peltic, dîn popor ajuns mare și tare. Dînd cu pumnu-n masă la el acasă. Versuri! Contra rușilor. Vorba vine… Ce bine că nu era și bețiv, că atacam Uniunea Sovietică cu părădăici stricate!

Un fel de afară-i vopsit gardu, înlăuntru-i leopardu! Sau un fel de seiv-scrin, dacă vreți. A doua zi după ocuparea Cehoslovaciei se asculta Europa Liberă fără opreliște în public. Patria-n pericol! Unde am mai auzit noi asta?

Apoi l-am lăudat, l-am pupat, l-am lăudat iar, l-am dat exemplu, l-am iubit nu alta și l-am făcut președinte. După o vreme ne-a părut rău…

Cum stăm cu Iohannis? Cei mai mulți dintre noi suntem mesmerizați. E frumos! E cinstit! E ardelean! E neamț! E luteran! E prof! E primar! E sprijinit de Merkel! E Tanda! E Manda!

În curînd va umbla pe apă, va calma furtuni, va învia morții și va face greșeli. Pentru că așa cum știm noi toți, nu există om infailibil. Ce să faci, Iohannis nu e catolic… Dacă era mai aveam o șansă. Poate-l făceam și papă!

Mulți ar vrea ca Iohannis să rostească legendarele cuvinte ale căpitanului Kirk: Beam me up Scotty! Dacă iohannizarea ar fi zi soliușăn, i-am putea cere lui Iohannis aceiași mișcare: Beam me up Iohannis!  Nu este posibil. Fizic. Financiar. Cultural. Energetic. Valutar. Nici măcar în caz de extremă urgență. Să revenim cu picioarele pe pămînt. Eu sunt mai realist. Să-l lăsăm să lucreze. Să-și facă echipa. Să transpire. Să ceară ajutor. Că nu poate să le facă pe toate singur!

Mă pregătesc și pentru ziua cînd unii vor vrea să meargă să moară cu el. Ca Toma. Dar mă pregătesc pentru ziua cînd se vor arăta cei ce-l vor pîrî. Sau înțelepții ce se vor lepăda de el.

Nu cred că Iohannis va schimba România. Eu voi schimba România. Tu vei schimba România. Noi vom schimba România. Iohannizarea lui Iohannis nu ne va teleporta într-o lume ideală sau cel puțin în Occidentul întreprinzător, civilizat și curat sau Occidentul idealizat după gustul personalizat al fiecăruia dintre noi. O Românie iohannizată o va lua pe urmele României ceaușizate cu toate deziluziile trecute și prezente încă, pentru că nu ar mai fi în stare să fie obiectivă.

Care este atunci soluția? În primul rînd soluția nu este dez-iohannizarea lui Iohannis. Nu petițiile publice pentru convertirea președintelui la o sectă sau alta vor schimba ceva. Fie aceasta chiar secta ideală.

Iohannis-ul de mîine trebuie să rămînă Iohannis-ul de azi. Deși președinte, nu doar el este România. Soluția pentru ne-Iohannizarea României este implicarea fiecăruia. Dar să nu uităm: nimic nu se schimbă peste noapte, așa cum cu un singur Iohannis nu se face… primăvară. Cînd vedem însă mai multe flori, e clar că se face primăvară.

Mitul salvatorului providențial


Omul, spre deosebire de animale, trăiește cu speranța salvării providențiale. Și-o întreține. Și-o confirmă. Și-o cultivă. Îi place la nebunie. E ceva ce îl unge la inimă. La suflet.

Bineînțeles. Cine-ar refuza să fie salvat de la moarte? Poate sinucigașii. Dar în mod normal, toți ne dorim să fim salvați de te miri unde, te miri ce și asta mai tot timpul. Suntem leneși? Nu cred. Nu degeaba spunem că speranța moare ultima. Cînd moare speranța murim și noi. Am avut o colegă de birou ce se numea Speranța. Poate mai trăiește…

Și acum despre alegeri.

Contrar vestului continentului, la noi dreapta, cu tot cu extrema ei, a intrat la apă. Corneliu Vadim Tudor s-a boșorogit.  E un neandertal men cu okelari de soare în degrade. Indiferent cîte blonde elimină la Antenă. Nimeni nu mai crede că un stergător de parbrize ceaușiste o să propulseze România direct acolo unde-i e locul. Adică în rai. Chiar mă gîndeam zilele trecute la România – grădina Maicii Domnului. Hmmm… Dacă așa arată grădină, cum o arată restul?

Udemereul. Pagubă-n ciumperci! Pînă și un amărît de actor român e mai bun ca un partid întreg. Etnic? Cine se mai identifică cu maghiarul neaoș în Europa? Poate Bella Kun. Apropo udemereul ăsta e de dreapta, stînga sau e ambidextru? Mie mi se pare că udemereul este soluția imorală. Indiferent cine conduce ei sunt la guvernare sau imediat la guvernare. Chiar ne reprezintă? Cum? Unde? De ce? E un fel de hopa-mitică. Adică un fel de mitici unguri. Nu unguri mitici. Să nu confundăm! Nu ne salvează ăștia pe noi.

Apoi PNL-ul. Ăștia și-au dat cu firma-n cap. Antonescu parcă-a uitat că a apelat la Johanis ca la Rambo. Să-i salveze partidul. Are ceva în cap omu ăsta, dar e prea superficial. Și auto-suficient. Pentru un partid e ceva fatal. Îl ia pe neamț și-l elimină pe directorul de teatru cu probleme. Să fim curați. Imaculați. Sec. Apoi Rambo o încasează. La fel și directorașu. Numai că directorașu încasează peste 300000 de voturi. Cît aproape juma de penele și pdl. Mai mult ca trei partide ce voiau să ne salveze. Un mit. Sau o mită!

PDL-ul. Partidul oportuniștilor pe cale de desființare. Cam ca și PNȚ-CD-ul. Cine vrea să fie în partidul condus de un buldog? De dreapta? Zău așa. De bani. De profitori. De făcut plinul și de demarat unde e rost de mai mult.

PMP-ul cu Elena Udrea. O glumă. Un banc. De partid. O blondă la conducere? În frunte? Știți bancu cu blonda ce conduce un partid pus la cale de un președinte cu chelie, fost marinar, ce și-a băgat o fată-n parlamentul de la Strassbourg, alteia i-a cumpărat sute de hectare și și-a aranjat și fratele? Nici eu nu-l știu, dar mîine vor apare cîteva. Sunt românii proști, dar nu sunt blonzi! Să mă ierte blondele de bună-credință! O salvatoare blondă ce pozează în Playboy? S-ar răsuci și Ceașescu-n mormînt! Și tiza Elena decedată cu primul președinte.

PP-DD. S-a închis postul de scandal. S-a dus și partidul. Un lider de partid trist. Un Robinson Crusoe al unei televiziuni eșuate pe o interes pustiu. Românu e prostit ușor, dar și uită ușor. Spre deosebire de Robinson Crusoe ce s-a salvat, Diaconescu nu s-a salvat pe sine-însuși. Un mit ce a fost demolat de însuși cel ce l-a promovat. O altă sinucidere politică. Un alt fel de Voiculescu.

Ah! Și Voiculescu. Ăsta cică ar fi de stînga. Stînga cui? Celula aia din stînga, pe celularul de la etajul I. Alegeți dvs. penitenciarul. Curînd.

Deci dreapta a încasat-o. Stînga a trimfat. E drept că dreapta asta nu-i dreaptă. E strîmbă. Și stînga e strîmbă. Ponta cu plagiatul, Iliescu cu morții, Năstase cu închisoarea și alți afaceriști ca Michi Șpagă (cine știe cu ce se ocupa ăsta?) ne vor asigura o salvare instant. Promisiuni de mărire a indemnizației la copii, pensii mai mari, creștere economică mare (de ce nu cred mitul ăsta oare?). Retorica lui Ceușescu plus autostrăzi de-a lungul și de-a latul partidului. Pă bani! Suntem însă liniștiți. Nu mai dăm după ei cu tîrnăcopul să-i scotem de sub asfalt că s-au topit în conturi ofșor! Offf!!!

Ia salvatoru neamule!