Economia de piaţă: s-au dus eroii, euroii, s-au dus şi vrăjitoarele (tva)


Aţi remarcat că după revoluţie aveam eroi, contra-eroi, anti-eroi şi lichele? Acum parcă s-au dat toţi la fund. Poate nu mai sunt momele, poate nu mai sunt condiţii. Vă amintiţi de Mudava? Da de Cosma? Dar de Dinescu, Nicolaescu, Iliescu, Mazilu, de Marcu de la Timşoara, cel cu „mesele mă vor!” şi alţii de care nu am mai auzit nimic? Ce lume pestriţă! Apoi Bivolaru I, Bivolaru II, unul cu frauda şi altul cu Misa? Ehehei! Cîte reîntoarceri nu a avut Iliescu, spre deosebire de Petre Roman. Chiar şi Cosma, venea şi revenea de nu mai ştiai cînd se va termina cu „ail bi bac!”-ul lui! Şi acum ăşi face partid. Iată cel puţin un om care ştie ce vrea şi care a stat la pîrnaie pentru convingerile sale. Acum avem parte doar de oameni care ştiu să facă sau să piardă bani. Nu mai găseşti un idealist, un erou în adevăratul sens al cuvîntului. A murit papa Ioan Paul II, cu ce ne-am ales: cu un neamţ! Care e ultimul erou neamţ pe care îl ţineţi minte? Bine că papa nu e rus sau chinez. dar vom ajunge şi acolo! Dar mai întîi va trebui să fie negru. E normal după un preşedinte negru în SUA. Mă întreb ce va urmea: un drac alb în black market?

L-am aşteptat pe Terminator în pragul Mileniului, la alinierea planetelor şi apoi la sughiţurile marelui şi bătrînului prezicător american de apocalipse ce aburise o lume întreagă. Şi am trecut de la inflaţie la denominare, apoi la împrumuturi multe şi consum în draci, de numai caritasul putea face faţă, şi apoi am ajuns în nenorocita asta de criză pe care au provocat-o americanii şi din care ne-au scos politicienii noştri mincinoşi de vreo cîteva ori (oare ce şi cine ne-o fi băgat din nou şi din nou că nu mi-e clar…). De la leu la ron şi apoi la euroi, eroii au sunat din trîmbiţa consumului pentru a intra în datorii mai mici sau mai mari şi a deschide cutia Pandorei sau cea a fiarei fără a cărui semn pe mînă sau frunte (dea Domnul să nu fie bar-codul din paşapoartele noastre, nici cel de pe pungile de la cumpărături!) nu vom putea vinde sau cumpăra nimic.

Şi iată din nou vrăjitoarele. Ce prost e românul şi românca să dea bani MULŢI pe aşa ceva. Adică noi, o ţară eminamente creştină ce stă ore în şir să pupe moaşte, se calcă în picioare şi leşină de post, se duce la vrăjitoare care fac, desfac, aranjează apele, bolile, banii, viitorul, trecutul şi prezentul. Parcă astea erau de domeniul lui Dumnezeu. Cine i le-a deturnat? Păi cum cine, dracu! Cu toată magia albă? Da, pentru că nu există magie albă, neagră sau roz. Magia e de la dracu ce se numeşte Satana, adică de la tartorul cel mare.  Atenţie, nu e vorba de prestidigitatorie sau scamatorie!

Asocierea vrăjitoare-cămătari e concludentă. Dacă erau cinstite vrăjitoarele s-ar fi asociat cu poliţiştii, cu doctorii sau cu politicienii! Ân nici un caz cu cămătarii. Dar cămătăria în poporul nostru e ilegală doar de cîteva zile, aşa că putem spune că n-au ştiut, şi de acum în colo, lucrurile se vor schimba în bine.De ce nu s-au dus la vrăjitoare cu criza? De ce nu sunt vrăjitorii mai buni ca vrăjitoarele, că bărbaţii sunt mai buni în toate domeniile tipic feminine? Vorba românului: n-are contează! Bine e că acum justiţia, cu care nu s-au asociat vrăjile şi vrăjitoarele o să le lichideze. Cu toate că dacă sunt în joc mulţi euroi, s-ar putea să iasă nişte formule magice: în curînd e eliberat Sile Cămătarul. Vă las. Mai bine mă duc şi mă relaxez. Cu un serial clasic: „Ce vrăji a mai făcut nevastă-mea”!

Urmează „E dracu mai mare şi mai tare sau escrocii îl fac mare pe Satana?” (trii)

Alexandru Ioan Cuza şi România secolului 21


Pe vremea „împuşcatului” poporul nu prea avea nostalgia liderilor dispăruţi. Nimeni să-i regreta în gura mare pe Mihai I, pe Brătianu sau pe Maniu. Dej mai era amintit, dar i-a trecut repede poporului după ce am luat-o cu avînt spre „cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie, spre visul de aur al omenirii”. Dar, mulţi români ce au habar de Eminescu, au fost învăţaţi să-l regrete mai mult pe Ţepeş, ce era îndemnat de poet să pună mîna pe smintiţi şi pe mişei, să îi pună sub cheie şi să dea foc stabilimentelor statului ce adăposteau compatrioţii ce făceau de ruşine naţiunea. Smintiţii, mişeii, fornfii, flecarii, găgăuţii şi mişeii, bîlbîiţii, grecoteii şi bulgăroii, nu turcii (duşmanii istorici), erau direct vizaţi de Ţepeş. Păi, dacă am fi politicăl corecţi, am interzice poezia asta. Cel puţin la radio şi teve. Hei ceneaul? – de ce vă mai plătim?

Dincolo de această scurtă divagaţie istorico-culturală, trebuie să amintesc că pe vremea copilăriei mele  exista o nostalgie fabricată de regimul comunist cu privire la persoana şi domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Îl vedeai pe Cuza în scenete, îl auzeai la radio cu ocazia Unirii, dădeai de el la televizor. Să vă spun drept, mie chiar mi-a fost simpatic, doar îl chema şi pe el Alexandru, ca pe mine. Dar dincolo de povestirile cu Ion Moş Roată, teza de pe trimestrul al treilea la istorie din Unirea Principatelor, la care am luat zece (niciodată nu mi-am putut explica cum am putut să scriu opt pagini în 45 de minute), nu am ştiut prea multe lucruri despre Cuza. Lacuna mi-a fost rezolvată parţial în urmă cu cîteva zile cînd am citit împreună cu fiul meu din clasa a doua, o scurtă şi neterminată bucată despre Cuza, ce călătorea incognito prin ţară şi făcea dreptate la minut. În cazul de faţă era vorba de un ţăran român care fusese umilit de un negustor pentru că se îndoise de calitatea produselor cumpărate.

Bună atitudinea lui Cuza, presupunînd că a existat una, că în cartea fiului meu povestea nu avea sfîrşit. Ce bine ar fi să mai trăiască şi acum Cuza! Povestea cu Vlad Ţepeş nu ţine, că ne-am trezi dimineaţa fără popor, dacă cumva vă gîndiţi ca şi mine la faza cu bietul ţăran se tot întreba dacă să ia sau nu punga cu bani căzută în mijlocul drumului. La noi nimeni nu se mai întreabă aşa ceva, dimpotrivă, mare prost trebuie să fi să nu o iei. Acum toată lumea îşi sfarmă creierii să pună mîna pe ce nu e al său. Dar haideţi să nu exagerăm, să îi dăm poporului ăstuia o şansă şi să ne gîndim la conducătorii lui. Ce bine ar fi să apară brusc şi deodată un mare conducător şi să îi prindă în flagrant pe toţi răii! Staţi aşa: pe cine vă închipuiţi mergînd deghizat prin ţară, fără surle şi trîmbiţe, fără limuzină, elicopter, echipaje ante şi post mergătoare, drumuri închise şi pre-asfaltate? Pe Băsescu? NU. Pe Boc? Nici. Pe… Bunicuţa pesedistă sau pe nepotul Tamarei? Sau pe Prostănacu? Ei, aş, cum să meargă ei aşa? E riscant, e înjositor, cine să facă pe modestul sua modesta? Madam Udrea? Cine o să îi bage în seamă dacă se coboară la nivelul poporului? Nu cadrează! Nu dă bine la sivi! Aşa că să ne ţinem, nasul sus şi tare. Că în lungime, ce mai, l-au depăşit pe al lui Pinochio. N-ar strica să pună o autoritate naţională taxă pe minciuni, că s-ar strînge bani de o autostradă …Arad-Constanţa, pe măsura minciunilor.

Revenind mai încoace şi mai la „noi”, mă tot întreb cînd o veni şi prin poporul baptist vreun lider de sus să îl cercereze în stilul lui Cuza. Să fi venit Bunaciu cel bătrîn, sau cel tînăr printre noi? Un Ghiorghiţă, un Paul? Mai repede cred că vom avea parte de a doua venire a Mîntuitorului decît de o coborîre a şefului printre noi. Am tot schimbat diverşi preşedinţi de cult şi am ajuns cam tot acolo, adică niciunde. Ce a obţinut cultul baptist? Zero. Ce a obţinut credinciosul de rînd? De două ori mai mult: zero la pătrat. Cel puţin în tradiţia ortodoxă mai auzi cîte o istoriseire de genul „într-o zi au plecat Mîntuitorul cu Sf Petru să colinde pămîntul şi au dat de un român nevoiaş ce…” La noi, nu. Păi de ce avem limuzină la Uniune? De ce am îngrăşat Uniunea? Să fie mulsă probabil. Nu ştiu, dar în urmă cu cîţiva ani un fost prieten bun o descria ca pe o junincă grasă. Era pe vremea cînd urmau alegerile după primul mandat a lui Paul Negruţ. O fi fost, şi junincă, şi grasă, nu spun nu. Dar grăsimea de unde provenea? Şi la o uniune grasă nu ar trebui să i se prescrie o dietă cu mai puţine proteine şi mai multă mişcare? Dar cumva a venit pe lume un viţel? Sper că nu cel de aur, că am încurcat-o.