Numărătoarea…


Am eu o teorie. Evident nu-i perfectă. Ba-i total subiectivă. Răutatea de pe lume. Nu știu dacă-i răutatea de clasa sau de rasă. Adică-s mînat de ura de clasă sau de rasă. Dar cel puțin o am.

Am moștenit o numărătoare. Pe la șapte ani. De la soră-mea. Clasică. Cu bile de lemn. Roșii. Destul de mare să nu-ncapă-n ghiozdan. Că pe atunci îi spunea ghiozdan. Nu mai țin minte dacă se încadra în peisaj înainte sau după bețișoarele legate în zeci și sute… Dar era de neconceput să pleci de acasă sau de la școală fără numărătoare.

Într-o după-masă, după terminarea orelor mergeam spre casă, Cu doi colegi. Unu Relu, de pe același rînd, din fața mea, alrul-l uitai. Nu mergeam pe drumul obișnuit. Probabil ca să merg cu ei…

Pe la liceul economic, pe atunci școală profesională T.A.P.L., Relu-mi zice, că mă agitam cu numărătoare cînd în dreapta, cînd în stînga fiind în culmea fericirii (habar n-am de ce…):

– Mă, unde ți-i ghiozdanul? Aveam un ghiozdan de carton presat. Verde. Ieftin. Mi-era rușine cu el. Eu și doi frați ce păreau ai nimănui mai aveam așa ceva-n școală. Panicat, în același moment am făcut stînga-mprejur și-am fugit la școală.

Exista o intrare prin spate la Ghiba Birta. Am urcat treptele-n fugă, am deschis ușa clasei. Ce să vezi? Aer de nerespirat. În băncile noastre se înghesuiau ditamai oamenii mari. Ba unii erau în uniformă de armată. Cine știe, poate să fi fost și milițieni acolo… N-a contat. M-am dus direct la banca mea, m-am aplecat și-am scos ghiozdanul din pupitru. Am ieșit cum am intrat, nimeni n-a zis nici pîs. Ce bine că nu era nimeni la catedră!

Ei n-aveau ghiozdane. Nu păreau să aibă cărți sau caiete.

Nu mai țin minte, da nici nu-i important, dacă și cînd i-am ajuns din urmă pe colegi. Ghiozdanul era-n mîinile mele. Aveam cărțile și caietele. În clasă nu mai rămăsese nimic. Oare?

În clasă rămăseseră elevii de la seral. Ăia mari, mai mari decît cei din clasa a opta care aveau cursuri dimineața. Și a căror desene le admiram pe pupitre… Erau oameni maturi. Erau neobișnuiți. Respingători. Cel puțin pentru mine. Prejudecăți. De copil de clasa-ntîia…

Mai tîrziu, pe la liceu, am făcut cunoștiință cu oamenii de bază ai industriei locale. Foști ofițeri din armata română. Nu mai corespunseseră și fuseseră transformați în cadre tehnice. De asta avea nevoie Partidul. Se număraseră printre seraliștii fără ghiozdane.

Dar să n-atentăm la reputația lor sau a școlii. A școlii românești din anii 60. Cine știe, seraliști fără ghizdane n-o fi fost așa de grav. Nici fără cărți. Nici fără caiete. Important era că erau acolo. Că făceau școală. Fără doar și poate!

La banchetul de 45 de ani de la terminarea liceului de acum o lună și ceva, unul dintre foștii mei colegi, ce încă mai lucrează în învățămîntul superior, se plîngea de slaba calitate a elevilor de liceu. A fost aprobat unanim. Ce școală se făcea pe vremea noastră! Ce școală?

O școală ideologică. Atît. Și noi credeam că-i extraordinară.

Și azi se face la fel. De exemplu școala de poliție. Mai precis academia. Cu doctorate plagiate. Cu MULTE doctorate plagiate. Adică cu hoți între polițiști. Adică cu decani a căror teze de doctorat nu se mai găsesc.

Probabil că s-au evaporat asemenea ghiozdanelor, cărților și caietelor seraliștilor de partid ai anilor 60. Pe cînd partidul își dăduse seama că nu poți conduce o țară fără oameni școliți. Doar că deși în bănci, oamenii ce se școleau mimau procesul. Ei ne-au condus mai departe. Și a ieșit în anii 80 ce a ieșit. O răsturnare din cauza valorilor impuse de o clasă. De o dictatură a proletariatului eșuată.

Ce ne așteptăm de la partidul ce conduce România? Ce așteptăm de la poliția coruptă a României? Dacă cei ce-i învață pe polițiști sunt hoți, ce concluzii pot să tragă cursanții?

Noi va trebui să adaptăm la secolul XXI zicala aia cu nu fă ce face popa, fă ce zice popa. Adică nu fă ce face polițistul, fă ce zice el? Sau nu fă ce face proful polițiștilor, fă ce zice el? Păi eu garantez că profu ăla habar n-are ce zice! Nu de alta, dar dacă teza de doctorat a fost plagiată, cursurile cum ar putea fi? Plagiate, dar de unde?

Hei, domnu polițist, mai este timp să te întorci din drum. Vezi că ți-ai uitat numărătoarea. Sau ghiozdanul? Vorba aia: unde?

Eu m-am întors ușor din drum după numărătoare. Tu?

La Sfîntu-așteaptă… sau dedicație de 1 Mai


La Sfîntu-așteaptă… era o expresie din bătrîni, mai puțin uzitată azi. Că nu e cul. Adică la calendele grecești sau cînd o zbura porcu. Porcu o zburat, cu tot cu nevastă-sa, dar ne-am umplut de purceluși mulți, hrăpăreți și corupți.

Ce o fi la Sfîntul ăsta? La Sfîntul ăsta PSD va ajunge la punctual terminus. Tot la Sfîntul ăsta va ajunge opoziția la putere. Și cam tot atunci va fi România o țară normală. Fără corupție. Cu învățămînt normal. Nici măcar mai avansat. Doar normal. Cu drumuri. Nici măcar cu autostrăzi.

Nu vă spun în ce calendar se află Sfîntu-așteaptă ca să nu dați iar vina pe Biserică. Cum care? Oricare! Că doar noi și voi suntem biserica. Cum care? A noastră!

La Sfîntu așteaptă o să văd România din ceruri. Nu că o să fiu acolo. Ci că văzută de departe pare mai frumoasă. Și mai nelocuită. Și mai curată. Și mai europeană.

Oare ce se întîmpla dacă aici era Ungaria? Sau Austria? Sau Turcia? Sau Serbia? Sau Polonia? Sau Statele Unite ale Transilvaniei? Asta la Sfîntu-așteaptă! Să fim ca și China și Taiwanul? Ca Moldova și Valahia? Ca Belgia? Am vrea noi, dar nu vor ei.

La Sfîntu ăsta se vor desființa pușcăriile sau se vor închiria statelor limitrofe. China, Usa și Rusia.  Tot de ziua asta se va lichida datoria externă. Pe bune.

La Sfîntu-așteaptă Parlamentul și Senatul  României va avea circa 100 de aleși, nimeni în țara asta nu va mai avea pensie specială, nu va mai exista cumulul de funcții și anaful se va desființa pentru că-și va pierde obiectul muncii. Toată lumea își va plăti dările în primul trimestru al anului cu această sărbătoare.

La Sfîntu-așteaptă poliția te va ajuta să treci drumul și polițistul te va saluta primul. Sistemul de sănătate va trata americani, britanici și români pe gratis, rapid, eficient și politicos.

În prima zi de Sfîntu-așteaptă, care este o sărbătoare perpetuă de cum ajungem la ea, învățămîntul se va da de trei ori peste cap și va deveni mai correct, mai bine pregătit și mai modern decît în Finlanda, Danemarca și Norvegia la un loc.

Și așa mai departe…

Să ne rugăm în Biserica noastră ca dracul să nu-și bage coada, că iar se va amîna sărbătoarea asta!

Ptiu, piei Satano!

Sincer? Și ce-o să facă?


Mă uit la imaginile de la granița sîrbo-ungară. Poliția dă cu gaz, apă și baston. De partea aialaltă se dă cu pietre. Ok.

Faza 2

Ungurii deschid baricada, se poate intra. Cei ce au dat cu pietre și au făcut mare tămbălău vor avea curajul să treacă? Păi ce le va face poliția?

Faza 3

La graniță se prezintă 5000 de cetățeni UE, indiferent de religie, ce vor lua cu ei și vor garanta material și ideologic pentru azilul refugiaților. Fiecare cetățean va lua minimum 2 refugiați, dar nu mai mult de o familie. Asumarea responsabilității comune azilant/gazdă se încheie un contract și se depune o cauțiune de circa E6000/persoană ce garantează cheltuielile în caz că refugiații dispar. În plus se prevede o amendă de E 30000 în caz că refugiații sunt exploatați sau alungați de către gazde ce se obligă să-i ajute la integrarea lor în societate.

Faza 4

Se încheie criza.

 

Fabulă 5: Ursul la oi


A fost o dată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti… un urs. De fapt părinţii lui fuseseră oiţe, dar după un timp el a suferit o mutaţie genetică. I se trăgea oare de la faptul că ocupase mult timp o oarece foncţie într-un staul baptist? Nu cred. Mai degrabă… Dar să vedem ce spune povestea:

La început totul a fost bine şi frumos, toate oiţele îl credeau berbecuţ de treabă, dar se vede treaba că s-au înşelat. Aşa de orbite erau oiţele şi berbecuţii că nu au observat nimic-nimic. El vorbea pe limba lor, frumos vorbea. Ba chiar îl chemau prin alte staule şi a ocupat şi cîte o funcţie în conducerea cultului. Dar ce să faci, parcă l-a lovit o mutaţie. La început nu s-a băgat de seamă. Doar unele acuzaţii ce nu puteau fi dovedite: cuvîntul lui contra cuvîntului ei, a oiţei care primise avansuri. Apoi s-a dus să conducă oiţele într-un alt staul ca berbec şef. A renovat staulul, l-a transformat, l-a înregimentat, l-a promovat, l-a ajutat şi acolo povestea s-a cam …repetat, dar a manipulat, a evitat şi în cele din urmă şi-a pierdut urma, pînă-ntr-o zi. 

În acea zi, zice povestea, la propunerea unui berbec, promovat de ursul nostru, s-au dus (pariez că nu o să ghiciţi unde) să facă rost de smîntînă. Multă, bună şi ieftină. Adică pe gratis. Adică la furat. Da nu aşa că poate pică ceva, ci la furt calificat, cu tot tacîmul, mai ales că au participat: fratele celui promovat, promovatul şi „ursul”. Doreau să se întoarcă israeliţii la castraveţii şi aerul condiţionat din Egipt? Explicabil poate. Dar ce aţi spune ca un pastor şi un diacon să fure din incinta unei intreprinderi un bidon de smîntină! Aţi citit bine SMÎNTÎNĂ, nu diamante, nu aur, nu bani, nu coada lui Ucigă-l toaca, nici sfîntul graal. Ce să faci, dacă piaţa se liberalizase şi smîntîna ţăranilor era scumpă? Trebuia găsită o soluţie eficientă, nu? Pe cînd acţiunea era în desfăşurare a apărut o patrulă de poliţie. Potop de cruci făcute cu limba, jurăminte de tipul „Doamne scapă-mă că nu mai fac una ca asta, să-mi moară mie caii de la mercedes!” Poliţiştii, ca-n România: cum să crezi că cineva cu o maşină scumpă ar vrea să fure un bidon de smîntînă? Aşa că şi-au văzut mai departe de rond, căutînd infractori conform descrierii tipice: lupi prost îmbrăcaţi, per-pedes şi cu genţi mari în spate. Aşa ceva nu s-a mai pomenit în anul 1890! Ajunşi acasă cu marfa cei doi nu mai puteau de rîs: ce proşti au fost poliţiştii şi ce frumos ar fi arătat titlul de pe prima pagină de a doua zi din ziarul local:  „Pastorul cutare şi diaconul său din biserica baptistă cutare, prinşi la furat la fabrica de lapte!” Ar fi ajuns celebri în toată ţara, poate în toată lumea! Ce bine că revelaţia scrisă s-a închis definitiv, că ar fi ajuns şi acolo. Mă întreb în care dintre scrieri şi la care capitol. Cert e că următoarea întrunire la staulul comun amîndoi au rostit nişte rugăciuni pline de foc! Un foc diferit de cel al oiţelor neştiuntoare ce habar n-aveau de unde provine…

După un timp, nu prea mare, chiar mercedesul cu pricina a fost luat la ochi de poliţie. Nu şi-a fi ţinut legămîntul făcut la vreme de nevoie? Poate. Dar cert e că fraţii din străinătate mişcaţi că ursul nostru nu mai avea mijloc de locomoţie ce îi fusese reţinut abuziv de poliţia lui Ceauşescu (o altă minciuna a ursului), i-au dat bani să îşi ia o maşină: doar nu se putea duce la staul cu tramvaiul! S-a jurat de data asta că dacă va primi vreodată maşina înapoi o va vinde şi banii îi va da celor care l-au ajutat. Să nu mai predea el la şcoala aia, să nu aibă parte el de prietenii lui, dacă de data asta nu se ţine de cuvînt! După cîţiva ani a rămas fără prieteni. Apoi şcoala i-a spus adio. Era cît pe ce ca soţia să îi spună adio!

Morala 1

Cînd eşti berbecuţ sau oiţă nu te pune să faci ceva ce nu stă în caracterul acestor blînde patrupede, că te poţi schimba iremediabil. Furtul, minciuna, prea-curvia, jurămîntul mincinos te transformă într-un animal sălbatic şi toate oiţele vor fugi de fiara din tine.

Morala 2

Să ne mai întrebăm de ce nu vin mai multe oiţe şi berbecuţi în staulul nostru? Cu aşa urşi prin preajmă nici nu-i de mirare! Cu toate că ursul ăsta încă mai trăieşte, am credinţa că nu o să îl întîlnesc în cer.

Morala 3

Asta o să o trageţi Dvs. că aveţi destul material propriu.

Creştini copţi atacaţi


Confruntări violente au avut loc joi între 2.000 de manifestanţi de confesiune coptă şi poliţie, în oraşul egiptean Nagaa Hamadi (est), după un atac armat comis miercuri seară şi soldat cu moartea a şase creştini şi a unui poliţist.

 

Mediafax spune că aceasta are loc după ce şase egipteni creştini şi un poliţist au fost ucişi, miercuri seara, în oraşul egiptean Nagaa Hamadi (est), după ce trei necunoscuţi au deschis focul asupra mulţimii pe o stradă comercială a oraşului, în Ajunul Crăciunului copt.

Alţi nouă creştini de confesiune coptă au fost răniţi în acest atac, afirmă surse egiptene citate de agenţia oficială MENA.

Trei necunoscuţi, aflaţi la bordul unui autovehicul, au deschis focul asupra creştinilor într-un cartier comercial, în timp ce aceştia se aprovizionau pentru a sărbători Crăciunul, celebrat de copţi pe 7 ianuarie.

Potrivit unor martori, atacul a avut loc în faţa bisericii principale din Nagaa Hamadi, la ieşirea creştinilor copţi de la o sliujbă susţinută la miezul nopţii.

Potrivit versiunii oficiale a serviciilor de securitate, „primele elemente ale anchetei indică faptul că principalul atacator ar fi un locuitor al oraşului care se numeşte Mohamed Ahmed Hussein (musulman), cunoscut de poliţie”.